15,888 matches
-
veste, De pofte neispitit.” Vorbe, vorbe și iar vorbe Căci în fapt este altfel - Ca tot omul care-n vorbe Are pe Mefistofel. Și așa va și rămâne, De-un miracol nu va fi Chiar de-o cere să se-amâne, Ceasul dat spre-a se jertfi. De sămânța este bună, Nu se prinde-n galben lut; În zadar strunești o strună Când destinu-i surdo-mut. 14 martie 2004 REFLECȚII (CLIII) Am pornit adeseori Ca să caut mari comori, Nu în glie, ci
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
fi indiferentă, ca atunci când se ratează uzul firesc al cuvintelor (într-un enunț de felul: „timpul se extinde“). Alteori însă ea ne reține mai mult decât am crede și ne tulbură profund. Este ceea ce se petrece în fața unui poem ce amână la nesfârșit sensul univoc, deși te atrage în lumea stranie a cuvintelor sale. Acestea se îndepărtează enorm de uzul lor obișnuit, precum în versul eminescian: (Scrisoarea I ). Însă, de această dată, tocmai astfel e posibil un alt mod de a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vede nevoit să uzeze de unele mici trucuri („Omul, care luase multe lucruri cu el la drum, folosește totul, oricât ar fi fost de prețios, pentru a l mitui pe portar“). Însă nu i se îngăduie să treacă dincolo, fiindui amânată în multe feluri și la nesfârșit această încercare. E adevărat, omul de la țară nu se gândește să se lupte cu paznicul, nici să ia cu asalt porțile legii, din motive numai de el știute („acum, când privește mai bine la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
manuscris voluminos pentru că își modificase anumite idei formulate acolo. De o extraordinară bunătate, e neînduplecat în pamfletele lui revoluționare. Învață limba germană ca să citească pe filosofi și se trudește o viața întreagă să-și găsească echilibrul zdruncinat prin pierderea credinței. Amână mereu expunerea sistemului lui de filosofie. "Sunt un filosof inedit", mărturisește cuiva. Dar este nefericit, neliniștit și abulic. Geniul lui își dă toată măsura în admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
garnizoanele ofițerii se angajează, prin declarații scrise, că se vor revolta îndată ce vor auzi semnalul. Șeful insurecției era generalul Alves Rocadas. Și când pretutindeni se aștepta, dintr-un moment în altul, izbucnirea revoluției - generalul Rocadas moare. Insurecția e din nou amânată; cei nehotărâți șovăiesc, nerăbdătorii se agită peste măsură, e nevoie de noi angajamente scrise, căci cele vechi căzuseră de la sine prin moartea generalului Rocadas. Astfel se explică lungul interval scurs între cele două mișcări militare, 18 aprilie 1925 și 28
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și Helder Ribeiro și alții - aceeași oameni care-și marcaseră opoziția față de dictatură în feluritele legații, trimit un agent de-al lor la Geneva ca să zădărnicească, cu orice preț, împrumutul. Și izbutesc; dacă nu să-1 zădărnicească, cel puțin să-l amâne. Socoteau, ca mai toți oamenii de partid din Portugalia, că dictatura militară se va prăbuși de la sine în ziua când poporul va ști că mult așteptatul împrumut extern nu se va mai face. Salazar era unul din puținii care nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
vedere. — Dar... era aici acum o clipă! zise Odolgan, deschizând brațele și privindu-l cu un aer vinovat. Balamber era furibund. Și mai avea un motiv să fie așa: ceva mai înainte, văzând complicațiile neprevăzute, i se păruse potrivit să amâne uciderea lui Audbert. Se gândise că le-ar fi putut fi de folos în cazul în care, după fuga copiilor lui Waldomar, situația ar fi luat repede o întorsătură urâtă, obligându-i, pe el și pe tovarășii săi, să părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu latul securii - nu voia să sară prea mult sânge împrejur. 15 Balamber înșfăcă trupul lui Rutger de o gleznă și-l târî la câțiva pași mai încolo, eliberând astfel fata de povara lui. Rece, hotărât, îi aranjă sumar pantalonii, amânând momentul când va trebui să găsească o scuză convingătoare pentru moartea sa. Când se întoarse spre Frediana, văzu că își revenise oarecum și se trăgea înapoi pe coate, fixându-l înspăimântată și uimită; tunica i se zdrențuise și era murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să plecăm; o să facem noi cumva. Balamber își dădu seama că așa doar pierdea vremea; subjugat de privirea vie și sfredelitoare a fetei, ce părea să îl țintuiască pe loc, nu făcea altceva decât să tragă de timp pentru a amâna inevitabilul. îi aruncă rănitului din nou o privire și se hotărî. Mâna i se duse repede la sabia scurtă ce-i atârna la șold. Cu arma în mână, dădu să se aplece asupra băiatului, dar Frediana, cu un strigăt, sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timp, își dădea seama că ar fi făcut mai bine să se depărteze de acel loc blestemat și să-și regăsească tovarășii pentru a le cere ajutorul, dar se simțea obosit, prea obosit. Și pe urmă i se făcuse frig. Amână, așadar, orice hotărâre. Reuși, după ce slăbise șaua, să dea jos pătura de pe cal și să și-o pună pe umeri, apoi se lăsă să cadă în iarba încă umedă. Sfârșit, alunecă într-un somn adânc. 17 Lumina zilei îl găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști, la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să amâne ascensiunea și să-și instaleze tabăra pe malul torentului, iar pentru el tot acest timp era timp pierdut. — Ieri ați insistat să veniți, îi aminti sec prietenului său. Atunci, curaj! Trimite-l înainte pe Odolgan. — E rănit. Nu vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar fata aceea nu... — Nu mă interesează, i-o reteză ea. Fă cum vrei. Noapte bună. Sebastianus ar fi vrut să mai stea de vorbă, să-i mai pună și alte întrebări. Despre Balamber, de exemplu. Dar fu obligat să amâne pentru un alt moment. Ieșind de acolo, îl izbi splendoarea cerului, deja presărat cu o puzderie de stele. O porni în urma burgundului și avu astfel ocazia să traverseze o parte din tabără. Adunați în jurul bivuacurilor, războinicii mâncau; comentau, fiecare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sub linia orizontului, Balamber se întrebă, în sfârșit, de ce își mai pierdea vremea în locul acela: cu excepția a două opriri, necesare pentru a lăsa caii să-și mai tragă sufletul, fusese în șa toată ziua și era, deci, o prostie să amâne momentul odihnei. Chiar în momentul acela ajunse acolo Odolgan, scrutând neliniștit câmpia, pe cuprinsul căreia culorile se stingeau una câte una, înghițite de noaptea ce stătea să coboare. Gândindu-se că se oprise să controleze dacă unitatea era întreagă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu era vorba de frică; Jefferson Dayles știa asta. Însă trebuia, pentru liniștea nervilor și a conștiinței sale, trebuia să-l știe pe Craig în siguranță. Acest consiliu de război nu avea alt scop. Dar, pentru un timp, Jefferson Dayles amâna orice hotărâre. Le sublinie femeilor, așa cum făcuse în întâlnirea precedentă, că șansele lui de a fi reales se micșorau de la o zi la alta. Pe când privea la micul grup de fețe dure, strălucitoare, alarmate, simți din nou relația strâns țesută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
sunt numai prima și ultima literă a vreunui cuvânt, legate între ele cu o linie ondulată ca un șarpe..." "Trebuie să recunosc că nu era cel mai rău dintre gardieni. I-am fost însă superior tot timpul. La început am amânat sfârșitul jocului, din curiozitate, bineînțeles, nu din neputință. Apoi însă am avut, ca un vis urât, penibilul sentiment că m-am atașat de Filip. Atunci mi-a fost cam frică. Am crezut o clipă că n-am s-o mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un scandal? Dacă faptul că-i scriu, prin altul, o supără? Și chiar dacă n-o supără aceste lucruri, nu cum-va faptul că, la semnele ei de simpatie, procedez prea repede, scriindu-i scrisoarea? Nu e mai bine să mai amîn? Amânarea a fost totdeauna calea pe care am fost dispus să o aleg - aceasta probabil din cauza lipsei de voință, combinată cu lip-sa de încredere în mine și cu acel mod de a gândi al meu, care se rezumă în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scriu lung și circumstanțiat, m-a împiedicat să mai pot relua firul. Întâi, după ce am isprăvit afacerile, mi-am îngăduit o amânare până la momentul cel mai potrivit pentru redactarea unei misive atât de complicate: explicații, scuze etc. Momentul l-am amânat; mai exact: s-a amânat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. După cum înainte nu puteam să nu-i scriu mereu fiindcă îmi făcusem obișnuința, acum nu-i puteam scrie fiindcă îmi făcusem obișnuința
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a împiedicat să mai pot relua firul. Întâi, după ce am isprăvit afacerile, mi-am îngăduit o amânare până la momentul cel mai potrivit pentru redactarea unei misive atât de complicate: explicații, scuze etc. Momentul l-am amânat; mai exact: s-a amânat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. După cum înainte nu puteam să nu-i scriu mereu fiindcă îmi făcusem obișnuința, acum nu-i puteam scrie fiindcă îmi făcusem obișnuința de a nu-i scrie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
toate, chiar și de trecerea anilor.) Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la mistere tulburătoare, va face nefericirea multor imbecili... La plecare, m-a condus până în ogradă. Fără nici un preambul, am atacat problema care simțeam că nu poate fi amânată. Ne-am plimbat prin ogradă un ceas. Am vorbit aproape numai eu. La sfârșit, mi-a spus hotărît: "Am înțeles". Apoi, cu ochii în sus și respirând puternic aerul: "Nu-i asta principalul..." Pe urmă, revenindu-și: "Dar nu pot
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
toate sonatele, valsul, preludiile și mazurca. Mata ești foarte constant. - Dar mata?- Și eu. La Tuffli mănânc întotdeauna o indiană și o savarină. Mergând spre casă, și-a schimbat gândul. M-a rugat s-o însoțesc la plimbare și să amânăm muzica până la întoarcere: - Să mergem repede, în fața vântului, să-l luăm în răspăr, "să cucerim universul", cum a spus odată cineva la Vorniceni... Ia uite la coana Anica cât îi de urîtă! I-a ieșit tot sufletul în față. În
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de rasă evoluată, care-i dă o gingășie emoționantă; linia corpului frântă, ascunsă pe alocurea, ca să reapară în toată puritatea ei. În sfârșit, confecțiunea rochiei-jucărie ajungând la un stadiu care necesita intervenția mașinii de cusut, Adela mi-a dăruit privirile, amânând croitoria pentru altă dată. I-am arătat o fotografie de când aveam douăzeci de ani, pe care o port în portofoliu la un loc cu alte fotografii de familie. Țineam de câteva zile să i-o arăt - să mă vadă într-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să fie iubit"), ca să nu treacă la aplicarea planului său de cucerire. În momente de posibilă expansiune erotică, "implacabila cronologie" apare ca un tranchilizant sufletesc și ca un macaz epic. Tea-ma experimentării presupune bucuria amânării, iar arta de a amâna este - consideră E. M. Forster - chiar principiul romanului. Este un joc subtil și mobil al imaginarului și realității, al distanțării și apropierii, în așa fel ca iluzia dragostei să se mențină permanent. Este o repetată, fără accente dramatice, încercare de a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fi trebuit s-o vedeți pe sărmana copilă, a adăugat ea, clătinând posomorât din cap. Aici ar trebui să intercalez un paragraf care să descrie reacția mea la cele rostite de doamna de onoare. Dar prefer ca deocamdată să mai amân acest lucru, dacă cititorul îmi permite. — Și ce altceva a mai spus? a insistat doamna Silsburn. Mă refer la Rhea. A mai zis ceva? Nu mă uitam la ea - nu-mi puteam desprinde ochii de la fața doamnei de onoare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
nasul întruna, respingător. Nu știu cât te pricepi dumneata la oameni. Dar ce om în toate mințile și-ar ține logodnica toată noaptea, în ajunul nunții, bâiguindu-i că e prea fericit ca să se poată însura și că va trebui să se amâne nunta până când el se va simți mai sigur pe sine, că altminteri n-o să poată veni la propria-i nuntă? Și când logodnica i-a explicat, ca unui copil, că totul era aranjat și organizat de luni de zile, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
rog. O imagine perfectă. (Dacă merg mai departe tot așa, mă întreb când și unde va trebui să-i relatez cititorului ce memorie, ce putere de evocare aveau unii membri ai familiei noastre? Seymour, Zooey, eu însumi. Nu pot să amân lucrul ăsta la infinit, dar cât de urât va arăta în scris?) Mi-ar fi de un enorm ajutor dacă vreun suflet caritabil mi-ar trimite o telegramă în care să sublinieze pe care Seymour anume ar prefera să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]