KorAP: Find »[drukola/base=alătura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...186 187 188 ...632 >

15,786 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

cernea frunzișul verde cenușiu al copacului. În liniștea și-n căldura zilei, glasurile întărâtate ale cositorilor se auzeau depărtate, chemându-se. Boii, lângă adăpătoare, stăteau acuma neclintiți și priveau cu ochii mari și umezi spre cei doi oameni. Băieșu se alătură de ghizdele, scoase de două ori ciutura plină și o vărsă în jgheab, pentru boi. O scoase și a treia oară, își clăti de sânge și-și răcori mâna stângă; trase din brâu năframa de pânză subțire, o muie în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
soldatul cu luare-aminte, privindu-ne cu coada ochiului, în căruță, dindărătul moșneagului sări în pulberea drumului, peste draghini, un țânc numai în durligi, cu capul gol, cu părul galben și zbârlit. Cum sări, nici nu se uită la noi, se alătură de jug, în stânga, apucă funia boilor și începu să-i îndemne. Da’ asta ce-i, moșule? întrebă doctorul căscând ochii. A cui e flăcăul ista? Apoi dă, zise moșneagul arătându-și ochii dintre sprâncene. Iaca așa, s-a luat ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Făcu câțiva pași prin holdă. Întinse banul luciu babei. Abia-i auzeam glasul: —Babă hăi, iaca, să bei desară un pahar de rachiu cu undelemn... Are să-ți facă bine... Se întoarse cu fața-i tristă la carul lui; băiatul se alătură nepăsător de boi. Doctorul zise scurt: —Mână!... Și pornirăm iar pe drumul lung, fără sfârșit, pe sub văzduhul plin de vârtejuri de foc. După noi, venea băiatul zbârlit. Lângă el, pășea pe gânduri moșneagul. Amândoi, eu și doctorul, ne gândeam la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
după aceea spre Tudorița. Astăzi a fost pe-aici? —Cine?... Fata lui Sanis nu răspunse. O roșață ușoară îi năvăli în obraji. Cine? întrebă a doua oară Tudorița. Ștefan?... N-a fost. Poate să vie mai pe urmă... Haia se alătură de prietina ei. Rosti cu glas moale: —Tare te rog, spune-mi și mie... Ce să-ți spun?... —Spune-mi ce vorbești cu dânsul... Cum te desmiardă?... Spune-mi tot... tot... Tudorița râdea. Haia îi luase o mână și i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu flori la fereastră, unde îl aștepta Tudorița lui Rusu. Intra încet, cu zâmbetu-i plin de lumină; nu spunea o vorbă; închidea iute ușa în urma lui și nările-i tremurau și închidea ochii, când fata, întinzând spre el mânile, se alătura, i se lăsa pe piept și-l întreba de ce-a întârziat. —Am stat târziu la cancelarie... șoptea el, lăsându-se pe marginea patului. Pe urmă, m-am mai plimbat cu prietinii... —De ce te duci la cafenea?... întreba fata, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la pândă. Așteptau până ce se întuneca de-a binelea, și vorbeau despre una, despre alta, apoi își aduceau aminte „de fata ceea a lui Rusu“. Iar ovreicile din preajmă își târâiau papucii pe talpă prin pulberea drumului până la ele, se alăturau de zaplazuri, și începeau toate odată să spuie. Mai ales Reiza, care ținea dughenița, și era în orice clipă a zilei în prag, știa o mulțime de lucruri, și grăia dând din mâni și trăgând în fiecare clipă vânt în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dughenița din față. Căuta să înțeleagă ce se spune acolo, între cele câteva rafturi sărace. De auzit nu auzea vorbele; dar mânile Reizei ș-ale Haiei se zbăteau, se încâlceau, parcă erau purtate de un vânt năprasnic. Și li se alăturau capete, și le lunecau ochii în aceeași parte... Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița cosea la o bluză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau ciudat în bătaia flăcărilor. Se alăturară de un foc. Simțeau mirosul mămăligii. Un cazan mare cu fiertură de carne de oaie scotea aburi deși. Muncitorii așteptau cina. Erau oameni de toate felurile, felurit îmbrăcați. Erau figuri blânde, balane; erau obrazuri întunecoase, cu ochi scăpărători. Erau straie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el scurt, și-l apucă de braț. Ia lasă-mă, bădică, răspunse necăjit Niță. Ce ai cu mine. Destul sunt eu de amărât ș-așa. Cum ai lăsat vitele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de spaimă, și de fericire. Dar unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse războiul, simți curând toată afacerea. Și cum înțeleseră deplin adevărul, madama Luța și madama Natalița avură grijă să se întâlnească cu Alexa Grecu și-și alăturară cu taină mare capetele lor uimite și spăriete de barba cea zbârlită. Și-n sara aceea vătaful veni acasă mai încet și așa, fără să se sinchisească de nimic, și-ndată după masă îl cuprinse un somn nebiruit. Cătră miezul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

de la vreunul din părinții săi. Când am fost gata cu toții, alaiul a pornit: eu, sprijinindu-mă cu mâna teafără de brațul tatii, Maggie, împingând căruciorul micuței Holly, și JJ, maestrul de ceremonii, în frunte. Mama a refuzat să ni se alăture în plimbarea zilnică, pe motiv că, dacă ar veni, am fi prea mulți și „lumea s-ar uita lung“. Și, într-adevăr, făceam ceva vâlvă: pe de o parte JJ cu pălăria lui, pe de alta eu cu rănile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
de mult ziua asta. Apoi a studiat inelul cu mare atenție, ținându-l în lumină și chiorându-se la el, de parcă ar fi fost un expert în pietre prețioase. — Cât a costat? —Treaba mea. Hai, zi-ne, i s-a alăturat și Helen. Nu. —Trebuie să fie cât salariul lui pe o lună, a zis mama. Cel puțin. Dacă e mai puțin de atât, te ia de proastă. Bun! E momentul să ne punem câte o dorință. Las-o pe Anna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
li se permitea să se întoarcă. Hei, Morty, Anna Irlandeza s-a întors. —Pe bune? Anna Irlandeza, crezurăm că te-au dat afară. Și ce-ți făcuși la față? Au bătut palma delicat cu mâna mea bandajată și m-am alăturat mulțimilor de oameni care curgeau spre lifturi. M-am înghesuit la un loc cu restul în cabina de metal aglomerată, unde fiecare își ținea cafeaua și evita privirile celorlalți. La etajul 38, ușile liftului s-au deschis alunecând silențios. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
încheiat de comun acord, dar, când s-au întors în Boston după trei ani, au luat-o de la capăt. Între douăzeci și treizeci de ani, au fost un cuplu popular și fiecare a devenit o parte din familia celuilalt, Janie alăturându-se familiei Maddox în timpul vacanțelor de vară la Cape Cod și Aidan însoțindu-i pe părinții lui Janie la casa lor din Bar Harbour. De-a lungul anilor, Aidan și Janie s-au despărțit de câteva ori și au încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
pe seama bărbaților așa că, la întoarcerea în Boston, n-avea să-și mai vopsească firele cărunte sau să gătească cina pentru domnul Maddox. S-ar putea chiar să-și ia un Harley și să se radă în cap și să se alăture batalionului Dykes on Bikes 1 la parada Gay Pride. —Trebuie să închid, Dianne. Vorbim altă dată despre cenușă. Încă nu rezolvasem asta. Mda, a zis stins. Cum spui tu. Am scăpat și pe săptămâna asta! Oh, ce ușurare! Simțindu-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
periuța de dinți, m-a fulgerat o durere cumplită în mână, în coaste și până în măduva oaselor, de parcă m-aș fi electrocutat. Încă mai aveam dureri asemănătoare celor date de artrită sau de reumatism, dar în ultimele zile li se alăturaseră aceste junghiuri ca șocurile electrice. Din nou doctorul îmi spusese că era „normal“; că totul făcea parte din ciclul suferinței emoționale. S-a auzit soneria. Ajunsese mai devreme. Ah, la naiba! Mi-am trântit periuța în chiuvetă. Jacqui m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
ne chinuie abia acum și am avertizat-o să nu spună cumva că nu știe nici ea. A zis că fusese „plecată“ mulți ani. De aproape, aduce a călugăriță fără veșmântul monahal, ca și cum n-ar fi exclus să se fi alăturat unei misiuni, bătându-i la cap pe sărmanii oameni din Africa, dar s-a dovedit că locuise la Cork și lucrase pentru ESB1 din 1962. De curând a „ieșit la pensie“ și s-a întors în Dublin. (Am fost șocată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
ducem la doctor, am zis încet. Intoxicațiile alimentare pot fi periculoase. Nu s-a intoxicat, e doar din cauza emoției! Hai să atacăm ringul. Ne-am unit forțele cu Jacqui și Kate, ținându-ne toate de mână. Helen ni s-a alăturat, apoi Claire, apoi Maggie și micuța Holly, apoi Rachel. Eram un cerc de fete, cu rochiile noastre de sărbătoare unduindu-se, toate fericite, zâmbind și râzând. Cineva mi-a pus-o în brațe pe micuța Holly și ne-am învârtit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
și cizme caraghioase. Așa ceva, vrei să zici? —Minunat, da. Mai vreau. Când toată lumea e fe-e-ricită, Jo-oe-ey e ciu-u-fut. N-ar recuno-oaște fericirea, nici dacă l-ar mușca de fund. Refrenul, toată lumea. Joey, Joey e o labă. Jacqui mi s-a alăturat și am cântat amândouă: —Are-o mutră ciufută și cizme caraghioase! —Joey nu știe să zâmbească, când i se oferă fericirea fuge fără să se oprească - asta chiar a rimat, am zis fericită. OK, refrenul. JOEY, JOEY E O LABĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

meu, aveau să se confirme în ziua de Anul Nou, în cursul discuțiilor cu vizitatorii Alhambrei. Am aflat într-adevăr că Yahya, „Luptătorul pentru Credință“, „Paloșul Islamului“, hotărâse nu doar să dea Basta pe mâna necredincioșilor, ci și să se alăture trupelor castiliene spre a le deschide drumul către celelalte orașe ale regatului, în special Guadix și Almería, și, în cele din urmă, Granada. Îndemânarea supremă a acestui prinț fusese aceea de a le distrage atenția musulmanilor cu ajutorul așa-zisei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
îndoială sosirea iminentă și masivă a trupelor egiptene era privit cu mare dispreț și cu adâncă neîncredere. Unii dădeau chiar asigurări că o imensă flotă musulmană apăruse în largul La Rabitei, la sud de Granada, și că egiptenilor li se alăturaseră turci și maghrebini. Dacă veștile astea n-ar fi adevărate, li se spunea de sus celor ce încă rămăseseră neîncrezători, atunci cum se explică faptul că de săptămâni bune castilienii își suspendaseră brusc atacurile în întreg regatul, în vreme ce Boabdil, odinioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ziceau că, dacă drumurile s-ar deschide din nou, ar pleca fără zăbavă spre câte un sat prin care mai aveau neamuri. În primele luni ale asediului, cei care veneau să afle adăpost la Granada erau locuitorii satelor din împrejurimi, alăturându-se astfel refugiaților din Guadix și Gibraltar; erau găzduiți de bine, de rău de către rude, în dependințele moscheilor sau în clădirile care căpătaseră altă destinație; în vara precedentă, stăteau chiar și prin grădini sau pe maidane, în corturi improvizate. Străzile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
capitalei, ajunsă la capătul puterilor și al iluziilor, și-a manifestat în stradă furia și confuzia, iar o delegație s-a dus la sultan spre a-l soma să pună capăt războiului în orice mod, tata a acceptat să se alăture reprezentanților cartierului Albaicin. Astfel că, atunci când îmi povestea despre căderea Granadei, istorisirea lui începea întotdeauna din sălile tapisate ale Alhambrei. — Eram treizeci, veniți din toate colțurile orașului, de la Najd până la Fântâna Lacrimilor, și de la mahalaua Olarilor până la Câmpul cu Migdale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
după ea trei dintre copii, cel mai mic abia un pic mai răsărit decât mine. — Am venit să-mi iau rămas-bun. M-am hotărât în cele din urmă să plec. Mâine în zori pleacă o caravană spre Portugalia; o să mă alătur și eu. Mi-am măritat ieri cele două fete mai mari, în vârstă de paisprezece și treisprezece ani, ca să aibă grijă de ele niște soți, și mi-am vândut casa unui soldat al regelui în schimbul a patru catârce. Adăugă apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
căci bande de tineri bântuiau orașul până în zori, cântând cât îi ținea gura; mai aveau, pe deasupra, și nesuferitul obicei de a stropi cu apă toate străzile, ceea ce le făcea să fie alunecoase trei zile la rând. Acestor derbedei li se alăturaseră, în anul acela, sute de soldați castilieni, care năpădiseră încă de dimineață numeroasele taverne deschise după căderea cetății, înainte de a se risipi prin diverse cartiere. De aceea tatăl meu n-avea nici un chef să ia parte la distracții. Doar văicărelile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]