4,963 matches
-
ale aceluiași sistem (Sztompka, 1993). De cealaltă parte teoriile conflictualiste sunt cele ce consideră că schimbarea socială are o importanță crucială în evoluția unei societăți, pentru că ea corectează inegalitatea. Cele mai cunoscute sunt teoriile lui Marx și Engels și ale discipolilor lor, ce pun la baza schimbării sociale capacitatea maselor de a conduce lupta de clasă și a-și schimba destinul. Teoriile conflictualiste sunt incluse de Piotr Sztompka în curentul materialismului istoric, pe care îl tratează separat în lucrarea lui The
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
este inevitabil incompletă. Definițiile singulare își îndeplinesc rolul doar în contextul unei anumite teorii, pentru că acestea explică doar o anumită parte a realității. Teorii relevante în domeniul comunității au fost oferite de teoreticienii clasici ai sociologiei și continuate apoi de discipolii lor. Ulterior aceste teorii au fost dezvoltate în domenii foarte variate ale științei sociale. În ciuda varietății și numărului mare de studii despre comunitate, sociologii întâmpină încă dificultăți în definirea acesteia. Aceasta și pentru că au fost puse sub semnul comunității multe
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cu o istorie asemănătoare cu a României. Din acest motiv a existat întotdeauna un mare interes pentru studiul civilizației sătești. Sociologia rurală românească, interesată de problema comunității se va contura cel mai bine în opera lui Dimitrie Gusti și a discipolilor lui, care au pus bazele unui sistem sociologic complex și global pentru înțelegerea satului românesc. Fără a intra în prea multe detalii, voi aminti pe scurt că există patru cadre de organizare a vieții sociale cosmologic, istoric, biologic și psihologic
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
nu doar cunoașterea amplă a comunității rurale românești, ci mai mult, intenția utopică, poate de a întemeia o sociologie a națiunii care să stea la baza unei reforme sociale de proporții. Munca lui Gusti a fost continuată și îmbogățită de discipolii săi, dintre care cel mai de seamă ce trebuie amintit aici, datorită analizelor sale relevante pentru problema comunității, este H. Stahl. El a aprofundat problematica satului devălmaș specific pentru ruralul românesc arhaic (până în secolul XIX și începutul sec. XX). A
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Pentru a fi totuși obiectivi până la capăt, o anume conștiință morală se făcea simțită (și chiar exprimată în forme indirecte), chiar și în cazurile evidente, să le spunem, de laxism și pragmatism, care erau departe de etică (după caracterizarea unui discipol). Am analizat pe larg o astfel de situație și comportament în Cazul Constantin Noica. Cel puțin de două ori ne-a declarat că el stă de vorbă cu organele. Cu înțelesul (sau mai exact cu subînțelesul), că el ar avea
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
chiar toți au fost numai călăi și canalii. Aceasta a fost în esență, obiectiv vorbind și spus fără nici o pasiune, cadrul general în care trebuie situat și între onformism și libertate cazul Noica. Situația sa a fost definită de un discipol, Gabriel Liiceanu, drept una de tolerat și niciodată beneficiar 4. în treacăt fie spus, singurul text care examina, pe atunci, atent și cu luciditate, chiar dacă rapid, întreaga situație. Acceptând, în esență, această caracterizare, ea cere totuși unele completări și nuanțe
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
a avut în permanență și evidente aspirații culturale europene. Se observă la el, și pe acest plan, o foarte specifică oscilare și ambiguitate. Am notat câte ceva în acest sens și în micul nostru necrolog 20. Chiar și cei mai apropiați discipoli n-au asimilat (și spre meritul lor !) gesticulația verbală a acestui anti occidentalism strident și, în soluțiile sale practice, de-a dreptul utopic, himeric. Gabriel Liiceanu comenta în același sens, în dialogul amintit din Euphorion. Cititorii vor fi sensibili, desigur
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
deloc valorile propagandistice marxist-ceaușiste, ci clasice, fundamentale, umaniste, a fost, în mod indirect, și una de opoziție și chiar de rezistență 24. Aparatul cultural ceaușist a tolerat-o la limită, din motivele expuse mai sus. Problema capitală pentru Noica și discipolii săi era deci următoarea: ce și cum se poate face ceva, cultural vorbind, în condițiile date? Explicarea esențială a acestei atitudini este, după noi, dublă. Mai întâi, cum exact definește Gabriel Liiceanu întreaga situație în dialogul citat, Noica n-a
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
semiclandestinitate, de confrerie cvasiocultă (unele scene și propoziții din Jurnalul de la Păltiniș stau mărturie, de pildă cea despre conștiința istoriei care se face alături etc.). O anume ambianță de cerc sau club închis, care a marcat pentru totdeauna grupul de discipoli, i a conferit și o conștiință de elită, nu chiar de toți prizată. Uneori o astfel de atitudine părea unora chiar infatuată. Dar oricum ar sta lucrurile, activitatea grupului Noica a fost remarcabilă și pozitivă. Mai ales în esență, pe
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Păltiniș. Constantin Noica era primit adesea, în diferite birouri culturale, cu bunăvoință, înțelegere, uneori și cu un fel de condescendență compătimitoare, alteori cu simpatie amuzată. Omul avea o anume forță carismatică, polarizantă și de persuasiune, ce l-a servit adesea. Discipolii săi au primit în astfel de condiții burse Humboldt, de durată. Ceea ce a fost foarte bine. Dar pașapoarte în scopuri culturale au primit și destui alții, în aceeași perioadă. Membrii grupului de la Sibiu, de pildă, care au ajuns în redacția
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
inevitabil ambiguă, să recunoaștem. Nu este vina noastră. Pe de o parte, mă atrăgea și admiram sincer unele cărți și acțiunea sa culturală, paralelă și, implicit, de rezistență, la care voiam între onformism și libertate să particip. Pe de alta, discipol însă nu eram și nici nu puteam fi. în nici un fel. Orientarea mea ideologică liberală, deloc naționalistă și filozofic-raționalistă, cu accente chiar iluministe, mă situa la ani lumină, în cel mai bun caz, de o ontologie la limita revelației mistice
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
atrăgea și intriga în același timp. Mesajul său presupunea afinități spiritualiste, mai mult sau mai puțin inițiatice. Dar influența sa a fost, după noi, mai mult extensivă și superficială, decât adâncă. Preocupările etico-estetice și spiritul critic de care dau dovadă discipoli ca Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, pentru a nu mai vorbi de angajamentul lor civic, de frumoasă ținută (oricât respect aveam pentru Noica, nu am putut să urmez acest sfat, G.L.), nu par a avea afinități reale și profunde cu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
P. are întotdeauna dreptate. b. Comentatorii care ajung să-și sistematizeze ideile în lucrări de sinteză sau de semi sinteză. Din această categorie alte trei nume și titluri se disting în mod deosebit: Sorin Antohi, Civitas imaginalis 5, Dan Pavel discipol declarat și deocamdată cel mai personal și productiv al pontifului politologiei românești actuale de care am amintit: Vladimir Tismăneanu, cu volumul Etica lui Adam sau de ce rescriem istoria 6 și Alina Mungiu, Românii după '89. Istoria unei neînțelegeri 7. Despre
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
negate. Cât de dificile au fost astfel de inițiative arată și un caz foarte bine cunoscut chiar lui I.P.C.: Dosarul Mircea Eliade 2. Este vorba de Hermeneutica lui Mircea Eliade (inclusiv de versiunea franceză din 1981), despre care regretatul eminent discipol al lui Mircea Eliade a și scris în străinătate în termeni pozitivi 3. Se poate totuși vorbi de o creație de idei chiar și prin însuși faptul că pentru prima dată se discută la noi, în mod organizat, la obiect
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
repetăm, cu multă convingere și simpatie, că numai personalitatea este binele suprem (Goethe). Și nu spiritul gregar, colectivist, conformist și restrictiv prin definiție. Campania împotriva individualismului liberalist în nici un caz o variantă locală a... protestantismului, dusă de Nae Ionescu și discipolii săi constituie o enormă eroare. Și, în același timp, o acțiune profund anticulturală. Suntem convinși, împreună cu un spirit liber al generației tinere, H.-R. Patapievici, că orice colectivism este deopotrivă prost (pentru că e bazat pe o fraudă epistemologică), mizerabil (pentru că
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
fi invocată, cu toate exagerările de rigoare. Complexul de inferioritate are și alte aspecte. El este resimțit ca definitiv și ireparabil. Cultura română este și rămâne prin definiție minoră. Omul de cultură român nu poate fi decât un etern elev, discipol, epigon, suiveur al unui maestru occidental. Nimic mai mult. Capacitatea sa de a lua și inițiative proprii îi este congenital și structural refuzată. Ceea ce se poate numi independență intelectuală, soluții proprii, personalitate și chiar originalitate, este de neconceput. Destinul său
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de o bună parte a criticii ca fiind noul autor cult al "descîntării încîntătoare" în fața grației și fisurilor unei generații, cu accente moraliste și sclipiri de clasicism ; e drept însă că, o altă parte a criticii, a văzut în acest discipol și protejat al lui Frédéric Beigbeder un parizianist la modă, de inspirație trash-burghezo-ni hilistă. Ambele analize sunt juste, deși futilitatea aparentă a subiec telor alese pare să încline balanța în favoarea derizoriului monden ; or, Liberati provoacă o reflecție adîncă și intensă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu ideile sale, și își inoculează acest cancer generalizat, devenind un caz excepțional de autointoxicare : "Sunt surprins să văd în ce măsură am fost influențat de ideile mele. Mi se pare că abia acum le înțeleg cu adevărat [...] Am devenit propriul meu discipol." (AA) Deoarece, mai mult decît lectura altor texte, lectura de sine reprezintă adevărata răscolire, controlul scăpînd progresiv pînă la disoluția în scriitura sinelui. Punct esențial, căci deși a adoptat o civilizație care a avut dintotdeauna cultul limbii frumoase, Cioran nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
negri erau vii și luminoși, iar fruntea sa, de mărime mijlocie, dar croită drept, ca în stofă, purta amprenta gândirii. La o primă privire se putea observa că acest țăran era din țara lui Montaigne și, ascultându-l, recunoșteam un discipol al lui Franklin. Bastiat nu a pierdut timpul la Paris; venise aici pentru a servi cauza libertății comerțului, nu s-a ocupat decât de libertatea comerțului. Activitatea sa era într-adevăr prodigioasă: a dat atât scrisori, articole polemice și Varietăți
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
dintre armele cele mai redutabile ale socialismului. În pamfletul său intitulat Capital și rentă, Bastiat a respins în mod viguros acest sofism. Câțiva lucrători socialiști din Lyon, puși în încurcătură de această refutație, și-au împărtășit perplexitățile Vocii poporului. Un discipol al domnului Proudhon, domnul C.-F. Chevé, a încercat să le spulbere îndoielile într-un articol asupra lucrării Capital și rentă. Bastiat a răspuns domnului Chevé și a trimis scrisoarea sa Vocii poporului. Atunci maestrul a luat locul elevului: exaltat
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
revendică din principiul suvernității poporului, ci din cel al suveranității monarhice (n. tr.). 19 "Drepul de a uza și de a abuza" (n. tr.). 20 Maximilien Robespierre (1758-1794), supranumit "Incoruptibilul", este unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai Revoluției franceze, discipol al lui Rousseau, lider al Clubului iacobin, membru în Consiliul Salvării Naționale și responsabil în bună măsură de instaurarea Terorii (n. tr.). 21 Louis Blanc (1811-1882), autor și politician socialist francez. Ca membru în Guvernul provizoriu instaurat după februarie 1848
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
momente de „întâlnire”, ce valorifică explorări minuțioase în arhive și colecții documentare, este dublat de reflecția teoretică și metodologică asupra imagologiei, ca domeniu al unui comparatism eliberat de mecanismul europocentrist al „influențelor”, ca și de fetișismul estetizant al istoriografiei literare. Discipol al unor specialiști români precum Adrian Marino, Alexandru Duțu, Paul Cornea, C. este pasionat, în același timp, de deschiderea teoretică inițiată, prin estetica receptării, de Școala de la Konstanz, pe care, inclusiv prin traduceri și comentarea unor texte fundamentale ale lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286410_a_287739]
-
pamfletul devine un poem al mâniei. Eliade țintea către o Comedie divină ce avea să pună pe scenă "toate duhoarele infernale răsculîndu-se asupra genurilor și virtuților cerești", pe care de n-ar fi putut-o sfârși, aveau s-o continue discipolii săi spre satisfacția lui postumă: "Oasele mele vor tresări din mormânt la versurile lor, și sufletul meu plin de urgia divină va deveni muza lor inspiratoare". GR. PLEȘOIANU Un cirac al lui Eliade este Gr. Pleșoianu (1808-1857), profesor la Craiova
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Exista deja o prezență creștină în Franța încă de pe vremea când Galia era provincie a Imperiului Roman. Una dintre cele mai vechi dioceze era Lyon, al cărei al doilea episcop, în 177, a fost Irineu (cca. 130-200). Irineu a fost discipolul lui Polycarp, care se presupune că l-a cunoscut pe Ioan Evanghelistul în Asia Mică. Dar ceea ce a cimentat legătura dintre tron și altar a fost botezul lui Clovis (465-511), rege al francilor în jurul anului 500 d.Ch11; această cimentare
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
contrastând cu "oui" din nordul Franței și cu "si" din Italia și Spania. Albigenzii aveau o gândire dualistă crezând că materia aparținea răului, iar spiritul binelui, și e posibil să-și fi avut originile în doctrinele lui Mani ai cărui discipoli erau cunoscuți sub numele de maniheeni, dintre care a făcut parte și Sf. Augustin într-o etapă a vieții sale. Albigenzii refuzau orice avea legătură cu materia, incluzând atât sacramentele Bisericii cât și plăcerile trupești, inclusiv sexul. De asemenea, refuzau
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]