5,689 matches
-
din Ștefan blond, cu ochi albaștri, de vreo opt ani, cu o chivără în cap, de fapt, un ceaun șterpelit de la bucătărie -, înarmat până-n dinți, luptă pe viață și pe moarte trăgând după el un dulău legat cu sfoară. Tăicuță! protestează Olena gata să izbucnească în lacrimi. E rându' lui... și nu vrea să se facă Mahomed! spune furioasă, își smulge turbanul și-l aruncă la picioarele lui Petru. Cum să fiu Mahomed?! declară cu demnitate regală, Petru. Eu sunt Petru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-am fost "înger, îngerașul meu". Când mi-a venit bine la socoteală, i-am smuls Chilia; și mult l-a durut pierderea Gurilor Dunării și ieșirea la Marea cea mare. Ce căta un cui străin înfipt în inima Moldovei?! protestează Vlaicu. Asta așa-i! Cu dreptate a fost... Dar de ce mi-am băgat coada în răscoalele din Scaunele secuiești, când secuii și sașii s-au răzvrătit împotriva stăpânirii? Dar de ce Mateiaș oploșise la Buda pe ucigașul de Petru Aron și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-a venit atâta bărbăție... Mă uit la voi, românii, că, deși iubiți viața, vă desprindeți cu atâta ușurință de ea. Noi, grecii, facem gălăgie, ne agățăm de viață, ne văicărim, protestăm, blestemăm soarta. La voi, vine cu liniște, cu împăcare, o acceptați cu resemnare, ca o eliberare, ca o fatalitate: "Așa mi-a fost scris"... Dacă trăim zi de zi cu ea alături? "Ne obișnuim cu ea ca țiganul cu scânteia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cruci putrezite pe brațele cărora se mai putea citi: Ion, Vasile, Gheorghe... Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești", filozofează Vlaicu. Noroc de nobila șleahtă poloneză și de îngerul nostru păzitor, monseniorul Dlugosz, care au protestat că e samavolnic ceea ce vor să săvârșească împotriva Moldovei-prietene, spune Ștefan. Prea mulți ne-au jinduit, oftează Vlaicu. În cancelariile "Marilor Puteri" împărățiile a fiert, fierbe și va fierbe cazanul Satanei, cuvântă Țamblac. Acolo, la masa verde se hotărăște împărțirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fierbe și va fierbe cazanul Satanei, cuvântă Țamblac. Acolo, la masa verde se hotărăște împărțirea Lumii pe procente, o hăcuiesc după pohte, interese și chiar pentru că le-au căzut greu icrele la stomac. Ei trag sforile și noi tragem ponoasele, protestează Șendrea. "Marile Puteri" nu privesc cu ochi buni ridicarea capului micilor popoare ce năzuiesc neatârnarea, socotind că aiestea au "prea multe pretenții"! se oțărăște Ștefan. Vae soli! îi deplânge Țamblac. Vae Ioane! Vae!... Așa, mărunței cum ne vezi, când ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi? Poți știi când îți bat clopotele, preacuvioase? Galioanele turcești nu pot duce pușci de mare greutate cu care să spargă turnul aista, își face socoteală Ștefan, aplecat peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căzut o dată cu Împărăția: 29 mai 1453, în zori, glăsuiește Țamblac adânc tulburat. A căzut?! Într-un fel, a fost o încununare. Și-a cucerit nemurirea... Povestește-mi cum a fost. Povestește-mi, Ioane... Dar ți-am povestit de trei ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă! Povestește-mi și a patra oară!... Te rog, Ioane!... Te rog! Aprindem o lumânare și pentru Constantin... Țamblac oftează, se reculege, apoi, impresionat de amintirile ce-l copleșesc, începe, cu îndârjire: Apusul ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
haznaua "carissimului in Christo filio nostrum Matheus Rex Hungariae", completează Ștefan cu năduf. Întocmai! O! Încarnare a Sfântului Petru pe pământ! Nu știi că războaiele se duc și cu aur nu numai cu laude alese și cu sfinte benedicțiuni apostolice?! protestează Ștefan. E o nedreptate strigătoare la cer! se revoltă Stanciu. Banii sunt adunați pentru lupta antiotomană! Mathiaș luptă mai mult cu gura! Am protestat! Am ridicat glasul: "Banii ni se cuvin! Nu-i cerșim! Suntem singurii care sângerăm pentru cruce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
războaiele se duc și cu aur nu numai cu laude alese și cu sfinte benedicțiuni apostolice?! protestează Ștefan. E o nedreptate strigătoare la cer! se revoltă Stanciu. Banii sunt adunați pentru lupta antiotomană! Mathiaș luptă mai mult cu gura! Am protestat! Am ridicat glasul: "Banii ni se cuvin! Nu-i cerșim! Suntem singurii care sângerăm pentru cruce! Am plătit tainul în sânge!" Papa dădea din colț în colț... A spus că regretă, dar el a înțeles că "Ștefan este căpitanul general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
său Mathias, au luptat contra neamului cel spurcat, într-un război așa de mare". Ha! Ha! Ha! Mi-am găsit un rege! Să-mi trăiască! rânjește Ștefan cam strâmb. De mult n-am râs cu mai multă pohtă! Boierii, revoltați, protestează: Mârșăvie! Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vornicul Crasnaș și cu mine, să-l facem scăpat, cădea prins în mâinile Ghiaurului. Măcar... măcar te-a miluit Măritul cu niscai gălbiori pentru atare binefacere de viață și moarte? îl trage de limbă Alexa. Da' ce-s eu, vânzător?! protestează Isaia profund jignit. Hai las-o, spune Alexa neîncrezător. Și... și cum de nu te-a făcut Vodă arșice? Cum de-ai ieșit basma curată? M-am dat afund. Marele Crasnaș Dumnezeu să-l hodinească, a luat toată vina asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prin farmec, schimbă tonul și devine calm, înțelegător: La urma-urmelor, nu vrea omul... nu vrea și pace!... Bine! Pleacă! Pleacă mă! Ne-am înțeles: mormânt! Cupcici, fericit, se repede să-i sărute mâna: Mormânt, nea Isaio! Mormânt!... Ce faci, Isaio? protestează Alexa. Nu se poate așa. Dacă se slobozește... noi... Ahaaa! Ai sfeclit-o... Cară-te! îi spune lui Cupcici. N-auzi?! Cupcici bolborosește ceva a mulțumire și pleacă grăbit, să nu se răzgândească... Ai greșit, Isaio! "Cârpă" aista... dacă, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata cu ploconeala, îi ține isonul: Sigur! "Io Isaia Voievod!" De ce nu?! De ce?! De ce nu?! insistă Alexa. Mare boier ești! Bogat ești! Vrednic ești! Uns cu toate alifiile ești! "Cumnat", olecuță de "os domnesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o buburuză aruncată în cupa cu Cotnar... Simplu! Au un prăfuleț topit într-un gustos borșâșor de pește mult plăcut Măriei sale... Adio, Măria ta! Fie-ți țărâna ușoară... În Iad, cu tine, "Ștefan al Cincilea cel Mare"! De ce tocmai eu?!?! protestează vehement Negrilă, speriat de moarte. Așa-așa! îi ține isonul Alexa, nu mai puțin înspăimântat. De ce tocmai noi?!... Eu... eu nu-s decât dregător de-al doilea. Așa-așa! afirmă Alexa. O așa mare cinste se cuvine unui om greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mâinile pe umerii lui Tăutu și-l privește în ochi: Ioane, tu stai mai la o parte... Ne ești mai de preț cu peana decât cu spada... Cum așa?! Pentru ce mă surghiunești, Doamne?! Au nu-s vrednic de luptă?! protestează Tăutu revoltat. Tu, Ioane, tu trebuie să trăiești! Tu ești mărturia mea, Mărturia Moldovei. Mi-e frică de uitare... Prin tine, prin "Letopisețul Țării Moldovei", nu vom pieri cu totul. Cetățile mele se vor nărui, dar slovele letopisețului nostru vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cap. Șchioapătă câțiva pași, pe gânduri... Scoate din sertar un sul de pergament ferecat cu peceți domnești. Glasul lui devine solemn, grav: Vă mai rog... Am însemnat aicea, voința mea de pe urmă. Ștefane! sare cu reproș Țamblac. Ce gânduri, Ștefane! protestează Vlaicu, violent. Ștefan surâde trist: Sunt gânduri de oștean. Că doar nu mergem la nuntă... Și vreau să plec liniștit. Pentru noi, hotarul știți voi care e atât de aproape... Nici nu prinzi de veste când ai trecut "Dincolo"... Iaca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă obsedează, zice el pe gânduri, face câțiva pași și privește undeva, departe. Cum... cum spunea Constantin? "Dacă nu te lași și nu te lași..." Mă obsedează cuvintele aiestea. Spune Ioane... Povestește... Dar... dar ți-am povestit de patru ori! protestează Țamblac. Povestește-mi și a cincea oară! Te rog! Țamblac oftează și începe, în silă: Dacă nu te lași și nu te lași"... Să știi că mă doare povestea asta. Ștefan continuă, curgător, febril, pătimaș: "...Dacă lupți și lupți până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Le pune în casetă și i-o întinde. A rămas pe piept numai cu o cruce simplă, de aur. Ce faci? o întreabă Țamblac intrigat. Ce vrei să faci? Să le dai lui Ștefan. Are nevoie de bani. Maria! Nu! protestează Țamblac. Nu poți face asta! Te lepezi de tot! De toate te lepezi?! Pentru mine, unchiule, pietrele aistea nu mai au nici o valoare. Le păstram pentru... pentru cea care ar fi fost domnița soția lui Bogdan... Acu, strălucirea lor deșartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sfârși cu bine și că amenințarea care plutea deasupra capului colegului și prietenului meu va plesni ca un balon. A intervenit însă apoi ceva, nu îmi amintesc ce, și lucrurile au luat din nou o întorsătură dramatică. Din sală a protestat cineva, și acel cineva, cu uimire a trebuit s-o constat, eram chiar eu; imediat am fost poftit să vin la tribună (unde se mai afla încă prietenul meu) și „să spun ce am de spus” (adică, traducând, să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și ieftine. Când i-a venit rândul să comande, nesinchisindu-se, cu tupeul său obișnuit, de cei din spatele lui, strălucitul poet, bun familist, a cerut 40 de bucăți, epuizând stocul. Coada s-a destrămat, dezamăgită, dar fără a îndrăzni să protesteze. După această întâmplare memorabilă, mozartianul poet, mare amator de chifteluțe, a scos alte excelente cărți, a avut alte lăudabile atitudini. Degeaba! Impresia lăsată de gestul lui de atunci, de la bufet, de mitocan apucător, de acea manifestare de măruntă rapacitate obraznică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
chiar din preajma lor, ale diverselor presiuni, încă neelucidate, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Sorin Titel, Ioana Creangă, Dana Dumitriu, Marcel Mihalaș și chiar George Ivașcu pot fi considerați, fără teamă de a exagera, și victime politice, incapabile să mai facă față, protestând printr-o „demisie”, printr-o „retragere” definitivă, iar unii printr-un gest sau act de disperare. Oare - ne putem întreba - morții de la România literară nu au constituit, în felul lor, o disidență? O disidență mută și fără compensații. În 1984
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la infinit în el), oricât te-ai strădui să nu-l deranjezi prea tare, să-l depui repede și lin pe locul cald unde ai stat, se întâmplă să accepte schimbarea de situație, dar se poate întâmpla, la fel de bine, să protesteze prompt, sărind demonstrativ jos, în ciuda bunelor tale intenții de care n-ar trebui să se îndoiască. * Singurul lor mare defect e suspiciunea. Cu o unică excepție, l-am găsit întotdeauna foarte greu pe Gălbenuș, după căderile sale de la etaj: refuza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
muște. Chiar așa, ca să nu mai fiu inoportunat, un Iehova crud, dar binevoitor față de mine, se apucase să-i elimine, pe rând, pe „greșiții” subsemnatului! Până și pe frizerul meu, care mă ardea cu foenul fără ca să mă decid să protestez, l-a trimis pe lumea cealaltă! Ajunsesem să mă consider „un criteriu al divinității”; cine mă supăra, o pățea... Evident, eu (V.M. - n.n. V.Cr.) nu doream câtuși de puțin moartea acestor nefericiți care intraseră, dintr-un motiv sau altul, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dintre studenții lui să devină oameni. Cărora să nu le poată trece niciodată prin cap sinistra idee de a folosi ferăstrăul împotriva unui semen de-al lor. Și dintre care cel puțin câțiva, măcar unul să aibă curajul de a protesta - cum nici N. Steinhardt n-a făcut-o - împotriva unor asemenea orori, dacă din nefericire s-ar repeta și dacă ar avea cunoștință de ele. Simt nevoia să-l apăr pe Tudor Vianu până-n pânzele albe, împotriva oricui, chiar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
destul de aproape cum numai o ființă angajată politic poate să fie. Încă din prima zi am făcut o petrecere în cinstea celor doi, și Lionel s-a grăbit să-mi dăruiască, pe lângă cadouri, cinci mii de coroane suedeze, cu toate că am protestat și n-am vrut să primesc nimic. Dar el a pus mâinile lui peste ale mele, făcând cu mine un pact prin care eu mă angajam să-l ajut cu textele (nescrise!) despre profețiile sale. Mi-am exprimat clar îndoiala
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]