19,488 matches
-
În altul... căutând poate - retoric, țin să subliniez - omogenizarea entropică. Aceea pe care noi o evităm atunci când Îl facem beci sau... cuptor. Cuptor? N’ajunge căldura de-afară? Păi cuptorul se bazează pe același principiu, al inerției termice, fiind o incintă, cu pereți groși din același lut. O mână-două de găteje - biomassă adică - Îl Încinge suficient de mult pentru ca, bine astupat, căci aerul Înlesnește și el curenți de convecție, cuptorul să poată coace, rând pe rând, pâinea, plăcintele și oala cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
un câmp magnetic, iar frecarea cu aerul o elimin băgând volantul sub un clopot vidat. Nimic mai fals totuși, pentru că este imposibil să evacuez În totalitate aerul de sub clopot. Asta ar Însemna maxima negentropie, polarizare adică, anume nici un atom În incintă dar toți În afara ei. Așa ceva nu poate exista nicăieri În Univers și, prin urmare, o atmosferă chiar rarefiată se va reconstitui sub clopot pe seama chiar a materialului acestuia, silit se se „evapore“... Nici sustentația magnetică nu e infailibilă, căci orice
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
sex cu el îi fac mai întâi o baie zdravănă, îi taie apoi unghiile, de la mâini și de la picioare, care împreună cu o șuviță de păr de pe cap se învelesc într-o bucată mică de pânză și se ascunde undeva în incinta gospodăriei, unde nimeni niciodată nu le va mai găsi. Acesta e un obicei păgân care ne dă credința că mortul nu va duce norocul casei cu el pe alte tărâmuri. După ce e îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, în
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
special Janetei. Aș sta aici atât de mult!.. Nu ai cum, că nu ne lasă programul. Hai să mergem, că au plecat toți turiștii cu care am venit. Ah!oh!ah!s-a ridicat cu greu și am ieșit din incinta mănăstirii coborând pe scările pe care venisem, cu atâta pace în suflet ce ne stimula la admirarea panoramei care se afla în fața noastră: Stâncile apropiate cu prăpăstiile lor, șirurile de munți mai îndepărtate, drumul șerpuind până la autocarele care de sus
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
se odihneau. Deci când este muncă, muncă, când este odihnă, odihnă. De aceea am spus că se respectă. Încă ceva am mai observat. Stilul negoțului la ei este asemănător cu cel al orientalilor, arabilor, turcilor, care se face nu în incinta magazinelor, ci în fața lor, afară, unde se expun mărfurile pe suporturi până pe trotuar, cum am văzut la televizor. Ca la un bâlci. Oare în alte orașe tot așa va fi ca și în stațiuni? ─ La Skiatos, pe strada principală n-
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
cea reală, pe de o parte, și lumea-nchipuirii, pe de altă parte; pendulând de la una la cealaltă, acest capitol le așază într-o coincidentia oppositorum, în așa fel încât să poată fi relevante. Imaginea satului natal, casa părintească și incinta, bisericuța și țintirimul, codrii Baisei și izvorul, lacul și insula cea verde sunt văzute și analizate ca topoi esențiali ai copilăriei ipoteștene a poetului. Demersul acesta are drept țintă depășirea locurilor comune din analizele care au precedat, și, recurgând la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
devălmășie. Documente de arhivă din jurul anilor 1800 vorbesc de cinci bătrâni cărora le-a fost împărțită, cândva, moșia, iar odată cu aceasta, părțile au început să aibă individualitate distinctă. În structura tradițională, pe lângă centrul satului, se află părțile considerate sacre, anume incinta sacră în mijlocul căreia se află arborele cerului sau coloana cerului, precum și hotarele și răscrucile 3. La Ipotești, arbori ai cerului rămân, deopotrivă, teiul și salcâmul: primul, pentru că era pomenit din vechime ca un dat, al doilea, ca lemn obișnuit locului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
amar: Astăzi chiar de m-aș întoarce/ A-nțelege n-o mai pot.../ Unde ești, copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot?8 O delimitare geografică mai exactă a acestui spațiu în care Eminescu s-a mișcat cu mare ușurință părăsind incinta casei tot mai des și tot mai atras de misterele codrului, de unduirea lacului și de depărtarea schitului Agafton își găsește corespondentul în suprema înflorire în sufletul copilului 9 a tot ceea ce semnifică misterul adânc al ruralului: a trăi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Uniunea Scriitorilor din R.P. Română. Cu timpul, din ce în ce mai multe voci se ridicau împotriva acestei clădiri. Deși se obișnuiseră cu ea, falsul era cunoscut de specialiști. De pildă, cercetătorul I.D. Marin susținea că dacă se vor face testări pe terenul din incintă, se va găsi fundația veche a casei originare; avea și argumente de arhivă care să-i susțină teoria. De altfel, la testările făcute în 1976 de arheologul Paul Șadurschi, argumentele lui I.D. Marin au rămas integral în picioare; s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și Iași interpretând cu melancolie Sara pe deal. În hol, te întâmpina, o imagine cât tot peretele, cartea de vizită a Ipoteștilor: lacul și codrul, declarate astăzi rezervații naturale. În vitrine, manuscrise în legătură cu natura ipoteșteană, ipostaze fotografice ale caselor și incintei, amintirile lui Vlahuță și Sadoveanu despre poet. Un al doilea panou prezenta arborele genealogic al familiei. Într-o vitrină specială se aflau invitații și programe la un premiu internațional de traducere, instituit de Academia londoneză, premiu ce poartă numele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bisericii ca și inaugurarea casei-muzeu cu care "amenință" actele, nu se știe când anume se va fi făcut. Se știe doar că în procesul-verbal de inspecție (nr. 16) din 31 august 1937, biserica are curte, este împrejmuită cu ostrețe și incinta este plantată în parte 120. La capitolul III starea dinăuntru a bisericii, se găsesc detalii despre catapeteasmă și icoane: incompletă; parte din icoane sunt aduse în biserica nouă121. Irimescu afirmă că sfințirea s-ar fi făcut în 1939, cu participarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
său mediu și a văzut în acesta un colț de rai, grădina lui Dumnezeu. Poetul vede mai întâi ceea ce nu i-a fost dat să vadă în Botoșanii clădirilor îngrămădite de lângă biserica Uspenia. Vede, ceea ce la Ipotești intra în firescul incintei: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și iarba cea subțire și moale-amestecată/ Cu flori galbene ș-albe pintre pelinii deși// Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o intimitate existențială și creatoare strictă, lucruri Ce mintea mea adânc o fermecară/ Abia-nțelese, pline de-nțelesuri83; erau lucruri Ce anii mei de-ntâi i-nseninară84. Mai târziu, aducându-și aminte că acolo i-a fost botezul, copilul va decoperi în incinta proprietății familiei de la Ipotești biserica-n ruină, pe care-o zugrăvește aproape fotografic: Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiue vântul -/ [...] Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ Abia conture triste și umbre au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a unui arc en ciel ce leagă realitatea intrinsecă a operei cu realitatea concretă. Transfigurate în mai toate cazurile, arareori descrise direct, mai întodeauna aluzive, elementele care se constituie în teme propriu-zise pot fi: imaginea satului natal, casa părintescă și incinta ei, bisericuța și cimitirul, codrii Baisei, lacul și insula cea verde, izvorul. Iubirea ipoteșteană este neîndoios o constantă fascinantă a operei lui Eminescu, așa cum s-a subliniat în Partea I a volumului. Ea are însă un rol și în configurarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în stânga acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n pătrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca 22. În fapt, descrierea din proza cu titlul La curtea cuconului Vasile Creangă nu este altceva decât incinta gospodăriei ipoteștene, identificată ca atare în documente de arhivă. Organizarea ei arhetipală este remarcată de Eminescu însuși, în încheierea paragrafului citat: Aceasta este arătarea stereotipă a satelor și curților, fără privire la modificațiunile întâmplătoare cari individualizează pe fiecare din ele23
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu precizarea că: Anterior textului literar, lumea realului există și atât. După construirea textului literar, lumea primește sens, devine lumea de sensuri a textului 38 (s.n.), adică o nouă lume. În amintita lume de sensuri ale textului eminescian, casa și incinta reprezintă un alt topos transcens din realitatea strictă a lumii ipoteștene. Casa cu întregul ei, casa generică, casa simbol, casa rod al amintirii are rolul ei aparte în creația eminesciană, atîta timp cît de-a lungul întregii sale corespondențe apare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
s-alege iarna lungă 48. Cât privește atmosfera concretă din interiorul casei, ea nu este surprinsă nicăieri în operă. Descrierea din Călin (File din poveste) seamănă mai degrabă cu aceea pe care o bănuim a fi cea a dependinței din incinta exterioară casei: Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți,/ Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț;/ Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă,/ Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă;/ Hârâită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cadrul domestic al interiorului: Orlogiul să sune un greer amorțit -/ Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,/ Să văd roze de aur și sărutări aprinse/ În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit 52. Nici beciul din incinta casei nu putea lipsi (mai ales la un boier de rangul lui Eminovici). Familia are-n pivniță poloboace de irmilici și de dimerlii de galbeni, numai că acestea erau creațiuni ale fantaziei 53, precizează Eminescu. Totuși, un sâmbure de adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vorbă de-alta leagă-n/ Planuri mari pe gâza mică61. Nici o candelă din lume n-ar contribui la o atmosferă atât de expresivă ca aceea pe care-o creează poetul, prin imagini care reconfigurează realitatea însăși. Din atmosfera interioarelor spre incinta casei mersul este firesc, așa cum e și-n realitate: Ce lumină-i și ce vorbe/ Jos sub grinzile colibii?62căci atmosfera incintei este, cu asupră de măsură, auditivă. Și este așa ab initio: Când pe el veni botezul/ Îl trecu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
expresivă ca aceea pe care-o creează poetul, prin imagini care reconfigurează realitatea însăși. Din atmosfera interioarelor spre incinta casei mersul este firesc, așa cum e și-n realitate: Ce lumină-i și ce vorbe/ Jos sub grinzile colibii?62căci atmosfera incintei este, cu asupră de măsură, auditivă. Și este așa ab initio: Când pe el veni botezul/ Îl trecu auzul (s.n.), văzul,/ Nici că-i pasă lui săracul,/ Că nănașa spune crezul/ Și se leapădă de dracul 63. Atmosfera incintei este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atmosfera incintei este, cu asupră de măsură, auditivă. Și este așa ab initio: Când pe el veni botezul/ Îl trecu auzul (s.n.), văzul,/ Nici că-i pasă lui săracul,/ Că nănașa spune crezul/ Și se leapădă de dracul 63. Atmosfera incintei este cea obișnuită: Marta mânue cociorbe/ Iar Maria toacă hribii.// Iar la colțul marei vetre/ Stau pe laiți, lângă spuze,/ Un moșneag și trei cumetre,/ Povestesc mișcând din buze./ Tinerica puica nașa/ Prejmuiește tot pe moașa,/ Pe când spală la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Un moșneag și trei cumetre,/ Povestesc mișcând din buze./ Tinerica puica nașa/ Prejmuiește tot pe moașa,/ Pe când spală la un blid,/ Iar bătrâna gată fașa/ Și cumetrele se râd64. Nici arborii de la Ipotești nu sunt uitați, constituind parte integrantă a incintei, părând să protejeze casa însăși: Iar în ușa casei crește/ Teiul mândru ce-o umbrește/ Ca un viu coperământ 65. În jurul casei, întocmai ca-n basm, floarea-i cade fără vânt/ Scuturată la pământ 66, cum cădea o dulce ploaie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Sunt extrem de pregnante sunetele, culorile și miroasnele în structura intimă a imaginarului eminescian: Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce eșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa69 (s.n.). De altfel, trecute în basm, casa și incinta apar în aceeași proză eminesciană la fel ca în poezie, ele par a fi de pe tărâmul celălalt, dar nu cel al Zmeului, ci al lui Făt-Frumos: Făt-Frumos [...] merse mereu [...] până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă (s.n.), care steclea la lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și strălucitoare apare: Așa mergând el la iazul acela, era strașnic palat făcut de draci, unde țineau banii; și pe apă mergea o casă făcută strașnic de mândră (s.n.) și-n casa ceea s-auzea un bocet 71. În sfârșit, incinta, în toată complexitatea ei, este desenată ușor caricatural, lapidar și expresiv, așa cum sunt executate crochiurile pictorilor de talent: ei știau a cristaliza împrejurul lor un fel de curte, compusă din boierănași sărăciți cari, slujind, își recâștigau pe-ncetul o avere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un ochi de foc, și deasupra ochiului un proverb în literile strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu proverbul: o enigmă chiar pentru îngeri 112. Grație structurii preponderent romantice a copilului, Eminescu nu a depus eforturi spre a părăsi incinta casei, cu toate misterele ei domestice, pentru a pătrunde în misterul adânc al codrului, acest cosmos verticalizat 113, căci nimic nu e mai frățesc și mai măgulitor pentru destinul spiritual sau temporal al omului decât să se compare cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]