5,763 matches
-
arme ale ostașilor noștri în luptele de la Plevna. Astfel, într-un raport, cunoscutul general rus Ed. Totleben se pronunța elogios la adresa armatei române: „a cărei comportare, indiferent de grad, de la general și până la soldat, a fost mai presus de orice laudă“ (Ciachir, Independența, p. 217). anul 1877 373 În București, emoțiunea este culminantă. Cele dintâi știri asupra bătăliei de la 30 august sosesc. Se află că regimentul 13 de dorobanți (curcanii, cum îi botezase soldații din celelalte arme, fiindcă purtau la căciuli
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
locul cuvenit, mari pierderi unităților române, în valea numită apoi Valea Plângerii. anul 1877 385 Afacerea veni în Parlament în urma stăruințelor lui Nicolae Lahovary, tatăl maiorului. Într-o ședință a Camerei, Ion Brătianu respinge acuzarea adusă maiorului și-i aduce laude pentru priceperea și curajul său. Victoriile de la Plevna și eroismul dorobanților din Regimentul 13 de Vaslui inspiră pe Vasile Alecsandri care publică atunci Peneș Curcanul. În lauda vitejilor din Regimentul 13, Alecsandri scrie nepieritoarele lui versuri: Plecat-am nouă din
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o ședință a Camerei, Ion Brătianu respinge acuzarea adusă maiorului și-i aduce laude pentru priceperea și curajul său. Victoriile de la Plevna și eroismul dorobanților din Regimentul 13 de Vaslui inspiră pe Vasile Alecsandri care publică atunci Peneș Curcanul. În lauda vitejilor din Regimentul 13, Alecsandri scrie nepieritoarele lui versuri: Plecat-am nouă din Vaslui Și cu sergentul zece Și nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece!151 Poeziile epice ale lui Alecsandri străbat țara și renasc sufletele. Neamul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
și 8 călărași, în această zonă continuând să mai constituie o amenințare pentru spatele frontului ruso-român de la Plevna numai cetățile Vidin și Belogradcik (ultima, în interiorul Bulgariei, la sud de Vidin). Aceeași mulțime care două ceasuri mai-nainte n avea destule laude pentru ziarul care știuse să dea, cel dintâi, fericita noutate, acum alerga să spargă geamurile redacției. A doua zi guvernul a impus lui Frédéric Damé să înceteze apariția acestui ziar.163 Dar la 28 noiembrie, pe la orele 3 după-amiază, sosește
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cu fișe pentru toate situațiile. Nu m-a lăsat inima să le arunc ca pe reziduuri, de vreme ce reprezentau o parte a memoriei mele. Deloc masochist, prefer (pe hîrtie, la o adică și spusă de vizavi) o imprecație tumultuoasă, expresivă, unei laude sclivisite. Sinceritatea celui ce se eliberează de „nervi” e mai presus de a celui ce înghite, la ocazii, broaște fără să se strîmbe, debitînd ceea ce nu crede. Cuvintele clarifică relații, gesturi, atitudini, amorsează amintiri, evocă mentalități și temperamente. Sînt, nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o sticlă de cognac la mormîntul lui: o „vizită” făcută unui prieten!... * Pentru că (de ce m-aș subestima?) am „darul observației” (calitate pe care o moștenesc de la mama) și niște exigențe de ins poziționat la margine, nu pot suferi complezența, servilismul, laudele nesincere („abile”, „strategice”, „diplomatice”), inspirate de calcul și nu de respect. Mi-s nesuferiți zelatorii, ipocriții, viclenii care împart în stînga și n dreapta „vorbe bune”. Ei sînt cei ce maschează adevărul, îl lustruiesc, îl livrează cu cîntarul, pun în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
putea alcătui relativ ușor, dacă am avea fiecare un vocabular cu ingredientele necesare la zilele de omagieri. Îl deschizi și iei ce ți se pare potrivit. Așa treaba merge greu („pînă-n gît sîntem prinși din efort în efort”): cuvîntul de laudă îl găsești după căutări dublate de înjurături, iar ținuta solemnă - după lungi reprize de rîs. Dumnezeu știe dacă a bine sau a rău!... *Iată niște repetiții, solecisme și nonsensuri notate la Parincea, dar pe care le poți auzi și în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
penița nici în eau de Cologne, nici în fiere. Mai bine tac decît să alternez apologia cu palinodia. Greșeala mea stă - sînt convins - în faptul că, știindu-mă imperfect, îi suspectez uneori și pe alții de imperfecțiune. Sînt rezervat în laudă, căci eu însumi o primesc cu greu. Să fie ăsta un păcat atît de respingător? *Azi (9 mai 1978) a fost anunțată asasinarea lui Aldo Moro, președintele Democrației Creștine italiene, răpit pe 16 martie. A sfîrșit în chip de jertfă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
le thé avec Churchill”, în Sélection du Reader’s Digest, dec. 1978). Concluzia „pedagogică” a citatului de mai sus e că adulatorii și denigratorii n-au acest simț al proporțiilor. Literar vorbind, portrete bune sînt cele în care, respectînd modelele, laudele și criticile sînt distribuite cu inteligență. *Din păcate, n-am reușit niciodată să procedez ca SainteBeuve, patronul breslei criticilor, care (într-o țară cu mai multă politețe, pentru a le da contemporanilor iluzia cordialității) se abținea să spună fățiș tot
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
înțelege că eu plătesc loialitatea față de ei cu amînări și ratări de situații favorabile activității de cronicar: de pildă, n-am comentat cărți de autori pe care, literar, îi prețuiesc, numai pentru că, știind că se află în conflict cu ei, laudele mele nu le-ar fi sunat bine. Ar proceda la fel?... M-a vizitat la redacție, ca să-și ia „rămas bun”, Roni Căciularu. Peste cîteva zile pleacă în Israel cu familia: adică el, nevastăsa, taică-su și soacră-sa (două
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
La începutul ședințelor privește în hîrtii, subliniază ceva o dată, de două ori, taie un cuvînt, mai pune un punct, întărește o virgulă. Își face de treabă afectînd gravitatea. Imprimă apoi fiecărei comunicări un aer misterios: toate vin „de sus”, și laudele și criticile. „A zis tovarășul Toma”... „A zis tovarășa Ciocîrlie”. Îmi vine să rîd. Ei, și! Ce știe „tovarășa Ciocîrlie”? Tot de sus „s a făcut observația.” Cine? N-au nume, n-au figuri? Sînt invocați și cititorii, evident anonimi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și dus la apariția „grupulețelor”, indiferente unul față de altul sau ostile. Acum armonizarea lor (pe care o încearcă J.C.) nu mi se mai pare posibilă. *După ședință, Jean Ciută mi-a reproșat (iar eu am luat vorbele sale drept o laudă) următoarele: „Cred că sînteți singurul care n-a făcut asta!” E adevărat, eu n-am trimis-o încă pe R. să ia meditații la matematică și fizică, pentru treapta a II-a. Încerc să mă situez contra curentului. Pregătirea subterană
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
evit pe cît posibil, le atenuez, le întrerup, le amîn, ca și cum mi-ar putea fi fatale. Să le „conserv” mi s-ar părea periculos. Le las deoparte, ca să le uit cît mai repede. Criticile, insultele le simt mai viu. Dacă laudele nu trec dincolo de epidermă, acestea, în schimb, îmi intră în sînge. Le consemnez tocmai pentru a le ține minte. Sînt nu o dată, deci, grefierul celor ce mă insultă. Le consemnez fidel vorbele, atitudinile, gesturile: pro memoria, dar și, nu o dată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Afirmația sa e încă una din „parșiveniile” pe care le zice contra mea, de patru ani, de cînd e șef. După ce m-a „marginalizat”, îmi reproșează că nu mă „implic”. Cu alte cuvinte, eu n-aș prea avea treabă. Chiar laudele administrate celorlalți le face cu intenția de a opera o discriminare. Bineînțeles, am luat cuvîntul și am vorbit destul de calm, ca și cum nu i-aș fi înțeles perfidia. Am sugerat (lăsîndu-i intact orgoliul de a decide) ca tocmai la „Arte”, „sectorul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că se concentrează asupra altui articol din ziar. A urmat o tăcere stupidă, îndeajuns de jenantă. Din nou în vervă, marți a dat drumul la următoarea cogitație pe tema cuplului: „Eu nu cîrpesc niciodată - nici ciorapi, nici sentimente”. Miercuri, nesuportînd laudele pe care Sp. i le aducea actriței F.V. pentru felul în care joacă în piesa lui Arbuzov, a desființat-o, sec, cu o singură frază. „Are fața urîtă și sînii ca niște bătături”. Joi l-a criticat, incisiv, pe frate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-au reîncins. Și mai e interesant de remarcat că, înainte de aceasta, primii cu care el a ținut să se întîlnească au fost oamenii de artă. Iar aceștia, cum ar zice Bălăiță, „au marșat”. Ce s-a întîmplat mai departe? Laudele lor au fost preluate și multiplicate de poeții (mici) ai „Cîntării României”. Iar azi, din păcate, nimeni nu mai deosebește vinul bun de vinul prost, cîntecul de orchestră simfonică de cel de taraf. Lipsa de franchețe a celor care ar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă gîndesc cu oarecare neliniște că vor fi fost și ocazii de natură inversă, în care m-am abținut să folosesc elogiul, deși autorul sau lucrarea ar fi meritat. Cert - cine nu știe? -, viitorul (mai ales el) nu iartă nici laudele în exces, nici laudele mediocre. Șansa unuia ca mine de a-l îmbuna nu poate fi deci decît exactitatea. O axiologie fermă impune stimă. *„Repertoriul tău e vetust”, îl înțeapă cu vorba Costin pe Gil Ioniță, folkistul nr.1 al
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
neliniște că vor fi fost și ocazii de natură inversă, în care m-am abținut să folosesc elogiul, deși autorul sau lucrarea ar fi meritat. Cert - cine nu știe? -, viitorul (mai ales el) nu iartă nici laudele în exces, nici laudele mediocre. Șansa unuia ca mine de a-l îmbuna nu poate fi deci decît exactitatea. O axiologie fermă impune stimă. *„Repertoriul tău e vetust”, îl înțeapă cu vorba Costin pe Gil Ioniță, folkistul nr.1 al Bacăului, de profesie jurist
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
înțepată - că dumneaei (și a arătat spre viitoarea noră) nu știe că geanta are două torți. Am venit să-i arăt!” A apucat de-o „toartă”, Ionică de alta, și tustrei au urcat în tăcere dealul. * Cînd citesc ori aud laude la adresa Conducătorului, ceea ce mă jenează e lipsa lor de măsură. Multe dintre ele ar trebui refuzate chiar de către cel lăudat. Oare nimeni nu are curajul să-i evoce însăși pilda Regelui Soare, care - scrie Voltaire (Sișcle de Louis XIV) - deși
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ceea ce mă jenează e lipsa lor de măsură. Multe dintre ele ar trebui refuzate chiar de către cel lăudat. Oare nimeni nu are curajul să-i evoce însăși pilda Regelui Soare, care - scrie Voltaire (Sișcle de Louis XIV) - deși dornic de laude, căci acestea îl mobilizau să fie mai bun, nu le primea cînd erau prea mari (trop fortes). De pildă, atunci cînd Academia a propus ca subiect pentru premiile sale (regula cerea să fie informat) Quelle est de toutes les vertus
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
atitudine, atît față de sistem, cît și față de persoane. Scurtele sale momente de auten ticitate, lirice, dispar în fața primei sugestii de a se revizui. Lucru mai grav, și pentru mine de neînțeles, îl cuprinde un zel invers: defaimă ceea ce a lăudat, laudă ceea ce a criticat. Totuși, în ciuda unor atari contradicții, trebuie să remarc că e singurul de aci la care reflecția politică, filosofică, estetică atinge, în momente precum cel amintit, pragul dramatismului. *Ședință pentru caracterizarea celor doi șefi de redacție: Genoiu și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
1920”, în Deputații socialiști..., p. 198). Obișnuit mai degrabă cu judecățile negative decît cu cele pozitive, Gheorghiță-bătrînul mi-a spus, în casa sa, despre articolul meu „Ascensiunea morală”: „Deși nu-mi place spovedania, l-am citit totuși cu interes”. O laudă stîngace, din care a luat imediat înapoi ceva: „în schimb, nu mi-a plăcut (din același număr de revistă) interviul cu Al. Zub”. Ca autor al lui (dar chiar dacă nu eram eu, ci altul, la fel procedam), am simțit nevoia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ca de fiecare dată, o dîră de abjecție. Într al nostru, l-a comentat în termeni vulgari pe fostul său director, Vasile Florea, „dat”, acum, ca muzeograf la Vivariu: „De cînd a ajuns acolo, a rămas gravidă maimuța!” Ca și laudele, ironiile lui sînt niște vomitive. Motive de transfer pentru un tînăr fotbalist: „La «Partizanu’» (fabrica de încălțăminte) - o gheată, un haleu; la «Proletaru’» - stofă de înmormîntare, și aceea cu aprobarea directorului!” *Invitat de Toma Dudău, dimineață am vorbit clasei sale
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
din urmă zice: „Lîngă chipul țării / Cu gîndirea trează / Elena Ceaușescu / E-a primăverii (sîntem în 7 ianuarie 1989 - n.m.) rază” etc. Un „limbiot” experimentat nu-și poate îngădui asemenea naivități. El adoptă o manieră afectuoasă, pentru a umfla gogoașa laudei, muncește pentru covrig, ca în versul „Fiică a libertății de cuget și simțire înflorind lada de zestre a plaiului strămoșesc”. „Limbiotul” știe întotdeauna cam ce anume excită, umblă la cutia cu rafinamente, polemizînd nevăzut cu cei care cred altceva decît
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
faptul că n-a fost sensibil la unele din propunerile lor. „Puturoșii” (cum le zicea pînă mai ieri) deveniseră dintr-odată un fel de „eroi ai muncii socialiste”. Curios, nici unul n-avea aerul că se amuză de această metamorfoză. Uleiul laudelor îi înmuiase. Nu-și mai aminteau locurile din suflet ulcerate de „înjurături” și „mojicii”. Nici unul nu părea să se gîndească la capcana unui divide et impera. Am privit liniștit „spectacolul”, știind că asemenea „luni de miere” au mai fost, dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]