5,168 matches
-
m-a aruncat într-un anonimat, de puteai să-mi scrii numele cu literă mică, fără a supăra prea mult gramatica. După mulți ani, prin 1975, goneam cu un autoturism pe șoseaua de la poalele pădurii Crasnaleuca. Am oprit puțin și sorbeam cu privirea locurile în care m-am născut, locurile care nu mă mai cunoșteau. Cugetam că din țărînă m-am născut și în țărînă mă voi întoarce în curînd, eu, unicul, eu care am înțeles profund viața și sensul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu ochiul). Erau la pietricele și la nisip că-ți venea rău, ăsta (arată iar spre soț) le-a pus într-un pahar, dar le-am zvîrlit naibii, că și miroseau nu știu cum. Doagă tace și din cînd în cînd mai soarbe cîte o mică înghițitură de whisky. Eu încerc să schimb vorba. Cu venitul minim garantat cum stai? îl întreb pe Gioni. Cum să stau, domnule primar... Cum să stea? sare Mia, ca dracu! Încurajează lenea. Nu vor să muncească netrebnicii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am dres. Mă revolt și îmi vine să fac ceva, chiar nelegiuit, ca să opresc această parșivenie de democrație ca să-și facă mendrele. Prietenos, arunc nada care merge întotdeauna la bețivi. Am un vin rece în frigider... mă gîndesc să-l sorb. Vin și eu sare moșul. Eh, te duci la vot întîi și pînă te întorci eu sînt clampă. Mă duc după. Hai la frigider. Nu mă simt deloc un sabotor al democrației și urc dealul cu bătrînul Leo. Ce făceam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
votat? N-am voie, nu mă lasă. Dă un rachiu să mă dereg. Eu mă simt tras pe sfoară. Înțeleg să mă înșele politicienii pe care îi aleg, dar și alegătorii, adică pînă și moș Leo ? Este prea de tot. Sorb din ochi sondajele, conform cărora cînd iese amicul meu, cînd nu iese. Dar măcar hoțul nu este nici el sigur de victorie. Dau telefon la amicul candidat și nu mi se răspunde. De mine are el acum grijă cînd este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la telefon. Am cunoscut-o pe fantastica trapezistă la Dorohoi, cînd Circul de Stat a poposit pe acolo și de atunci a rămas una dintre cele mai bune prietene ale familiei noastre. Eram în drum spre mănăstirea Neamț și mașina sorbea kilometrii fără efort, vremea era răcoroasă și defilarea Moldovei părea ireală. La radio țipa un tip, lamentîndu-se că "nu-l iubește" cineva. Ca să fiu sincer, cea care "nu-l iubește" avea un motiv serios, dacă și mie îmi venea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
planetă? Cea mai apropiată stea este la cîțiva ani lumină. Galaxia are un diametru de peste o sută de mii de ani lumină! Cu ce te duci pe "altă planetă"? Cu teleportarea, continui ostentativ cu gogomăniile. Filozoful tace studiat. Deschide ochii, soarbe din pahar, îl pune la loc și mă privește atent. Tu nu ești așa de prost pe cît pari, spune pe un ton neutral. Nici vorbă, spun grăbit. Am și eu ceva în bostanul ăsta (mă ciocănesc cu arătătorul pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bolborosește filozoful. O să vezi tu cine este prost! Stai aici fără să faci nimic pînă o pocni Soarele. De la mine pomană nu mai capeți! Te asigur că o să crăpi de lipsa băuturii, nu de pîrjoleală! După o săptămînă, Vasile Pantalon sorbea tacticos din țuica mea și arunca fumul de țigară în sus. Vorbea încet, tainic: Electronii se vor prăbuși pe nucleu și se va forma o stea pitică albă. Parcă spuneai o gaură neagră... Da, o gaură neagră, nici fotonii nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Constantin, dacă ar fi vreun pericol crezi că aș insista? Nu-ți dai seama ce responsabilitate îmi asum?! O să vedem, spun eu, deloc entuziasmat. Adevărul e că am mai zburat cu un drăcușor de avion și în Algeria. Pilotul mai sorbea din cafeluță și din cînd în cînd mai butona cîte ceva la bord. Cînd treaba se îngroșa, trăgea de o manetă și bondarul sălta și scîrțîia ca naiba. Eu mă rugam la Dumnezeu și amicul meu, care mă însoțea, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
decît aceea de la noi? Vaporașul înoată voinicește, oprește din insulă în insulă, lasă și ia puțini pasageri, mai lasă pachete, cutii și multe altele. Cele ce trebuiesc omului, lapte, bere, detergenți și ce-o mai fi. Stăm pe punte și sorbim din cafeaua aromată, briza ne mîngîie, ochii se delectează cu frumuseți șocante și totul se acceptă într-o adîncă muțenie. Plutim și la propriu, și la figurat. Din cînd în cînd, pescăruși, liberi ca pasărea cerului, ne strigă un salut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pentru o secundă ochii ca să viseze! Barca vieții lor poate să se contreze ca o proastă cu veșnicia stîncii și să ofere mării un tribut nedorit nici chiar de ea. De pe terasa Ingelei înfrunt din nou vîntișorul acela înșelător ca să sorb cu nesaț infinitul, nemărginirea, eternitatea. Coji de nucă duc destine și vise pe întinderea fără margini, peste valuri care, deocamdată, nu cer victime. Ca un dominator absolut scrutez depărtările și aflu destine sugerate doar de luminițele ce se aprind în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Atunci... grindina... de unde știți? A, am trăit o aventură aproape de cabana Babele, în Bucegi. Eram cu soția și copiii. Aveau șapte și respectiv opt ani... Olandezii și francezii ascultă cu gura căscată. Eu povestesc arar, cu lux de amănunte și sorb tacticos din paharul cu bere. Privim spre monstruoasa vale săpată de rîulețul Le Guil și vorbele ne întorc în timp. Povestesc molcom și în surdină. O ploaie rece ca gheața se pornește dintr-un nor de smoală venit dinspre muntele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
l-am găsit încă... Se opresc la un "paladar" și servesc o cafea. Pentru copii se cumpără dulciuri și sucuri. De pe terasă se vede plaja, marea, imensitatea pămîntului. O briză îi mîngîie ușor. Amanda are ochii în lacrimi și-l soarbe de drag pe Raul. Acesta este alt om. Copiii îl văd ca pe un Orisha. Pornesc din nou la drum. O răsucire de cheie și bătrîna hodoroagă, sulemenită strident și inutil, pornește hîrîind din plămînii afumați de atîta duhăneală. Drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bogat. Bea romul ca pe apă și eu țip după altul. Înainte de Revoluție, aveai proprietăți, nu? Nici vorbă. Eram sărac lipit pămîntului pe atunci. A, deci ai făcut avere după... Cam da, răspunde enigmatic. Romul vine rapid și omul îl soarbe cu venerație. Eh, cubanez. Mai bun nu face nimeni, spune vanitos. Eu încerc să privesc în altă parte. Asta îl deranjează vădit și începe povestea. Curățam plaja, noaptea, că ziua erau turiști. Oceanul a aruncat între niște pietre două colete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
este... Se întoarce spre Rogelio și-i spune: Mai adu-ne coniac, te rog. Încep să rîd. Amice, dacă n-ai scris această poveste, o scriu eu! Și eu am scris-o pe aia a ta, cu peștele. Ciocnim paharele, sorbim licoarea și ne legănăm în fotolii. O boare ne mîngîie suav și inima își revine la bătăile ei regulate. Pușchea pe limba lui Rigoberto Señor Galdurralde Rigoberto trona pe băncuța înaltă, rezervată conducătorului. În costum cu fireturi și pălărie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de spațiu și timp. În fundal se vedea biserica San Francisco, vechile antrepozite ale portului comercial din La Habana, o piațetă pietruită care scotea flăcări din pietrele încinse. Turiștii se mișcau anemic sub un soare în plină forță. Din sticle sorbeau prețiosul lichid, apa, și, cu economie, oamenii se udau pe față, pe cap, pe unde puteau. Umiditatea îți făcea trupul lipicios, dornic de un duș rece. Doi bătrînei, periculos de congestionați la față, s-au așezat la o masă. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pe Malecon, valurile, fără a fi furioase, sar digul și stropesc cu nouri albi mașinile în trafic. Începe să-mi fie sete. Acuși, acuși, pe imensa poartă va veni chelnerul cu berea. Rece, dar rece nu gumă. La început voi sorbi cu lăcomie, apoi o să mai las puțin în pahar, așa, pentru o savurare mai tîrzie. Totuși, la setea care mi s-a făcut, o singură bere.... Nu, cu siguranță că am să mai comand una. Dar repede. Prima bere o s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lăcomie, apoi o să mai las puțin în pahar, așa, pentru o savurare mai tîrzie. Totuși, la setea care mi s-a făcut, o singură bere.... Nu, cu siguranță că am să mai comand una. Dar repede. Prima bere o s-o sorb integral, așa ca să mă răcoresc. A doua va fi servită cu tot dichisul, adică cu ponderație. În fond, o bere la cutie are 330 cm³. Ce mare scofală? Uite, briza s-a oprit. Acum ezită să sufle. Nu prea știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rău de tot?! Da, dar și cînd o veni berea, o trag dintr-o răsuflare. Pe prima. Uf, ce zăpușeală! Și pe a doua tot o sec din tr-o sorbire. O să comand trei de toate. Pe a treia o s-o sorb pe îndelete. A naibii zăpușeală! Stau cu ochii pe ușa mare și larg deschisă. De acolo...berea rece, condens pe paharul imens, viață. Pescărușii au dispărut. De ce? Doar pe sus, pe unde au ei treabă, mai este vînt. Uite, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Unii chiar reușesc. Dar ce, se liniștesc acolo?! Merg mai la vale și-mi intră în ochi. Mă ustură ochii și scot batista leoarcă. Mi-i tare sete. O să comand patru beri, sau mai bine cinci. Să-mi ajungă. Le sorb repede, cu înghițituri mari și lacome. Să-mi crape burta. Să fie ca un butoi cu bere, dar rece, rece tare. Nu-mi mai trebuie cafea. Pantalonii se lipesc de picioare. Uf, ce scîrboasă senzație. Buzele le simt uscate, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bucate“... 4. Un strop de vin Habar n’am ce-o fi cu turcul eponim locului În care am ajuns; știu cu siguranță oamenii, locului desigur. Dar, chiar de-o fi vreunul, n’am motiv de teamă că m’ar sorbi Însetat: cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, de astă dată voi ajunge precis o picătură de... vin, căci am nimerit În plină vestită podgorie. Iată despre ce am să bolborosesc, pe măsura metamorfozei. Vița e o migratoare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
din Lund, Suedia. Prezentăm în continuare, câteva selecții din poezia cultă, de suflet, a consătencei noastre. Invocație O ! Munte, munte, unde ești ? Și tu apă cistalină, Să te cânt ca în povești, Cum curgeai în jos, de lină, Să-ți sorb apa din izvoare, Pe la «Moara de hârtie», Ziua în arșița mare... Șopotindu-mi numai mie ! Dar voi, văi cu zmeuriș, Dar voi, fete și feciori, Cu pitulici în frunziș Cu obrajii roșiori, Și cărarea cea umbroasă, Mai jucați o învârtită
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
că între ora 12 și 17 totul este închis? Am urmărit apoi în Nei Pori și situația se prezenta la fel. Magazinele închise, pe stradă rar mai vedeai pe cineva, poate vreun turist, nu băștinaș. Toți erau la masă, își sorbeau cafeaua, se odihneau. Deci când este muncă, muncă, când este odihnă, odihnă. De aceea am spus că se respectă. Încă ceva am mai observat. Stilul negoțului la ei este asemănător cu cel al orientalilor, arabilor, turcilor, care se face nu
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale2 țin numai și numai de mister. Ele scapă oricăruia dintre muritori. Geniului însuși îi scapă. Fiind (poate) cel mai aproape de mâna divină, el are intuiții cosmice: Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar3. Așadar, folclorul s-a născut ca un dat al poporului din mâna divină. Românul născut poet este intermediarul ales între realitate și Divinitate: poezia este un dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
crin de tăria parfumurilor sale2 țin numai și numai de mister. Ele scapă oricăruia dintre muritori. Geniului însuși îi scapă. Fiind (poate) cel mai aproape de mâna divină, el are intuiții cosmice: Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nor de aur din marea de amar3. Așadar, folclorul s-a născut ca un dat al poporului din mâna divină. Românul născut poet este intermediarul ales între realitate și Divinitate: poezia este un dar divin, iar dintre oameni, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci un Satan frumos, de-o frumusețe strălucită, un Satan mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în ceri, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut la pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]