5,326 matches
-
verificare a funcționării ansamblurilor mecanice sistem autohton din care erau alcătuiți, insistând mai ales asupra pârghiilor sistem import de la coate care cam scârțâiau, când, deodată, la ușa principală a „Bourului” se auziră bătăi puternice și-n difuzorul de captație exterioară răsună un glas disperat: — Tovarăși, deschideți! Roboții noștri se repeziră la hublou să vadă cine bate la ora aceea, în plin mers prin spațiu, dar afară nu se zărea nimic. — Care ești, bă, acolo? strigă comandantul Felix. — Sunt inspectorul Pătrașcu, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Sunt inspectorul Pătrașcu, de la Direcția Porumbului! Deschideți, vă rog! — Păi unde sunteți, tovarășe inspector, că nu vă zăriți! strigă Felix. Păi tocmai asta e, că nu mă văd! Dar deschideți-mi o dată, că nu mă mai pot ține de clanță! răsună tânguitoare vocea. — Deschide-i, Felix, șopti Getta 2. Stă omul afară, în frigul cosmic... Încă șovăind, comandantul Felix ridică drugul oblic, trase zăvorul, descuie broasca, deschise ușa și simți că un lucru nevăzut, aproape atingându-l, se strecură înăuntru. — Uf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
vreodată, cu toată nobilimea Tebei prezentă. Florile străluceau în lumina a o sută de lămpi. Aerul era greu de la mirosul atâtor mâncăruri grele, lotuși proaspeți, bețișoare aromate și parfum. Râsetele, hrănite de șase feluri de bere și trei de vin, răsunau în încăpere, iar dansatoarele săreau și se învârteau până când deveneau lucioase de transpirație și se așezau gâfâind pe podea. O a doua trupă de muzicanți fusese angajată să suplinească artiștii locali. Această trupă călătorise pe fluviu, se oprise la temple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Hingherul m-ar fi iertat. Citeam pe fața lui în acele momente că nu mai iubea decât câinii. Dacă ar fi stat în puterea lui, ar fi lăsat numai câini pe pământ. O lume ca o imensă haită. — Ucide-l! răsună din nou ordinul. Buldogul a țâșnit. Îl auzeam gâfâind și am închis ochii din nou. Încă două salturi, un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de el, frecându-și palmele de bucurie. „Hei, fiți atenți”, a strigat Mopsul și a ridicat pușca. Țintea o pasăre neagră, cu pete albe, aproape de mărimea unei găini, cocoțată în vârful unui gutui sălbatec, ca acela de la poarta Martei. A răsunat împușcătura, dar pasărea n-a căzut. A tresărit doar, înspăimântată de moarte. „N-ai nimerit, n-ai nimerit”, râdea Nelson, iar ochiul lui, singurul, i se învârtea ca un titirez în orbită. Glontele atinsese, în schimb, urechea unui cățel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
La un semn al lui, tobele începură să bată din nou, iar Ntombi jucă dansul despărțirii. După aceea plecă singură spre miazăzi, pipăind prin beznă pământul cu tălpile. Ochiul străin o privi răutăcios, mai rece decât luna, iar în apropiere răsună răgetul unui leu. Fata vru să se oprească, însă tobele bătură mai tare și ea începu să cânte, mergând mai departe. Pe urmă se contopi cu întunericul. Până să răsară lumina mai era mult, dar nimeni afară de copii nu se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
retrăsese de lângă foc și stătea în picioare, sprijinit de arc, în beznă. Ajunsese Ntombi la țintă, sau... Ochiul se uita rece din cer. Pierise fata fără rost? Cine putea ști! Iată însă că în liniștea nopții cântecul fetei începu să răsune din nou. Apoi iarăși încetă. Ochiul zeului străin privea fără să clipească. Tela se sculă de lângă foc. Îndreptîndu-se spre coliba lui, le strigă celorlalți să se culce. Oamenii erau triști. Fiecare se duse în coliba sa, culcîndu-se apoi pe împletiturile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar și ceva ce parcă semăna cu sunetul pe care-l scot ciobanii bătând cu bățul într-o bucată de aramă atârnată de grinzi, când se adună la cină. Ciobanii aveau glasuri puternice, dar nici când cântau glasurile lor nu răsunau ca al acestui om. - Tu știi să cînți? îl întrebă copilul. - Știu! Vrei să-ți cânt ceva? - Da! Copilul lăsă bila în iarbă și, cu degetul între buze, îl privi iarăși pe omul negru. Auta îi cântă un cântec scurt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rostind destul de bine, dar cu o voce subțire și parcă pornită să cânte, ca sunetul strunei de harpă. Mult mai ciudat i se păru lui Auta locul de unde auzi sunetul vocii străine: gura s-a mișcat, vorbind, sunetul însă a răsunat de undeva dinspre piept. Ochii lui Auta alergară asupra ființei străine. Părea speriat. Ființa înțelese și se opri, arătîndu-i pe pieptul ei un fel de cutiuță mică pe care Auta o crezuse copcă; rosti cu același glas de harpă cuvântul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ura robilor crescuse atâta, încît nu-i mai trebuia sunet de corn. Bătură și câteva tobe ale oamenilor negri, făcute din piele de capră sălbatică. În jurul unui foc, dansară cei mai viteji bărbați negri. Era dansul războiului. Dar tocmai atunci răsună glasul tunător din cer, atât de așteptat: - Robi care ați biruit robia, zeii lumii vă cheamă asupra Marelui Oraș... Când se sfârși dansul, miile de oameni începură să curgă spre văi. Sus, în luntrea care-i călăuzea, afară de cârmaci și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
hananeu, ca să ajungem în țara Sumer, s-o cucerim și să ne așezăm acolo. Marele Preot spuse însă, nemulțumit: - Nu asta am întrebat... asta știu. Am întrebat ce face acum, nu la ce se gîndește! - Acum un ceas, răspunse Puarem, răsunau harpe și voci pe corabia marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. Stăpânul cred că se desfăta. Marele Preot tăcu iarăși o vreme. Toți se uitau la el cu oarecare teamă. Dar preotul Zeului Soarelui își strivi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt îl găsiră ușor. Auta se chinuia cu ceva, șezând cu picioarele sub el, în iarba pădurii. Când îi văzu, își ascunse lucrul într-un lăstăriș și se sculă. Era abătut. La picioarele lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
slab e murmurul pe care-l prindem noi!... Un bătrân din mulțime zâmbi. Leprosul tăcu câteva clipe, să-și tragă suflarea, apoi urmă: - Iar cât despre tunetul uriașei lui puteri, cine poate să-l înțeleagă? - Eu pot să-l înțeleg! răsună o voce puternică. Leprosul amuți, uimit. El nu punea întrebarea ca să aștepte răspuns. Lumea se întoarse către locul de unde a răsunat glasul. Din mulțime ieși un om cu fața întunecată și părul alb: era bătrânul care zâmbise. - Cine ești tu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi urmă: - Iar cât despre tunetul uriașei lui puteri, cine poate să-l înțeleagă? - Eu pot să-l înțeleg! răsună o voce puternică. Leprosul amuți, uimit. El nu punea întrebarea ca să aștepte răspuns. Lumea se întoarse către locul de unde a răsunat glasul. Din mulțime ieși un om cu fața întunecată și părul alb: era bătrânul care zâmbise. - Cine ești tu care înfrunți cuvântul Domnului și te lauzi că știi tainele cunoscute numai de el? strigă deodată alt glas. Cel care întreba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ridicase pe picioarele lui, prunc, întîia oară. EPILOG Stelele începeau să piară, cerul se albăstrea. Prin, fereastra deschisă larg intra miros de liliac. Se auzea la răstimpuri un vuiet surd și prelung. În încăpere era aproape întuneric. - Ce-i asta? răsună un glas îngrijorat. - Liliac, răspunse alt glas. - Nu asta... vuietul acela surd! Celălalt începu să rîdă: - Ce să fie! Liftul blocului. E dimineață, oamenii se duc la lucru, se trezește orașul... Să aprind lumina? - Da, vreau să reintru în timp
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
locuințele particulare erau Încă o noutate În Anglia. Apartamentul era spațios, cu numeroase ferestre. Lumina Îl inunda chiar și Într-o zi cenușie de februarie londonez. Strălucind de mândria proprietarului, o conduse dintr-o cameră În alta, În timp ce pașii le răsunau pe podelele de lemn lustruit (covoarele și carpetele Încă nu fuseseră livrate de Baker’s). — Ăsta e salonul, dar eu am să-l folosesc drept birou - am comandat rafturile special... camera asta o să o folosesc pentru a primi oaspeți... sufrageria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dragă. — Detest despărțirile, zise ea. Gara era plină de abur, fum și lumină difuză, ca unul din tablourile impresioniste pe care le văzuseră cu o zi Înainte. În lipsa altui subiect de discuție, făcu un comentariu pe această temă; dar peronul răsuna de zgomote - fâsâitul aburului, clopote, fluiere, strigăte, blesteme și chiar, la distanță, o orchestră - și Fenimore nu păru să Îl audă. Nu avea cornetul acustic la Îndemână. Când ne mai vedem? Îl Întrebă. Nu știu... poate la toamnă. Îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
La șase și jumătate, complet Îmbrăcat de seară, luă loc În sufragerie să mănânce frigănelele cu șuncă ale dnei Smith, vârându-și un șervet mare În gulerul cămășii pentru a proteja piepții apretați. Propoziția „ condamnatul Își luă ultima cină...“ Îi răsună În minte. Îl rugă pe Smith să Îi toarne un pahar de sherry pentru a Însoți combinația, ceea ce valetul făcu cu gesturi Înflorite, balansând carafa Într-un arc de cerc larg Înainte de a o opri deasupra paharului și de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
frică. Să pierd ecoul melodiei tale, Atingerea lucioasă pe fereastră; Steluța umbrei ce s-a rătăcit Bate de șapte ori la fereastra casei mele, Aș vrea să plece, căci ce pot să fac? Pentru acea, și numai pentru acea steluță./ Răsună vraja melodiei goale Și fulgii cad necontrolați, Spectacolul uimește prin depărtare Și recele se instalează treptat. Spectacol estetic, bazat pe răceli. Cad frunzele de smarald, coboară fluturi de soare, Nu se aud ecouri, se simte apa lin Iar liricul senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
veghea asupra ei. Luna era mama mea. Angi mă proteja. Iar eu, iubindu-i, îi protejam pe ei. În această imagine, noi ne legănam pe barcă pe lacul liniștit și în tăcerea nopții nu se auzea decât clipocitul apei. Și răsunau înspre viitor sunetul zilelor toride, strigătele mele, "mai sus, mai sus", tot mai sus. Nu ne era frig, căci îmbrățișarea noastră liniștită încălzea barca ce ne plimba lin înspre plopii de pe marginea apei, printre tufișurile de nuferi înfloriți. Și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
coțofenele care ne ciugulesc soții, zdrobiți prin Munții Bucegi! - "De ce? Coțofenele alea trei deja au murit. Din carnea lor au gustat alte coțofene. Au murit și astea, seria a doua... Au fost gustate și ele... Acum, întreaga Vale a Jepilor răsună de glasul omenesc al sutelor de coțofene. Care povestesc isprăvile mele, în zeci de balade. Lăsând impresia - greșită - că aș fi fost vreun erou." - Exact ceea ce și ești. Un erou. Scuză-mă un moment. Nu știu ce are etajul de amplificare. Câtuși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să te revadă? Susan a ridicat-o în brațe pe Milly și-a sărutat-o pe vârful năsucului înghețat. — Da. Dar buni zice că nu ești cuminte fiindcă-mi cumperi pâine albă. Nu-mi face bine. Cu vorbele lui Bill răsunându-i în urechi, Susan și-a dat seama că era acum ori niciodată. Trebuia să încerce să distrugă tiparul victimă/călău după care funcționa relația ei cu Jenny. Trăgând adânc aer în piept, femeia a lăsat-o jos pe Milly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tipa ți-a dezvăluit secretul? Cum a tratat cu prima soție? A întrebat-o Susan ușor sarcastică. Julia a clătinat din cap. Avea gura plină cu vin. — Da. Mi-a spus c-a omorât-o cu-atâta drăgălășenie. —Poftim? a răsunat uluită exclamația colectivă. —Se pare că atunci când soțul s-a despărțit de prima nevastă, cei doi au căzut de acord să rămână prieteni, așa că predecesoarea noii mele prietene apărea destul de des în fundal. Julia și-a mai mișcat puțin scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a îmbrățișat recunoscătoare. —Îți mulțumesc. A fost foarte frumos din partea ta. —Plăcerea a fost numai a mea. Sper numai că m-a ascultat. Din depărtare, cei doi au auzit sunetul familiar al ușii de la intrare trântite, apoi vocea lui David răsunând din hol. — Eu sunt! Fiona s-a uitat la Jake cu o expresie falsă de groază. — Cred că suntem pe cale să aflăm, a șoptit ea. —Taaaaatttiiiiiiiiiii! Când taică-su a intrat în cameră, Jessica s-a repezit la picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar fi dorit să știe ce-l mâna pe Virgil Jones. Un vuiet ușor îi răsuna în cap. Avu impresia că devenea tot mai sonor pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]