6,220 matches
-
lăcuite, în espadrile. Nu meritase surpriza, șocul, izbitura ?... nu, nu meritați rugul, nu, nu, rămâneți șefilor și salariilor, rămâneți Ortansei, porumbeilor, am fost caraghios, neputincios, vă las în grija altora, aceiași. Rotise palma până la subțioara umedă, păroasă. Prelungi ultimul balans, clătinându-se, balans bolero bușitură, plaja clocotea. Cerul și marea în bulbul albastru al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încețoșați. Încearcă să dea din coate, împiedicat. Tropăie din călcâiele umede. Aude trosnetul ghețarilor rupându- se, desfăcând cerul zilei. Nasul însângerat și vânăt de frig, ca la bețivi sau bufoni. Pe strada pustie trece un camion cu sticle. Lăzile se clatină, sticlele se ciocnesc la fiecare șoc. Domnul palid, cu căciula clăpăugă, își reașază, înfrigurat, fularul galben. Doi școlari încearcă să prindă o găină scăpată din curte. Cei doi domni privesc zăpada. — Glumele astea, jumătățile de măsură... reia colegul, oprit în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se propovăduiește Evanghelia. 6. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire." 7. Pe cînd se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: "Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vînt? 8. Dacă nu, atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților. 9. Atunci, ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc? Da, vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
omului. 28. Oriunde va fi stîrvul, acolo se vor aduna vulturii. 29. Îndată după acele zile de necaz, "soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate." 30. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pămîntului se vor boci, și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă. 31. El va trimite pe îngerii Săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
inima lumii. De câte ori avea vreme, fugea de oraș. Dealurile din jurul Budei le cunoștea întocmai ca împrejurimile Parvei... Numai când venea acasă observa că și-a potrivit viața pe un calapod care aici nu era deloc prețuit. În Parva i se clătina concepția și avea nevoie de sforțări ca să nu i se sfărâme. Statul, aici, era privit ca un vrăjmaș... Tocmai în vacanța a treia a găsit argumentul mulțumitor, într-o discuție cu avocatul Domșa, care, după moartea bătrânului Bologa, a făcut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de-abia o să putem dormi trei ore... Plecară toți trei împreună și în urma lor rămase o dâră grea de tăcere. Căpitanul Klapka începu într-un târziu să tambureze ușor cu degetele pe masă, uitîndu-se pe sub sprâncene spre Bologa care se clătina pe scaun, cu fața zgârcită de o înfiorare nestăpânită. La masă nu mai rămăsese decât un sublocotenent de infanterie, foarte tânăr și posomorât, care nu scosese nici o vorbă și băuse câteva sticle de vin cu o lăcomie de bețiv precoce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbesc românește. Îi venea să-l îmbrățișeze și să se arunce la picioarele lui, cerîndu-i iertare. Și în cele din urmă, nemaiputîn-du-se stăpâni, murmură cu glas de fericire: ― Petre, Petre, fratele meu... nădejdea mea... Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap și zise domol, resemnat: ― Doamne-ajută... 7 Câteva nopți nu mai apăru reflectorul. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată, ca să mulțumească pe Klap-ka. În liniștea nopților, tulburată doar rareori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ci îl măsură cu scârbă din cap până-n picioare și apoi se așeză la masă, răscolind supărat dosarele. Bologa salută reglementar și ieși liniștit, cu niște pași siguri, ca după o convorbire nespus de plăcută. Generalul îl urmări cu ochii, clătină din cap, se uită la ușa închisă cu băgare de seamă și deodată izbi cu pumnul în harta cu însemnări, cuprins iarăși de mânie. Chiar în clipa aceasta aghiotantul se strecura în cancelarie, înfricoșat și întrebător. ― Notează pe locotenentul Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de soare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură și vagonul se clătina parc-ar fi fost să-și piarză echilibrul. Locotenentul de huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce Bologa, la câțiva pași înapoi, mergea sigur, liniștit, ca pe o cărare. 3 Trecură printr-un vagon ticsit de militari
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte înăbușit, parcă și-ar fi stăvilit respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar, la doi pași. Apoi, cu o iuțeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, șoptind ca ieșit din minți: ― Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum I-ar fi trăsnit din senin. Lovitura a fost atât de neașteptată, că l-a buimăcit cu desăvârșire. Barba i se însîngeră din buza plesnită. O secundă rămase cu ochii holbați la Apostol și cu gura căscată. ― Ieși, mișe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răgaz să se nască... Apoi i se păru că răpăiala picurilor de ploaie se mulcomește, treptat, prefăcîndu-se într-un zgomot dulce, fâșâitor, ca zborul porumbeilor, din ce în ce mai dulce, strecurîndu-i în inimă o vrajă dureros de alinătoare. Apoi deodată începu să se clatine și să se înalțe, purtat parcă pe aripi de cântece. Ochii lui priveau fără mirare, deși cerdacul dispăruse, și câmpurile de asemenea, și tot pământul, și numai crucea din vârful bisericii lucea foarte blând și aproape, încît, dacă ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
până se va ivi un prilej bun să-ți iei tălpășița!... Și toate acestea, în numele iubirii, Bologa!... Apoi nu vezi că e... e oribil?... Și nu atâta șovinismul tău, ci tocmai ipocrizia, poate inconștientă, în care se cocoloșește! Apostol se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebiruită îi îmbujoră o clipă obrajii și pe urmă se pierdu într-un val de scârbă. Buzele subțiri îi tremurau răspunzînd: ― Ura te orbește, Gross, și te face să vezi năluciri! ― Acuma mă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întrebare: Dar dacă are dreptate?" Acuma știa că întrebarea aceasta, sub altă formă, și mai cu seamă ceea ce se ascundea în dosul ei, i-a încolțit în minte din clipa când a zărit în gară, ieri, pe Ilona. I se clătina sufletul ca în bătaia unor vânturi neîmpăcate și în suflet i se răscoleau alte întrebări, mereu altele. Ieși în ulicioara gării și se pomeni deodată cu Ilona... În secunda când o văzu, gândurile i se risipiră, ca alungate de o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din cancelarie, o surprinse pe când ea căuta să se strecoare nesimțită. Îi veni să țipe de bucurie și totuși încremeni în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini de spaimă. Și ea se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o lucire nouă: ― De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea, păli și răspunse îndată la altă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în vârtejul vieții... Mult mai aproape!... Credința fuge de cărți și nu poate sălășlui statornic decât în sufletele care o doresc cu înflăcărare! Apostol Bologa îngînă cu obrajii aprinși: ― Părinte, simt cuvintele tale în inima mea... le simt, părinte! Preotul clătină din cap și zise tot zîmbind: ― Dintre toți oameniii, filozofii simt cel mai anevoie adevărul dumnezeiesc, pentru că ei caută cu mintea cea slabă pământească pe Dumnezeu, și nu cu inima credincioasă și atotcuprinzătoare! Când omul își uită obârșia cerească și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-am gândit bine și am cumpănit... Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă, oftă, se scărpină în ceafă, clătină din cap și apoi zise rar, uitîndu-se cam pieziș la ofițer: ― De... domnule locotenent, vorbă mare ai spus, recunosc, că știm și noi omenia și cuviința, măcar că suntem oameni de rând, cum ne-a lăsat Dumnezeu... Apoi, nu zic, ți-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pe urmă, după câțiva pași, își auzi cizmele bocănind pe cărarea bolovănoasă, și pintenii ca un țârâit de greier. Și iar îi trecu prin minte că undeva trebuie să cotească în dreapta, spre regimentul de infanterie. Dar gândul acesta i se clătină în minte numai o secundă, ca și cum n-ar fi găsit de ce să se agațe. Se pomeni zicîndu-și fericit: "Mare noroc de n-am întîlnit pe nimeni... Cu adevărat că sunt născut într-o zodie bună!" Îi venea să râdă și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Trebuie să scapi! Bologa se cutremură și se uită la Klapka necrezător, cu o mirare ca și când l-ar fi văzut întîia oară în viață. ― Bine... bine... firește, șopti dânsul cu o voce ca un suspin prelungit. ― Nenorocitule... zise iar căpitanul, clătinând din cap; adăugă apoi îndată, mai apăsat: Curaj! Curaj, Bologa! Se depărtă brusc spre postul de comandă fără a mai întoarce capul... Căruța se urni curând și merse deocamdată la pas, căci drumul avea coborîturi grele și multe cotituri. Sublocotenentul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în momentul imediat următor, neîncetat, neobosite... Și el răscolea prin ele ca într-un joc bizar și, privindu-le, murmura: " O secundă mai puternică decât o viață de om..." Peste câteva clipe i se păru că a greșit și adăugă, clătinând din cap: " Viața omului nu e afară, ci înlăuntru, în suflet... Ce-i afară e indiferent... nu există... numai sufletul există... Când nu va fi sufletul meu, va înceta de a mai fi tot restul... restul..." Prin geam văzu, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stare să dai 666 În loc de dublă!!! Sandu Șpriț Își toarnă singur vin În pahar și pe urmă Îl drege cu apă minerală Izvorul Minciunilor, conform spuselor sale. Ia două guri zdravene, se uită când la Gore, când la Gicu, apoi clatină din cap a pagubă și dă verdictul: Bă, e lumea cu susu-n jos, știu eu ce spun, e conspirație, e la nivel mondial... Ia puneți-o pe-aia cu deschide, gropare, mormântul, că m-a apucat un dor de lumea
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cu alți ochi toți porcii pe care Îi Întâlnesc În ultima vreme... Privirea lui Gore se oprește un pic mai mult decât ar fi necesar asupra lui Sandu Șpriț, motiv pentru care acesta ridică degetul mijlociu al mâinii drepte și clatină capul, făcând pe Îmbufnatul. Din bucata mea de pâine am hrănit un om și-un câine, câinele mă recunoaște, omul nu mă mai cunoaște, Gore, dragă... Înțeleg că dormi cu teama de gripă porcină sub pernă, dar nu mă așteptam
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să spele covorul. Sticla de Tămâioasă apare pe masă. Rece. Gore vede cizmele de cauciuc și ridică sprâncenele a mirare. Sandule, observ că luași numai o pereche. De ce nu două perechi? Tu nu prestezi? După ce Înghite lacom câteva guri, Sadu clatină din cap. Gore, mă cam dor șalele, așa că sunt accidentat. Absent motivat, ca-n filmul cu vandam. A zis a mea că mă scutește, dar numai dacă repar ușa de la dulapul din bucătărie. La asta mă pricep, șurubelniță am, ciocan
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ăla. Nu mai târziu, că dacă te duci o secundă mai târziu se consideră afront. Mă uit... Gore și Gicu Își lungesc gâturile către Sandu. Gicu ridică și paharul și-l dă repede pe gât, ca să nu piardă continuarea. Gore clatină deja din cap, parcă așteptând să spună Sandu că a căzut de la balcon și că a avut noroc pentru că a picat peste vecina grasă de la doi care tocmai intra În bloc. Sandu Își umple paharul, așteaptă să-i pună Gicu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
În cârciumă violonistul cartierului, un moșulică amărât și jerpelit care cântă la urechile chefliilor ca să scoată de-o vodcă. Gicu Îi face semn să se apropie: Mai ții minte, măi, dragăăăăă Mărieeeee! Hai, bagă! Ai o bere de la mine... Violonistul clatină din cap, nu bea decât vodcă. Dar o hârtie de o sută de mii, lipită pe frunte, nu l-ar deranja. Vax, dă din mână Gicu, n-o mai avea suta valoare ca-n alte vremuri când te duceai cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
paranghelie cu cocoana. Gicu privește către cer implorând mila divină, apoi scoate o hârtie de cincizeci de mii, cheamă florăreasa și preia firul de trandafir. Nici nu ajunge bine la masă și, hop, se-nțeapă. În timp ce Își suge degetul, filozofează clătinând din cap: M-a blestemat baragladina, să vezi că-mi merge rău, ăstea se pricep la magie Închisă la culoare! Mi-a zis mie baba de la patru, cică Îți leagă și mințile dacă vor ele... Chiar atunci apare nevastă-sa
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]