6,020 matches
-
precizează tendința (atestată deja în Rig Veda, X, 90, 3) de a se vedea în Spirit și Natură (prakrti) două modalități ale Ființei Primordiale, Unul/Tot42. Prin urmare, Cosmosul și Viața reprezintă activitatea conjugată a acestor două modalități ale Ființei Primordiale. Esențialmente, eliberarea constă în înțelegerea acestui "mister,; o dată dezvăluită paradoxala manifestare a Unului/ Tot, se reușește degajarea mecanismelor procesului cosmic. Din perspective diferite, acest proces cosmic poate fi considerat un "joc" (lila) divin, o "iluzie" (mâyă), datorită neștiinței, sau o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
considerat un "joc" (lila) divin, o "iluzie" (mâyă), datorită neștiinței, sau o "încercare" de natură să impulsioneze omul ca să caute libertatea absolută (mokșa)43. Ceea ce contează, înainte de toate, este faptul că paradoxala coexistență a celor două modalități contradictorii din Ființa Primordială permite a se da un sens existenței umane (nu mai puțin paradoxală, întrucât este dominată de legea lui karman, deși "conține" un ătman) și, în plus, face posibilă eliberarea, într-adevăr, înțelegându-se analogia dintre Brahman și manifestarea sa, creația
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Totuși, exceptând numele și suveranitatea (cucerită, de altfel, prin lupte dure), Zeus nu seamănă cu vechii zei indo-europeni ai cerului, de pildă, Dyaus vedic. Nu numai că nu e creatorul Universului, dar el nu aparține nici măcar grupului de divinități grecești primordiale. Într-adevăr, după Hesiod, la început nu exista decât Chaos (Hăul), din care au apărut Gaia (Pământul) "cu coapsele largi" și Eros. Apoi Gaia "a născut o ființă egală sie-și, capabilă să acopere totul, Ouranos (Cerul) înstelat" (Theogonia, 118
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
divină, aceea a Ouranizilor: cei șase Titani (primul. Okeanos, ultimul, Cronos) și cele șase Titanide (printre care Rheia, Themis, Mnemosyne), cei trei Ciclopi cu un singur ochi și cei trei Hecatoncheiri. E o fecunditate nemăsurată și câteodată monstruoasă, specifică epocilor primordiale. Dar Ouranos și-a urât copiii "din prima zi", și i-a ascuns în trupul Gaiei. Istovită de efortul de a-i ține, Gaia a făurit un cosor mare și le-a spus copiilor ei: "Fii, făcuți de mine și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
precizează că pentru a se răzbuna pe Titani, Gaia i-a născut pe Giganți, și că după zdrobirea Gianților ea i-a dat naștere lui Typhon (Bibi., I, 6, 1-3). Uneltirile Gaiei împotriva supremației lui Zeus trădează opoziția unei divinități primordiale față de opera cosmogonică sau de restaurarea unei noi ordini (cf. teomahia mesopotamiană, § 21)6. Și totuși, grație Gaiei și lui Ouranos, Zeus a reușit să-și păstreze suveranitatea, punând astfel capăt în chip definitiv succesiunii violente de dinastii. 84. Triumful
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Atena, Zeus o înghiți. Căci el ascultase sfatul Gaiei și al lui Ouranos, care îi preziseser nașterea ulterioară a unui "fiu cu inimă sângeroasă, care ar fi ajuns stăpânul oamenilor și a zeilor" (Theog., 886 sq.). Grație deci avertismentului perechii primordiale, suveranitatea Iu Zeus a fost definitiv asigurată, în plus, el și-a încorporat pentru totdeauna Prudența 7. Cât despn Atena, o lovitură de bardă a făcut-o să iasă din fruntea tatălui ei (Theog., 924). Zeus s-a căsătorit apoi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Triumful lui Zeus și al olympienilor nu s-a tradus prin dispariția divinităților și cultelor arhaice, unele de origine preelenică. Dimpotrivă, o parte a moștenirii imemoriale a sfârșit prin a fi integrată în sistemul religios olympian. Am văzut rolul perechii primordiale în destinul lui Zeus. Vom vedea și alte exemple. Pentru moment, să amintim episodul nașterii lui Zeus și al copilăriei sale în Creta 8. Este vorba, desigur, de un scenariu mitico-ritual egeean, având în centru Copilul divin, fiu și amant
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Mazon). Tema mitică a "frânghiei de aur" a dat loc la nenumărate interpretări, de la Platon, prin Pseudo-Dionisie Areopagitul, până în secolul al XVIII-lea13. Dar ceea ce ne interesează este faptul că, după un poem orfic, Theogonia rapsodică, Zeus o întreabă pe zeița primordială Nyx (Noaptea) cum să-și întemeieze "trufașa sa împărăție asupra nemuritorilor" și, mai ales, cum să organizeze Cosmosul astfel încât "totul să fie una și părțile distincte". Noaptea îl învață fundamentele cosmologiei, și-i vorbește despre frânghia de aur legată de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sq.), Noaptea este văzută ca o zeiță destul de puternică: chiar Zeus se ferește să o stârnească. Este semnificativ acest fapt că cea mai cunoscută proclamație de atotputernicie a lui Zeus se leagă de întrevederea cerută de Stăpânul suprem unei divinități primordiale. Directivele cosmologice ale Nopții repetă întrucâtva relevațiile Gaiei și ale lui Ouranos, care au pus capăt luptelor pentru suveranitate. Așa cum am remarcat deja, unele divinități primordiale supraviețuiseră triumfului olympi-enilor. În primul rând Noaptea, căreia i-am văzut chiar acum forța
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
atotputernicie a lui Zeus se leagă de întrevederea cerută de Stăpânul suprem unei divinități primordiale. Directivele cosmologice ale Nopții repetă întrucâtva relevațiile Gaiei și ale lui Ouranos, care au pus capăt luptelor pentru suveranitate. Așa cum am remarcat deja, unele divinități primordiale supraviețuiseră triumfului olympi-enilor. În primul rând Noaptea, căreia i-am văzut chiar acum forța și prestigiul. Apoi Pontos (Marea cea sterilă); Styx, care a participat la lupta împotriva Titanilor; Hekate, cinstită de Zeus și de alți olympieni; Okeanos, primul născut
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
modest, marginal - în economia Universului. Când Zeus și-a simțit autoritatea definitiv asigurată, el și-a eliberat tatăl, Cronos, din temnița sa subterană și 1-a instalat Rege într-o țară fabuloasă - Insulele Fericiților în Extremul Occident. 85. Mitul semințiilor primordiale. Prometeu. Pandora Nu se va ști niciodată "istoria" lui Cronos. E vorba, evident, de un zeu arhaic, aproape fără cult. Singurul său mit important e un episod al teomahiei. Dar, Cronos e evocat în legătură cu prima spiță de oameni, "rasa de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de fier. Dar el se plânge că i-a fost dat să se nască în această epocă (Munci, 176 sq.). Tradițiile relatate de către Hesiod pun numeroase probleme, dar nu toate interesează direct tema noastră. Mitul "perfecțiunii începuturilor" și al beatitudinii primordiale, pierdute ca urmare a unui accident sau a unui "păcat", este destul de răpândit. Varianta lui Hesiod precizează că decadența se desfășoară progresiv, în patru etape, ceea ce reamintește doctrina indiană a celor patru yuga. Dar deși este vorba de culorile lor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Pandorei, "darul tuturor zeilor" (Munci, 81 sq.). "Capcană adâncă și fără ieșire sortită oamenilor", astfel o denunță Hesiod; "căci din ea a purces spița, seminția blestemată a femeilor, osândă teribilă instalată în mijlocul muritorilor" (Theog., 592 sq.) 18. 86. Consecințele sacrificiului primordial Pe scurt, departe de a fi binefăcătorul omenirii, Prometeu este responsabil de decăderea ei actuală. La Mekone, el a provocat separarea definitivă dintre zei și oameni. Apoi, răpind focul, el 1-a scos din fire pe Zeus și a stârnit
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lume; în fond, "răul" reprezintă răzbunarea lui Zeus19. Dar această viziune pesimistă asupra istoriei umane, a cărei condamnare e decisă în urma șireteniei unui Titan, nu s-a impus de o manieră definitivă. Pentru Eschil, care substituie mitului vârstei de aur primordiale tema progresului, Prometeu este cel mai mare erou civilizator. Primii oameni, afirmă Prometeu, trăiau "sub pământ, în adâncurile peșterilor lipsite de soare"; ei nu cunoșteau anotimpurile, nici domesticirea animalelor, nici agricultura; Prometeu i-a învățat 16 Numele său nu figurează
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Raporturile sale cu calul indică importanța acestui animal pentru năvălitorii indo-europeni. Poseidon este văzut drept creatorul, tatăl sau dătătorul cailor. Or, calul are legătură cu lumea infernului, ceea ce evidențiază încă o dată caracterul de "stăpân al Pământului" al zeului. Puterea sa primordială este indicată și de formele gigantice sau monstruoase ale copiilor lui: Orion, Polifem, Triton, Antaios, harpiile etc. În calitatea sa de Posis Das, spiritul masculin al fertilității locuind pământul, cum îl concepea Willamowitz, zeul adus de indo-europeni putea fi comparat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ca sclav la Admetos. Olympienii și eroii pe stăpânul acelui loc sfânt, Python. Această ispravă mitică a avut o importanță considerabilă și nu numai pentru Apollon. Victoria unui zeu - luptător împotriva Dragonului, simbol atât al "autohtoniei" cât și al suveranității primordiale a puterilor telurice, este unul din miturile cele mai răspândite (§ 45). Specific pentru Apollon este, pe de o parte, faptul că a trebuit să expieze această ucidere devenind astfel zeul, prin excelență, al purificărilor; și, pe de altă parte, instalarea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
singulare, chiar monstruoase, și printr-un comportament excentric, care trădează natura lor supraumană 39. S-ar putea spune, într-o formulare sumară, că eroii greci împărtășesc o modalitate existențială sui generis (supraumană, dar nu divină) și acționează într-o epocă primordială, și anume aceea care urmează cosmogoniei și triumfului lui Zeus (cf. § § 83-84). Activitatea lor se desfășoară după apariția oamenilor, dar într-o perioadă a "începuturilor", când structurile nu erau pentru totdeauna fixate și normele nu erau încă suficient stabilite. Modul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
invidie, mânie, sau de multe ori fără nici un motiv; ei își omoară chiar tații, mamele, ori rudele. Toate aceste trăsături ambivalențe și monstruoase, aceste comportamente aberante, reamintesc fluiditatea timpului "originilor", când "lumea oamenilor" nu era încă făurită, în acea epocă primordială, iregularitățile și abuzurile de tot felul (adică tot ceea ce va fi denunțat mai târziu ca monstruozitate, păcat, ori crimă) suscită, direct ori indirect, opera creatoare. Totuși, ca urmare tocmai a creațiilor lor - instituții, legi, tehnici, arte - apare "lumea oamenilor", în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
întemeierea Misterelor din Eleusis atât prin regăsirea celor două zeițe cât și ca urmare a eșecului de imortalizare a lui Demophon. Povestea lui Demophon se poate compara cu vechile mituri relatând tragica eroare care, într-un anumit moment al "istoriei" primordiale, a anulat posibilitatea dobândirii nemuririi de către om. Dar, în acest caz, nu e vorba de greșeala, sau de "păcatul" unui strămoș mitic pierzând, pentru el și pentru urmașii lui, condiția sa inițială de nemuritor. Demophon nu era un personaj primordial
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
primordiale, a anulat posibilitatea dobândirii nemuririi de către om. Dar, în acest caz, nu e vorba de greșeala, sau de "păcatul" unui strămoș mitic pierzând, pentru el și pentru urmașii lui, condiția sa inițială de nemuritor. Demophon nu era un personaj primordial; el era ultimul născut al unui rege. Se poate interpreta hotărârea lui Demeter de a-1 imortaliza pe Demophon ca o dorință de "a adopta" un copil (care să o mângâie de pierderea Persephonei) și, în același timp, ca o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mistică agricolă și e probabil că sacralitatea operei sexuale, a fertilității vegetale și a hranei a modelat, cel puțin în parte, scenariul inițiatic. În acest caz, trebuie presupus că era vorba de sacramente pe jumătate uitate, care își pierduseră semnificația primordială. Dacă inițierea eleusiniană făcea posibile astfel de experiențe "primordiale", care revelau misterul și sacralitatea hranei, a activității sexuale, a procreației, a morții rituale - Eleusis merita, pe bună dreptate, renumele său de "loc sfânt" și de sursă de "miracole". Totuși, este
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a fertilității vegetale și a hranei a modelat, cel puțin în parte, scenariul inițiatic. În acest caz, trebuie presupus că era vorba de sacramente pe jumătate uitate, care își pierduseră semnificația primordială. Dacă inițierea eleusiniană făcea posibile astfel de experiențe "primordiale", care revelau misterul și sacralitatea hranei, a activității sexuale, a procreației, a morții rituale - Eleusis merita, pe bună dreptate, renumele său de "loc sfânt" și de sursă de "miracole". Totuși, este greu de crezut că inițierea supremă se limita la
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
experiența mistică" mazdeană este rezultatul unei practici rituale iluminate de speranța eshatologică. 103. Revelația lui Ahurâ Măzdă: omul e liber să aleagă între bine. Și rău Zarathustra primește revelația noii religii direct de la Ahură Măzdă. Acceptând-o, el imită actul primordial al Domnului - alegerea binelui (cf. Yasna, 32: 2) - și el nu le cere altceva credincioșilor săi. Esențialul reformei zoroastriene constă într-o imitatio dei. Omul este somat sa urmeze exemplul lui Ahură Măzdă, dar el e liber în alegerea sa
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ale realității, în primul rând existența Răului. Dar Zarathustra conferă o nouă semnificație religioasă și morală acestei probleme imemoriale, în câteva versuri ale textelor găâhă se găsesc germenii nenumăratelor elaborări ulterioare care au dat spiritualității iraniene trăsăturile ei specifice. Despărțirea primordială dintre bine și rău este consecința unei alegeri, inaugurate de Ahură Măzdă și repetate de cele două Spirite Gemene care au ales Așa (Dreptatea) și Drug (înșelăciunea). Pentru că daeva, zeu religiei tradiționale iraniene au ales înșelăciunea, Zarathustra le cere credincioșilor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
menok) de natura sa corporală (getik}; altfel zis, recuperează condiția de puritate și de inocență care preceda "amestecul" celor două esențe. Or, acest "amestec" a avut loc ca urmare a atacului lui Ahriman. Prin urmare, sacrificatorul contribuie la restaurarea situației primordiale, la "transfigurarea" (fraso-keretî) lumii, operă răscumpărătoare inaugurată de preotul exemplar Zarathustra. S-ar putea spune chiar că sacrificatorul ia parte deja la lumea transfigurată 21. Starea de maga este dobândită în special prin sacrificiul haoma, al "băuturii nemuririi" pe care
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]