11,293 matches
-
întâmplă și lucruri de genul acesta, însă prefer să nu mă gândesc la ele. Ce-a fost, a fost. Cred că cel mai important e să avem grijă ca acest lucru să nu se mai întâmple a doua oară. Mă străduiesc să nu le port pică criminalilor. Ura nu ajută la nimic. Sunt oripilat doarece câțiva dintre colegii mei s-au stins din viață. E un loc de muncă în care ne simțim ca și cum am face parte dintr-o mare familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
când mi-a spus asta. Oricum e o persoană impunătoare. Se apropie de șaizeci de ani, însă pare mai tânăr și e energic. Pentru orice lucru pe care îl face dă tot ce-i mai bun din el și se străduiește din răsputeri. Are multe pasiuni. Cel mai bun scor pe care l-a avut la golf a fost 77. Mi-a zis: „Până acum n-am dat greș niciodată nici la serviciu“, dar am sesizat în tonul lui un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
două sute de metri. Eram aproape de muncă. Mă clătinam. Mi se părea că șoseaua este maronie. Îmi închipuiam că ceva nu e în ordine, dar nu conștientizam gravitatea situației. Voiam să fac ceva în privința asta după ce ajungeam la firmă. M-am străduit să merg. Gândindu-mă la asta acum, sunt impresionat de cât am reușit să merg. Cum am văzut mașina de poliție, am simțit că nu mai pot continua așa. Mă rugam în capul meu: «Nu mă ajută nimeni? Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
februarie completăm formularul albastru al declarației fiscale. Cum terminăm cu asta, aflăm care sunt rezultatele. În cazul în care avem profit mare, hotărâm dacă să-l folosim în sezonul acesta sau în următorul. Și dealerii de mașini trebuie să se străduiască să vândă ca să-și facă pontajul. Dacă vreți să vă cumpărați o mașină, asta e perioada propice. Nu avem nici o clipă de răgaz. Firma noastră de vânzări auto trebuie să ia numerele până la 31 martie. Dacă încheiem un contract, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
știam nimic despre calculatoare. Însă, nu aveau îndeajuns de mult personal și acceptau pe oricine. La început nu m-am ocupat de vânzări, ci eram tot un fel de programator. În primul an am fost total pe dinafară. Oricine se străduia, putea face treaba aceea, dacă știa cele patru operații aritmetice. Într-adevăr, putea să le descurce oricine, însă, treptat, gradul de dificultatea creștea. Nu reușeai dacă nu te ducea capul. Am fost sincer în ceea ce v-am spus. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
În tren mi-am adus aminte de bunul meu soț și am plâns neîncetat. Mă încurajam singură: «Trebuie să te stăpânești!» Trebuia să mă ocup de funeralii cum se cuvine și apoi nu mă mai interesa nimic. Socrii mei se străduiau, așa trebuia să fac și eu. Se spune că lui Buddha nu-i place să plângi, dar nu mă puteam abține. Cu toate că știam că nu aveam voie să plâng... Copilul din burtă se mișca. Atunci când plângeam, se răsucea. După înmormântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
din punct de vedere legal. Acest lucru ar fi fost imposibil, atât din motive practice, cât și artistice. Nu m-am atins deloc de opera originală - să nu credeți că încerc să mă justific. De-a lungul interviurilor, m-am străduit să urmez cursul fiecărei povești în parte, fără să distorsionez adevărul. Și acum fac același lucru. Drept urmare, poveștile oamenilor care au trăit simultan aceeași experiență, în aceleași loc, au câteva detalii care diferă, dar au fost prezentate aici cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să le public în carte). Acestea au fost niște cazuri izolate. Bineînțeles că am corectat părțile evident greșite, însă, pe cât posibil, am încercat să le redau exact la fel, fără prea multe cosmetizări. După ce am luat interviurile victimelor, m-am străduit să le iubesc pe fiecare în parte. Cuvintele acestea, spuse așa de ușor, pot să sune melodramatic, însă acesta este adevărul. Am asimilat poveștile oamenilor și le-am contopit cu sângele și carnea trupului meu. M-am străduit din răsputeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
m-am străduit să le iubesc pe fiecare în parte. Cuvintele acestea, spuse așa de ușor, pot să sune melodramatic, însă acesta este adevărul. Am asimilat poveștile oamenilor și le-am contopit cu sângele și carnea trupului meu. M-am străduit din răsputeri să mă pun în locul lor, să privesc din perspectiva lor și să simt ce era în sufletul lor. De aceea, nici unul dintre cei intervievați nu m-a considerat „plictisitor“ și nu a spus că întrebările mele sunt „neinteresante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
afară, să mă stabilesc într-un punct și să scriu povești în japoneză. Despărțirea de țara natală a fost o prioritate atât pentru mine, cât și pentru japoneza mea (de la început mi s-a părut un lucru normal); m-am străduit să schițez diverse metode și figuri, pentru a reuși - în mod conștient sau nu - să mă confrunt cu fiecare frază japoneză în parte (sau cu lucrurile ce țin de Japonia). Spre marea mea surprindere, de-abia în ultimii doi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aceea am fost dezamăgit de filosofie. Și încă ceva, în clasa a șasea m-am lovit de o altă realitate. M-am uitat la o pereche de foarfeci și m-am gândit: «Foarfecii aceștia, pe care niște oameni s-au străduit să le facă, la un moment dat se vor strica.» Lucrurile care au o formă definită, cu siguranță, cândva, se vor distruge. La fel și oamenii. Până la urmă, moartea sosește negreșit. Toate lucrurile se îndreaptă spre dispariție, nu există cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu am prieteni. La firmă mereu sunt în subordinea cuiva care urlă la mine. Nu am pe nimeni care să-mi fie alături. De aceea, am fost foarte fericit când polițiștii mi-au cerut cu seriozitate: «Te rugăm să te străduiești să scoți informații de la ei!» Chiar dacă era vorba de poliție, eram mulțumit că am putut comunica. Nici cu cei de la firmă (cea de transporturi) nu vorbeam, nu prea îmi făceam prieteni. Toți prietenii din Aum dispăruseră, domnișoara Takahashi se integrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
generație din clasa întâi. În rest, aveam copii din toți anii. O clasă avea patruzeci de elevi, iar la început mi-a fost greu. M-a acaparat cu totul. Cel mai bine îmi aduc aminte că la început elevii se străduiau din răsputeri deoarece venise un nou profesor la clasă. Unul mi-a spus: «Domnule profesor! Domnule profesor! Ia uitați-vă ce rapid sunt.», «Mă uit», răspundeam eu. El a țâșnit, s-a lovit de perete și a început să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îmi era din ce în ce mai greu. M-au trimis la Deparatmentul Economiei Casnice. Făceam pregătirile pentru masă, strângeam lucrurile murdare. Nu-mi plăcea. Mi-a fost destul de greu să mă acomodez cu viața asta, însă era o misiune încredințată de guru, mă străduiam pentru acest act de devotament. Între timp am intrat în rutină. Mulți renunțau pe parcurs. Munca de la Aso era dură și de aceea unii plecau. Nu mi se părea o idee bună să mă întorc în societate, așa că am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
poate urma pas cu pas perioada aceasta de doi ani. Spune că nu a rămas cu sechele. E ferm convină de faptul că nu vrea să mai aibă nici un fel de legătură cu secta. E un capitol încheiat. Nu se străduiește să-și recapete amintirile de atunci. A citit câteva interviuri din seria de publicații Bunshun Bunko și i se par apă de ploaie. Acum muncește în domeniul cosmeticii, vrea să se specializeze, să strângă niște bani și speră că o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au potrivit perfect. Ceva de genul: „Hai să facem așa!“ și mi-a reușit. Am încercat să fac din nou, și nu mi-a mai ieșit. Se mai întâmplă să și greșești. Ființa umană. Nu sunt Asahara Shōkō, dar mă străduiesc să scot la liman unele probleme. Cred treptat lucrurile devin din ce în ce mai neclare. Când eram mai tânăr, aveam impresia că știu mai multe. Pe cuvânt. Există o perioadă de „purificare“ în viața omului, iar cei care s-au bucurat, cu toții au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Keene și mi-a spus că, în tinerețe, pentru a primi o bursă, a trebuit să învețe nemaipomenit de multă matematică. Primirea unei burse este o motivație bună. Mie nu mi-a fost de folos matematica, pe care m-am străduit s-o înțeleg și nu am reușit (râde). Aș fi vrut să-i spun asta. Murakami: Vreau să îmi iau liber pentru a asculta audierile din cadrul procesului. Totuși nu pot să-mi înfrâng sentimentul de milă când îi văd pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
destituire din funcție, de aia ți-am zis să nu mă mai poreclești, că nu mai sunt director. - Bine, dar tot n-am înțeles care era măgăria la care se referea șpanchiul! - Ei, nu-i plăcuse ornamentația. Eu m-am străduit pe cât am putut ca să iasă bine. Am pus deasupra catedrei un portret cu tovarășul, așa cum se cere, de o parte și de alta câte un tablou cu imagini din gospodărie, unul cu câțiva porci grași și frumoși de-ți era
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
bună despre capacitatea mea de a mă descurca în orice împrejurare, am hotărât că voi face o impresie bună. După politețurile de rigoare, am răsuflat ușurat pentru foarte scurt timp, deoarece a urmat etapa investigațiilor preventive, în care gazdele se străduiau să afle cât mai multe despre intențiile mele, iar eu încercam să ghicesc ce le-ar face lor mai multă plăcere să le spun. Se pare că am reușit într-un final, profitând de faptul că ceasul de masă la
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mai sănătos. Facem mișcare, că nu strică. Abia stăpânindu-și uluiala ce risca să degenereze într-un hohot de râs având în vedere dificultatea de a-și menține o mimică normală, deși vizibil afectat de lichidul maroniu, omul s-a străduit totuși să nu ne jignească:D'apoi să tot aveți cam vreo zece zile de mers! Dar de ce nu luați trenul, că vine peste vreo două ore? - Două oreeee?! Mamăăă, da'noi ne grăbim, navem timp să așteptăm atâta până
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
felul, asta este numai pentru a fi popularizați ca exemple negative, după cunoscutul principiu religios „să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune popa”. Și ca să fie și mai clar, s-au înmulțit și popii care se străduiesc să ne dea exemple negative. Asta ca să înțelegem că populația e formată în cea mai mare parte din oameni bine instruiți, adică bine ținuți în frâu, și, o parte mai mică, însărcinată să aibă grijă de ținerea noastră în frâu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
comun, ci avea aerul provincial, așa cum o cunoscusem la prima noastră prezentare, și pe care îl mai descopeream cu delicii, extrem de rar. Găseam o savoare nu din transformarea Ioanei, cât mai perfectă în persoana în curent cu civilizația, ceea ce mă străduiam totuși să izbutesc în fiecare zi, ci când o revedeam întoarsă la felul ei prim, naiv și prăfuit, cum ieșise din liceul de provincie. Chip pe care nu-l suportasem odinioară, făcusem tot posibilul să-l risipesc și, în principiu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cunoască legea din ceea ce se petrece zilnic în viața lor, omul de aici pare atins de o dorință aparte. El vine cu încredere să afle ce e legea însăși. PARADOX ȘI NONSENS 183 192. Spune singur acest lucru: „Toți se străduiesc, vezi bine, să afle cei legea [...].“ Își ia cu sine la drum multe lucruri, în țelegând bine că va fi o cale lungă. Deși simplu în credința sa, se vede nevoit să uzeze de unele mici trucuri („Omul, care luase
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
locuri, ce pot să țină cititorul la distanță de tot felul de interpretări sigure pe supozițiile și ideologia lor. Omul de la țară dorește să vadă ceva ce nu a văzut niciodată, crezând că și alții doresc acest lucru („Toți se străduiesc, vezi bine, să afle cei legea“, va spune singur). Presimte că încercarea este dificilă, însă acest lucru nu l împiedică să pornească la drum și să aștepte sine die în fața primei intrări. Nu ar proceda astfel decât cel care, probabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Imediat însă povestitorul lasă în urmă vagul acestei apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de a-și da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle cei legea. Răspunsul din urmă al paznicului este definitiv: „Pe aici nu putea obține să intre nimeni altul, întrucât intrarea asta îți era hărăzită doar ție. Acum mă duc s-o închid.“ Ne dăm seama că aceste cuvinte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]