KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...186 187 188 ...207 >

5,174 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

înspăimântase enormitatea sumei și propunea să încerce cu una mult mai mică. — Nu, frate, la treaba asta ești prost, nu știi în ce te-ai băgat... la o adică, sunt și eu un prost laolaltă cu tine! se dezmetici și tresări brusc Rogojin, fulgerat de privirile Nastasiei Filippovna. E-eh! Am dat greș ascultându-te, adăugă el cu profundă căință. Studiind chipul descompus al lui Rogojin, Nastasia Filippovna izbucni deodată în râs. — Optsprezece mii, mie? Uite cum se vede mujicul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la cu totul altfel de succes de pe urma celor povestite. Asemenea „gafe“ de prost-gust și această „lăudăroșenie de tip special“, cum le numise Toțki, i se întâmplau destul de frecvent lui Ferdâșcenko și se potriveau perfect cu firea lui. Nastasia Filippovna chiar tresări de furie și-l privi insistent pe Ferdâșcenko; acesta se sperie imediat și tăcu aproape înghețat de spaimă; într-adevăr, mersese prea departe. N-ar fi mai bine să renunțăm? întrebă cu viclenie Afanasi Ivanovici. — E rândul meu, însă voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
stai, nu te grăbi să pleci! De fapt, văd că n-ai de gând să pleci. Poate că, totuși, voi pleca cu tine. Unde voiai să mă duci? — La Ekaterinhof 35, îi raportă Lebedev din colțul său, iar Rogojin doar tresări și o privi cu ochi mari, nevenindu-i să creadă. Era năucit de tot, de parcă ar fi primit o lovitură puternică în moalele capului. — Ce-i cu tine, ce spui, scumpo! Chiar că te-a apucat o criză: ți-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Mai înainte, coborând din vagon, am văzut o pereche de ochi ca ai tăi, cu care chiar acum m-ai privit din spate. — Asta-i bună! Și ai cui erau ochii? bâigui bănuitor Rogojin. Prințului i se păru că a tresărit. — Nu știu; chiar am crezut că mi s-o fi năzărit în mulțime; tot încep să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani în urmă, când încă îmi mai veneau crizele. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
veche e mai bine. Și pe scopiți îi stima foarte mult. Uite, ăsta a fost cabinetul lui. Dar de ce m-ai întrebat dacă n-a fost de credința cea veche? — Nunta aici o s-o faci? — A-aici, răspunse Rogojin, aproape tresărind din pricina întrebării la care nu se așteptase. — V-ați gândit s-o faceți repede? Știi și tu: parcă de mine depinde? — Parfion, nu-ți sunt dușman și n-am intenția să te încurc în vreo privință. Îți repet acum ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i, dragostea ta nu poate fi deosebită de ură, zise prințul zâmbind, și, dacă o să-ți treacă, nu-i mare lucru să se întâmple o nenorocire și mai amarnică. Frate Parfion, dacă îți spun că... — Că o s-o înjunghii? Prințul tresări. — O s-o urăști mult pentru dragostea ta de acum, pentru tot chinul pe care îl ai acum de pe urma ei. Pe mine mă miră cel mai mult că e în stare din nou să se mărite cu tine. Când am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
va face atât de dezordonat. Nu va exista acest haos. Un instrument comandat conform planului și șase oameni uciși absolut în transă! Oare Rogojin are un instrument comandat conform planului... el... dar... oare chiar se știe că Rogojin va ucide?! tresări prințul deodată. „Oare nu-i o crimă, nu-i o josnicie din partea mea să fac această supoziție cu un cinism atât de fățiș?“ strigă el și culoarea rușinii îi inundă dintr-odată obrajii. Era stupefiat, stătea în mijlocul drumului de parcă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum Rogojin nu i-a remarcat nebunia?... Hm... Rogojin vede în toate alte cauze, cauze pasionale! Și ce gelozie nebună! Ce-o fi vrut să spună cu ipoteza lui de dinainte? (Prințul roși de tot și ceva păru că-i tresare în inimă.) La drept vorbind, ce rost au aceste amintiri? Aici e nebunie de ambele părți. Dar pentru el, pentru prinț, a o iubi cu pasiune pe această femeie e aproape de neconceput, ar fi aproape o cruzime, o lipsă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
jigniți cu asemenea prezumții? declară Ippolit și începu să tremure din tot trupul. — Asta, asta, asta, pentru un om de onoare... fiți de acord, generale, dacă omul are onoare, e deja jignitor! mârâi boxerul, care și el, cine știe de ce, tresărise. Continua să-și răsucească mustățile, smucindu-și ușor umerii și torsul. — În primul rând, pentru dumneata eu nu sunt „stimate domn“ și, în al doilea rând, n-am intenția să vă dau vreo explicație, răspunse tăios Ivan Feodorovici, care era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nici zece pași, caleașca se opri brusc; una dintre doamne se răsuci, ca și cum ar fi zărit chiar atunci un cunoscut pe care îl căuta. — Evgheni Pavlovici? Tu ești? strigă deodată o voce sonoră, plăcută, care-l făcu pe prinț să tresară (poate încă pe cineva). Ah, ce bucuroasă sunt că în sfârșit te-am găsit! Ți-am trimis în oraș un curier, doi! Te-au căutat toată ziua! Pe treptele scării, Evgheni Pavlovici încremeni ca trăsnit. Și Lizaveta Prokofievna se oprise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prinț; poate că ținea foarte mult să afle ce impresie îi lasă vestea cu privire la Evgheni Pavlovici. — De Gavrila Ivolghin nu știi nimic? — Adică... știu multe. Știai sau nu că e în legătură cu Aglaia? — N-am știut deloc, se miră și chiar tresări prințul. Cum, ziceți că Gavrila Ardalionovici e în legătură cu Aglaia Ivanovna? Nu se poate! — De foarte puțin timp. În privința asta soră-sa i-a bătătorit drumul toată iarna, precum șobolanul a lucrat. — Nu cred, repetă prințul ferm, după câteva clipe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Iar râdeți; și dumneavoastră râdeți, prințe? Nici dumneavoastră nu sunteți de acord? Într-adevăr, toți râdeau, zâmbise și prințul. Încă n-aș putea spune de-a dreptul dacă sunt sau nu de acord, rosti prințul, încetând brusc să zâmbească și tresărind ca un școlar prins cu o boroboață, dar vă încredințez că vă ascult cu deosebită plăcere... Vorbind astfel, mai că nu se sufoca și fruntea chiar i se acoperi cu broboane reci de sudoare. Erau primele cuvinte pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
speriat dintr-o joacă... — Încă-i bine că a dat peste un idiot ca ăsta, îi șopti Lizaveta Prokofievna. Totuși, observația fiicei ei o făcuse să se simtă mai ușurată. Prințul auzi, totuși, că cineva l-a făcut „idiot“ și tresări, dar nu din cauza asta. Uită imediat cuvântul jignitor. Însă în mulțime, nu departe de locul unde stătea el, într-o parte - n-ar fi putut nicidecum arăta în ce loc și în ce punct - zări o față, un chip palid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Evgheni Pavlovici, cică, acum vreo lună și ceva ar fi avut o explicație cu Aglaia și că ar fi fost refuzat pe față. — Nu se poate! strigă prințul cu ardoare. — Nu cumva știi ceva? Vezi, dragul meu, spuse generalul și tresări uimit, încremenind în loc, de parcă ar fi prins rădăcini, poate că nu trebuia și nu-i frumos din partea mea că am lăsat să-mi scape vorbele de mai înainte, dar asta s-a întâmplat numai pentru că tu... că tu... pot zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o să-l fac, cu dragostea mea, să uite chinurile...“. Ascultându-l pe prinț, Rogojin izbucni în râs. — Prințe, nu cumva chiar tu ai dat peste o astfel de femeie? Parcă am auzit ceva, așa-i? — Ce, ce puteai să auzi? tresări deodată prințul și se opri, cuprins de o fâstâceală extremă. Rogojin continua să râdă. Nu fără curiozitate și, poate, nu fără plăcere, îl ascultase pe prinț; divagația bucuroasă și înfocată a prințului îl uimise și îl încurajase foarte mult. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prietenie vă mulțumesc foarte mult. Scuzați-mă că astăzi sunt distrat; știți, nu pot nicidecum să fiu atent în momentul de față. — Văd, văd, bolborosi Evgheni Pavlovici cu ușoară ironie. Era foarte pus pe râs în această seară. — Ce vedeți? tresări prințul. — Nici măcar nu vă gândiți, dragă prințe, continuă să râdă Evgheni Pavlovici, nerăspunzându-i la întrebarea directă, nu vă trece prin cap bănuiala că, pur și simplu, am venit să vă trag pe sfoară și, totodată, să aflu ceva de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trăgându-l pe prinț de mânecă. Priviți!... Încă o dată, prințul îl măsură cu uimire pe Evgheni Pavlovici. Vtc "V" Ippolit, care spre sfârșitul disertației lui Lebedev ațipise subit pe canapea, se trezi acum brusc, ca și cum l-ar fi înghiontit cineva, tresări, se ridică în capul oaselor, se uită împrejur și se îngălbeni la față; chiar părea speriat când privea în jurul lui; însă, după ce își aminti totul și își dădu seama de situație, pe chipul lui se întipări o expresie aproape de spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o aruncă pe masă. Căzu cap. Voi citi! șopti Ippolit, parcă strivit de hotărârea destinului; nu s-ar fi făcut mai palid la față nici dacă i s-ar fi citit sentința de condamnare la moarte. De altfel spuse el, tresărind brusc după vreo jumătate de minut de tăcere, ce-i asta? Oare am tras acum la sorți? îi privi el pe toți cu aceeași sinceritate ostentativă. Păi asta-i o trăsătură psihologică extraordinară! strigă el deodată, adresându-i-se, cuprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ippolit va ucide zece oameni și râse de absurditatea acestei ipoteze. În jurul lui era o liniște splendidă, învolburată doar de foșnetul frunzelor care, parcă, făcea și mai multă liniște și pace împrejur. Visă foarte multe vise, toate alarmante, din pricina cărora tresărea mereu. În sfârșit, veni la el o femeie; o cunoștea, o cunoștea până la suferință; întotdeauna putea să-i spună pe nume și s-o arate, dar, ciudat, parcă acum chipul ei nu era nicidecum cel pe care i-l știuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și o trase pe bancă; se așeză lângă ea și căzu pe gânduri. Aglaia nu începea conversația, doar își cerceta cu atenție interlocutorul. Și el o privea, dar uneori parcă nevăzând-o în fața ochilor. Ea începu să roșească. Ah, da! tresări prințul. Ippolit s-a împușcat. — Când? La dumneata? întrebă ea fără prea mare uimire. Doar ieri-seară era încă în viață, nu-i așa? Cum ai mai putut dormi după asta? strigă ea, înviorându-se pe neașteptate. Păi n-a murit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era stăpânită de o îngrijorare neobișnuită și, deși îl privea cu foarte mult curaj și cu un fel de provocare, poate îi era și puțină frică. Era îmbrăcată cu o rochie de fiecare zi, simplă, care îi stătea foarte bine. Tresărea adeseori, roșea și ședea pe marginea băncii. O miră foarte mult faptul că prințul i-a confirmat că Ippolit a încercat să se împuște numai pentru ca ea să-i citească Confesiunea. Desigur, îi explică prințul, a vrut ca, pe lângă dumneata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să bănuiască ce privire scânteietoare îi aruncase Aglaia. De dragul ei, numai ca să aflu... Nu cred în fericirea ei alături de Rogojin, deși... într-un cuvânt, nu știu ce aș putea face aici pentru ea și cu ce s-o ajut, însă am venit. Tresări și o privi pe Aglaia; aceasta îl asculta cu dușmănie. — Dacă ai venit fără să știi de ce, înseamnă că o iubești foarte mult, rosti ea în sfârșit. — Nu, răspunse prințul, n-o iubesc. O, dacă ai ști cu ce groază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu-mi aduce aminte de asta! Își acoperi fața cu palmele. Știi că îmi scrie scrisori aproape în fiecare zi? — Deci e adevărat! strigă prințul cuprins de îngrijorare. Am auzit, dar nu-mi venea să cred. De la cine ai auzit? tresări speriată Aglaia. — Rogojin mi-a spus ieri, însă nu prea clar. — Ieri? Ieri dimineață? Când ieri? Înainte sau după concert? — După; seara, pe la ora douăsprezece. — A-a, bine, dacă-i vorba de Rogojin... Dar știi ce-mi scrie în scrisorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
știi ce înseamnă scrisorile? Gelozie; e mai mult decât gelozie! Ea... dumneata chiar crezi că se va mărita într-adevăr cu Rogojin, cum scrie aici, în scrisori? S-ar sinucide chiar a doua zi după ce ne-am cununa noi! Prințul tresări; inima i se opri în loc. Dar o privea uimit pe Aglaia: i se părea ciudat să recunoască acum că acest copil este de mult femeie. — Dumnezeu mi-e martor, Aglaia, că mi-aș da și viața ca să-i redau liniștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un vis. Și deodată, ca și mai înainte, când, de două ori, se trezise cu aceeași vedenie, ea i se înfățișă din nou. Aceeași femeie ieși din parc și se opri în dreptul lui, de parcă l-ar fi așteptat aici. El tresări și rămase locului, femeia îi apucă mâna și i-o strânse cu putere... „Nu, nu e o vedenie!“ Și, iată, ea stătea, în sfârșit, față în față cu el, pentru prima dată după despărțirea lor; îi spunea ceva, însă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]