6,141 matches
-
LONDONEZĂ, CAUT BĂRBAT CĂRUIA ÎI PLAC FILMELE ȘI JOCURILE, ORIGAMI ȘI CAFENELELE DE PE AUTOSTRADĂ, BLUGII ȘI PANTOFII CU TALPĂ JOASĂ, MERSUL PE JOS ȘI BENZILE DESENATE ȘI CARE URĂȘTE PĂSTÂRNACUL ȘI PE KENNETH BRANAGH. NU-I TREBUIE PĂR, AM EU DESTUL. Până și eu știam că nu ar fi prea isteț din partea mea să menționez copiii într-un anunț postat pe internet așa că am sperat că dacă voi găsi un bărbat căruia să-i placă aceleași lucruri ca și mie, există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Lisa mă ținea încă de cot. —Știu ce e-n capul tău. Ba pun pariu că nu. — Crezi că e prea mult și prea devreme, dar revista nu va apărea decât peste câteva luni, iar până atunci vei fi avut destul timp să te saturi de îndoitori de hârtie psihopați, îți vei reveni și vei fi recunoscătoare să cunoști niște bărbați minunați și normali. Am aplicat imediat „filtrul Lisa“ la cuvintele ei. Era talentul ei special de a părea insensibilă. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
e problema cu sentimentele nedefinite: faptul că nu se concretizează nu le face cu nimic mai puțin distructive. Nu știam dacă voi avea curaj să-i pun următoarea întrebare, dar trebuia s-o fac - în viața mea era și așa destul suspans. O să-i spui lui Mark? Lisa își puse mâinile pe burtă cu o blândețe de nesuportat. Nu. Care ar fi rostul? — Ai putea face-o doar ca să mă rănești. Eu te-am făcut pe tine să suferi destul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
așa destul suspans. O să-i spui lui Mark? Lisa își puse mâinile pe burtă cu o blândețe de nesuportat. Nu. Care ar fi rostul? — Ai putea face-o doar ca să mă rănești. Eu te-am făcut pe tine să suferi destul în ultimul timp. —Și apoi? Mark suferă din nou. Nu se va opri niciodată. Mi s-a făcut rău de ușurată ce mă simțeam. — Nu merit asta. Asta nu înseamnă că v-am iertat pe vreunul dintre voi. Am de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
să intre pe Lisa, care avea privirea goală și ochii roșii. —Jen, îmi pare atât de rău. Alfie a murit. Au întârziat cu înmormântarea mai mult de o săptămână pentru ca fiica lui să poată veni din Australia. Așa am avut destul timp la dispoziție ca să-mi pot reveni cât de cât. Mark era îngrijorat că vestea morții lui Alfie mă va face să mă învinovățesc din nou. Bineînțeles că mă învinovățeam. Nu pentru atacul de inimă, ci pentru că nu am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
în fața ta și a fetelor, continuă enervată domnișoara, repezindu-și pantoful în ușa coridorului. - Vreau să-ți spun ceva, făcuse împăciuitor omul de dincolo de ușă, suspinând, ușurat parcă de vorbele ce le-a rostit. - Am poeții mei care îmi vorbesc destul. Asta-i obiceiul lor. Și înainte și dupăă Când rămân goală în fața lor, câte unul mă întreabă cât de grele îmi sunt cozile. Pensionara de alături scoase, ca din somn, un țipăt slab. Scârțâitul intens se opri apoi deodată. Putui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
așteptare. O monedă în mâna îngrijitoarei făcu posibilă contrabanda. - Dezbrăcați-vă! Spuse savantul, sau mai bine zis, se răsti el. - Să vedeți, începui vorba. Tata mi-a murit subit, bolnav de inimă, la cincizeci și opt de ani. - Mai aveți destul până să ajungeți vârsta răposatului, întrerupse mohorât pântecosul, după ce mă consultă. - Nu sunteți bolnav organic și nu vă dau nici o rețetă. - Domnule profesor, mai încercai să spun, piticul dinlăuntrul meuă - Mda!... Piticul dumneavoastră nu mă privește și dacă m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ochi și se ciupește, ca să rămână trează. Apoi trage cu ochiul la sfârșit, să vadă dacă se termină cu bine. În ultima frază, John Marcher se aruncă peste un mormânt care este, posibil, al lui May Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mi-am spus că pot Învăța și eu. Și am plecat la Londra, m-am aciuiat la Jimmy Whistler până mi-am găsit o locuință a mea și am Învățat singur desenul pe bloc. Singurul meu obiectiv era să câștig destul ca să mă pot Însura. Părinții Emmei n-au primit cu prea multă bucurie logodna - pe bună dreptate, cred - și, ca să Îi conving, m-am angajat prostește să agonisesc o mie de lire până la căsătorie. Curând am Înțeles că Îmi stabilisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu vedere spre cer“. În acest adăpost Însorit, decorat cu plante și umbrit de tulpini lungi de iederă, Îi oferi ceai și Îi ascultă Înțelegătoare neliniștile referitoare la mersul romanului. Nu-i arătă nici o parte a manuscrisului, dar Îi relată destul din acțiune pentru ca să-i poată explica de ce are Îndoieli: Îi acorda oare prea multă importanță lui Madame Merle la Început? Aveau cititorii „să vadă“ cât de profund Înșelătoare era firea lui Gilbert Osmond? Îl ajută să Își recapete Încrederea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
totul avea o natură personală și, de multe ori, nuanțat În trandafiriu de o nostalgie lirică niciodată grețoasă, pentru că era atât de vizibil sinceră. De aceea prima parte din Peter Ibbetson fusese atât de fermecătoare. Era un adevărat dar - nu destul pentru a duce un roman Întreg până la capăt, dar destul pentru o prelegere. După aceea, Henry cină cu el și cu Emma - biata Emma, de câte ori ascultase conferința? Dar afirma că nu se plictisise de ea. Era puțin palidă și părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În trandafiriu de o nostalgie lirică niciodată grețoasă, pentru că era atât de vizibil sinceră. De aceea prima parte din Peter Ibbetson fusese atât de fermecătoare. Era un adevărat dar - nu destul pentru a duce un roman Întreg până la capăt, dar destul pentru o prelegere. După aceea, Henry cină cu el și cu Emma - biata Emma, de câte ori ascultase conferința? Dar afirma că nu se plictisise de ea. Era puțin palidă și părea obosită, recuperată de puțin timp după un episod Înfricoșător cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o dată, până În ianuarie. Oricât ar fi fost de iritante veștile, ele Îi ofereau un pretext pentru a-și scurta vacanța și a se Întoarce la Londra - și anume pentru a investiga cauzele amânării -, căci considera că, pentru moment, se Înfruptase destul din deliciile oferite de Whitby și Împrejurimile lui. A doua zi, când Îi explică situația, Du Maurier Își manifestă compătimirea. — Ce mod neplăcut de a trata un scriitor de valoarea ta. Dar, după cum Îi spun mereu lui Gerald, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru reușita prietenului. Era un gând ca o dojană, unul care ar fi trebuit să Îl facă să se simtă rușinat de găunoșenia felicitărilor sale pentru succesul lui Trilby. Spera doar că era singurul care știa de găunoșenia aceasta. Basta! Destul cu autoexaminările. Se ridică În șezut În cadă, cu o mișcare care trimise un val seismic peste margine, pe podeaua acoperită cu linoleum, Înșfăcă lufa și Începu să se frece pe spate cu zelul unui flagelator medieval. Odată cu prima poștă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
răsuflarea lui și decise, nu pentru prima dată, să discute cu el pe tema aceasta... dar nu astă-seară, nu astă-seară. Aruncă o privire ceasului de pe consola căminului, calculându-și acțiunile imediat următoare. Avea să ia o birjă până În Haymarket - mersese destul pe jos, iar omnibuzul nu se potrivea cu importanța ocaziei. Deci, dacă pleca la șapte și un sfert sau puțin Înainte, avea suficient timp să ajungă În Haymarket pe la opt. Soțul ideal nu avea o piesă prolog, pentru că ea Însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și să Îi raporteze. — Mă mir că poți să stai deoparte, spuse Henry. Eu unul știu că n-aș putea. — E prea multă bătaie de cap. Va trebui să mă duc la premiera londoneză, presupun, și asta are să-mi fie destul. Sper să te vedem acolo - să-ți rezerv locuri? E pe 30 octombrie. — E foarte amabil din partea ta, Kiki, dar nu sunt sigur că mă voi fi Întors la Londra până atunci, zise el repede. O să stau la Torquay cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
putea retrage În Salonul Verde), departe de activitatea casnică, ridicată deasupra nivelului grădinii Într-o parte și deasupra străzii liniștite În cealaltă, cu spațiu pentru două mese mari de scris, una pentru el și una pentru MacAlpine, și cu loc destul pentru plimbat de colo-colo, ca și pentru un fotoliu și un șezlong lângă cămin, unde se putea Întinde și reflecta. Era paradisul! Era impresia copleșitoare, făcută În acea primă după-amiază - că găsise cumva drumul Înapoi spre grădina raiului, dincolo de ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la Londra. Draperiile foșneau ușor, mișcate de pala de aer cu miros marin care pătrundea În Încăpere prin fereastra Întredeschisă, aducând cu sine vaierul al unui pescăruș. Ceasul bisericii bătu ora șapte. Nu se plângea că fusese trezit devreme. Era destul că putea sta Întins În pat, savurând senzația simplă de mulțumire, În Încăpere unde stătuse, cu aproape două secole În urmă, un rege salvat de la Înec. Istoria, fermecătoare, spunea că soția primarului Îi cedase regelui dormitorul ei, În ciuda faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de pe inimă. — Mulțumesc, Burgess, murmură scriitorul, fără să deschidă ochii. — Carevasăzică, ce vrei să faci acum, Burgess? Îl Întreabă Joan Anderson câteva zile mai târziu. — Ce să fac? repetă el fără să priceapă. Când bătrânul... dă colțul. — A. Am timp destul să mă gândesc când s-o-ntâmpla,spune el. — Nu cred că mai durează mult. Azi-noapte nu i-a fost bine. Nu fi așa de sigură, zice Burgess. Nu-l scoate Încă de la socoteală. — Bine, dacă nu vrei să vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dulap steagul polonez și pe cel cu zvastică și a strigat: „Dacă război pornește, pe copac urc și uit la cine primul vine. Și pă urmă ridic steag, pe ăla sau pe ăla...“ Chiar și și mai târziu, când trecuse destul timp, ne mai vedeam cu mama și cu frații și surorile unchiului Franz cel împușcat numai pe ascuns, după ora de închidere a prăvăliei. Cu acest prilej se dovedeau a fi de ajutor schimburile în natură, atât de utile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fiindcă, așa cum desigur se știa, oțetul își pierde din gust când se răcește. „Și acum, rog frumos, deșertăm tot într-un vas mare de lut, așezăm la răcoare și așteptăm și așteptăm cu un pic de răbdare, că doar avem destul, nu-i așa.“ Pe durata unei pauze lungi, în timpul căreia idealul nostru de răcituri din cap de porc reușea să se închege de la sine și fără nici un fel de alte ingrediente, în timp ce afară, pe o vreme statornic primăvăratică, la alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
invitate la masa.“ După a nu știu câta pauză și clipit repetat, el părea să aibă viitorul pe limbă: „Nici o grijă, o să placă la noi la mic dejun mai încolo, când o să fie totu’ mai bine și de cumpărat porc destul peste tot.“ Din tot ceea ce s-a pierdut, lipsa caietelor in octavo mă doare în mod deosebit. Dacă aș fi citat din ele, aș fi devenit mai credibil. Sau poate că eu nu am scris odată cu ceilalți, în timp ce maestrul îndeplinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acoperi zgomotul continuu al rozătoarei din interior. De aceea mi-au rămas atât de adânc întipărite lecțiile maestrului, astfel încât, mai târziu sau, cum spunea bucătarul-șef din Basarabia pe baza unei atât de sigure previziuni, când era de cumpărat „porc destul“, nu m-am mulțumit doar să aștern pe hârtie poezia care celebra răciturile din cap de porc, dar am înțeles și să-mi bucur oaspeții - în viață sau citați din vremuri trecute - cu strachina de piftie plină ochi. Și rareori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Rinului Inferior, raionul Bergheim/Erft. Trebuie să fi fost primăvara. Pot să mă văd mergând împiedicat, după ce am învățat să fac asta de voie, de nevoie, în spatele plugului sau ducând calul de căpăstru, în timp ce țăranul trage brazdele. De mâncare era destul. Rămânea doar cealaltă foame, pe care n-o puteau potoli nici terciul, nici magiunul, dar care-mi alimenta nevoia, astfel încât ea devenea tot mai mare și mai indecentă. Dormeam într-o odaie îngustă cu un argat debil. E drept că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
deja cu prada noastră spre Bad Kreuznach, Kongo a rânjit fără încetare, binedispus, dar nu a spus nimic porcos... Până astăzi. Plecarea aceea grăbită mă urmărește. De ce atâta grabă? Ca și când, mânat de frică, simțeam nevoia să fug departe. A durat destul până a venit trenul. Timp care a trecut nefolosit. Cu întârziere, îmi adresez o întrebare: oare nu te-ai fi putut culca cu ea, cea pe care o chema Inge, în următoarea claie de fân și - imediat cuprins iarăși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]