19,706 matches
-
tipologică de Domnul D. Cred că prin comparație am fost tentat să-i adaug personajului În discuție aceste valențe suplimentare. Poate ar fi putut fi un bun militar, avînd vocația supunerii oarbe și a bravării inconștiente. Mi l-aș putea imagina seara cufundat În tăcerile lui cum organizează războaie imaginare, armate imaginare, inamici imaginari, cum desfășoară strategii diabolice și trăsăturile i se Însuflețesc, conduce, Învinge. Acea „petrecere adevărată“ este fața complementară a unei autofrustrări. 8. Tremurul mîinilor. Poate transpirații abundente ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că ne vom revedea cu toții pe vecie sau, cu toate acestea, vă este teamă de moarte? Și Înaintea unei operații grele sper că după aceea mă voi revedea cu ai mei, cu toate acestea Îmi este Îngrozitor de frică. Vă puteți imagina o moarte ușoară? Nu. Dacă iubiți pe cineva, de ce nu vreți să fiți partea care supraviețuiește și preferați să lăsați suferința În seama celuilalt? Nu-mi fac nici o remușcare În această privință, pentru că știu că totul se uită. Cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mulțimile aneantizează particularul prin repetabilitate și ceea ce inițial fusese destinat a fi unic a devenit masă informă și anonimă. Oamenii aceia vechi, uitați În așezările lor mărunte, trăind În monotonia propriilor nume ca niște insule pierdute În imensitatea oceanului lumii, imaginați-vă sate Întregi de Popești, de Ionești, de Preoțești, cum ai spune grîu, porumb, orz, și cine mai vede bobul, bobul acela puțin mai mare sau mai mic, mai crud sau mai uscat, pentru că orice bob e altfel decît celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care Înghite totul. Nu, mortul acela n-a ajuns pînă la malaxor. S-a apropiat doar, cum dau tîrcoale cîinii hămesiți bucătăriilor de cantină. El n-a făcut nici un gest eroic, poate doar imprudența de a privi, de a-și imagina acel lucru extraordinar, singurul spectacol adevărat din viața lui. Malaxorul era prea sus pentru el; nu l-a primit. De cîteva nopți se furișa după lăsarea Întunericului, cînd toate zgomotele descreșteau, acolo În spate, unde șinele albite de praf se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Lumea nu ne este povestită În cuvinte. Lumea este tot ce are ea. Aprinzi o lanternă și o vezi. Cuvintele sînt pentru orbi. Spune-i unui nevăzător „Ce superb răsărit de soare!“ și el va Înțelege că trebuie să-și imagineze un răsărit de soare, dar nu-l va vedea, cuvintele nu fac altceva decît să ne accentueze infirmitățile conștientizîndu-ni-le. N-am să Învăț niciodată să scriu proză. Iată, v-am oferit această mostră asemănătoare cu osîrdia celui ce se Încăpățînează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
veți urzi pentru ca spațiul acela nerostit să fie umplut de cuvinte, pentru ca să vă puteți compara și să ieșiți În cîștig. Mi-e silă de voi, povestitorilor, de mediocritatea competițiilor voastre, voi care nevăzînd nimic vă grăbiți să demonstrați. Ei bine, imaginați-vă acum, vă rog, Încercați să vedeți un havuz Într-un scuar dintr-o mică așezare răsăriteană, o calmă oră de seară cu ciorchini de glicină și acolo sub zvîcnirea vioaie a apei o fată goală; Încercați să simțiți răcoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pentru că toate sonetele erau la cel puțin șaisprezece mâini. Le scriseserăm sub umbrele împreună cu prietenii noștri emigranți, în timp ce savuram vestitele răcoritoare acidulate. După această glumă proastă, înjositoare față de tot războiul și de întreaga clasă superioară, ne făceam planuri și ne imaginam cum voi spăla eu vase în trei schimburi, dacă vom reuși să ne întoarcem La lansarea primului volum de versuri al țării, au așezat cartea, în mod simbolic, pe un raft gol, în fața camerelor Televiziunii Naționale, apoi i-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
râdea, ci lăcrima sau zâmbea potolit în momentele speciale. Cred că nu era nimic de desenat la ea. Nici măcar cu adevărat urâtă nu era în stare să fie. Nu pot să uit că semăna cu Omul din manuale. Mi-am imaginat întotdeauna că, dacă ar fi existat o cale aurită de mijloc, ea ar fi folosit-o. S-ar fi plimbat în sus și-n jos pe ea. Nu s-ar fi abătut de la ea decât marțea și vinerea, după desene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Sau crezi că se mai îndoiește careva? Crezi că vreunul dintre foștii locatari se va putea apropia de festivitate? Vecinii? Sau medicul? Crezi că medicul nu știe? Dimpotrivă! Păi nu era alături de el când a murit bunicul tău? Sau îți imaginezi că, și dacă eventual ai spune altceva la microfon, din difuzoare nu tot discursul funerar va răsuna? Vei asista la o acțiune de contraspionaj, dar vârsta ta fragedă te va scuti de orice responsabilitate. Vei învăța cu mine textul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
șapte amanți. Și nici n-am exagerat cu asta. Poți să ai încredere în mine. Rujul îi însângera colțurile buzelor. Cum stătea în colivia ei, în dosul sticlei, nu mi-era teamă de ea. Îmi trezea doar milă. — Bine, atunci imaginează-ți că eu sunt mama ta. — Nu pot. Numai un pic, bine?! a țipat ea brusc. — Îmi imaginez. — Nu așa! Cu „m“ mare, cum zice poetul: Mama. — Bine, îmi imaginez, cu „m“ mare - i-am spus eu, iar între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
colțurile buzelor. Cum stătea în colivia ei, în dosul sticlei, nu mi-era teamă de ea. Îmi trezea doar milă. — Bine, atunci imaginează-ți că eu sunt mama ta. — Nu pot. Numai un pic, bine?! a țipat ea brusc. — Îmi imaginez. — Nu așa! Cu „m“ mare, cum zice poetul: Mama. — Bine, îmi imaginez, cu „m“ mare - i-am spus eu, iar între timp plângeam, dar în sinea mea, să nu se vadă. Lacrimile mi se adunau în stomac. — Așa, așa! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
era teamă de ea. Îmi trezea doar milă. — Bine, atunci imaginează-ți că eu sunt mama ta. — Nu pot. Numai un pic, bine?! a țipat ea brusc. — Îmi imaginez. — Nu așa! Cu „m“ mare, cum zice poetul: Mama. — Bine, îmi imaginez, cu „m“ mare - i-am spus eu, iar între timp plângeam, dar în sinea mea, să nu se vadă. Lacrimile mi se adunau în stomac. — Așa, așa! Și acum o să-ți spun povestea. Suflețel. A fost odată ca niciodată, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
uneori vindea și cumpăra antichități. Iar pe Fratele său nici toată apa din lac n-ar fi putut să-l spele de lângă Iosif. Iar pe deasupra se părea că nici nu voia să se spele de el. Era mulțumit și așa. Imaginează-ți-l ca pe o pasăre albă, cu pene rare, un uliu, dar unul care nu vânează niciodată. Un uliu pasiv. Care trăiește făcând cercuri pe cer, păzind norii, minunându-se de ei, uitându-se cu ochi de uliu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
văduva neagră, pentru că la cele vii nu mă pricep. Dar vaza știu că valorează cât o casă, totuși țin la ea mai mult decât la mumie. Iar dacă s-ar răsturna, mi-ar părea tare rău. Nici nu-ți poți imagina cât de rău. Însă păianjenul am putea să-l strivim, fie eu, fie dumneata, din greșeală. Dar, dacă m-ai pune să strivesc păianjenul, căci altfel dumneata vei răsturna vaza, n-ai decât să o răstorni cât poftești. Apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu barca pe lac. Lacul se evapora prin hainele noastre, uneori se ițea pe lângă barca noastră câte un trunchi de copac și fețele abia ni se vedeau prin ceață. Ar fi trebuit să-ți aduci aparatul de fotografiat. Nu-mi imaginez unde ne-am fi putut ascunde mai bine. Compozitorul ăla, cu instrumentul lui uriaș nici, n-a putut visa un loc ca acesta - i-am spus eu lui Engelhard, numai ca să discutăm. Să nu fie atât de liniște. Ce tâmpenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
atât de liniște. Ce tâmpenie, mi-am spus în sinea mea, căci peste un sfert de oră va răsări soarele și atunci el n-ar fi avut decât să se arunce în lac cu clavecinul lui cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dosul cortinei, dar nu luați asta ca încurajare din partea mea. Am ars deja o mulțime de tablouri nereușite.“ Seara s-a posomorât. Priveam pe furiș, suspicioși, plini de teamă. Atunci am discutat prima oară serios despre moarte. „Dar și-a imaginat doar un tablou“ - a spus Iosif și Fratele său. „Al șaptelea pe ziua de azi. Deocamdată nici nu l-a pictat. Și nici n-o să-l picteze vreodată. Îi umblă gura.“ Bódog Artúr scapă paharul din mână. Își cere scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Cum vrei. În fine, iese. Le adun și în câteva minute mă simt acasă. Pentru prima oară în viața mea. — Iosif și Fratele său a vrut să-l dea afară pentru totdeauna din magazin pe Baár - mi-a povestit Engelhard. „Imaginează-ți“, mi s-a plâns el odată, „că vine, stăm de vorbă, se uită peste tot, se holbează toată dimineața la o pereche de mănuși de damă. Dantelă din secolul trecut, fără prea mare valoare, totuși marfă, chiar dacă mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
care Baár Andor și-a notat una-alta despre un înger e la Artúr. Cere-i foaia aia de carnet. Poate mai afli câte ceva din ea. Am cerut-o și am aflat mai multe din ea decât și-ar fi imaginat cineva. Mai ales din ultima frază. Pe care, dacă nu i-ar durea, aș tatua-o cu fierul înroșit pe fiecare nou-născut. Îngerul uită ușor cine e. Mai ales dacă se ia după etalonul uman. Bărbații îl consideră din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
estompează. Da, o să meargă. Numai de mi-aș putea bea coniacul, îmi spun eu. Să vorbesc cât mai puțin și să mă uit cât mai mult în ochii lui. — Atunci aș fi primit în schimbul dumneavoastră un bilet de întoarcere. Și imaginați-vă ce dobândă s-ar fi adunat de atunci. Înghite în sec. Ca un copil înaintea palmei. Ca să nu mai vorbim de faptul că Magdika vă așteaptă și acum - am continuat eu. Ce-i drept, cu un singur cartuș, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Mae a fost „pe scenă“. Eu știam de scena de la primărie, dar n-am văzut acolo decât tot felul de oameni ținând discursuri, și mă întrebam cam ce putea tanti Mae să facă „pe scenă“. Nu puteam să mi-o imaginez ținând discursuri, așa că într-o zi am întrebat-o ce făcea, și ea a scos un album mare și negru din cufăr și mi l-a arătat. Pe prima pagină era o poză dintr-un ziar, o fată slăbuță cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trandafirii cățărători. Toată lumea știa că trandafirii cățărători nu vor putea niciodată să crească din lutul și cenușa aceea. Tanti Mae s-a supărat totuși pentru că ei îi plăcea grătarul acela și a zis că putea să stea și să-și imagineze că sunt trandafiri pe el, chiar dacă nu erau. Trenulețul meu era un lucru minunat, totuși. A plouat prin toată camera. Mai întâi a ajuns pe sub tunel, apoi peste o cutie veche de pantofi pe care am acoperit-o cu hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
început să mă întreb cum arată clasa mea noaptea, așa că am mers și m-am uitat înăuntru, unde puteai să vezi băncile prin lumina care venea de la cort și restul lucrurilor care arătau atât de liniștit cum nu-ți puteai imagina că o clasă poate să arate. Chiar și câțiva băieți și fete din casa domnului Farney se uitau înăuntrul clasei lor și-și spuneau unii altora că pare bântuită. Noi trei am intrat în cort și am ocupat niște locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
care probabil avea vreo mie de ani. Ne scria despre măslini, iar asta mă punea pe gânduri, fiindcă eu n-am văzut niciodată măsline altfel decât în borcan, întregi sau cu chestia aceea roșie în mijloc, dar nu mi-am imaginat niciodată că ar crește undeva. Mai spunea și că a mărșăluit pe Via Appia, care era un drum foarte cunoscut despre care am citit în cărțile de istorie, așa că acum puteam să-i povestesc profesorului meu despre chestia asta. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
unii. Cum era să ai mormântul tatălui tău într-un loc unde să nu poți să mergi niciodată în vizită, așa cum ar fi trebuit, sau să-i pui flori sau să știi că se odihnește în pace. Apoi mi-am imaginat cum arată tata acum când e mort. Am fost la o singură înmormântare în viața mea, iar respectivul arăta foarte alb. Pielea lui tata era roșie și unsuroasă și nu mă puteam gândi la el alb și făinos. În spatele casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]