5,493 matches
-
al populațiilor distincte ce se vor fixa succesiv în Balcani. Poate că Plamenatz sau Kohn au dreptate cînd numesc acest fenomen cu termenul de "naționalism oriental" (etnic), avînd în vedere că puterea Bi-zanțului nu s-a pretat niciodată la o comuniune cu aceste populații noi, ci a rămas în profunzime greacă, ferm decisă să mențină aceste elemente alogene în stare de subordonare. Imperiul de Apus, dimpotrivă, s-a deschis barbarilor germanici încă înainte de a se desființa, pentru ca ulterior, vestigiile sale răzlețe
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
sau în zonele de contact dintre catolicism și ortodoxism. În ceea ce privește limbile naționale acestea rămîneau atît de distruse adesea, încît nu puteau constitui o bază pentru purificarea popoarelor. În consecință, numai identificarea sacră cu "ființa regelui" putea întreține un soi de comuniune mistică, și politică totodată, a poporului cu monarhia. Însă acest procedeu era folosit foarte rar, în momente extrem de critice: un exemplu este cel petrecut între anii 1563-1565 cînd Caterina de Medici îl expune peste tot în regat pe tînărul Carol
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
între anii 1563-1565 cînd Caterina de Medici îl expune peste tot în regat pe tînărul Carol al IX-lea, sau cînd catalanii revoltați s-au văzut obligați să contemple ciudatul spectacol al "chipului regelui" în 1575. În orice caz, această comuniune funcționa mai degrabă între suveran și supuși, decît între un supus și altul. Natura prea puțin populară a acestui echilibru politic îl determină pe Ernest Gellner să nege posibilitatea oricărui sentiment de apartenență colectivă în sensul național, în societatea Vechiului
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
cu Statul sau, mai curînd, împotriva lui. Supuse unor autorități resimțite ca fiind străine, fie prin originea lor dinastică fie prin afișarea unui dispreț aristocratic față de sensibilitatea populară, aceste societăți se uniseră singure ca reacție împotriva alienărilor politice, în virtutea unei comuniuni de limbă și de cultură. Acestea acționau în spiritul unui principiu de coeziune lingvistică, deosebit de pregnant în special în Germania, țară cu frontiere nesigure, împărțită în nenumărate regate, principate și orașe libere ce aspirau să se unifice, fără a ști
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Glaces a palatului Versailles ocupat. Ura francezilor a împietat asupra acestor circumstanțe, dar rațiunile de stat ale lui Bismarck n-au ținut seama de acest sentiment trivial. Națiunea germană unificată politic este opera deliberată a statului prusac și nu produsul comuniunii poporului. Unificarea Italiei se dovedește a fi diferită sub aspectul instrumentării, dar analoagă în ceea ce privește traiectoria, determinată fiind de aportul decisiv al Regatului Piemont-Sar-dinia. Efervescența culturală și ideologică a unei societăți în căutare de identitate colectivă este aici cel puțin la fel de
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
represive. În schimb, în cadrul tinerelor democrații ale Europei Orientale societatea rămîne tributară atașamentului național pentru un timp nedeterminat, variabil în funcție de fie-care țară în parte. Acestea nu pot însă să treacă de simbioza dintre angajamentul civic de mare intensitate și sentimentul comuniunii naționale, mult mai pregnant, ce a prezidat altădată înrădăcinarea convingerii democratice în Europa de Vest. Contrar a ceea ce se spune adesea, sensul democratic nu constituie precondiția consolidării regimurilor liberale, ci rezultatul lor. Devii democrat numai practicînd democrația. Însă pentru a se dobîndi
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
akitu (§ 22). Scenariul comportă hieros gamos între două divinități patronatoare ale cetății, reprezentate de statuile lor sau de către suveranul - care primea titlul de soț al zeiței Inanna și îl întrupa pe Dumuzi 9 - și o hierodulă. Acest hieros gamos actualiza comuniunea dintre zei și oameni; comuniune, desigur, pasageră, dar având consecințe considerabile. Căci energia divină se revărsa direct asupra cetății - altfel zis, asupra "Pământului" - o sanctifica și îi asigura prosperitatea și fericirea pentru anul care începea. Și mai importantă decât sărbătoarea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
gamos între două divinități patronatoare ale cetății, reprezentate de statuile lor sau de către suveranul - care primea titlul de soț al zeiței Inanna și îl întrupa pe Dumuzi 9 - și o hierodulă. Acest hieros gamos actualiza comuniunea dintre zei și oameni; comuniune, desigur, pasageră, dar având consecințe considerabile. Căci energia divină se revărsa direct asupra cetății - altfel zis, asupra "Pământului" - o sanctifica și îi asigura prosperitatea și fericirea pentru anul care începea. Și mai importantă decât sărbătoarea Anului Nou era construirea templelor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
încredere se distinge radical de concepțiile atestate la alte popoare ale Antichității (mesopotamieni, hittiți, evrei, greci etc.) pentru care morții erau sărmane umbre nenorocite și neputincioase. In plus, în vreme ce pentru constructorii megaliților, din Irlanda până în Malta și în insulele egeene, comuniunea rituală cu strămoșii constituia cheia de boltă a activității lor religioase, în culturile protoistorice ale Europei Centrale, ca și în Orientul Apropiat antic, separarea dintre cei morți și cei vii era prescrisă în modul cel mai strict. Cultul megalitic al
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
important în cult, îl reprezenta pe Baal în aceste scenarii mitico-rituale; dar argumentul este încă controversat. Sacrificiile erau considerate drept hrană oferită zeilor. Sistemul sacrificial pare asemănător aceluia din Vechiul Testament; el comporta holocaust, sacrificiul sau ofranda de "pace" sau de "comuniune", și sacrificiul expiator. Preoții, khnm, aveau același nume ca în ebraică (Kohăn). Alături de preoți sunt menționate, de asemenea, preotesele (khnf) și qadecim, persoane "consacrate", (în Biblie, acest termen desemnează prostituția sacră, dar textele ugaritice nu indică nimic asemănător.) în fine
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și de zei laolaltă, soma apropie Cerul de Pământ, întărește și prelungește viața, garantează fecunditatea, într-adevăr, experiența extatică revelează în același timp plenitudinea vitală, sensul unei libertăți nelimitate, posesia unor forțe fizice și spirituale abia bănuite. De aici sentimentul comuniunii cu zeii, ba chiar a apartenenței la lumea divină, certitudinea "ne-morții", adică, înainte de orice, a unei vieți plenare prelungite la nesfârșit. Cine e cel ce vorbește în faimosul imn X, 119, zeul sau extaziatul care băuse băutura sfântă? "Cele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
exclusiv al preoților și al unui anumit număr de sacrifianți. Dar ele au avut o rezonanță considerabilă grație imnurilor care le exaltau, grație, mai ales, interpretărilor pe care aceste imnuri le-au suscitat. Revelarea unei existențe plenare și beatifice, în comuniune cu zeii, a continuat să obsedeze spiritualitatea indiană multă vreme după dispariția băuturii originare. S-a căutat deci să se atingă o astfel de existență prin alte mijloace: asceza ori excesele orgiastice, meditația, tehnicile Yoga, devoțiunea mistică. După cum vom vedea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
putut să producă transa, s-a bănuit autosugestia Pythiei sau sugestionarea ei de la distanță de către profet. In fond, nu se știe nimic. 91. De la "viziune" Ia cunoaștere "Extazul" apollinian, deși provocat adesea de "inspirația" (adică posesiunea) zeului, nu implica totuși comuniunea din enthousiasmos-ul dionysiac (cf. § 124). Extaticii, inspirați sau posedați de Apollon, erau cunoscuți mai ales prin puterile lor cathartice și oraculare. (Dimpotrivă, inițiații în Misterele lui Dionysos, bakkhoi-i, nu dau niciodată dovadă de. Putere profetică.) S-a remarcat caracterul "șamanic
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Totuși, nu fusese uitată rezistența începuturilor, și una din lecțiile piesei Bacchantele era aceasta: să nu fie refuzat cultul unui zeu numai pentru că era considerat "nou". Dionysos sau beatitudinile regăsite sfârtecare (sparagmos} și mâncatul de carne crudă (omophagya) se realizează comuniunea cu zeul. Căci animalele sfâșiate ori devorate sunt epifanii sau încarnări ale lui Dionysos. Toate celelalte experiențe - forța fizică excepțională, invulnerabilitatea la foc și la arme, "minunile" (apa, vinul, laptele, țâșnitul din pământ), "familiaritatea" cu șerpii și micile animale sălbatice
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
social, acest lucru pare sigur; aceasta explică, în parte, adeziunea masivă a femeilor 14. Dar experiența dionysiacă atingea niveluri mai profunde JBacchantele care devorau carne crudă reintegrau un comportament refulat de zeci de mii de ani; /frenezii asemănătoare revelau o. comuniune cu forțele vitale și cosmice și ele puteau fi interpretate doar ca o posesiune divină. Era de așteptat ca această posesiune să fi fost confundată cu o "nebunie", mania. Dionysos însuși cunoscuse "nebunia", și bacchantul nu făcea decât să împărtășească
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
posesiune să fi fost confundată cu o "nebunie", mania. Dionysos însuși cunoscuse "nebunia", și bacchantul nu făcea decât să împărtășească încercările și suferința zeului; la urma urmei, era unul din mijloacele cele mai sigure de a intra cu ci în comuniune. Grecii cunoșteau alte cazuri de mania provocată de către zei. În tragedia Herakles de Euripide, nebunia eroului este opera Herei; în Ajax de Sofocle, Atena e zeița care produce rătăcirea. "Corybantismul" comparat, de altfel, de către cei vechi cu orgiasmul dionysiac era
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
frenezie mai mult sau mai puțin violentă: mania. Această "nebunie" constituia întrucâtva dovada "divinizării" (entheos) adeptului. Experiența era, desigur, de neuitat, căci ea constituia o participare la spontaneitatea creatoare și libertatea îmbătătoare, la puterea supraumană și la invulnerabilitatea lui Dionysos. Comuniunea cu zeul făcea să explodeze, pentru un timp, condiția umană, dar nu reușea să producă o transmutație. Nu există aluzie la nemurire în Bacchantele, și nici într-o operă atât de târzie ca Dionysiacele lui Nonnos. Acest lucru este suficient
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mai mult, ori mai puțin indiferent dacă un asemenea simbolism este, ori nu este, "înțeles" intelectual.) Reamintim că cultul lui Sabazios, identificat cu Dionysos, prezenta deja structura unui mister ("Am scăpat de rău!"). Desigur, Bacchantele nu vorbesc despre nemurire; totuși, comuniunea, chiar provizorie cu zeul, nu era fără consecințe pentru condiția post-mortem a lui bacchos. Prezența lui Dionysos în Misterele de la Eleusis lasă să se presupună semnificația eshatologică cel puțin a unor experiențe orgiastice. Dar pornind mai ales de la Dionysos-Zagreus se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
consacrat al întâlnirii dintre îndrăgostiți, dar datele au fost schimbate. Termenul general folosit, femeia, apoi descrierea, "avea ochi obosiți și buze de anilină", "degetele mâinii reci" conturează o întâlnire în care cei doi își sunt străini, din care comunicarea sau comuniunea lipsește. Întâlnirea se realizează noaptea, în spiritul romantismului, dar nimic nu mai impresionează și personificarea nu face decât să sublinieze banalul situației, "Era frig, târziu, minutele defilau seci/ și ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină". Frigul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fondatoare a literaturii secolului al XIX-lea, dat fiind influență modelelor socio-literare balzaciene și zoliste asupra întregii scriituri românești contemporane. Diferiți factori importanți fac din Pariziana când un model negativ, când unul pozitiv. Caracterele analizate dovedesc o oarecare omogenitate și comuniune a acțiunilor, a conduitei și stilului femeii pariziene, care se regăsesc în toate scrierile artistice analizate. Ideea de originalitate, excentricitate, curiozitate și fantezie, absențe în cultura europeană de dupa baroc, revin în forță și se manifestă la acest personaj. În același
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
organizațională/Studiu de caz: Comunicarea organizațională în DGASPC CS (2010), Complementaritatea între Biserică și statul român cu privire la protecția copilului (2010), Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi (2009), Părintele Paisie Olaru sau acolo unde sălășluia Iubirea (2012). Volumului Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler i-a fost decernat Premiul special al juriului la Concursul Național de proză "Liviu Rebreanu" (2008). Ion Petrică, (c) 2012 Institutul European pentru prezenta ediție Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României PETRICĂ, ION / Ion Petrică
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
așa cum se întâmplă în capitalism, nici cel bazat pe colectivismul care era mai degrabă specificul comunismului nu pot pune în umbră valorile pe care persoana le deține prin creație. Persoana ca ființă orientată spre trascendență și cu deschidere continuă spre comuniunea cu semenii trăiește altă formă a existenței, nicidecum cea desacralizată. Persoana ca entitate relațională se împlinește în viața eclezială care are ca model comuniunea trinitară. Într-un asemenea mod se poate depăși orice fel de logică a izolării și a
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
persoana le deține prin creație. Persoana ca ființă orientată spre trascendență și cu deschidere continuă spre comuniunea cu semenii trăiește altă formă a existenței, nicidecum cea desacralizată. Persoana ca entitate relațională se împlinește în viața eclezială care are ca model comuniunea trinitară. Într-un asemenea mod se poate depăși orice fel de logică a izolării și a egoismului. Încă de la începutul misiunii Sale, Iisus ne amintește că nimeni nu poate revendica pe Dumnezeu ca Tată, numai pentru sine. Învățându-ne să
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
ceea ce este legat de această lume, ci ne raportăm și la transcendent, adică la o ființă divină, care potrivit revelației supranaturale, adică a modului în care El ni s-a descoperit, este Dumnezeul-Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), o copleșitoare comuniune interpersonală. Acest adevăr se acceptă prin credință, ceea ce este destul de greu pentru a trata subiectul doar din punct de vedere științific, folosindu-ne strict de regulile științifice ale științelor socio-umane. De aceea, bazele epistemologice în privința gândirii sociale creștine sunt de
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
ci numai o finalitate și o cauză intermediară, mai precis cauza instrumentală și finalitatea intermediară principală. Cauza și finalitatea ultimă pentru creștini este Dumnezeu. Persoanele umane trebuie să se deschidă unele altora într-o atitudine de slujire reciprocă, în duhul comuniunii lui Hristos care a împărtășit și puterea dumnezeiască a jertfei de sine, a slujirii reciproce prin care se realizează mântuirea în comunitatea umană și creștină. Slujirea semenilor este nedespărțită de slujirea lui Dumnezeu și presupune o angajare voluntară. Numai în
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]