8,805 matches
-
lăsa inamicul să îți cunoască adevăratele gânduri. Să râzi când îl saluți. Exact în timp ce priveau în întuneric, Goto și oamenii săi părură să audă sunetele intermitente ale unui koto, în depărare. În acel moment, peste Castelul Miki se pogorî o stranie liniște. În noaptea de culoarea cernelii indiene, nimeni nu mai putea nici măcar să respire, în timp ce frunzele uscate se învârteau și dansau haotic, pe un cer nefiresc. — Un koto? întrebă unul dintre soldați, ridicând privirea în gol. Ascultau, aproape în extaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numele „Anzio“. Nu are un nume japonez? — Este nepotul lui Ito Yoshimasu. Numele lui e Yoshikata. — A, acela este? O rudă a lui Ito Yoshimasu, seniorul castelului Obi. Și tu? — Eu sunt fiul lui Yoshimasu. Nobunaga era amuzat în chip straniu. Privindu-l pe acel tânăr impertinent și fermecător, educat în grădina de flori a culturii creștine, nu putea decât să-și închipuie chipul mustăcios și nepăsător al tatălui, Ito Yoshimasu. Cetățile de pe litoralul insulei Kyushu, în Japonia de apus, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de Mitsuhide: Vremea ca provinciile Să trăiască în pace. După ce călugării stinseră lămpile, Mitsuhide păru să adoarmă aproape imediat. Când, în sfârșit, puse capul pe pernă, vântul alpin de afară făcu să freamăte copacii, urlând prin streșinile acoperișului atât de straniu, încât ai fi zis că monstrul mitologic cu nas lung, Tengu, scotea un țipăt înspăimântător. Dintr-o dată, Mitsuhide își aminti povestea pe care o auzise de la preot despre altarul zeului focului. În mintea lui, și-l imagină pe Tengu umblând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide. — Despre ce e vorba? întrebă vărul său, după ce îngenunche în fața lui Mitsuhide. — Mitsuharu, ți-ai risca viața pentru mine? Mitsuharu îngenunche în tăcere, arătând de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii. Ochii lui Mitsuhide erau învăpăiați de o lumină stranie. Întrebarea fusese simplă și directă - exact cuvintele pe care Mitsuharu se temuse să le audă, încă de la Sakamoto. Acum, Mitsuhide vorbise, în sfârșit, și, cu toate că Mitsuharu nu era surprins, avea senzația că sângele îi înghețase în vene. — Ești împotriva mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în privirea lui Ranmaru, se citea că uitase de existența tânărului. Părea aproape că s-ar fi uitat la stăpânul său pentru ultima oară. Dacă spiritul său ar fi avut puterea conștiinței de sine, poate ar fi înțeles mai bine strania sa intuiție din acea clipă și pielea de găină de pe brațe. Era cam momentul când Akechi Mitsuhide sosea la Oinosaka. Fumul sobelor din uriașa bucătărie începea să învăluiască interiorul templului. Lemnele ardeau nu numai în vetre, ci și în băi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scula singur. Încă din copilărie, întotdeauna se deșteptase în zori, oricât de târziu s-ar fi culcat. Se trezea - sau, mai bine zis, deși încă nu era pe deplin conștient și mai avea capul pe pernă, îl încerca o stare stranie. Era o stare între vis și veghe, care dura doar o fracțiune de secundă, dar, în răstimpul acela infinitezimal, prin minte îi treceau mai multe gânduri, cu viteza fulgerului. Erau amintiri ale unor experiențe trăite din vremea copilăriei și până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la Onbozuka. În dreapta lor mai erau încă patru mii de oameni, printre care două mii sub comanda lui Fujita Dengo. Dengo bătea în toba mare, iar oamenii se desfășurau în formație de luptă. Membrii corpului de arcași din față își lansau strania ploaie de săgeți vâjâind la unison, iar inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka. Cortul se umfla ca o uriașă vietate albă. Flutura necontenit, cântând o melodie stranie, neliniștitoare. — Yoji, Yoji! strigă Mitsuhide. — Da, stăpâne? — A venit un mesager? — Da, stăpâne. — De ce nu mi-a raportat direct mie? — Raportul încă n-a fost confirmat. — Este vreo regulă cu privire la ce poate și ce nu poate ajunge la urechile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
suita aveau să sosească în curând. Când terminară să-i dea raportul lui Nene, se alăturară în capătul șirului de oameni și toți cei prezenți tăcură. Pe când stătea în umbra bărbaților care așteptau, ochii lui Nene deveniră opaci, în mod straniu. Nu peste mult, sosi un grup de oameni și cai, iar aerul se umplu cu miros de sudoare și praf, cu freamătul tuturor acelora care ieșiseră să-și întâmpine seniorul. Poarta din față a templului era acoperită de șirul cailor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Se prea putea ca, dincolo de ziduri, nu foarte departe de banchet, în umbra copacilor și pe sub podele, să se afle săbii, lănci și arcuri ascunse de membrii clanului Shibata. Nu cumva încercau stăruitor să-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dintr-o parte, chipul lui Hayato arăta extrem de palid. — Cred că ați fost invitat mâine dimineață să participați la o ceremonie a ceaiului în tabăra Seniorului Shogen, pe Muntele Shinmei. În ochii lui Nomura ardea o expresie întrebătoare, iar tăcerea stranie a nopții îi făcea glasul să răsune ușor înfiorat. Atât Hayato, cât și Osaki fură cuprinși de o senzație de neliniște. — Așa este, răspunse Hayato. — Ați acceptat deja invitația, stăpâne? — Da. De vreme ce și-a dat osteneala să-mi trimită o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și săbii lungi fulgerau în lumina dimineții, iar, din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa, se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui Oiwa, apărate de Nakagaba Sebei, și Muntele Iwasaki, ocupat de Takayama Ukon - centrul fortificațiilor lui Hideyoshi - erau încătușate în cețuri și atât de liniștite, ca și cum nimeni n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu-și spusese numele. — Sunt delicioase, remarcă Hideyoshi, mâncând două prăjituri, deși își luase deja masa de seară. În timp ce lăuda turtele, avea lacrimi în ochi. Mai târziu, un paj cu ochi ageri le pomeni generalilor care-l slujeau pe Hideyoshi strania stare de spirit a acestuia. Cu toții se arătară surprinși, părând că nici prin minte nu le putea trece motivul comportării stăpânului lor. Erau îngrijorați din pricina tristeții sale, dar, de cum puse capul pe pernă, Hideyoshi își regăsi sforăitul ascuțit dintotdeauna. Dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dimpotrivă, am urgentat implementarea lui profitând de turnura pe care au luat-o lucrurile pe Terra. - Sacrificiile care trebuiesc făcute de data asta sunt totuși prea mari, ridică tonul focul. O puzderie de scântei îi însoțiră cuvintele dând o lumină stranie încăperii. - Sacrificiile oricum urmau să fie făcute, acolo sau în altă parte, veni într-un târziu răspunsul. - Din câte țin minte ai fost și tu de acord cu ele. Sau te așteptai ca să renunțăm la el tocmai din această cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
am să vă ies mereu în cale. Măine, o să-i învăț să coloreze cerul în mii și mii de curcubeie. Copacii au umbra violetă Aici copacii au umbra violetă și vibrează sub atingerea mâinilor mele striate și reci. Murmurul lor straniu e încărcat de miresmele sentimentelor sfărâmate sub talpa vremilor trecute. Glasul iubirii se stinge în serenade care-și poartă mătasea papucilor prin liniștea albă a nopții și a pădurilor astrale.Tu încă stai de strajă trandafirului albastru pe care ți
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
sat. Moșul striga nestingherit ca într-o procesiune a umbrelor înserate: -Câââârpe!... Cââââââââââââârpe!.... Aveam, an de an, pregătită bocceluța cu diferite cârpe (fineturi rărite de timp, hăinuțe din barchet cadrilat, rămase mici, șosete , rochițe decolorate etc). În schimbul lor primeam păpușa stranie cu ochii de sticlă care nu-mi devenea niciodată prietenă, pentru că mă privea ciudat cu ochii ei morți. Pe atunci, anii mei se numărau în păpuși, iar moș Caletcă era un personaj dintr-o poveste fără de sfârșit. Mă alesesem cu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mereu acel vis în care oamenii au sfori legate de trupuri.” Moș Caletcă e și el un păpușar, fără a fi neapărat un personaj negativ, deși plesnește cu biciul pe copiii care i se agață de caleașcă. Într-un mod straniu, păpușile dăruite de acest telal îi par copilei „dușmance care vor veni într-o seară pe furiș să îmi ia ochii și copilăria.” Impresionant e finalul, în care moș Caletcă o recunoaște pe copila de altădată (acum elevă de liceu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
sprijinit capul În mâini. Probabil cel mai bun lucru pe care Îl puteam face era să Încerc să-mi golesc mintea de tot și de toate. David se Întoarse imediat. Nu mai zise nimic, deși Îmi aruncă o privire foarte stranie. Oare cât de rău arătam, de fapt? Am luat o Înghițitură mare din apa rece pe care mi-o adusese. Nu doream să știu răspunsul. Am terminat de băut În mai puțin de cinci minute. Nu puteam zăbovi. Mama ar
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
prea optimist. Nu ar fi ajuns până acasă. ― Alisia, ascultă-mă. Va fi bine. ― Nu știi asta, Damian. ― Poate că nu. Dar am ales să cred asta și știu că e alegerea corectă. În următoarele minute se lăsă o liniște stranie. Damian se uita la urmele lacrimilor mele, cald și tăcut, fără nicio intenție previzibilă de a vorbi. ― Mulțumesc, am spus Într-un sfârșit. Deși situația nu s-a Îmbunătățit, mă simt mai bine. ― Mulțumesc că ai avut Încredere În mine
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Nu Îmi imaginasem că prezența lui ar putea Însemna ceva bun, indiferent de context. Dar ceea ce simțeam acum era exact contrariul. L-am luat În brațe. ― Alex, era să mă omori! El se smulse din Îmbrățișarea mea cu o privire stranie. ― Ce te-a apucat, surioară? ― Am crezut că nu te voi mai vedea. ― Ceea ce te Îngrijora cu adevărat era că vei fi pedepsită, nu-i așa? Zâmbetul Îmi pieri. Cât de egoistă mă credea? ― Asta era În planul secundar, Alex.
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
știi că trag ceva pe nas numai ca să-ți fac ție în ciudă! în timp ce avionul decola de pe JFK, m-am instalat confortabil în scaun și am fost surprinsă să-mi dau seama că mă simțeam teribil de ușurată. Aveam sentimentul straniu că decolam către o zonă de siguranță. Dintr-odată, îmi părea tare bine că plec din New York. în ultima vreme, n-avusesem o viață prea ușoară. Nu prea avusesem spațiu de manevră. Eram lefteră și datoram bani aproape tuturor. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de o ironie zdrobitoare. Iar în ceea ce privește articolele din piele sus-menționate... ei bine, aici e o întreagă poveste. Ce s-a întâmplat? După ce, luni de zile, Brigit și cu mine îi observaserăm pe băieți și râseserăm de ei, am sesizat ceva straniu. De fiecare dată când ieșeau în grup, numai unul din ei purta pantaloni de piele. Amândouă ne întrebam cum se organizau? Oare își dădeau telefoane înainte de întâlnire? Se întrebau unul pe celălalt cu ce se îmbracă, așa cum fac fetele? De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
notat aproape tot ce-am spus. Eram dezamăgită că nu fuma pipă, așa cum îmi închipuisem. Billings mi-a pus întrebări legate de drogurile pe care le luam, iar eu am încercat să fiu sinceră. Mă rog, aproximativ sinceră. în mod straniu, cantitatea și varietatea drogurilor pe care le luam păreau mult mai îngrijorătoare atunci când erau scoase din context, așa că am încercat să le mai îndulcesc. Adică, știam că situația cu drogurile era sub control, dar exista posibilitatea ca Billings să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să mă placi!) — Nu, asta e greșeala lui Oliver. îAm presupus că se referea la Stalin.) Nu poate să pronunțe nici un nume fără să adauge un „i“ în coadă. Vrăjită, i-am urmărit gura frumoasă, cu o formă așa de stranie, care rotunjea întrebările absolut obișnuite pe care mi le punea. De unde eram, câți ani aveam etc. etc. Dar răspunsurile mele erau cu mult mai entuziaste decât acelea pe care le dădusem în timpul conversațiilor similare pe care le avusesem mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
căciulă din aia cu urechi. Stătea pe marginea canapelei și urmărea cu mare atenție Joacă-ți viața 1. Toată, a bolborosit el către ecranul televizorului, haide, joacă totul! — Ce e la televizor, Davy? l-a întrebat Mike cu o voce stranie, melodioasă. Davy a sărit în sus, a sărit literalmente, după care a țopăit în grabă către televizor și l-a închis. — Să nu spui nimănui. Te rog, l-a implorat el. —De data asta n-o să spun nimic, a promis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]