KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...186 187 188 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg.), iar în limbile ergative, Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1 TP 2 T' 2 T Agr2P 2

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg.), iar în limbile ergative, Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1 TP 2 T' 2 T Agr2P 2 Agr2' 2 Agr2 VP 2 argumentul V' A/S

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Cazul X este Abs. (= Ac.). Agr1P 2 Agr1' 2 Agr1 TP 2 T' 2 T Agr2P 2 Agr2' 2 Agr2 VP 2 argumentul V' A/S 2 Verb argumentul O/S Arborele IP (Bobaljik 1993) Arborele IP reprezintă o configurație sintactică universală, în care: − Agr1 = Nom., Erg.; acordul subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ este dată de calitatea uneia dintre proiecțiile AgrP de a fi activă în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Centrul Tr nu are trăsături de Caz atunci când valoarea sa este [− Tranzitiv]. Subiectul intranzitiv se deplasează întotdeauna în Spec,TP, atât în limbile acuzative, cât și în cele ergative. Baker (1997: 79) susține că, în limbile cu ergativitate profundă (adică sintactică), Agentul este obiect intern al VP, iar Pacientul/ Tema ocupă poziția structurală de subiect. Limbile ergative (numai cele sintactic ergative − dyirbal, inuit) ar trebui deci să se comporte invers decât engleza. IP 3 NPi I' The man 3 I VP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
TP, atât în limbile acuzative, cât și în cele ergative. Baker (1997: 79) susține că, în limbile cu ergativitate profundă (adică sintactică), Agentul este obiect intern al VP, iar Pacientul/ Tema ocupă poziția structurală de subiect. Limbile ergative (numai cele sintactic ergative − dyirbal, inuit) ar trebui deci să se comporte invers decât engleza. IP 3 NPi I' The man 3 I VP 3 Nom NP V' ti 3 V NP g 4 hit the woman Ac Limbi acuzative (engleza) IP 3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1993)14. Potrivit PP, Gramatica are următoarea organizare (Avram 2003: 26): Lexicon ↓ D-Structură ↓ ← T S-Structură 2 PF LF Lexiconul este dicționarul mental al vorbitorilor și conține informații despre itemii lexicali și funcționali. O intrare conține matricea fonologică, categoria sintactică, proprietățile de atribuire a rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-Structura este un nivel de interfață în care proprietățile lexicale sunt exprimate într-o formă accesibilă pentru sistemul computațional. Reprezentarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
directă între LF și PF. Cazul structural este atribuit în anumite poziții structurale, indiferent de rolul tematic atribuit în D-Structură și de categoriile care atribuie rolul tematic. Cazul inerent este echivalent cu atribuirea rolurilor tematice. 2.6. O explicație sintactică a partiției morfologice Teoria generativă nu a fost folosită numai pentru a explica fenomene majore, ci și pentru aspecte de detaliu care privesc specificul limbilor ergative, de exemplu, partiția morfologică acuzativ/ergativ determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acord; de aceea, O dintr-o structură pasivă este, de obicei, legitimat prin acord, în loc de Caz; în propozițiile intranzitive nu există încorporare, de aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006: 31) abandonează noțiunea de Caz nominativ, acesta fiind asociat cu lipsa Cazului. În teoria autorului, cazul și acordul sunt în distribuție complementară. Propunerea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cele de interfață cu sistemele performative −; pe de altă parte, mecanismele tehnice: se renunță la operația de guvernare, fundamentală în GB, preferându-se operații "primitive", motivate conceptual, ale sistemului X-bară, relațiile specificator−centru (Spec-Head) și centru−complement (Head-Comp). Gramaticile (derivările sintactice) trebuie să fie interpretabile la cele două interfețe: interfața cu sistemul conceptual-intențional prin LF (forma logică) și cea cu sistemul articulator-perceptual prin PF (forma fonologică); dacă o derivare nu este convergentă la una dintre interfețe, atunci nu este corect formată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verificarea trăsăturilor (feature checking); astfel, spre deosebire de GB, unde deplasarea era liberă (unbounded move), deplasarea în PM este constrânsă, decurge din necesitatea de a verifica sau de a valoriza trăsături, se produce doar dacă e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verifica sau de a valoriza trăsături, se produce doar dacă e necesară pentru a crea un obiect sintactic corect format care primește interpretare convergentă la interfață. Deplasarea verbului este determinată de atracția către un centru flexionar mai înalt. Trăsăturile elementelor sintactice sunt fie interpretabile (numărul și persoana sunt trăsături φ inerente constituenților DP), fie neinterpretabile (o categorie funcțională din proiecția verbală poate să conțină aceste trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este un Caz structural, atribuit obiectului și subiectului intranzitiv de categoria Timp. Cele două cazuri au surse gramaticale diferite: atribuirea ergativului are loc la nivel postsintactic (morfologic, în MD − Halle și Marantz 1993), iar atribuirea absolutivului are loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a se acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă fiind prezența/absența relației de acord cu T. Autorii propun interpretarea ergativului ca marcare diferențiată a subiectului (engl. differential subject marking). Spre deosebire de termenul absolutiv, care nu are o definiție unică, fiind considerat fie un echivalent al

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă a fost analizată ca fiind de bază și a fost invocată detranzitivizarea pentru a explica prezența cazului absolutiv la argumentele externe ale predicatelor tranzitive. O abordare diferită este sugerată de atomizarea structurilor sintactice și morfologice (Cinque 1999)43, de cartografia structurii argumentale și a poziției obiectului (Hallman 2004)44 − ceea ce pare un item lexical simplu corespunde unei structuri sintactice complexe. Koopman arată că, în samoană, există două diateze pasive: (a) o diateză pasivă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la argumentele externe ale predicatelor tranzitive. O abordare diferită este sugerată de atomizarea structurilor sintactice și morfologice (Cinque 1999)43, de cartografia structurii argumentale și a poziției obiectului (Hallman 2004)44 − ceea ce pare un item lexical simplu corespunde unei structuri sintactice complexe. Koopman arată că, în samoană, există două diateze pasive: (a) o diateză pasivă joasă, care are rolul de a atrage (engl. smuggle) obiectele afectate în zona în care își primesc interpretarea; (b) o diateză pasivă înaltă, de care depinde

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se combină cu o diateză pasivă silențioasă. Cazul ergativ nu este inerent, nu este legat se agentivitate, de trăsătura [± Animat] sau de un anumit rol tematic, ci este asemănător unui Caz structural, depinzând de prezența unei anumite "regiuni" din configurația sintactică. Diateza ergativă (un tip special de diateză pasivă, care trebuie inserată (engl. merge) pentru a atrage predicatul care conține argumentul extern) selectează diateza pasivă drept complement. Propozițiile cu marcare ergativă și absolutivă sunt structuri dublu pasive: diateza pasivă joasă ridică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dixon (1994: 111) arată că pentru limbile acuzative, subiectul este acel nominal susceptibil de a fi agentul care inițiază și controlează o activitate. De obicei, este obligatoriu. Primește cazul nemarcat și se poate acorda cu verbul. Este pivot pentru operațiile sintactice de coordonare și de subordonare. Pentru limbile ergative aplicarea acelorași criterii dă însă rezultate divergente. Și Dixon (1994: 113−127) își propune să formuleze o definiție universală a subiectului, subliniind că orice încercare de a stabili universalii tipologice trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
universalii tipologice trebuie să se bazeze pe criterii semantice. Reamintesc că una dintre tezele cele mai importante ale autorului este că A, S și O sunt categorii universale (vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b)), în funcție de care sunt formulate regulile sintactice ale fiecărei gramatici. În acest sistem, subiectul este o categorie universală − cea mai importantă − în gramatica oricărei limbi cu marcare sintactică, fie acuzativă, fie ergativă, fie un amestec al celor două. Înțeles ca o categorie universală, subiectul ar reprezenta, din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
A, S și O sunt categorii universale (vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b)), în funcție de care sunt formulate regulile sintactice ale fiecărei gramatici. În acest sistem, subiectul este o categorie universală − cea mai importantă − în gramatica oricărei limbi cu marcare sintactică, fie acuzativă, fie ergativă, fie un amestec al celor două. Înțeles ca o categorie universală, subiectul ar reprezenta, din punct de vedere sintactic, gruparea funcțiilor A și S, ceea ce înseamnă, din punct de vedere semantic, gruparea acelor nominale ai căror

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În acest sistem, subiectul este o categorie universală − cea mai importantă − în gramatica oricărei limbi cu marcare sintactică, fie acuzativă, fie ergativă, fie un amestec al celor două. Înțeles ca o categorie universală, subiectul ar reprezenta, din punct de vedere sintactic, gruparea funcțiilor A și S, ceea ce înseamnă, din punct de vedere semantic, gruparea acelor nominale ai căror referenți sunt capabili să inițieze și să controleze activitatea. Dixon (1994: 127) atrage însă atenția că această definiție privește numai subiectul din structuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atrage însă atenția că această definiție privește numai subiectul din structuri nederivate, ceea ce înseamnă, de exemplu, că subiectul pasivului nu e o categorie universală, ci trebuie (re)definit în raport cu S, A și O derivate. Pentru a clarifica distincția subiect/pivot sintactic, Dixon reia discuția lui Keenan (1976) asupra subiectului, aducându-i următoarele critici: (a) unele dintre proprietățile identificate de Keenan derivă din definiția pe care a dat-o anterior Dixon subiectului; (b) cele mai multe dintre criteriile lui Keenan definesc categoria pivotului (structură

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
această situație din limbile ergative, au fost propuse mai multe soluții: (a) soluția "nihilistă", conform căreia în limbile ergative nu există relații gramaticale de bază; o propoziție conține un verb și o colecție de grupuri nominale; din punct de vedere sintactic, grupurile nominale nu diferă între ele; relațiile dintre constituenții nominali și verb sunt semantice; această soluție este în consens cu ipoteza că verbul din limbile ergative este polipersonal, adică aflat în relație cu mai multe NP simultan; (b) soluția propusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cap; (c) soluția propusă inițial de Schuchardt (1896) − o propoziție tranzitivă într-o limbă ergativă are natură pasivă − și reluată de Hale (1970): regula corespunzătoare pasivului englezesc este obligatorie în limbile ergative; această soluție rezolvă problema morfologică (absolutivul corespunde relației sintactice de subiect). Noțiunea sintactică subiect este identificată prin rolul sintactic, adică rolul unui NP în procese de transformare: în engleză subiectul este ultimul NP care poate fi șters 45. Din punctul de vedere al regulilor sintactice, limbile ergative sunt organizate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inițial de Schuchardt (1896) − o propoziție tranzitivă într-o limbă ergativă are natură pasivă − și reluată de Hale (1970): regula corespunzătoare pasivului englezesc este obligatorie în limbile ergative; această soluție rezolvă problema morfologică (absolutivul corespunde relației sintactice de subiect). Noțiunea sintactică subiect este identificată prin rolul sintactic, adică rolul unui NP în procese de transformare: în engleză subiectul este ultimul NP care poate fi șters 45. Din punctul de vedere al regulilor sintactice, limbile ergative sunt organizate ca și limbile acuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitivă într-o limbă ergativă are natură pasivă − și reluată de Hale (1970): regula corespunzătoare pasivului englezesc este obligatorie în limbile ergative; această soluție rezolvă problema morfologică (absolutivul corespunde relației sintactice de subiect). Noțiunea sintactică subiect este identificată prin rolul sintactic, adică rolul unui NP în procese de transformare: în engleză subiectul este ultimul NP care poate fi șters 45. Din punctul de vedere al regulilor sintactice, limbile ergative sunt organizate ca și limbile acuzative: noțiunea fundamentală de subiect are aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]