KorAP: Find »focus({[drukola/l=pune] în} [drukola/p=noun]) evidență« with Poliqarp

<1 ...186 187 188 ...210 >

5,232 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

patologic, pe care-l desemnează. Acest câmp epistemologic are un caracter variant, întrucât „conceptele operaționale” care desemnează și definesc „stările sufletești” au și ele un caracter variant în raport cu „atitudinea metodologică” față de „obiectul cunoașterii”. În sensul acesta o analiză, sumară, poate pune în evidență modul în care au evoluat și s-au transformat „termenii” care desemnau anumite stări psihice patologice. Inițial termenii care desemnau tulburările psihice erau cuprinși într-un singur cuvânt: „nebunia”. Ea avea conotația morală a abaterii de la ordinea firească a lucrurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Atenția poate prezenta următoarele modificări: - mobilă, bolnavul nu-și poate concentra atenția asupra unui lucru, persoane sau discuții; - dificilă sau absentă: bolnavul nu este atent la ce se petrece în jurul său, indiferent, absent. c) Aprecierea tulburărilor din sfera perceptivă ne pune în evidență următoarele aspecte: - perceperea corectă a realității; - perceperea deformată a realității (iluzii); - acuze perceptive diferite de a căror natură nefirească, anormală, bolnavul este conștient, considerându-le ca atare (dureri, cenestezii, cenestopatii etc.); - perceperea patologică a unor „voci”, „imagini vizuale”, „gusturi” sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Tulburările de memorie ale bolnavilor pot lua următoarele aspecte psihopatologice: - tulburări de evocare mnezică imediată sau a unor evenimente anterioare, depărtate în timp; - amnezii lacunare, anterosau retrograde; - dismnezii, paramnezii, confabulații etc. f) Aprecierea stării de dispoziție și a vieții afective pune în evidență următoarele aspecte: - indiferentism afectiv, dispoziție tristă, depresivitate, plâns, asociate cu un monoideism trist, bradpsihic; - expansivitate, dispoziție euforică, polipragmazie, râs, tendință la exprimare prin calambururi, fugă de idei, gândire prin asonanță, moria; - închidere în sine, răceală afectivă, indiferentism, inafectivitate. g) Evaluarea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de intensitate crescută, amenințări și injurii verbale, limbaj moriatic, limbaj afectat, manierist etc.; - vocabular bogat sau sărac, neologisme de factură bizară, utilizarea unor „limbaje artificiale” de factură patologică (glosolalie, pseudo-glosolalie, schizofazie, afazie), stereotipii verbale. h) Investigarea sferei instinctive ne poate pune în evidență tulburări din cele mai diferite din sfera instinctelor, tendințelor și a trebuințelor bolnavului, cum ar fi de exemplu următoarele: - scăderea sau pervertirea instinctului alimentar (inapetența, bulimie, anorexie mintală, pică, coprofagie etc.); - în sfera instinctului sexual se notează o diminuare sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
somatic al bolnavului, precum și un examen neurologic complet. Acestea pot aduce informații suplimentare prețioase, care vor completa examenul clinico-psihaitric. IV) Examenele și investigațiile paraclinice complementare ale bolnavilor sunt deosebit de importante. În sensul acesta menționăm următoarele: - Electroencefalograma și RMN care pot pune în evidență focare de iritație sau leziuni cerebrale, de diferite tipuri (atrofii, tumori, abcese cerebrale, leziuni traumatice, hemoragii etc.); - RBW este o probă prețioasă ca indicator pentru sânge sau LCR ca indicativ al prezenței unei infecții luetice; - Cariograma, formula cromozomială, poate da

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Laplantine, „modelele sunt construcții teoretice cu caracter operator, ipoteze de cercetare elaborate plecând de la o ruptură epistemologică în raport cu ceea ce este trăit și care nu se poate substitui realității empirice, întrucât ele au scopul precis de a exprima și de a pune în evidență ceea ce este ascuns”. Efortul de a construi „modele ale bolii” constă în a identifica, în prezența unui discurs, nucleul de semnificație exprimat, plecându-se de la o opțiune etiologică sau terapeutică (F. Laplantine). În sensul acesta, F. Laplantine, distinge patru grupe

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
anxietate; - stază emoțională prelungită, frică. - boala este văzută ca un rău posibil de a putea fi controlat; - concentrarea atenției asupra propriei suferințe, crește anxietatea și izolarea. 3) Tipul histrionic - neîncredere, refuz; - evitare; - sexualizează relațiile; - dramatizează situația și caută să se pună în evidență. - boala este considerată ca un atac al feminității sau al masculinității. 4) Tipul masochist - repetarea istoriei suferinței; - tendință la sacrificiu de sine; - sentimentul că nu este apreciat. - boala este percepută ca o pedeapsă; - sentimentul că suferința nu le este cunoscută

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
stabilească un tip nou de relații. În unele situații, copilul trebuie chiar să se separe de familia sa pentru a intra într-un mediu nou, necunoscut, care este spitalul. Relația „medic - copil” are un caracter ambiguu, pe care-l putem pune în evidență prin „testele de desen” sau prin „jocul de-a doctorul”. În aceste desene-test cu valoare proiectivă, doctorul se caracterizează prin trei elemente: costum sobru, pălărie, geantă neagră. Ele sunt atributele accesorii ale prestigiului și autorității pe care le incarnează medicul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
considerat ca un accident, se bazează pe datele furnizate de anamneza clinică și pe reconstituirea evoluției clinice a procesului morbid sau istoricul bolii, de la data debutului acesteia pană în momentul examenului clinic, al întâlnirii medic - bolnav. Examenul clinico-psihiatric urmărește să pună în evidență cu rigurozitate faptele sau manifestările clinice anormale, din care să reconstituie tabloul clinic al bolii. Aici cercetarea medico-psihiatrică se oprește. Ea nu merge mai departe. Activitatea medicală se desfășoară între diagnostic și tratament, cele două momente ale actului medical. Boala

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
echilibrului dintre cele două pulsiuni fundamentale: Ero-ul sau pulsiunea de viață și Thanatos-ul sau pulsiunea de moarte și care se opun reciproc una alteia. În sensul acesta se constată că în cursul actelor sau al conduitelor agresive, pot fi puse în evidență următoarele patru tipuri de procese: - deplasarea acțiunii asupra altor obiecte; - sublimarea energiei agresive în alte forme de manifestare; - restricția scopurilor energiei agresive; - intricația cu libidoul. Sublimarea agresivității permite transformarea energiei agresive în energie neutră care este pusă la dispoziția Eului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sindroamelor psihopatologice. Plecând de la analiza „tipului exogen de reacție” A. Mayer pune problema existenței unui „sindrom psiho-biologic”. Din acest moment, patologia psihiatrică se împarte în două grupe de afecțiuni, respectiv, în două „grupe sindromale”: a) sindroame organice, în care sunt puse în evidență existența unor leziuni organice ale creierului; b) sindroame funcționale, în care sunt absente orice fel de leziuni cerebrale, tulburările având o natură exclusiv de tip funcțional. A.V. Snejnevski vorbește despre un sindrom unic sau un „sindrom mare” în sfera

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihozelor simptomatice de natură exogenă: delirul, amenția, starea de obnubilare, starea crepusculară, halucinoza verbală. 5) Sindromul epileptic caracterizat prin următoarele; accesul convulsiv paroxistic, stările crepusculare, dismneziile, tulburările psihice interaccesuale. 6) Grupa de tulburări ale sindromului psiho-organic cerebral, în care sunt puse în evidență, leziuni organice cerebrale diferite ca localizări, întinderi, gravitate, așa cum sunt ele întâlnite în cursul următoarelor afecțiuni psihiatrice: PGP, stările pseudo-paralitice, sindromul psiho-organic cerebral, demența parțială (dismnestică), sindromul Korsakow (amnestic-confabulator, sindroamele demențiale (presenile, senile și presbiofrenia). 16. SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE II (Descrierea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Deteriorarea mintală reprezintă un deficit mintal global, tranzitoriu sau definitiv, consecutiv oricărei atingeri funcționale sau organice a creierului, fie prin procese ireversibile cum sunt atrofiile corticocerebrale, fie prin crize tranzitorii de tip epileptic sau alcoolism (A. Porot). Deteriorarea mintală se pune în evidență prin teste de inteligență sau prin testul vocabularului. Slăbirea intelectuală constă într-un deficit dobândit și definitiv al diferitelor componente ale inteligenței bolnavului. Ea poate interesa și se poate fixa la anumite paliere evoluând până la o stare demențială totală. Slăbirea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
clinic. Rolul diagnosticului clinic este „de a recunoaște un model clinic particular” (J.K. Wing). Baza criteriologică a clasificării bolilor psihice o reprezintă simptomatologia psihiatrică. Orice clasificare în sfera psihiatriei se întemeiază pe observarea simptomelor și a semnelor pe care le pune în evidență, în primul rând anamneza bolnavului și în al doilea rând, examenul clinic. Pe baza simptomatologiei clinice se va putea întocmi un „glosar de definiții” care să reprezinte o veritabilă „monografie-ghid” de psihopatologie cu rolul de „reper diagnostic”. 18. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Psihobiografia personalităților psihopatice Caracteristicile personalităților anormale de tip psihopatic, presupun un anumit mod sau stil de viață al acestora și implicit un anumit „destin”. Aceste aspecte sunt cuprinse în caracteristicile psiho-biografice ale acestor indivizi. O analiză psiho-biografică a personalităților psihopatice pune în evidență aspecte specifice care pot fi sintetizate în următoarele: a) incapacitatea adaptării lor sociale, b) imposibilitatea acestor indivizi de a putea duce o viață în comun cu alții, c) psihopații se dovedesc inapți pentru viața de familie, se simt constrânși de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
reacții conflictuale interne. Le vom prezenta în continuare. Reacțiile anormale la evenimentele trăite de individ sunt depresia reactivă, starea crepusculară reactivă și delirul reactiv. Ele sunt, de regulă, răspunsuri afective la evenimentele vieții exterioare trăite de bolnav. Caracterul lor este pus în evidență, din punct de vedere tipologic, de sentimentul dominant: grijă, nostalgie, tristețe, neliniște, oroare, angoasă, mânie, stare de iritabilitate. Din punct de vedere clinic au valoare în primul rând tristețea, frica și starea de angoasă. Reacțiile conflictuale interne corespund cu „reacțiile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
disartrie, tremurături, tulburări ale reflexelor osteo-tendinoase, inegalitate pupilară (anizocorie) cu păstrarea acomodării la distanță și pierderea capacității de acomodare la lumină (semnul Argyll-Robertson). c) Sindromul humoral are un caracter de mare specificitate diagnostică prin confirmarea etiologiei sifilitice a bolii. El pune în evidență pozitivitatea reacției Bordet-Waserman în lichidul cefalorahidian, confirmând prin aceasta natura afecțiunii. Din punct de vedere clinico-psihiatric, PGP poate lua mai multe aspecte psihopatologice cum ar fi: forma expansiv-excitantă, de factură hipomaniacală-moriatică, prin afectarea lobilor frontali; forma depresivă, forma apatică sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihice ale indivizilor respectivi. Acceptând rolul important pe care sistemul endocrin îl are în relațiile sale cu viața psihică, cu personalitatea individului, să revenim la „sindromul psiho-endocrin”. Ceea ce caracterizează din punct de vedere psihopatologic această entitate clinică, sunt următoarele aspecte puse în evidență de M. Bleuler, în toate cazurile, indiferent de afecțiunea endocrină primară la care facem referință: a) tulburări instinctuale izolate, b) tulburări de dispoziție, c) tulburări din sfera instinctivo-afectivă. Toate acestea pot avea un caracter fie tranzitoriu, fie durabil, în funcție de intensitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tabloului clinic al psihozei, în raport cu funcțiile psihice afectate în mod direct (exclusiv sau preponderent), precum și cu modelul de evoluție clinico-psihiatrică al acesteia (periodic, continuu, cu remisiune, acut, cronicizant etc.). Din cele de mai sus se desprind următoarele aspecte: - Structura este pusă în evidență prin examenul clinico-psihiatric sau prin investigația psihodiagnostică a bolnavului respectiv. - Procesul este evidențiat prin analiza simptomelor clinice. - Boala este recunoscută ca atare de către membrii familiei sau anturajul bolnavului care remarcă faptul că acesta își pierde autonomia, nu-și mai poate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ale vieții cotidiene ce modifică tipul de reacție afectivă, declanșând instalarea unor depresii reactive. Depresia mascată Un loc particular în cadrul psihopatologiei stărilor depresive a fost rezervat în ultimele decenii ale secolul XX delimitării și studiului depresiei mascate. Cercetările amănunțite nu pun în evidență o mare varietate și mobilitate a simptomatologiei clinico-psihiatrice a depresiilor, legat în special de fenomenele de somatizare ale acesteia. Tabloul clinic la care ne referim este dat de o simptomatologie somato-vegetativă multiformă care „maschează” simptomatologia psihiatrică, de fond a depresiei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
vom prezenta în continuare. 1) Nevrozele și echivalentele depresive Pentru K. Schneider și J.J. Lopez-Ibor, nevrozele sunt tulburări care rezultă din prelucrarea interioară a evenimentelor vieții trăite de individ și ulterior „elaborate” sub forma simptomelor nevrotice. Stadiul psihopatologic al nevrozelor pune în evidență o anumită „structură endotimică” complexă în care distingem două aspecte principale: - tristețea vitală sau endotimică, - angoasa vitală sau endotimică. Angoasa este cea care predomină în cazul nevrozelor, pe când tristețea este cea care predomină în cazul depresiilor. Aceste aspecte confirmă natura

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o percepe ca pe o constrângere și pe care o refuză. În acest caz „gestul suicidal” are semnificația simbolică a unei încercări de trecere într-un alt registru al existenței, depășind astfel o „situație-limită” impusă. Studiile efectuate de noi au pus în evidență faptul că numai 15-20% din totalul cazurilor care comit acte suicidare, au o cauză absolut patologică, pe când la restul de 80-85% din cazuri nu se poate pune în evidență nici un fel de cauză patologică, ci conflicte psihologice, morale, sociale, probleme

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
existenței, depășind astfel o „situație-limită” impusă. Studiile efectuate de noi au pus în evidență faptul că numai 15-20% din totalul cazurilor care comit acte suicidare, au o cauză absolut patologică, pe când la restul de 80-85% din cazuri nu se poate pune în evidență nici un fel de cauză patologică, ci conflicte psihologice, morale, sociale, probleme de conștiință, decizii raportate la propria sa viață etc. Așa cum se desprinde din cele afirmate mai sus, nu există un consens în ceea ce privește natura actului suicidal. În acest sens se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
delirul ipohondriac este axat pe starea de sănătate constând în impresia sau chiar convingerea delirantă de „a fi bolnav” sau de a suferi de afecțiuni cronice grave și incurabile, cu un sfârșit fatal. 8) Delirul expansiv-procesiv Această formă de delir pune în evidență o anumită structură psihică, caracterizată prin „tulburări de personalitate de tip procesiv”. Acești indivizi acționează puternic și conștient, fiind în același timp foarte sensibili și suspicioși, ușor de lezat, extrem de vulnerabili la frustări. Unii dintre ei manifestă trăsături hipertimice. Impulsiunea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
neuroangiomatozele Sturge-Weber și Hippel-Lindau. Psihopatologia oligofreniilor Din punct de vedere psihopatologic în cazul oligofreniilor se discută trei aspecte (A. Porot): Nivelul mintal este mai mult sau mai puțin scăzut în raport cu vârsta mintală, fiind net inferior vârstei cronologice reale. El este pus în evidență prin intermediul testelor de inteligență. Manifestări asociate, care cuprind mai multe aspecte, și anume: întârziere în dezvoltarea fizică (staturală, ponderală, infantilism, întârziere în mers, întârziere în dezvoltarea limbajului), manifestări neurologice (pareze, strabism, convulsii), manifestări endocrine sau viscerale diferite. Alte tulburări psihice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]