5,630 matches
-
friabile ce stăteau gata să se desprindă din mal. Ceva mai în față, la vreo sută de metri, o stâncă de mari dimensiuni era prăbușită de-a curmezișul albiei, barând cursul apei. Trunchiuri de copaci și crengi aduse de pârâu, zăceau acolo pe jumătate scufun date. Apa se arunca furioasă peste ele, dispărând de partea cealaltă într-o vâltoare invizibilă din locul în care se aflau cei doi. Pe măsură ce se apropiau, zgomotul cascadei devenea tot mai puternic. În aer plutea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
metru înălțime. La capătul de sus, era un fel de jgheab scobit pe toată lățimea. Mai la vale, alte șănțulețe transversale, de data aceasta mult mai puțin adânci, se întindeau de-a curmezișul. La baza șteampului, movilițe de pietre mărunte zăceau împrăștiate de o parte și de cealaltă. Nu se putea apropia prea mult, pentru că de jur împrejur malul era acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
opri nedumerit după câteva zeci de metri nepricepând de ce nu găsește nimic. Îl chemă din nou pe băiat sperând ca acesta să răspundă. Îi veni în minte că poate este rănit și nu-i în stare să mai vorbească. Poate zăcea fără simțire pe undeva iar el trecuse pe lângă dânsul fără să-și dea seama. Disperat, se lăsă să cadă în genunchi și începu să pipăie cu palmele patul de frunze umede de pe jos, încercând să se întoarcă pe același drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jefuiască. Voiau să le fure aurul pe care îl scoseseră cu atâta trudă din nisipuri. Burcilă săracul, nu se dusese nici pe departe la culcare așa cum bănuise el. Fără îndoială că îl atrăseseră și pe dânsul în pădure și acum zăcea pe undeva legat și cu un căluș în gură, ori poate cine știe, îi făcuseră deja felul. Probabil că se pregăteau să năvălească peste ei când își făcuse Strugurel apariția lângă foc. Ieșirea lui din cort le cam încurcase socotelile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-i iasă din orbite în timp ce din gură scotea numai niște horcăituri. Auzi un pocnet sec atunci când coastele i se frânseră și simți un val cald de sânge urcându-i în sus pe gâtlejul rănit. Căzut pe o parte, Strugurel zăcea neputincios. Numai piciorul drept îi mai zvâcnea spasmodic din genunchi, după care și acesta încremeni. Deasupra, negura se strângea cu repezi ciune în jurul trupului nemișcat. O spirală de ceață îl învăluia din toate părțile, prăbușindu-se peste el. 15 Întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu îl mai interesa terenul din dreapta, de aceea tresări când Ileana îl trase de braț. Crezi că aici ar fi ceva ce te-ar interesa? întrebă ea. Imediat în apropierea marginii viroagei, lăstărișul tânăr era culcat la pământ. Tulpinile subțiri zăceau frânte la o palmă deasupra solului pe o porțiune cu un diametru de câțiva metri. Frunzele veștede fuseseră răscolite și adunate pe marginea unui cerc larg, ca și cum ar fi fost spulberate de un vârtej. Acolo unde s-ar fi aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
marginea poienii și coborâră din mașină. Era liniște și în aer plutea un miros plăcut de flori sălbatice. Ileana păși prin iarba înaltă și se apropie de copaci. Doi bușteni groși, albiți de vreme și de pe care coaja fusese îndepărtată, zăceau aruncați acolo. Poiana fusese folosită cu mult timp în urmă de țapinari ca depozit intermediar, înainte ca lemnul să fie încărcat și transportat la fabricile de cherestea. Femeia se așeză pe unul dintre bușteni și îl invită pe Cristian să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Coasta nu mai urca atât de abrupt și în curând ieșiră într-un fel de luminiș. Pârâiașul se lățea, formând un fel de golfuleț înconjurat de bolovani, în care apa era mai liniștită. O mulțime de pietre mărunțite și nisip zăceau împrăștiate pe mal, în jurul unui jgheab de lemn suspendat pe niște pari înfipți în pământ. Inspectorul mai văzuse așa ceva în tabăra zlătarilor, așa încât îl privi întrebător pe Calistrat: Am ajuns într-o tabără a țiganilor? De ce? Se vede că cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
opri pe loc. Mergând în lungul căii ferate, inspectorul îl ajunse din urmă și se opri lângă el. Ascunsă după o antă de stâncă, era gura întunecoasă a minei. Peste o grămadă de bolovani îngrămădiți într-o parte a intrării, zăceau aruncate crengi și rugi de mure uscați. Se vedea că cineva le dăduse în lături ca să poată elibera intrarea. No, aici e, arătă Calistrat spre gaura întunecoasă care se căsca în munte, acesta este bârlogul vâlvei. Ce facem? întrebă Toma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
părea că toiagul lovește un trup adevărat, destul de moale ce-i drept, dar totuși consistent. Încet, ceața prindea a se rări, mai ales acolo unde loviturile se abăteau mai des după care începu din nou să zărească trupul lui Calistrat. Zăcea nemișcat, întins cu fața în sus. I se strângea inima în piept, gândindu-se că a ajuns prea târziu. Deși se lupta din răsputeri să îndepărteze vâlva de pe tovarășul său, bestia nu se dădea la o parte. Cum procedase bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
După ce trecu de colțul gardului și pericolul de a fi observat de paznicii ce își făceau rondul se îndepărtase, reveni la drumul știut. Peste tot se vedeau urme ale noilor veniți. Trunchiuri tăiate și crengi rupte lăsate în voia Domnului zăceau la tot pasul, în pădure. Din loc în loc se vedeau vetre improvizate în care arseseră focuri puternice. Probabil că, de frica bestiei, oamenii puși de pază aprinseseră focuri crezând că au de a face cu vreo sălbăticiune care s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pintenul care ieșea din munte Cristian își dădu seama unde se afla. Cele mai negre presimțiri ale sale se adeveriseră, era exact la peștera vâlvei. În stânga, o pată întunecată arăta locul unde se deschidea intrarea. Bolovani de toate mărimile zăceau împrăștiați în jur. Zona din fața sa fusese curățată, resturile de rocă erau împinse în lateral, lăsând o porțiune largă liberă. Gura peșterii era deschisă, simți un curent rece când ajunse în fața acesteia. Ceața nu pătrundea înăuntru. Mânat de curiozitate, Toma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
portul Anadolu Feneri, cu destinația Odessa. Era o zi mohorâtă și bătea un vânt aspru. Traversarea Mării Negre se dovedise mai mult decât aventuroasă. Nu păstra amintiri prea plăcute din acea călătorie, furtuna îi zgâl țâise bine de tot iar el zăcuse în cabină cu stomacul în pioneze pe parcursul celor două zile cât durase traversarea. Vremea se îmbună tățise abia când ajunseseră în largul coastelor Ucrainei. Marea se liniștise și arăta ca apa dintr-un lighean. La adăpostul întunericului, vasul ancorase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici o șansă să pună geană peste geană. Privi pe geamul mașinii, dincolo de marginea drumului. Tocmai treceau prin dreptul unei vâlcele pe care o umpluseră cu bolovanii și pământul scos când construiseră calea de acces spre platoul de sus. Acolo, dedesubt zăcea trupul bătrânului Vișinescu, sub zece metri de umplutură. Îndeplinise întocmai ordinul lui Vlad, nimeni nu-l va mai găsi niciodată. Activitatea lor la Baia de Sus se dovedise a fi plină de evenimente care mai de care mai ciudate. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
imediat la mine! rosti răspicat Vlad Mihailovici în telefonul mobil. Privea pe fereastra biroului său când camioneta cu care sosise Boris își făcuse intrarea în curtea Pinforest-ului. În mod normal, nici n-ar fi băgat de seamă dar în lada zăceau trupurile a doi bărbați necunoscuți, păziți de oamenii lui Boris, cu armele scoase. Ceva se întâmplase acolo sus pe munte și trebuia neapărat să afle ce. Era o zi importantă, în care totul trebuia să decurgă conform planurilor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl cuprindea pe măsură ce înainta. Nu mai simțise așa ceva din Afganistan, atunci când se strecura în peșterile talibanilor ca să le curețe de mujahedinii ascunși acolo. Pe jos, chiar lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe care le foloseau ei. Zăcea aruncată pe jos și încă mai lumina slab. Felinarele agățate de pereți în galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
calcă, ca să nu facă zgomot. Vuietul râului subteran rămăsese în urmă, acum liniștea era deplină. Pereții înguști îl apăsau, ar fi trebuit să audă zgomotele ciocanelor de abataj ori hârșâitul lopeților cu care încărcau pietrele. Două cazmale și un târnăcop zăceau pe jos, chiar lângă vagonetul pe care îl găsiseră în mina părăsită și pe care îl foloseau și ei ca să scoată materialul excavat din grotă. Dincolo de acesta, galeria mai continua câțiva metri după care urma peretele prăbușit pe care încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca să scoată materialul excavat din grotă. Dincolo de acesta, galeria mai continua câțiva metri după care urma peretele prăbușit pe care încercau să-l perforeze. Îi fu suficientă o singură privire ca să se convingă că muncitorii nu erau nici acolo. Uneltele zăceau abandonate la marginea frontului de lucru, dar nu se vedea nici un om. Trecu dincolo de vagonet și se apropie de peretele de piatră. Plimbă raza lanternei de jur împrejur. Se cunoștea că minerii lucraseră acolo, bucăți de material desprinse din perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
abandonate la marginea frontului de lucru, dar nu se vedea nici un om. Trecu dincolo de vagonet și se apropie de peretele de piatră. Plimbă raza lanternei de jur împrejur. Se cunoștea că minerii lucraseră acolo, bucăți de material desprinse din perete zăceau la picioarele sale. Deasupra capului, chiar sub tavan, se vedea o gaură îngustă ce continua în adânc. Ridică mâna în dreptul ei. Un curent rece răzbătea de acolo. Atinse apoi ușor stânca cu palmele. Piatra vibra ușor iar el își trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apucat să îi pună în gardă. Când mașina intră în incintă, zgomotele luptei încetaseră. În curtea uriașă nu se vedea țipenie de om, totul părea pustiu. Ușa gheretei de la poartă era dată de perete. Pistolul celui care era de pază zăcea la nici un metru de bariera ridicată. Pe jos se vedeau și alte arme zăcând abandonate care încotro. Le ocoli, atent să nu calce cu roțile peste ele. Bestia nu se vedea nicăieri. Își făcuse mendrele și acum plecase în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În curtea uriașă nu se vedea țipenie de om, totul părea pustiu. Ușa gheretei de la poartă era dată de perete. Pistolul celui care era de pază zăcea la nici un metru de bariera ridicată. Pe jos se vedeau și alte arme zăcând abandonate care încotro. Le ocoli, atent să nu calce cu roțile peste ele. Bestia nu se vedea nicăieri. Își făcuse mendrele și acum plecase în căutarea altor suflete. Boris opri în mijlocul curții privind la prăpădul din jurul lui. Nu oprise motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se simțise atât de bine atunci! Era gata să rămână acolo și avea clară în minte hotărârea pe care o luase de a nu se mai întoarce. Oare murise? Asta era ceea ce i se întâmpla se atunci? Acolo, dincolo de perete, zăcea trupul său? Și atunci, cum de se trezise afară, viu și nevătămat? Cum trecuse corpul său prin peretele metalic? Pornise camionul în marșarier și împinsese remorca în pește ră, cât mai adânc cu putință. De data asta apelase la ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l facă pe Homer ilustru: pe fundul fluviului se afla o uzină, iar accidentatul căzuse tocmai în apropierea ei. Curentul l-a împins peste o trâmbă de noroi radioactiv deversat pe unul dintre maluri. * * * Când și-a recăpătat cunoștința, Homer zăcea pe un povârniș de nisip; un fel de dinte de beton îi oprise corpul să se rostogolească într-un bazin, pe care un val țâșnit din fluviu îl umplea cu o mâzgă neagră-verde-vânătă. Homer se târî pe faleză. Departe, în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
acopereau roca amestecată cu pământ. în câțiva ani, verdele a devenit culoarea dominantă. Peisajul sinistru dispărea ca printr-o minune. Natura își vindeca rănile și se îmbrăca în haină de sărbătoare, pe care o așternea peste uriașul mormânt, în care zăcea aproape tot ce fusese viu odinioară. Oamenii care reușiseră să se salveze din cumplita catastrofă își ridicau privirile către cer, de unde credeau, poate, că le-a venit miraculoasa salvare. în gesturile lor instinctive, poate că ei rosteau rugăciuni fără să-
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
o percepe din când în când pufnind sau trăgându-și mucii înăuntru. Cu reflexe verzi de la piatra inelului de pe mâna stângă, în care joacă într-una, mimând preocuparea, o brichetă din plastic tot verde, Portia era chiar ideală pentru a zăcea liniștită într-un harem, fără grija de a deveni vreodată favorita. (Pleșu avea curajul, să zic așa, să combată într-un curs universitar ideea despre femeia angelică, iar Eminescu, cu vreo sută treizeci de ani înainte de noi, nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]