5,303 matches
-
Antoniei, declară brusc: — Nu voi lua alături de mine o copilă. Augusta va fi o femeie. Și niciodată n-o voi alege după numele tatălui său. Callistus nu răspunse. Împăratul făcu câțiva pași și privi, de pe terasa noii sale domus, spectaculoasa marmură a Forurilor, Curia, templele, vechea Via Sacra, noul șir de scări care urca pe Palatinus. Callistus continua să tacă. Împăratul avea maxilarele încleștate într-un fel de trismus. Apoi își puse mâinile pe parapet, sprijinindu-și de el greutatea trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întinse fără un cuvânt. Era indexul martorilor „spontani“ împotriva lui Nero și Agrippinei, pe declarațiile cărora se bazase instrucția procesului. Nume istorice de magistrați, mari preoți, senatori, consuli. — Asta schimbă totul, șopti Callistus, și chipul lui se făcu palid precum marmura gălbuie care îi plăcea atât de mult lui Tiberius. Toți sunt încă în viață, adăugă. Prin intermediul acelor oameni, puterea senatorială și cea imperială se confruntau acum zilnic. Într-o clipă, Callistus văzu că numărul dușmanilor era copleșitor. Afară, în vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înfățișeze... Veniră zorii, după o noapte în care nimeni nu dormise; de la balconul vilei pe care Julius Caesar o construise pentru Cleopatra și care acum era splendidă, cu multe grădini, Împăratul contempla, obosit și fără bucurie, minunatele corăbii, templele de marmură nemișcate pe apa întunecată, pe care Euthymius, Imhotep și Manlius le construiseră, așa cum promiseseră. Coloanele fuseseră ridicate. Plăcile aurite se aflau pe mal. Burnița însă, și șantierul era închis; muncitorii își pregăteau masa de prânz în barăci. În ciuda ploii, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
străine malefice, o preoteasă venită din țări îndepărtate făcuse asupra Împăratului niște rituri obscure, de nedescris, care aveau să-l facă invulnerabil. După câteva zile s-a aflat că, în noaptea cu lună plină din martie, pe noul drum de marmură din jurul lacului apăruse - poate printr-o vrăjitorie a zeităților îngropate între Nilus și nisipuri sau printr-o evocare a împărăției infernale - un lung cortegiu de oameni străini purtând tunici albe de in, ce mergeau pe un covor de flori, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
in, ce mergeau pe un covor de flori, cu torțe și făclii, cu cădelnițe și parfumuri, în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese recunoscut numai pentru că unii reușiseră să-i vadă chipul. Lângă el mergea preoteasa străină cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un singur gest, le poți arunca pe foc“. Era primăvară, vremea când privighetoarea cântă în ultimele ceasuri ale nopții. O ascultase cu ochii închiși până când cântecul ei încetase. Se gândise că, probabil, Augustus gravase istoria sa în bronz și în marmură în urma unor asemenea gânduri, și își promisese lui însuși: „Voi scrie pe pietrele templelor, asemenea vechilor phar-haoui“. În noaptea aceea luase ființă marele său proiect egiptean. Și, așa cum a intuit, nici un istoric nu a vorbit vreodată despre el; doar pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
reușise să realizeze muzeul acela pentru că fusese guvernatorul rapace și lipsit de scrupule al provinciei Africa. Dar fusese și un scriitor fără egal și bun prieten cu Augustus. Pentru a sărbători cucerirea Aegyptus-ului, construise pentru Augustus o balustradă nemaivăzută, din marmură rară din Răsărit, cu sfincși egipteni și ghirlande de frunze de acanthus, anticipând cu optsprezece secole stilul napoleonian Retour d’Egypte. — Și totuși, spuse Împăratul, în toate frumoasele lui scrieri nu poți găsi nimic, dar nimic despre devastările care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încredere tovarăși ai săi îl urau. Setea de aur te orbește. Cluvius Rufus îl vizită din nou pe Callistus și îi sugeră, afectuos, că un dușman al său căuta probe în legătură cu anumite transferuri de bani. Chipul lui Callistus căpătă culoarea marmurei gălbui, ca atunci când descoperise documentele lui Tiberius. Îl întrebă însă cu blândețe: — De ce-mi spui asta? Cluvius rămase dezorientat. — Călăul care l-a torturat pe Betilenus Bassus, spuse Callistus, mi-a povestit că Betilenus a rostit multe nume în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rându-i în spate, foarte puternic, pentru că genunchii îi cedară. Gajus Caesar, cel de-al treilea Împărat al Romei, se prăbuși cu fața în jos pe pardoseală. Nu se mai atinseră de el. În cădere, inelul sigillarius se izbise de marmură, iar ochiul lui Horus de pe el se spărsese. Deodată, un șuvoi de sânge îl năpădi pe gură și se revărsă pe podea. Cei doi îl priveau nemișcați. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: — E mort. Să plecăm de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu ușurință, aproape cu eleganță, pumnalul de pe care picura sângele, în timp ce mâna lui stângă lăsa trupul neînsuflețit să se prăbușească pe podea. Priviră ultimele zvâcniri ale mâinilor, buzele întredeschise, ochii care dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — A mai rămas mica bastardă, tresări Chereas, ca și cum ar fi uitat lucrul esențial. Julius Lupus curăță pumnalul ștergându-l de îmbrăcămintea de mătase a unui scaun, apoi îl vârî în apărătoarea lui. — Am trimis deja pe cineva, îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
poziția aceea, moartea era sigură. Așteptă ca Helikon să se năpustească asupra lui, dar Helikon nu se uita la el, ci vedea doar veșmintele Împăratului pe pardoseală, trupul prăbușit al acestuia și balta de sânge de un roșu întunecat pe marmură. Chereas nu trebui decât să întindă pumnalul; băiatul se înfipse în el cu brațele desfăcute, fără să scoată un sunet. Chereas trase lama în sus cu putere, mărind rana. Trupul băiatului se rostogoli pe jos. Julius Lupus se oprise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu-i băgă în seamă pe cei cinci-șase care căzuseră victime furiei germanilor și zăceau risipiți în atriu, nici cadavrul lui Helikon, acel catulus egiptean; a doua zi, sclavii de la palat aveau să le ia de acolo și să spele marmura murdară. Herodes își lipi fruntea de peretele cryptoporticus-ului unde se afla harta de-acum inutilă a imperiului. Oamenii săi se gândiră că, având inima slabă, i se făcuse rău din pricina grozăviilor văzute. Se apropiară, însă el scutură din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oamenii se plâng de micile probleme materiale, însă pentru un vis nou, mai ales dacă pare cu neputință de atins, pot să meargă până la capătul pământului“. Învingătorii își amintiră acest lucru și, pe apele liniștite ale lacului Nemorensis, corăbiile de marmură ce pluteau ușoare au fost luate cu asalt de două cohorte pretoriene, înarmate cu niște unelte neobișnuite. — Grăbiți-vă, strigă tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ziduri ciclopice și au descoperit o statuie splendidă, Nike din Samotrakhi, pe care Germanicus n-a reușit s-o vadă. Pe atunci însă, arheologia presupunea dezgroparea dezordonată și însușirea fără scrupule a obiectelor găsite. Nike cea cu aripi mari de marmură a ajuns la Muzeul Luvru. Portretul lui Socrates. Casa de la Ephesus și fresca cu portretul lui Socrates erau cu siguranță foarte solide, deoarece au fost descoperite, cu inevitabilele deteriorări suferite, după douăzeci de secole. Astăzi, încă mai putem admira pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
romancieri. Fără s-o fi văzut vreodată, zeci de pictori și sculptori au reprodus-o. Cleopatra culcată, cu ochii închiși, strângând puternic în mână șarpele, pictată cu șaptesprezece secole mai târziu de Artemisia Gentileschi. Sau Cleopatra șezând, obosită, reprezentată în marmură albă de William Wetmore Story, cu sânul descoperit, de la Met Museum din New York. Sau Cleopatra cu sâni splendizi, care-i poruncește sclavei sa-i aducă coșul cu fructe în care stă încolăcită vipera, creată de pictorul Henri Dejussieu în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Cleopatrei au supraviețuit distrugerilor, iar istoricii au dubii că acela ar fi într-adevăr chipul său. Un cap se află la Vatican, un altul la Altes Museum din Berlin, un altul la British Museum din Londra. O splendidă statuie de marmură a fost descoperită în marea vilă distrusă a Quintililor de pe vechea Appia: evident, cineva a încălcat poruncile și n-a distrus-o. Extraordinară prin atitudine este frumoasa statuie din bazalt negru care o reprezintă pe Cleopatra goală; singura podoabă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a fost ridicată o mică biserică pe care confuza memorie populară o numea Sant’Angelo „de Agosto“. În Evul Mediu, puternica familie Colonna a transformat mausoleul într-o fortăreață solidă. Apoi, asemenea altor edificii imperiale, a devenit o sursă de marmură și de cărămidă la preț mic; de zidurile ei s-au lipit case și colibe. În Renaștere, marea structură a fost transformată în grădină. După aceea, vastul spațiu circular interior a devenit arenă de lupte și chiar plaza de toros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Agrippa, marele amiral, dislocase șaizeci de mii de metri cubi de stâncă, săpând până la trei metri sub apă. Pe porțiunea de teren drept numită azi capul Eolo se află rămășițe ale unei scări monumentale, ale unor mozaicuri, precum și bucăți de marmură colorată, nișe ce adăposteau statui de grădină. Mai apoi au ieșit la lumină un portic, ruinele termelor și ale unui spectaculos nymphaeum. De-a lungul veacurilor, vila a fost jefuită și distrusă de cutremure. Încet-încet, toate au ajuns să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de închisoare, de unde și numele de Grota Întemnițaților. Sir George Hamilton, care a stat treizeci și cinci de ani la Napoli în calitate de ambasador britanic, a fost cel din urmă care a spoliat-o. Corabia sa, încărcată cu statui de bronz și de marmură, s-a scufundat însă într-un punct necunoscut din Marea Tireniană. Obiectele rămase au ajuns la British Museum. Vila lui Tiberius de la Sperlonga. Vila și spelunca au fost părăsite și devastate începând din secolul al IV-ea. Într-un refugiu de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o autostradă de-a lungul coastei. După sosirea arheologilor s-a văzut că informațiile furnizate de istorici, chiar și de cei faimoși, sunt uneori incomplete sau neglijente. Din nisip au fost recuperate șapte mii de bucăți din enormul grup de marmură al Scyllei, distrus cu brutalitate. În timpul restaurării s-a constatat că era cel mai mare grup statuar din antichitatea romană. Contemplarea lui îți taie respirația și astăzi. Pretorienii. Milites praetoriani comandați de Elius Sejanus au căpătat curând faima periculoasă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aveau să rămână un corp de armată timp de trei secole. Pretorienii au fost desființați de Constantin, care i-a înlocuit însă cu miliții fidele lui și noii puteri pe cale de a se naște. Astăzi se păstrează câteva statui de marmură ale pretorienilor. Coiful este foarte coborât pe frunte, conferindu-le o expresie încruntată. Apărătorile pentru obraji și bărbie sunt late, înconjurând fața, ce capătă un aer dur și invulnerabil, ca un legământ religios. Tiberius a ales ca simbol al pretorienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al lui Agrippa, victorios. Se spune că o altă parte a reședinței - nu știm cât de mare - a fost distrusă la sfârșitul mileniului doi, pentru ca în locul ei să se construiască o parcare. Printre rămășițe aveau să se găsească fragmente de marmură, cărămizi vechi, bucăți de fresce... Res gestae. De-a lungul secolelor, aproape toate lespezile de bronz și de marmură pe care Augustus a vrut să graveze istoria sa pentru eternitate, reproduse din porunca sa în toate provinciile imperiului, au căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
distrusă la sfârșitul mileniului doi, pentru ca în locul ei să se construiască o parcare. Printre rămășițe aveau să se găsească fragmente de marmură, cărămizi vechi, bucăți de fresce... Res gestae. De-a lungul secolelor, aproape toate lespezile de bronz și de marmură pe care Augustus a vrut să graveze istoria sa pentru eternitate, reproduse din porunca sa în toate provinciile imperiului, au căzut pradă lăcomiei unor necunoscuți. Mai întâi a fost distrusă și, probabil, aruncată într-un cuptor de var lespedea enormă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
singur: în loc de dignitate apare auctoritate: le-am fost superior tuturor prin autoritate - o hotărâtă enunțare a puterii. Ne întrebăm care a fost cuvântul folosit de Augustus. Forma Imperii. Ne-a rămas doar o descriere a acestei hărți geografice sculptate în marmură, cea dintâi din lumea occidentală; ea îi aparține geografului grec Strabo, care a văzut-o întreagă, nouă. Prin 1480, în mâinile unui anticar din Augsburg, Konrad Peutinger, a ajuns copia folosită de un general roman necunoscut spre sfârșitul imperiului; Peutinger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]