5,679 matches
-
umflate de plânsul trecut. Zgomotele din jur îmi fură liniștea, gândurile îmi dau neliniștea... Începe să-mi fie teamă și încerc să înlătur sentimentul acesta hain. Îmi spun (așa cum ieri în fața altarului am aflat) că n-am de purtat în spinare păcatele nimănui; că visele urâte se sfârșesc. Va fi bine... Va fi bine... Ți-ai pierdut veselia care îți dăruia liniște și asta mă doare cel mai mult. Iubitul meu! nu uita că în momentul apariției mele, odată cu întâlnirea noastră
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
luat sfârșit. Pentru ziua respectivă am fost învoit în vederea aprovizionării, așa că am plecat din nou cu șoferul ambasadei spre centru, pe traseu acesta arătându-ne "obiectivele" de interes turistic și gospodăresc. Rămași singuri în centru, ne-am luat "picioarele la spinare" și am purces la "prospectarea pieței". Am găsit chiar lângă locuință, în Strausbergerplatz, o alimentară și un restaurant. Spre deosebire de suratele din București, alimentara din Strausbergerplatz avea de toate, o paletă largă de produse de excelentă calitate și convenabile ca preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
eram extrem de fericit. Parcul și banca sunt tot acolo și de câte ori trec prin Roman, mă duc în Parc, mă așez pe banca aceea și e minunat. Crezi dumneata că eu aș fi putut pleca în occident cu banca aceea în spinare?") La toate cele se mai adaugă și speranța că răul nu poate continua la nesfârșit și că poate va lumina cândva soarele și pe ulița noastră. Știam de la materialism dialectic faptul că "acumulările cantitative duc la saltul calitativ". Se adunaseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
stilul vechi! Am o experiență bogată În acest domeniu: statul În genunchi pe coji de nucă era dintre cele mai populare metode de pedeapsă și mi-a prins bine, căci prin repetiție mi-a Întărit nu doar genunchii și șira spinării (poziția În genunchi și respirând adânc am descoperit-o mai târziu ca fiind una dintre cele mai indicate pentru sănătate În yoga), dar mi-a dezvoltat și rezistența În fața adversităților, atât de utilă În viață. Deși zicala cu bătaia ruptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
El văzuse că spatele Îmi era Încovoiat. Într-adevăr, concentrarea Îmi slăbise de un timp și capul Îmi era ocupat cu dialogurile mele fanteziste obișnuite. Nu mai respectam nimic din ce ni se ceruse la Începutul sitting-ului: atenția ca șira spinării să se mențină dreaptă și o Încercare de liniștire a capului În așa fel Încât să ne putem observa gândurile. Plesnitura care mi-a lovit cu toată forța spatele, la un milimetru de coloana vertebrală, am simțit-o surprinzător ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Zăream sania ușoară trasă de un armăsar murg. Auzeam fornăitul, clămpănitul ritmic al testiculelor lui și bufnitura produsă de bucățile de zăpadă Înghețată când se loveau de partea din față a saniei. În fața ochilor mei și ai mamei se profila spinarea vizitiului, În pufoaica lui albastră și cu ceasul Îmbrăcat În piele (era două și douăzeci) prins În spate, la centură, pe sub care se rotunjeau ca un dovleac bucile uriașului său șezut, bine Înfofolit. Vedeam blana de focă a mamei și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
atingerea alinătoare a jetului lui șovăielnic, În timp ce apăsam pe pedala ruginită). Baie adevărată se făcea seara. Pentru abluțiunile matinale erau folosite băițele englezești de cauciuc. A mea avea circa un metru douăzeci diametru și marginea cam la Înălțimea genunchiului. Pe spinarea săpunită a copilului ghemuit În ea, un servitor cu un șorț turna cu grijă apă dintr-un urcior. Temperatura ei varia conform cu noțiunile de hidroterapie ale diverșilor mentori care s-au perindat la noi. A existat și acea perioadă neagră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
uscat, grunjos, ca de pișcot, care erau scoase dintr-un butoi roșu. Cu o claritate pe care n-a umbrit-o nici una din suprapunerile ulterioare, Îl văd parcă pe vânzător Înaintând prin nisipul adânc și afânat, cu polobocul greu pe spinarea Încovoiată. Când Îl strigai, Îl dădea jos de pe umăr răsucindu-i baierele, Îl proptea pe nisip În poziția Turnului din Pisa, Își ștergea fața cu mâneca și Începea să manevreze un fel de mașinărie cu un cadran gradat și o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unde era reținut de Încordarea produsă de apropierea războiului. Lângă canapea era un scaun, dar eu Îl evitam Întotdeauna din cauza satinului auriu cu care era Îmbrăcat, căci simpla lui vedere mă cutremura, dându-mi niște fiori ce porneau din șira spinării și se răspândeau ca niște nervuri prin tot corpul, ca un fulger În noapte. Am tușit discret, apoi m-am așezat pe un taburet și am Început să recit. În timpul acestei acțiuni, priveam fix peretele opus pe care văd și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
i-am spus "Patimile după Ștefan" de Radu și Alexandru. Și eu, cu mult înainte, eram fascinat de personalitatea marelui Ștefan, din acea vară, când, student fiind, după practica la un spital rural de la poalele Ceahlăului (Hangu), cu rucsacul la spinare, am pornit să bat codrii, munții, plaiurile Moldovei; m-am închinat la sfintele mănăstiri; am descifrat pisaniile dăltuite în piatră; am îngenuncheat la căpătâiul lespezilor voievodale; am luat urma pașilor lui Ștefan Vodă ascultând din gura bătrânilor răzăși povești și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Allaaah!!!"... Buciumă... B SIHASTRUL DANIIL ȘI SPOVADA 30 iulie 1476 Fulgeră... Tunetul despică cerul rostogolindu-se în hău, departe... mai departe... O lumânare ce pâlpâie aruncă lumini și umbre pe pereții chiliei, pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul pădurii bătută de vânt și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i domolește fierbințeala; sudoarea îi șiroiește pe șira spinării, se prelinge pe zid și picură: pic-pic... Privește fascinat în flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se într-o baltă de ceară, aruncând umbre disperate, ca țipătul sinucigașului ce se îneacă... Cu ochii pierduți în gol ca orbii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cei ce-au scăpat de fierul nostru și-au aflat mântuirea în Dunăre, că veniseră apele mari, cu sloiuri, de numai hoituri umflate cărau puhoaiele spre Marea cea Mare! adaugă Șendrea, un zdrahon de bărbat, un uriaș ce ridica în spinare un cal cu călăreț cu tot, mare hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică a Domnului. Mici-mici, dar afurisiți moldovenii iștea, parcă ar fi greci! cuvântă Țamblac cu admirație. Ce frumos a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Capul? Aurul! se repede Juga cu disperare. Visteria-i goală! Ar fi păcat atâta bănet să se ducă pe Apa Sâmbetei, se căinează Stanciu. Ne crapă buza dup-un galben... Suntem prăpădiți-prăpădiți, blana-i pe noi, împușcată, da' coada pe spinare. Mamă Doamne, că sus o mai ținem!... Avem și noi o meteahnă, Stanciule, recunoaște Ștefan cu un zâmbet vinovat: "Coada sus!" Mai dăm peste nas unuia, altuia... Salvăm măcar ce se mai poate salva: "mândria"! Și eu cred că mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ea! Să se știe: Cine vine în Moldova cu sabia, de sabie va pieri!" Și-apoi, zâmbește el mucalit după ce se liniștește, așa ne place nouă, moldovenilor, să umblăm ca Vodă prin lobodă, cu nasul pe sus și coada pe spinare. Cine ce are cu noi? "Aiasta-i pohta ce-am pohtit!" Chiar mi-a trăsnit un gând, spune surâzând. Îi trimitem Slăvitului Padișah, cu umilința cuvenită -, îi trimitem în dar un steag verde al Profetului, însoțit de o jalbă... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Toate trec... Maria, sfârșită, răvășită, ca țărmul după furtună: Și viața noastră a și trecut. Dragul meu unchi, îl îmbrățișează ea cu căldură, cât îți datorez... Îmi amintesc, într-o noapte neagră cu tunete și fulgere, m-ai luat în spinare; nu știam unde mă duci și nici nu-mi păsa... Fugeam din Stambul. Mituisem străjile de la Poarta Kerkaporta. Și așa, a început alt capitol al vieții noastre: pribegia. Alt drum, altă suferință. Urmașii împăraților Bizanțului, cerșetori pe la curțile principilor Europei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe care se află frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie spinarea. Lăboanță! Cuminte Lăboanță, șoptește ea potolindu-l. Nu-i pentru mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai ști, Voichițo, câtă frumusețe-i acolo în Cetatea Sfântului Teodor... Acolo, pământul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dea slobozenia. Îmi voi lega inelul de al tău... Și ne vom încununa fericiți stăpânitori ai mării... Că eu, Voichițo, țintesc mai departe, mult mai departe decât a fi doar un modest principe al Mangopului! Voichița mângâie cu piciorul gol spinarea câinelui. -Știu principe. Ai vise mari, împărătești. Le vei putea împlini oare? Alexandru sare în picioare și rostește cu pasiune: Am și pornit către împlinirea lor! Abia aștept să mă avânt în luptă! Voi dezrobi Mangopul! Apoi... Și... și turcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ulciorul... A umblat și cu șiretlicuri. Să-l vedem a doua oară, când va avea a-l înfrunta pe însuși Mahomed sultan! Ba la toți le-a venit de hac! strigă Voichița îmbujorată până-n lobii urechilor. Mulți au simțit pe spinarea lor ascuțișul săbiei Măriei sale! Și turcii! Și lehii! Și tătarii! Și ungurii! Și, urmează ea încetișor, cu vocea frântă, și... și chiar muntenii lui taica. Că toți au strâmbat din nas: "Oaste de opincari", ridică ea din nou glasul. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
măr de pe tipsie Chiribuță îl prinde, râde și mușcă. Ștefan își proptește capul greu în palme, picotește cu ochii roșii de oboseală. Un greier țârâie fin în zidurile mucede ale cetății. Chiribuță! Ia vină tu de mă trage olecuță pe spinare. Mi s-a pus o ruptoare de mă seacă. Chiribuță sare, dar, pe ușița de taină, tiptil, se strecoară Voichița. E udă leoarcă, cu rochița lipită de trup, cu margarete și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un sac legat cu sfoară un fel de raniță, se pare destul de grea. Sunt prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură, nu alta... Popas! orânduiește Șendrea. Boierii își aruncă la pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
săgeți și un sac legat cu sfoară un fel de raniță, se pare destul de grea. Sunt prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură, nu alta... Popas! orânduiește Șendrea. Boierii își aruncă la pământ armele, povara din spinare, după care se aruncă și ei în iarbă, să-și tragă sufletul. Întins în iarbă, gâfâind ca un câine fugărit, boier Juga bodogăne: Altă trăsnaie de-a lui Vodă cu întrecerile aistea "voinicești". Ne-am bătut cu spade grele, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca un câine fugărit, boier Juga bodogăne: Altă trăsnaie de-a lui Vodă cu întrecerile aistea "voinicești". Ne-am bătut cu spade grele, cu scuturi și mai grele, cu buzdugane foarte grele! Înțeleg!... Da' să ne fugărească cu bolovani la spinare de-am scos limba de-un cot!... Pe mine unu' m-a cocoșat, m-a secat! se vaicăre el și mustețile îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Șendrea scoate din sacul său un bolovan de râu, îl cântărește în mâini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe înfundate: Oare?... Chiar așa făcea Cezar? "E cusută cu ață albă"... Șendrea întoarce capul să-și ascundă zâmbetul. Duma își scoate sacul și se întinde în iarbă, lângă Herman. Neamțule, zice Duma și îi arde o palmă prietenească pe spinare, gurile rele șușotesc că la Cetatea-Albă, cu boambele tale, ai dat la pește cu carne de turc. Doi galion, numai doi... Kaputt! se căinează el, cu regretul că n-a trimis la fund, mai multe. Barem să fi pescuit vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spre Stambul! râde cu mândrie vornicul Bodea. I-a cam scufundat și furtuna ceea... Cerul ține cu noi... Suntem buni la Dumnezău... Când o veni Mahomed în carne și oase, atunci să vedem "bunătate"... Luca Arbure, cu bolovanul său la spinare, dă buzna pe cărare: Vine! Vine!... E cătrănit! Tună și fulgeră! șoptește el gâfâind, cu sufletul la gură. Boierii sar în picioare, de parcă i-a înțepat o albină: Ce s-a întâmplat?! Care-i pricina?! întreabă ei în surdină, alarmați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]