5,364 matches
-
Mi-am amintit de Dalia Neagră și de faptul că moartea ei m-a scos de pe prima pagină a ziarelor după povestea cu tipii pe care i-am împușcat. — De ce-ai vrut s-o cunoști pe Betty Short? Madeleine tresări. Săgeata roșie de neon ce purta numele stabilimentului clipea intermitent și-i lumina chipul prin fereastră. Am tras la greu să mă emancipez, să fiu liberă și dezlănțuită. Dar, din câte am auzit, se pare că Betty era așa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Te-ai cazat cu prostituata la Biltmore, corect? — Corect. Tata a obținut o reducere, pentru că-l cunoștea pe detectivul hotelului — Și la Biltmore te-ai întâlnit și cu Liz Short, corect? Chipul lui Johnny se schimonosi. Clipi nervos. Buzele îi tresăriră, iar venele de pe frunte erau gata să-i pocnească. Îmi amintea de un boxer groggy, care încearcă să se ridice de la pământ. — Ăăă... da, corect. Cine v-a făcut cunoștință? — Cum o cheamă...? Currrva. — Și ce-ați făcut tu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și am pus în loc o fotografie de-a lui Lee. — Bărbatul ăsta este polițist în Los Angeles. E dat dispărut de la sfârșitul lunii ianuarie și ultima oară când a fost văzut, se îndrepta încoace. Vasquez examină fotografia. Colțurile gurii îi tresăriră. Încercă imediat să-și mascheze reacția involuntară, clătinând din cap. — Nu, nu l-am văzut pe omul ăsta. O să-i anunț pe oamenii mei și o să-i trimit să facă investigații în comunitatea americană de aici. — E greu de trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
așa că m-am strecurat cât mai discret. Farurile mele au surprins șoferița în timp ce încuia portiera și am avut un șoc când am văzut cine e și cine nu e. Elizabeth Short. Betty Short. Liz Short. Dalia Neagră. Genunchii mi-au tresărit, lovind involuntar volanul. Mâinile, cuprinse de tremurături, au atins claxonul. Fantoma își duse mâna streașină la ochi și își miji privirea înspre farurile mele, apoi ridică din umeri. Am remarcat o strâmbătură familiară și mi-am revenit. Era Madeleine Sprague
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
gol drogul. Mi-a spus doar „OK, Bucky!“ și mi-a făcut semn spre ușă. Am așteptat în anticameră un timp ce mi-a părut o eternitate benzedrinică, iar când Green a apărut din birou cu zâmbetul pe buze, am tresărit puternic. — Secția din Newton Street, tura de noapte, începând de mâine, mă anunță el. Și încearcă să te porți frumos cu fârtații de culoare de acolo. Ai antecedente în privința drogaților și n-aș vrea să-i molipsești și pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nimeni. De-aia am fugit. Vreau să mă duc la bunica din 1943. — Bine - zise uluit Felix S 23 -, dar ceilalți bărbați din Alpha ce fac? — Care bărbați? făcu micul Benga. În galaxia Alpha nu sunt decât femei. Roboții pământeni tresăriră puternic. — Și e departe galaxia asta, băiețaș? întrebă părintește comandantul Felix S 23. Episodul 31 Mărturisirile micului Benga La întrebarea aceasta, micul Benga răspunse că nu știe exact. Păi tu cum ai venit din Alpha? întrebă Felix S 23. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
trăim foarte corect. Dacă o să vă faceți treaba bine, n-o să vă-ntrebe nimeni de ce nu sunteți mediocri. Episodul 7 La cantină În clipa aceea, peste întregul lan, plutind în forță, se auzi apelul: „Toată lumea la masă!”. Cei doi pământeni tresăriră, uitându-se în jur. — Ce-a fost asta? întrebă comandantul Aciobăniței. — E difuzorul nostru cu rază lungă de acțiune, spuse, neascunzându-și mândria, tractoristul. Patru ani am muncit la el, da’ te scoală și din morți. Veniți și dumneavoastră, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mai ales de ce trebuia făcut un lucru ca acesta. Deci trebuia s-o facă el însuși. Iacob îl văzuse pe tatăl lui tăind împrejur băieții oamenilor care-i munceau pământul și nu se uitase în altă parte și nici măcar nu tresărise văzând cum se face. Dar el cu mâna lui n-o făcuse niciodată și, își dădea seama acum, nici nu se uitase cu atenție cum oblojea rana tatăl său. Și, pe deasupra, nici nu-i păsase de vreun alt copil vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și i-a spus că o altă sarcină ar omorâ-o cu siguranță. L-a rugat să-și amintească asta când o va chema ca soție în patul lui. Nu s-a mai culcat niciodată cu Iacob de atunci. Iacob a tresărit când a auzit că îi făcuse gemeni. Fusese unul el însuși și asta îi adusese numai nenorociri. - Să uite că au împărțit același pântec, a ordonat el. Și s-a întâmplat așa, nu pentru că a ordonat Iacob, ci pentru că pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
salute. Iată-l pe Re-mose. O să vă aduc ceva să vă răcoriți, a bolborosit ea și m-a lăsat cu fiul meu. - Mamă, a zis el oficial și s-a înclinat după etichetă. Dar când mi-a văzut fața, a tresărit: - Ma, ce s-a întâmplat? Îmi spuseseră că ești mult mai bine și că pot să vin să te văd azi, a zis el plin de îndoială. Dar poate că nu e momentul potrivit. M-am întors cu fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un moment dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în voie. O dată, am auzit din coridor, trăgând cu urechea, ce discuta cu directorul. Îl sfătuia să fie aspru cu mine, neîngăduitor; își închipuia că astfel voi fi îmblânzit, pus cu botul pe labe. Când a ieșit din cancelarie, a tresărit văzându-mă; a vrut să se întoarcă, să-i spună directorului că ascultasem la ușă, apoi a renunțat. „Te urăsc”, i-am șuierat printre dinți și am văzut cum s-a clătinat de parcă îl lovisem cu pumnul în piept. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amenință să se rupă; el trece prin viață liniștit, se însoară, se duce la serviciu, își urăște colegii mai buni și îi vorbește de rău, ia cuvântul în întruniri, de preferință primul, negând azi ceea ce a afirmat ieri, fără să tresară, își lingușește superiorii, iar când nu mai depinde de ei îi bârfește, îi detestă, între timp face copii, are chiar o mică aventură, până îmbătrânește și moare. Pe când unul ca mine, oricât de lipsit de scrupule ar fi, simte totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era poate coincidența ținând de ceea ce se numește „aerul” fiecărui om. Ochii cenușii, cu un început de miopie, părul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dar mă abțin. Mi-e frică să nu se îndrăgostească de Mopsul”, adăugase în bătaie de joc, într-o zi, când rivalul său nu era de față. Mopsul fusese în tinerețe, zicea, acrobat la circ. Trapezist. Și mărturisesc că am tresărit. Dacă tot se găsea un fost acrobat printre bătrâni, aș fi preferat să nu fie cel mai rău, cel mai cârcotaș dintre ei. Fusese poreclit Mopsul din pricina nasului turtit (amintire a unei căzături) cu care mirosea scandalul de la o poștă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rău pentru voi, nu sunteți decât niște biete ficțiuni. Clipa când mă voi trezi vă va omorâ... Dar să revin mai bine la Dinu. — Nu știam că ții un jurnal, i-am zis într-o doară și l-am văzut tresărind, intrând în panică. Am rămas surprins. Ce e, Dinule? Ți se pare rușinos ca la vârsta ta...? — Nu e vorba despre asta, murmură el. — Atunci? Nu l-am lăsat până nu mi-a dezvăluit ceea ce îl speria. Avea, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am continuat acest bouche à bouche cu disperare până am simțit că-și revine. Atunci m-am ridicat. M-am șters de sudoarea care îmi curgea pe față, o sudoare provocată mai ales de groază decât de efort, și am tresărit violent când am văzut pe batistă pete de ruj. Parcă îmi sărutasem nevasta. Am plecat, strivit de o mare umilință, hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă”. După aceste însemnări urmau mai multe pagini albe. Și din nou același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pricepi, s-a enervat el. Cum dracu nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din nou. Nici de data aceasta n-am observat nimic neobișnuit. Pietonii traversau strada și, cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. — Nu observ nimic anormal, iertați-mă, i-am zis. — Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergându-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? — Oamenii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întindă și mie o jumătate de țigară; pe urmă s-a răzgândit. — Nu, deținuții n-au voie să fumeze în biroul directorului, mi-a explicat el. Neavând ce face, m-am uitat pe fereastră. Am zărit aceiași pietoni care treceau, tresăreau și se duceau pe celălalt trotuar. În depărtare se vedea capătul unui parc. Un măturător de stradă culegea hârtii cu un băț care avea un cui în vârf. În dreapta, se zărea un magazin cu două trepte în față. Cumpărătorii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care scria „Coafor”, se vedea o femeie cu capul vârât sub cască. Râdea. Mi-am simțit sufletul răvășit de o mare tristețe. Toți oamenii aceia erau liberi. Trăiau. Îmi părea rău că mă uitasem pe geam, mă tulburasem. Deodată am tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit în picioare. — Ce-ai zis? — Nimic, l-am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se să scoată cătușele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat fericit. Sigur că da. Și i-am explicat foarte mândru că o închisoare care se arăta lumii ca o cocotă nemachiată constituia o greșeală. Deținuții sufereau auzind zgomotele orașului, iar trecătorii tresăreau dând cu ochii de zăbrele. De ce trebuie toate astea? l-am întrebat eu patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e înlăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și el dispăruse împreună cu fetița. Am început să rătăcesc printr-un oraș pustiu în care se părea că toți locuitorii muriseră sau plecaseră. Nici prin curțile caselor nu se vedea nimeni. Vântul trântea uneori câte o ușă, făcându-mă să tresar. Singurele ființe pe care le-am văzut pe o stradă întreagă au fost un liliac besmetic care se lovea de ziduri, încât mă așteptam din moment în moment să-l văd zdrobindu-se, și o pisică bălțată care urmărea zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei cu miros de busuioc, dar după ce o iubeam, în timp ce stăteam întins în pat mă simțeam dintr-odată în întunericul răcoros din cameră ca pe cărbuni aprinși. Făceam eforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
această mulțime. Mai mult: ceilalți depind, în mod evident, de tine. N-ai decât să faci o experiență, îți studiezi palma și nu mai vezi oglinzile. Ei bine, unde sunt dumnealor? Au dispărut! Tragi cu coada ochiului să verifici. Dar tresari. Ceilalți fac același lucru. Își studiază palmele și trag cu coada ochiului. Nu pot fi înșelați, nici izgoniți. Așa că, neavând încotro, îi privești în față din nou: „Iată-mă, domnilor. Ați crezut că-mi era teamă? Nu-mi era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]