41,020 matches
-
am vreun casetofon ascuns, în afară de asta, vă mărturisesc că memoria mea nu mai e ce era, uită ușor, mai ales când nu-i spun să înregistreze ce aude, Nu știam că memoria aude, Este al doilea auz, cel de afară servește pentru a conduce sunetul înăuntru, Atunci, ce doriți, V-am spus, aș vrea să vorbesc cu dumneavoastră, Despre ce, Despre ceea ce se petrece în acest oraș, Domnule comisar, vă sunt foarte recunoscătoare pentru că ați venit ieri-seară la mine acasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
stors istoria asta, or să inventeze alta imediat, așa se întâmplă întotdeauna, nici nu vă imaginați dumneavoastră câte se învață agățat de volanul ăsta, și vă mai spun un lucru, Spuneți, Spuneți, Contrar a ceea ce crede toată lumea, oglinda retrovizoare nu servește numai pentru a controla mașinile care vin din spate, servește și pentru a vedea sufletul pasagerilor, pariez că niciodată nu v-ați gândit la asta, Mă uimiți, într-adevăr, niciodată nu m-am gândit, Păi vedeți, e așa cum vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întâmplă întotdeauna, nici nu vă imaginați dumneavoastră câte se învață agățat de volanul ăsta, și vă mai spun un lucru, Spuneți, Spuneți, Contrar a ceea ce crede toată lumea, oglinda retrovizoare nu servește numai pentru a controla mașinile care vin din spate, servește și pentru a vedea sufletul pasagerilor, pariez că niciodată nu v-ați gândit la asta, Mă uimiți, într-adevăr, niciodată nu m-am gândit, Păi vedeți, e așa cum vă spun, volanul ăsta ne învață multe. După o asemenea revelație, comisarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
timp să dea înapoi, o scuză oarecare, ce enervant, am uitat un document extrem de important fără de care nu pot vorbi cu domnul șef al redacției, dar nu era adevărat, documentul era acolo, în buzunarul interior al sacoului, vinul a fost servit, comisare, acum nu ai altă soluție decât să-l bei. Secretara îl conduse într-o mică încăpere mobilată modest, niște fotolii uzate care sosiseră aici cu scopul de a-și termina în rezonabilă pace lunga lor viață, pe o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
decât s-o dezvăluim, vom fi pedepsiți, evident, dar partea cea mai grea a consecințelor va cădea asupra capului dumneavoastră, spuse directorul, Foarte bine, răspunse comisarul, acum că știm cu toții pe ce putem conta, să mergem înainte, și dacă rugăciunea servește la ceva, atunci eu mă voi ruga pentru cititori, să nu facă același lucru pe care sperăm să-l facă cenzorul, adică, cititorii să citească știrea până la sfârșit, Amin, spuseră în cor directorul și șeful redacției. Era puțin trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
prima, ca să vă spun că inspectorului și agentului clasa a doua care colaborau, în cadrul investigației, cu comisarul asasinat, la cererea acestuia, li se retrăsese misiunea pentru salvarea vieților lor, a doua, ca să informez că omului integru, celui care și-a servit patria în mod exemplar și pe care tocmai l-am pierdut, guvernul va examina toate posibilitățile legale ca în scurt timp să-i fie acordată, cu caracter excepțional și cu titlu postum, cea mai înaltă decorație cu care patria își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
despre cartea mea mă făceau să mă simt îngrozitor de stânjenit. Aveam senzația că toți așteaptă de la mine să spun lucruri inteligente, iar eu nu izbuteam să găsesc nici o vorbă de spirit decât după sfârșitul petrecerii. Încercam să-mi ascund jena servind oaspeților ceștile cu ceai și tartine cu pâine cu unt, destul de prost tăiate. Nu voiam, să mă bage nimeni în seamă, pentru a putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cumplit. Am presupus că Strickland știe ce s-a întâmplat, căci cu siguranță îl vizitase cineva de la poliție și trebuie să fi dat o declarație. Nu știam unde e. Presupuneam că s-a întors în podul acela jalnic care-i servea de atelier. Curios e că ea nu voia să-l vadă. Poate că nu dorise să fie chemat pentru că știa că el o să refuze să vină. Mă întrebam în ce abis al cruzimii va fi privit ea dacă de atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
intereseze de această chestiune. Probabil că pe ei Îi zorea doar aspectul religios al acelei povești care lua proporții. El voia să afle altceva, mai ales cum de ultima lucrare a unui om asasinat apăruse chiar la vreme pentru a servi drept fundal unui miracol. Și dacă exista vreo relație Între aceste două fapte. Pentru că trebuia să fie una, firește: există o urzeală care leagă În mod necesar lucrurile, iar ele ies În mod ordonat din mâna lui Dumnezeu. Își vârî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la așa ceva și totuși era ciudat că nu existau femei. Nici una din muierile acelea cu veșminte colorate care, Îndeobște, se ofereau prin asemenea locuri. Nici măcar un chip, nici măcar un glas feminin. Și nici măcar vreo rândășiță ori vreo fată care să servească pe la mese, ca și când, printr-o vrajă, totul s-ar fi Întors la primele zile ale Facerii, când sexul minor se afla Încă În mintea insondabilă a lui Dumnezeu. Împinse banca Îndărăt, rezemându-se de perete. Din punctul acela, ocrotit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau la expunerea unor părți din trup de regulă ascunse vederii. Vestele lor erau și ele după măsura obișnuită, lungi atât cât să acopere legătura nădragilor și nu scurte, ca ale celorlalți, care Își exhibau zona inghinală, abia ascunse de țesătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Apoi se uită În altă parte. - Elia a fost Într-adevăr mare. Dar nu În științele obscure, ci În acelea luminoase ale cunoașterii. Urcă În chilia mea: e ceva ce vreau să-ți arăt. Și apoi, bunii călugări m-au servit cu vin din podgoria lor. O cupă Îți va scoate praful din gât, și poate și amărăciunea din suflet. Chilia lui Arrigo era mobilată cu aceeași simplitate ca aceea a poetului. Dar, spre deosebire de aceasta, era plină de codice prețioase. Vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un nume banal, și e foarte frumos gravat în marmura roz a mormântului său. În parcul Castelului, un întreg regiment ar putea fi cantonat fără să se înghesuie. Este înconjurat de apă: în spate e un mic șanț comunal ce servește ca legătură între piața primăriei și portul de îmbarcare, apoi micul canal despre care am vorbit și peste care bătrânul pusese să se construiască un pod japonez văruit grosolan. Oamenii îi spun Caltaboșul, deoarece culoarea lui amintește de cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și surâzător, cu favoriți roșcați și ondulați, scund și îndesat, îmbrăcat ca un gentleman dintr-un roman, cu redingotă, pantaloni în carouri, găitane și boots lăcuite. Imediat, Barbe sosește cu un platou mare și tot ceea ce trebuie pentru ceai. Îi servește. Dispare. Directorul flecărește. Destinat vorbește puțin, bea puțin, nu fumează, nu râde, ascultă politicos. Celălalt se învârte în jurul ceainicului, vorbește despre biliard timp de zece minute, apoi despre vânătoarea de potârnichi, bridge, havane și, în sfârșit, gastronomie franceză. Au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
femeie, aveau consemn. În rest, plecarea la Uzină la ora 7, întoarcerea la 8, după ce luau cina într-o clădire mare căreia pe aici i se spune Cazinoul - te întrebi de ce, când nimeni nu a jucat niciodată nimic - și care servea drept cantină acestor domni ingineri. Câteodată, unii din ei îndrăzneau să facă vreo câțiva pași, duminica, prin parc. Destinat nu spunea nimic, îi lăsa în pace. Îi privea de la ferestre și aștepta ca ei să se întoarcă în casă înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cazul judecat. Sistemul procurorului era simplu ca bună ziua. Fără fleacuri. Zugrăvirea rece și minuțioasă a crimei și a victimei, e suficient. Dar asta înseamnă deja mult, mai ales când nu lași deoparte nici un detaliu. Cel mai adesea, raportul medicului îi servea ca breviar. Se ținea de el. Îi era de-ajuns să-l citească, și vocea lui se oprea asupra cuvintelor celor mai tăioase. Nu uita nici o rană, nici o tăietură, nici cel mai mic detaliu al unui gât tăiat sau al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Nu. Doar pentru doi, tânăra învățătoare și el. Ei singuri. De o parte și de alta a unei mese imense. Nu Barbe a gătit, ci Bourrache, chemat special de la RĂbillon, iar Belle de jour a fost cea care i-a servit la masă, în vreme ce Barbe rumega totul în tăcere, iar Gravul plecase la culcare de mult. Masa ținu până la miezul nopții. Barbe încerca să afle ce își spuneau cei doi la masă. Iar Belle de jour îi spuse: — Se privesc, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
horcăit venind din tavernă. Ieșea dinăuntru și un miros nedefinit de vin răsuflat, sânge, cămașă nespălată, vomă și mahorcă puțind a urină. Cei mai mulți dormiseră acolo. Fermillin, care se sculase primul, îi trezea scuturându-i ca pe pruni, înainte de a le servi niște vin alb la micul dejun. Am văzut-o pe Lysia Verhareine trecând prin fața localului, zâmbind, în timp ce Fermillin o saluta cu voce joasă adresându-i-se cu domniță. Am văzut-o, dar ea nu m-a văzut pe mine. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Destinat pronunță ultimul său rechizitoriu pe 15 iunie 1916. O făcu fără nici cea mai mică convingere. De altfel, nu obținu capul inculpatului. După ce sala se goli, președintele completului de judecată ținu un discurs, sobru și scurt, iar apoi se servi o gustare. Eram și eu acolo, pe lângă grupul de judecători, în frunte cu Mierck, avocați, grefieri și câțiva alții. Apoi, cei mai mulți porniră spre RĂbillon pentru o masă de despărțire. Am spus cei mai mulți. Eu nu mă număram printre ei. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ideile. Se întoarse pe călcâie și intră în biroul său. Iar eu rămăsei acolo, pironit ca un tăntălău. — Vorbești de trei zile, a urmat Josăphine, dar m-a ținut închisă o săptămână porcul, numai cu pâine și supă de mazăre, servite de o infirmieră la fel de amabilă ca un hârleț... Vaca! Ești sigur că a crăpat? — Sigur. Cu atât mai bine! Dacă iadul există, probabil că acolo se află! Sper că a avut timp să-și vadă moartea și că a suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Mierck, la locul crimei, pentru a-l cerceta cu atenție. După-amiaza era pe sfârșite. Louisette se întoarse cu proviziile pe care mersese să le pescuiască în dreapta și-n stânga. Primarul îi spuse să pregătească totul și să meargă să-i servească pe domni și, generos, îi mai zise să le ducă ceva și prizonierilor. — Fratele meu era pe front la momentul acela, îmi povesti Louisette, știam cât le e de greu, și lui îi trecuse prin cap să lase totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o expresie de mulțumire, și apoi, dar ea nu-și mai aducea aminte exact, o dulcegărie a colonelui la adresa ei, care-l făcu să râdă pe judecător. Ea așeză farfuriile, șervetele, paharele și tacâmurile pe o masă rotundă și-i servi. Colonelul își aruncă trabucul în șemineu și se așeză primul, după ce o-ntrebase cum o cheamă. „Louisette“, răspunse ea. Atunci colonelul îi spusese: „Un prenume tare frumos pentru o fată frumoasă“. Iar Louisette zâmbise și luase de bune complimentele, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aveau obiceiul să lovească pământul cu copita în timp ce se băligau. Destinat întâlnea lume care îl saluta. Înclina puțin capul, nu schimba niciodată vreun cuvânt cu nimeni. La amiază, intra la RĂbillon, unde era primit de Bourrache. Avea încă masa lui, servea întotdeauna aceleași mâncăruri, bea același vin ca în vremea când trimitea oameni la ghilotină. Diferența e că întârzia după ce-și bea cafeaua. Sala se golea, Destinat rămânea. Iar apoi îi făcea semn lui Bourrache să i se alăture. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sau cu un cancelar, drept ca un I într-un frac demn de o seară la Operă! Masa îți lua ochii, farfuriile, fața de masă, argintăria, aveam impresia că sunt... nu știu, la Versailles, poate. Nu era Barbe cea care servea, ci o fetiță foarte mică. Ce vârstă putea avea? Opt ani, poate nouă. Își lua rolul foarte în serios și părea obișnuită cu asta. Se vedea din înfățișarea ei că era concentrată asupra a ceea ce avea de făcut. Câteodată, privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
text, dacă citești atent, le vezi, le simți ascunse acolo, găsești calea să transmiți textul de la autor la spectatori. Problematica regizorului de teatru e aceeași cu a unui dirijor, trebuie să găsești tonul, se întâmplă însă că viziunea dirijorului nu servește reprezentarea muzicală și atunci trebuie să-și reconsidere spectacolul, tot așa e și în teatru, uite că secolul XXI vine cu retro cât încape, aduce căutările de rigoare, e un amestec de stiluri care echivalează cu multiculturalitatea, așa simt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]