5,084 matches
-
atunci când doi sau mai mulți inși se aleargă în jurul unui obiect, urmăritorul nu-și ajunge niciodată victima. Cel fugărit nu e niciodată prins. Mijlocirea acelui obiect îi oferă un avantaj decisiv. În cele din urmă, unul dintre cei doi se plictisea de alergătură și revenea pe gard, lângă țâșnitoare. Să fumeze. Sau să scuipe. Sau și/și. Prin strungăreață. Cu schepsis. Spârcâit. Era o tehnică. Nu făceam prea multe lucruri. Sau mai și căscam la ora aceea. Apoi intra în scenă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
munceau de când erau copii. Așa și cu ziariștii de azi, care încep să lucreze, deși încă nu s-au dumirit prea bine ce e cu ei pe lumea asta. - Ce-o să faci, Bălănescule, dacă te dau ăia afară? - Nu mă plictisesc. Chit că arunc celularul, îl sparg și-l repar la loc. Ceva de făcut tot găsesc. Foarte mult efort depus pentru a găsi ceva ce făcut. Habar n-are ce să facă cu banii. Bea o bere-n centru la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
teamă că pe zi ce trece devin tot mai abject. Ezit să scriu o carte pentru că sunt îngrozit de ceea ce aș putea spune acolo. Am început să mă iau de oameni pe stradă. Abjecția ca aspirație spre frumusețe. Când mă plictisesc să beau cu ăștia, cu Pif și Bălănescu, scriu. În absolut e cam același lucru. Cam același impuls turbulent declanșator. Bem și ne văităm. Fericiți că putem fi triști. În bodega asta infectă a unui actor de comedie. Gras și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
io mai spun la predică ceva ce-am auzit la spovedanii, după care mă trezesc cu un potop de babe pe capul meu, aaaaa, nu știu io, părinte, că despre mine ai vorbit? La țară sunt oamenii mai curioși, se plictisesc. Și sunt și mai ascunși așa. Le e frică. Odată mă întâlneam cu o bătrână care mă studia, mă iscodea, părinte, io ți-aș spune matale ceva, dar... se codea, dădea din colț în colț, am au ba față să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
din Facultatea de Litere care ne incomoda cel mai mult lenea și indiferența noastră totală pentru tot ce În seamnă Învățătura școlii era Mihalache Dragomirescu, ajuns și el profesor, după cum Îmi povestește prietenul și colegul său C. Rădulescu-Motru, fiindcă se plictisiseră de el și de insisten țele lui slugarnice Titu Maiorescu și toți convorbiriștii atotputer nici pe atunci În Universitate. Îmi spunea la un examen al meu mult Întârziat: — Bine, bine, văd c-ai Înțeles teoriile mele asupra „știin ței poeziei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
opta mi nune a secolului“, cum i s-a spus mai târziu artei cinematogra fice, primită cu neîn credere la Începuturile ei. Când berăriile te pofteau la cartofi prăjiți oferiți gratuit numai ca să le bei berea. Când masculii holtei sau plictisiți de neveste erau solici tați la tot colțul de vestalele amorului, oferindu-și farmecele lor profesionale, după care atâția bărbați serioși jinduiesc pe aceste vremuri de raționalizare. și ce mai Încolo? când toată lumea se poftea, se solicita, se chema, se
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pună capăt repede unei exis tențe socotite ca un blestem, ca o pacoste. Toate femeile Își cunosc și Își detestă animalul impur și impudic, care dormitează și abia așteaptă să se tre zească din adâncul ființei lor atunci când se abandonează, plictisite de stăruințele vreunui mascul cât de nevrednic. și toate sunt mirate de Înălțimile la care le ridică imaginația inspirată și neghioabă a unora dintre noi, acceptând această neașteptată și nemeritată promovare a lor cu Îndoieli și cu neîncrederi, „cântându-vă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cultivat genul femeiesc, unii cu posibilități de a-i complăcea mult mai mari, În timp de pierdut, În frivolități și În pârțaguri) m-a dus la con cluzia că, exceptând epocile de crize sau furii uretrale, respectiv uterine, femeile ne plictisesc mult mai mult decât le plictisim noi pe ele. „Ce bine ar fi de n-ar veni la Întâlnirea de diseară!“ m-am auzit adesea pe mine Însumi. Sau: „De-ar pleca odată mai repede de lângă mine!“ gândea totdeauna În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de a-i complăcea mult mai mari, În timp de pierdut, În frivolități și În pârțaguri) m-a dus la con cluzia că, exceptând epocile de crize sau furii uretrale, respectiv uterine, femeile ne plictisesc mult mai mult decât le plictisim noi pe ele. „Ce bine ar fi de n-ar veni la Întâlnirea de diseară!“ m-am auzit adesea pe mine Însumi. Sau: „De-ar pleca odată mai repede de lângă mine!“ gândea totdeauna În sine prietenul care a cunoscut În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aviație, ci mi s-a părut că prezintă interes și viața lor privată, de la început până la sfârșit. Desigur, partea centrală, "miezul" ambelor cărți îl constituie anii de război. Am încercat să scriu documentat, cât mai bine informat, dar să nu plictisesc. Adică am dat atenție și stilului. Există așa-ziși "autori" de aviație care își închipuie că, aruncând cu lopata documente de arhivă peste documente de arhivă, întocmesc o carte. Rezultă ceva ilizibil, bun doar ca sursă de informații. O carte
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
aletheia“, sau nume străine, Dostoievski, Aristotel, Beethoven, Socrate, Pitagora, uf, era un chin pentru mine să particip la aceste dispute verbale ale tatălui meu desfășurate de obicei la restaurantul Carpați, din centru, sau, vara, la grădina de pe malul Dunării, mă plictiseam de moarte (chiar dacă, insist, aveam și am un vocabular bogat, chiar dacă mă captivează poveștile...) și ajunsesem să nu-l sufăr deloc pe domnul Stamatiad, altfel o persoană respectabilă, și ajunsesem să-mi doresc să se mute din orășelul nostru, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-Și ce nume să-și pună? a voit să știe locotenentul Nărăvitu, umbra lui Gicu Petre, care rezolva tot ce-i trecea ăstuia prin cap și care, de când se scosese bătaia din „meniul“ zilnic al deportaților, cam șoma, se cam plictisea. Comandantul a rămas câteva clipe derutat, fusese prins pe picior greșit, chiar, ce nume să-i dăm? Curând, s-a luminat la față: -Uite, bă, să-i zicem Vlăsie, tot cu v, e o pădure pe aici, Vlăsie e nume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în tăcere, unul lângă altul, pe o bancă sau pe vreo piatră pe malul fluviului, cu ochii ațintiți în apa care curgea egal, liniștit, stăteau așadar fără să scoată o vorbă, zeci de minute, și nu numai că nu se plictiseau, cum s-ar fi plictisit oricine nu ar fi fost îndrăgostit, dar parcă erau în al nouălea cer. La fiecare întâlnire, Victor culegea vreo floare sau vreo cochilie aruncată de valuri în nisipul plajei sau vreo piatră fin șlefuită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe o bancă sau pe vreo piatră pe malul fluviului, cu ochii ațintiți în apa care curgea egal, liniștit, stăteau așadar fără să scoată o vorbă, zeci de minute, și nu numai că nu se plictiseau, cum s-ar fi plictisit oricine nu ar fi fost îndrăgostit, dar parcă erau în al nouălea cer. La fiecare întâlnire, Victor culegea vreo floare sau vreo cochilie aruncată de valuri în nisipul plajei sau vreo piatră fin șlefuită de apă și le dăruia fetei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Novăceanu a mâncat jar, nu alta, în vremea din urmă cam lâncezise: fără să crâcnească, i-a furnizat tovarășului Cameniță datele de care avea nevoie. Care sunt defectele lui Boromir: bețiv, afemeiat, leneș, măcinat și de-un ulcer, cam bătrân, plictisit - cu atâtea pe cap, gândul lui nu mai avea cum să stea la idealurile revoluției comuniste. Deci - vulnerabil. Apoi, tot șeful Securității i-a pus la dispoziție lista completă cu dușmanii lui Boromir și cum pot fi ăștia întărâtați. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să le aplice nenorociților ce le căzuseră în labă: îi sileau pe ăștia să-și înghită urina sau le smulgeau unghiile ori firele de păr. Dacă, din întâmplare, era o perioadă de acalmie și îi lipseau anchetații, suferea cumplit, se plictisea, nu-și mai găsea locul, era nervos, ca atunci când fumătorul a terminat țigările și nu are de unde să cumpere altele. Atunci Novăceanu, care înțelegea într-o clipită starea șefului, cât de rău îi e, făcea pe dracu-n patru, măsluia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
răsărea câte un zâmbet cu o licărire de omenie în el. Vlad se înfățișa periodic la chemarea lui Cameniță, scria disciplinat declarațiile, dar Cameniță nu mai avea ferocitatea, înverșunarea de odinioară; acum părea cu gândul în altă parte, adeseori era plictisit și neatent. De fiecare dată își lua la revedere de la Vlad bătându-l pe umăr, prietenește, cu palma aceea a sa imensă, grea, ca o labă de elefant și apoi râdea cu acel râs al său, un soi de hohot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mereu aceeași...): Bă, ducem viață prima-ntâi acilea, mișto ce nu s-a pomenit, să-mi bag picioarele! Asta însemna că le căzuse cu tronc orășelul Serenite, îi bătea gândul chiar să se stabilească aici, deși unii ca ei se plictiseau repede și pe nepusă masă li se scula să-și ia tălpășița. Într-adevăr, descoperiseră portul, bacul, punctul de trecere a frontierei: era mișcare, era freamăt, ieșeau biștari, dintr-una, din alta, nu conta, erau și fetițe bune la produs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Truman nu se arată deloc interesat de schimbul nostru de replici: se agită zgomotos în jurul nostru - dă din aripi excesiv, fluieră o melodie veselă și insinuantă, ce mai, se străduiește din răsputeri să ne îndepărteze de la discuția aceasta care-l plictisește. El arde de nerăbdare să asiste la o anumită scenă care, în mod sigur, deține el informații, va avea loc îndată. Mă uit la micul spectacol pe care-l dă condorul ca să ne atragă atenția: și el, ca și mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să turnăm dracului o sută de copii perfecte și terminăm bâlciul. Să vedem, cât o să se mai fure?!“ Logic ar fi fost ca acei cetățeni care nu se puteau abține să mai fure câțiva Romuluși și Remuși și să se plictisească. Mai ales că nici nu aveai ce face cu ei. Numai că, de îndată ce au sosit replicile la primărie, funcționarii le-au furat pe toate. Și iar a rămas lupoaica fără gemeni. De fapt, doar cu gemenii de la Huțupan, care tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a mai călătorit. Logic e ca toate analogiile ei să fie legate de tren. În tren nu te leagănă ca-n avion, în tren poți să deschizi fereastra, în tren umblă unul cu reviste de modă, în tren, dacă te plictisești, ieși pe coridor și te plimbi. „În trenul navetiștilor, cu care te duceau pe matale la sor-mea - spune nepotul -, stăteau ca sardelele.“ „Orișicât“, răspunde bunica. Și, ca să schimbe vorba, se interesează la câte curse cade un avion. „Mai încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
este că aici am găsit cea mai pură exprimare a celei mai puternice rase indigene din cele două Americi - neatinsă de o civilizație cuceritoare și plină de comori imense și evocatoare, păstrate Între pereții ei. PÎnă și zidurile au amorțit, plictisite de moarte de lipsa de viață dinăuntrul lor. Peisajul spectaculos ce Înconjoară fortăreața oferă un decor special, Îndemnîndu-i pe visători să rătăcească, de dragul lui, printre ruine; turiștii nord-americani, constrînși de felul lor practic de a privi lumea, sînt tentați să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
împotriva regimului comunist; că de ce am îndemnat poporul ca să aibă copii; la această acuză am răspuns: „Biserica catolică obligă pe soți la datoria lor cât privește zămislirea copiilor deoarece umanismul catolic e superior umanismului comunist”. În anumite zile anchetatorul era plictisit și obosit de atâtea întrebări; avea momente de liniște naturală și atunci profitam să-i fac un pic de învățătură morală zicându-i: „Și până când o să purtați cizme lustruite, galoane și chipiu chipeș, că eu numai cu atâta și asemenea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mai ușoare. Cu trecerea vremii lucrurile și faptele se uită, dar ne mai întâlnim și dacă suntem împreună ne aducem bine aminte. Acestea le relatez așa mai pe scurt despre viața mea și despre cele petrecute în închisoare, ca să nu plictisesc. Și dacă am îndurat ceva, le știe mai bine Cel din Cer, care știe să răsplătească pe fiecare. Au îndurat și au suferit Pr. Anton Bișoc, Pr. Dumitru Lucaci, Pr. Mărtin Mihoc, Pr. Mihai Rotaru, Pr. Gheorghe Dumitraș, Pr. Ștefan
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
alta; un leneș fără pereche, lipsit de orice fel de ordine în idei, de orice simțire cinstită, un neputincios la 24 de ani, nici om în toată firea, nici copil; un desfrânat dezgustat de desfrâu și un sfânt ipocrit și plictisit de virtute... Nimic nu Vă mai este pe plac! Toate lucrurile ce Vă cad în mână încep să duhnească a putregai și să poarte pecetea incapacității Voastre fundamentale. Nu știți ce vreți, cine sunteți, ce sunteți, câte parale faceți, ce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]