7,062 matches
-
Orașele de exemplu. Doctorul își întoarse capul să-l privească, corpul rămânându-i nemișcat. ― Ee! Seamănă mult cu cele de pe Pământ, numai că sunt adaptate unui climat în permanență blând. Norii foarte groși fac să nu fie prea cald. Nu plouă decât la punte, dar în fiecare noapte, iar câmpiile înverzite sunt umectate de o rouă abundentă. Vreau să spun că e atât de abundentă încât este suficientă vegetației luxuriante. Atât doreai să afli? Mult mai mult decât atâta. ― Dar știința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
parte starea în care plutesc, pe dedesubt, ca un înotător subacvatic, de exemplu. Dar mai există și vuietul acela și capacitatea fiecăruia de a-l percepe... 2. Așadar, era o dimineață de iulie, neobișnuit de răcoroasă, dacă mă gândesc bine; plouase toată noaptea mărunt și monstruos, cerul mai părea încă un burete violaceu, îmbibat cu apă, eram ud leoarcă dar cel mai mult mă supăra noroiul care se strecurase prin spărturile cizmelor mele de cauciuc, formând, peste ciorapii mei de bumbac
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
incontestabil, oameni, dar, cu excepția fetei aceleia singuratice, nu i-am văzut la față. În lungile peregrinări golite de gânduri, dar pline de o fecundă integrare în miezul peliculei, pierdut printre cărările stufului acum de culoarea turcoazei, dacă se întâmpla să plouă, trăgeam barca la mal și, răsturnând-o, mă adăposteam în aburii lăuntrici, pe când, deasupra, cerul bubuia. La întoarcere, mânam totdeauna în direcția soarelui imens și roșu, spre capătul digului, unde mă aștepta silueta de cristal a Zenobiei. „Eram îngrijorată“, îmi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
răsplată, căciula; după care am pornit toți trei, eu cu Zenobia umăr la umăr, Dragoș în urma noastră, spre nord, în direcția orașului. În ziua aceea, în mlaștini, se întorceau ultimele berze. II Orașul 1. Când am ajuns la porțile orașului, ploua ca acum, adică turna cu găleata, rochia lungă a Zenobiei se târa greoaie prin noroi, încălțămintea ei de papură împroșca în dreapta și în stânga deși ea călca atât de ușor, abia dacă atingea solul; cât despre Dragoș, șuvoaiele de apă i
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
picure, se scutura un nor, în stânga mea se afla strada Palade, o stradă mică și liniștită, deasupra ei cerul părea un cort uriaș tapisat cu planete albastre care pluteau calme de la o zare la alta, acolo nu se putea să plouă; aveam senzația că pătrund pe aleea unui cimitir, un rest de slăbiciune mă făcea să mă întreb, vag, de ce mă abătusem din drum, ce căutam pe aleea unui cimitir. Pe strada aceea, mergeam, cu ani în urmă, spre școală. În
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
așteptat la cimitir.“ „La cimitir ? Ce să caut la cimitir ?“, m-am mirat eu. El m-a privit o clipă, pe urmă a spus : „La înmormântare; a murit Constantin“. Apoi mi-a dat mâna grăbit și a plecat; începuse să plouă pe strada Palade, n-am apucat să-l întreb de unde îl cunoștea pe Constantin, de unde știa că îl cunoșteam și eu, n-avea importanță, m-am dus să cumpăr sugativă galbenă sau ce voiam eu. Când m-am întors acasă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca sigur că e o admiratoare, că știe pe dinafară măcar ultimul meu pohem încă nepublicat și intitulat Ghetele lui Gheorghe Lazăr sau câteva versuri din alt pohem al meu, de asemenea nepublicat, cum ar fi pentru că femeia mea nu plouă sau lăcustele sunt cele mai Constantin, așteptam să le recite și să-mi spună : «Mai zi ceva, dacă poți !», mă și oprisem lângă un zid, cinstit vorbind, era o consolare pentru ființa mea jupuită și priveam așa, în gol, mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
caldă de bălegar, mâncam din puținele merinde pe care le aveam, toate acestea se petreceau pe un spațiu de patru metri pătrați, dincolo de care mă pândea moartea. Stăteam acolo, pe stratul de frunze umede așternut de-a lungul anilor, câteodată ploua, îmi puneam peste cap pătura împuțită scoasă de sub șa, într-o bună zi am început să scormonesc stratul de sub mine, să dau la o parte frunzele putrezite; cam de la vreo douăzeci de centimetri adâncime frunzele roase de vreme și de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe o vale, la o căsuță proaspăt văruită, am bătut la ușă, mi-a deschis o bătrână. „Intră“, mi-a spus și am intrat, în odaie ardea un fir de foc, dar era tot frig și cam întuneric, oricum, nu ploua, iar alt adăpost n-aș fi putut găsi pe aproape, bătrâna mi-a întins un scăunel cu trei picioare apoi s-a adresat cuiva, unui trup care zăcea destrămat de lumina cețoasă pe patul de lângă perete : „Scoală“, a spus „că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu cofa. Din penumbră auzea din toate părțile șiroind apa, iar el fu scăldat încă de dcuă ori; ca niște dușuri gigantice, crengile de deasupra lui filtrau torente de apă și el încetă să se mai întrebe ce se întâmplă. Ploua. Frunzele enorme acumulaseră apa în amplele lor cupe verzi; dar ici și colo greutatea apei depășea rezistența frunzelor și atunci deborda vărsându-se în frunzele de mai jos. Și tot așa, această scurgere în trepte continua până când o mică parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Orașele de exemplu. Doctorul își întoarse capul să-l privească, corpul rămânându-i nemișcat. ― Ee! Seamănă mult cu cele de pe Pământ, numai că sunt adaptate unui climat în permanență blând. Norii foarte groși fac să nu fie prea cald. Nu plouă decât la punte, dar în fiecare noapte, iar câmpiile înverzite sunt umectate de o rouă abundentă. Vreau să spun că e atât de abundentă încât este suficientă vegetației luxuriante. Atât doreai să afli? Mult mai mult decât atâta. ― Dar știința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
magazie cu bani, să verifice dacă erau în ea două milioane de dolari. Eu nici nu-mi pot închipui atâta bănet, e ca-n basmele orientale. Și când au ridicat sacii, pânza a pârâit, s-a rupt și „a-nceput să plouă cu dolari“ la picioarele funcționarilor, care, spunea ziarul, în scurt timp au fost îngropați până la brâu în bani de argint. Au venit, zice, pompierii, și i-au scăpat de la moarte sigură. Și morala era „ce-i drept, banii sunt foarte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
văzu, erau năclăite de mâl și zgâriate în cioturi de piatră. „Asta-i bună!“, își zise. „Că doar n-a fost cu- adevărat!“ Însă avea urme de pe unde umblase: intrase cu totul într-un tablou cu un lac peste care ploua torențial, în lumina sumbră de toamnă. Se înfioră în tot corpul și sări din băltoaca pe care o lăsase pe pat, iar atunci o văzu pe Eleonor, pe pervazul de-afară: era plină de noroi pân’ la ochi și-și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și doar la prieteni! Spera să se-mpace cu acest individ atunci când va fi gata garajul. Între ei toți, numai Pablo avea o mașină serioasă, un Land Rover gigant, nou-nouț, care se vedea ca un tanc venind peste câmpuri. Când ploua, erau mlaștini care i se ridicau pe parbriz, însă nu păreau să-l încurce. Era scund și arăta caraghios când ieșea dintr-așa o mașină. — Cât te-a costat asta, prietene? întrebase dealer-ul de piscine. Bogăția Estului era la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
detalii, ca un condamnat cu picioarele înlănțuite. — Ce te face să fii ușor și să zbori pe deasupra a tot ce se-ntâmplă? își întrebase prietenul. Godun doar se mulțumi să ridice din umeri. El, Omar Ben-Masoud, era prins. Începuse să plouă și, mai mult și mai mult, în țara lui nouă îi plăceau ploaia și roua din câmp, înainte de răsărit. Pentru el, raiul era un pământ udat și lăsat în bătaia soarelui. El și prietenul lui, Godun, vor face mult mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nici Maradona ori Arti nu erau între preferații sirenei brune, ci acest filfizon spilcuit, cu balonzaid și pălărie de fetru, care, culmea, nu se așeză lângă doctoriță, ci în capătul mesei, ca să-i vadă pe toți. Lăsase ușile vraiște și ploua cu găleata. Eleonor stătea pe pervaz și se uita la șuvoaiele de apă murdară care se scurgeau printr-un jgheab. Și ce mai faci, Max? Pe unde ai mai fost ? îl întrebă Pablo, în timp ce își curăța în farfurie o mandarină
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai plânsese de o sută de ani, nici la moartea bunicului, nici la a maică-sii, nici la a prietenului celui mai drag, care alesese să piară într-un război. Atunci plânse fără suspine, culcat, ca o plantă pe care plouă. Plânse pe săturate și, când se trezi, o statură întunecată îi făcea umbră. Era Zet cu Veterinara, care îl privea stând în șa, așa cum nu îl mai privise vreodată. Era încă devreme și își cumpărase un ziar, așa cum se mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
rămas Omar să se poarte ca un sugar! Unde a dispărut omul ăsta? Copiii l-au căutat pretutindeni, iar vilegiaturiștii de weekend, care încercau să găsească ieșirea din labirint, au spus că nu l-au văzut nicăieri. La amiază a plouat și a fost vijelie, iar Veterinara și-a dus calul la adăpost, apoi l-a așteptat pe Omar în bucătăria de jos, până a adormit cu o carte în mână. Femeia în casă a învelit-o cu o pătură și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de asta! Omar se răcise în tot corpul. Nu își mai simțea brațele și nici degetele, uitase de foame și de Eleonor. Când deschise ochii, se văzu stând călare pe scărița din labirint, cu bărbia în piept, ca un spânzurat. Plouase, frunzele erau grele de apă și, din soarele care apunea, mai văzu doar o unghie de văpaie. Timpul lor, în câmp, era altfel. Orașul se schimbase cu totul în toți acești ani de când el venise și, de câte ori se ducea până în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
retrase sub nuc și-ncepu să se perpelească: va vinde mai repede decât cumpărase partea lui din garaj și bistrou, din benzinărie, va lichida tot ce agonisise, însă va putea să întoarcă viața pe care o uitase în toate astea? Ploua și Leclerc se dusese în Orumieh cu mai multe treburi. Cele două secretare plecaseră, iar ea de o oră își promitea că-și va strânge lucrurile. Doar că în lunile reci, ca esfand , îi era tot mai silă să iasă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
află dânsa, cum îi stă, ce drag îi este? Dar de-odată spăimântată de un sunet, ea îi spune: 395- Fugi! că dac-a veni smeul, viața ta o va răpune! - Vie numai! zise dânsul... ș-om vedea atunci cum plouă - Nu se dă Călin, săracul, nici cu una, nici cu două. Și de-odată peste codri de argint vine în sbor Zmeul falnic, care mișcă cu aripa vârful lor, 400Peste vârfurile - nnalte parcă sborul lui îl simți, Frunzărimea cea mișcată
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
A lumii - ntregi mai drăgălașă fată. Ea asculta pe-al primăverii oaspăt 320În dimineața ce-i zâmbește proaspăt. Împrăștiată fulgerează roua În viorii, strălucitoare boabe, Țărâna - Nvie-n primăvara nouă, Răcoare-i vântul ca miros de ape; 325Părea c-ar fi plouat, deși nu plouă Decât lumină, ce nu mai încape. Cu gura, fața, ochii ei, ea râde Privind în soare, îi clipia, i-nchide. 58 {EminescuOpVI 59} În dimineața clară ca oglinda 330La porți s-arată tânărul Florin, În jur de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mai drăgălașă fată. Ea asculta pe-al primăverii oaspăt 320În dimineața ce-i zâmbește proaspăt. Împrăștiată fulgerează roua În viorii, strălucitoare boabe, Țărâna - Nvie-n primăvara nouă, Răcoare-i vântul ca miros de ape; 325Părea c-ar fi plouat, deși nu plouă Decât lumină, ce nu mai încape. Cu gura, fața, ochii ei, ea râde Privind în soare, îi clipia, i-nchide. 58 {EminescuOpVI 59} În dimineața clară ca oglinda 330La porți s-arată tânărul Florin, În jur de ziduri calul și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pungi de galbeni - o jucat iar în cărți și i-a dat toți ei, de n-a rămas măcar c-un pitac. Acu ea văzând că n-a rămas nici c-o para, o-nceput a râde de dânsul. Și ploua afară. Și vrute și nevrute a trebuit să-l îmbie să mîe - acolo. Dormind el, de câte - ori s-a trezit, de atâtea ori a găsit o pungă de bani sub cap. A doua zi dimineață când a venit sufragiul să-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sub soarele greu al amiezii, scaune de răchită și o păpușă de cârpă uitată într-un tufiș, un flașnetar șchiop abia cărîndu-și cutia. Pe trotuare, frunzele strivite își îngropau în praf sigiliul galben, ud... ― S-a făcut târziu, observă bătrâna. Ploua mărunt, cerul de octombrie plin de apă și funingine părea gata să cadă. O umbrelă roșie traversă strada și Melania Lupu se înveseli. ― E ca un mac ud... Știu, fetițo, adori macii. Pe o florentină sau la o rochie de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]