KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...186 187 188 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

dumitale, n-am avut cînd să te avertizez că laboratorul a... - Îți cer eu cumva socoteală? Foarte frumoasă, dar totuși prea bretonă. Încasînd răspunsul ăsta, parcă trimis cu aruncătorul de flăcări, Fersen se așeză la volan, dar rămase nemișcat și tăcut pînă ce ea Își exprimă mirarea. El dădu din cap. - Nu prea-l văd pe bătrînul Arthus de Kersaint drogîndu-l pe Yves Pérec și cărîndu-l pînă la bazinele cu crabi. În timp ce Nicolas și Chantal... - Asta e ipoteza dumitale, zise ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
spune, i-am dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului, goală. - Era acolo cînd a plecat, sînt sigură, afirmă ea, Încremenită. Marie și Lucas, reflectînd intens, rămaseră tăcuți o clipă. Infirmiera, perplexă, ridică din umeri și ieși. Marie părea atît de profund cufundată În gînduri Încît Fersen se Îngrijoră. - Cum te simți? Ridică ochii spre el, bulversată. - Am crezut că visasem, murmură ea rar, am crezut că visez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
văzuse. PÎnă ce vorbi. - Cum am putut crede măcar o clipă că aș putea pune capăt tuturor acestor crime? Vocea era posacă, aproape lipsită de culoare. - Ce pretenție! - O să punem capăt, Îți dau cuvîntul meu. Cu inima strînsă În fața suferinței tăcute a tinerei femei, Își puse mîna peste mîna ei. Era Înghețată. Sensibilă la acel contact care o aducea Înapoi la o realitate pe care o refuza, Marie Își trase mîna. Fără bruschețea care Însoțește revolta și pe care Lucas oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
de a-i ghici chiar și cele mai mărunte gînduri. - Mergi la Brest? se mulțumi ea să-l Întrebe. Se ducea la Paris, unde a doua zi avea Întîlnire cu un editor. Ea dădu mașinal din cap și rămase iarăși tăcută, urmărind din ochi zborul unui cormoran care tocmai plonjase. Scurt fulger argintiu care contrasta cu albastrul mai Întunecat al curenților. - Am fost martor fără voia mea la discuția dumitale cam impulsivă cu Fersen și... - Să ne Înțelegem bine, Ryan, faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
mai bine. * * * Yvonne, blocată din ajun, la fel ca toți ceilalți, pe continent, urcă pe bac fără să le arunce măcar o privire și se duse să se posteze În partea din față, hieratică. Stăteau rezemați În coate de bastingaj, tăcuți, cînd Ryan Își făcu apariția lîngă ei. Se arătă vizibil fericit s-o revadă pe tînăra femeie, chiar dacă nu făcu nici o aluzie la „falsa plecare“ de pe insulă și nici la vizibila Împăcare cu polițistul. O delicatețe pe care ea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
unde se putea refugia Marie ca să-și oblojească singură rănile, aceea era tatăl ei. Milic Îl văzu apropiindu-se. Calm, Îl ascultă pe polițist, care Îi spunea că o caută pe Marie pentru treburile legate de anchetă. Bătrînul pescar rămase tăcut, ca și cum ar mai fi așteptat ceva. - Nu-mi place să fie singură Într-un astfel de moment, adăugă cu sinceritate Lucas. Atunci Milic Îi dezvălui locul unde, din copilărie, ea se ducea să-și rumege necazurile. Taman la capătul vechiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
pe fiica lui În legătură cu el. - L-am idealizat Întotdeauna, Îl credeam invincibil pe mare. Credeam că mă va ocroti mereu... S-a dovedit laș, mincinos, egoist... Dar n-a avut nici măcar o șansă să se explice, murmură Marie. Milic rămase tăcut, tot frămîntîndu-și În mîini cascheta veche și roasă, apoi păru că vorbește despre altceva. - Marea, trebuie s-o iubești, dar mai trebuie și să păstrezi distanța, nu trebuie să te crezi mai puternic decît ea. Pasiunea prea puternică te Împiedică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
dădu drumul. Ceaiul mai putea să aștepte, adevărul nu. O dată mai mult, Jeanne se fofilă: - Singurul adevăr e că n-aș fi suportat să te pierd. - Și totuși asta se va Întîmpla dacă ai să taci mai departe. Jeanne rămase tăcută un moment, de parcă ar fi cîntărit această perspectivă, iar chipul pe care-l Întoarse În cele din urmă spre fiica ei avea expresia celor Învinși. - Ce s-a petrecut În noaptea de 20 mai 1968? stărui Marie. Jeanne Închise ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
simtă o oarecare descumpănire, că Ryan o dusese pe o pistă falsă... Oftă. - La urma urmei, nu mi-a spus nici că dintre jefuitori făcea parte și Christian. Din delicatețe față de mine, cu siguranță. Nu văd alt motiv... Lucas rămase tăcut, se feri să-i aducă aminte că skipperul, fără să-i spună nimic, Încheiase un acord cu familia Kersaint În legătură cu șantierul naval: nu era cu neputință ca acesta să fi fost mînă-n mînă cu PM. În orice caz, se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Armelle Îl răsplăti pe socrul ei cu un zîmbet admirativ. - Bună mișcare, tată. - Așa e drept, ceea ce aparținea odinioară familiei ni se Întoarce. Draga mea Armelle, contez pe dumneata ca să organizezi totul cît mai bine, Închise discuția Arthus. PM rămase tăcut, spunîndu-și că, pînă la urmă, toate astea se anunțau Într-adevăr foarte interesante și Îi serveau cu adevărat interesele. O observă pe Armelle, care discuta cu bătrînul. Află că, În Înțelegere cu Arthus, ea negocia din ajun, cu bunicii fetiței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
ne garantează șantierul naval, dar mă tem că va fi mai greu să-i convingem pe cei din familia Kermeur să renunțe la hotel... - Am bune motive să fiu Încrezător, fetițo. Curînd, familia Kersaint va poseda iarăși Întreaga insulă... RÎse tăcut. - Ai zice că ucigașul lui Gildas, Yves, Loïc și Gwen a fost de partea noastră de la bun Început, nu credeți? PM făcu efortul de a da drumul unui zîmbet filiform pe care Îl dezmințea ostilitatea privirii cu care Își țintuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Christian. Jeanne veni mai aproape Întinzîndu-i cutioara. Marie se dădu un pas Îndărăt, Își Întoarse privirea și se Îndreptă spre ușă, așa cum face cineva care vrea să fugă. - Prefer să le păstrezi tu... CÎnd Marie se urcă În mașină, rămase tăcută, Încordată. Lucas o luă de mînă. Ea și-o trase foarte repede și, urmărindu-i privirea, el văzu cum cade la loc perdeaua de la fereastra bucătăriei lui Jeanne. Fără să facă nici un comentariu, demară și, pentru a-i schimba cursul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
rămase cu ea În aer. - Ce Îmi garantează mie că n-ai să mă ucizi după aia și că n-ai să păstrezi tot bănetul pentru tine? Mai vîrstnicul Kersaint ridică ușor din umeri. - Nimic. În afară de cuvîntul meu. PM rămase tăcut o clipă. Apoi luă havana. - Lent. Cu bătrînul. Trebuie să-l facem să sufere lent. Se lăsa deja noaptea cînd jandarmii care cercetau palmă cu palmă domeniul Îl văzură Întorcîndu-se pe plaja privată, savurînd liniștit ultimele fumuri ale țigării de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
În văzduh, doi ochi mari și verzi se uitau la el. Preț de o secundă, văzu chipul palid, părul lung și brun plutind În vînt, gîtul căscat și Însîngerat! Apoi imaginea dispăru. Gura bătrînului se deschise, căscîndu-se Într-un țipăt tăcut. Se sufoca. Cu respirația tăiată, cu pieptul parcă strîns de o gheară, se Îndreptă greoi spre noptiera de la căpătîiul patului, scotoci febril prin sertar, scăpă pe jos cîteva pastile pînă ce izbuti să-și strecoare una printre maxilarele Încleștate, apucă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

nepoatele mele. E drept că am nevoie de un bărbat; uneori, noaptea, mi-e frică, Îmi vine greu să adorm. Există tranchilizante, există somnifere; dar nu e suficient. De fapt, aș vrea ca viața să treacă foarte repede. Michel rămase tăcut; nu era surprins. Majoritatea femeilor au o adolescență febrilă, se interesează mult de băieți și de sex; apoi, puțin câte puțin, obosesc, nu prea mai au chef să desfacă picioarele, să se cabreze ca să-și arate fundul; caută o relație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
se auzi semnalul de la barieră. Michel Își aminti după-amiezile În care - avea cincisprezece ani - Annabelle venea să-l aștepte la gară și se strângea la pieptul lui. Privi pământul, soarele, trandafirii; covorul elastic al ierbii. Era de neînțeles. Asistența era tăcută; În amintirea Annabellei, bătrâna Îi servi cu vin. Îi Întinse și lui un pahar, Îl privi În ochi. „Poți să rămâi câteva zile, Michel, dacă vrei”, spuse ea Încet. Nu, trebuia să plece; va pleca să muncească. Altceva nu știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
voce blândă, discretă (discreție ce nu părea deloc un semn de indiferență), Îl Întrebă: „Sunteți În doliu?...” Michel Îi povesti despre Annabelle, despre sfârșitul ei. Walcott asculta, din când În când clătina din cap sau ofta. Când Michel termină, rămase tăcut, aprinse iar o țigară, apoi o stinse și spuse: — Eu nu sunt de origine irlandeză. M-am născut la Cambridge și se pare că am rămas foarte englez. Se spune adesea că englezii au sânge rece, că sunt discreți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
adevărat. Soarele se degajă În Întregime, formând un cerc de un alb perfect; lacul Întreg apăru, scăldat În lumină. În zare, culmile munților Twelve Bens formau o succesiune de griuri din ce În ce mai pale, ca straturile de culoare dintr-un vis. Rămaseră tăcuți. La intrarea În Galway, Walcott vorbi din nou: — Am rămas ateu, dar pot Înțelege de ce oamenii sunt catolici aici. Ținutul ăsta are ceva foarte special. Totul vibrează În permanență, iarba pajiștilor și suprafața apelor, totul pare să indice o prezență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

ca stors, nici măcar obosit. E ca un motor gata să intre în funcțiune în orice clipă, și are o ținută la fel de impecabilă ca azi dimineață. Când se înfurie, nu i se deranjează nici un fir de păr. Doar emană o furie tăcută, tăioasă ca oțelul. — Va trebui să ne oprim aici. Poftim ? Ridic ușor capul. S-au ridicat și alte capete ; văd în ochii celor de la masă înmugurind speranța. Suntem ca niște copii de școală care simt o problemă în timpul testului la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
e nenorocitul ăla de ceai ?” Aprind iute la ceainic și îl umplu. Pun ceaiul pe o tavă, alături de cești și farfurioare și, după câteva clipe de reflecție, adaug și niște biscuiți. După care pornesc pe scări, mă aventurez pe coridorul tăcut și spre dormitorul lui Trish și al lui Eddie... și mă opresc în fața ușii. Și acum ce fac ? Dacă dorm și îi trezesc? Am să bat ușor în ușă, mă hotărăsc. Da. O bătaie scurtă, discretă, ca de menajeră. Ridic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
angajata lor... După care am o revelație. Oare de ce s-au obosit să facă toate astea ? Au mai plecat și alții din firmă, și numele lor au rămas acolo unde erau. De ce se jenează atât de tare cu mine ? Privesc tăcută ecranul preț de un moment. Apoi, fără grabă, încep să tastez HYPERLINK "http://www.google.com" www.google.com și scriu „Samantha Sweeting” în căsuță. Adaug și „avocat”, ca să fiu sigură și apăs enter. O clipă mai târziu, ecranul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
pe obraz și sar în picioare, închizând în viteză toate paginile de web ; ștergând în urma mea adresele pe care le-am vizitat, pentru eventualitatea că pe Eddie îl apucă vreo curiozitate. Închid computerul și mă uit în jur, la încăperea tăcută. Acum sunt aici. Și nu acolo. Acea parte din viața mea s-a sfârșit. Când intru cu respirația tăiată pe ușă, căsuța lui Iris arată la fel de idilic ca întotdeauna. Poate chiar și mai idilic, pentru că acum o gâscă se plimbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
tâmpenia asta. — Eddie Geiger ! se rățoiește Trish, răsucindu-se în scaun. Vorbești despre petrecerea surorii mele ! Îți dai seama... Eddie ambalează motorul, acoperindu-i vocea și Porsche-ul dispare în zare, ridicând pietrișul în urma lui și lăsându-mă singură în soarele tăcut și arzător. Așa. Deci... am rămas doar eu și Nathaniel. Singuri-singurei. Până la ora opt diseară. Cam ăsta e în mare scenariul. Ceva începe să zvâcnească înăuntrul meu. Ca un dirijor care stabilește ritmul ; ca o introducere. Mă răsucesc pe călcâie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
am schimbat. O simt cu toată ființa. Mă simt... mai liniștită. — Cine ai vrea să fii ? spun, răsucind un fir de iarbă în jurul degetului. Dacă ai putea să fugi în lumea largă. Și să devii cu totul altcineva. Nathaniel rămâne tăcut o clipă, privind peste sticlă la grădină. — Aș vrea să fiu eu, spune în cele din urmă, ridicând din umeri. Mi-e bine așa cum sunt. Îmi place să locuiesc unde locuiesc. Îmi place să fac ceea ce fac. Mă rostogolesc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în capul oaselor pe iarbă. — Dar sera aia pe care voiai s-o faci ? Nathaniel tresare, uimit. — De unde... Mi-a spus Trish dimineață. A zis că aveai planul de afaceri și tot restul. Ce s-a întâmplat ? Rămâne un moment tăcut și își ferește ochii. Nu-mi pot da seama ce e în sufletul lui. — A fost doar o idee, spune în cele din urmă. — Ai renunțat la ea de dragul mamei tale. Ca să te ocupi de pub-uri. — Poate. Apucă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]