7,862 matches
-
întârzie și să ocolească în altă parte. Se opri un timp, ca să urmărească în lumina poienii zborul rândunelelor; privi pe luciul pârăului Preluncilor, ca în argint viu, săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de beția vieții. Culi primi de la pământ și de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată văzu venind spre el pe nana Floarea cu două soațe. Una era bătrână și râdea știrb; aceea era nana Serafina. Cealaltă era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ea frun copil... își făcea el socoteală. În liniște, dădea glas adânc boul-bălții. — Ce spui tu? întrebă pescarul. Spui bine? Spune bine, își îndreaptă el spre mine glasul. Zice că mâine prinzi crap. Am adormit brusc; am revăzut într-un adânc de vis toată drama pe care mi-o reprezentase Mitrea Pescăruș. Apoi m-am trezit deodată. Uncheșul nu mai era la vatră. Nu era nici în bordei, nici în pologul lui. Părea a-l fi sorbit o hrubă a nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asemănător cu foamea, dar mai intens, m-a copleșit. Ar fi cazul să țin în frâu asta. Dăm o bilă? am propus. —Joci? —Joc. Double entendre major și un schimb de priviri plin de înțelesuri care a răscolit ceva în adâncul meu. După douăzeci de minute de țintit bile în găuri care mă duceau cu gândul la testicule, l-am bătut pe Aidan. —Joci bine, a zis. —M-ai lăsat să câștig. (L-am împuns în stomac cu tacul.) N-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se mișca însuflețit de o grație lină. Senzația pe care o aveam înotând prin apa albastră era că suntem suspendați într-o lumină albastră. Apa era transparentă ca un perete de sticlă și razele unduitoare ale soarelui luminau apa până în adâncuri, lăsând să se vadă nisipul alb de pe fundul oceanului. Eu și Aidan eram vrăjiți. Ținându-ne de mână înotam alene pe lângă corali delicați și pești în toate combinațiile cromatice posibile; galben cu pete negre; portocaliu cu dungi albe și pești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mi-e inelul?“. Dar eu și Aidan am depășit toate recordurile. Un interval de două luni între începutul relației exclusive și logodnă și trei luni între logodnă și nuntă. Și nici măcar nu eram însărcinată. Dar după lupta cu moartea din adâncuri, eram plină de energie și elan și părea fără rost să aștept orice-ar fi fost. Dorința mea disperată să fac totul chiar acum s-a potolit după câteva săptămâni, dar în acel moment trăiam clipa pe toate planurile. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Neris Hemming. Eu și Mitch ne-am privit în ochi și a fost ca și cum aș fi atins un gard electric, am simțit un bâzzzzz de conexiune. El înțelegea; era singurul care înțelegea. Am privit direct în ochii lui și până în adâncul sufletului lui dezolat, pustiit, și am recunoscut ce vedeam acolo. Capitolul 10tc "Capitolul 10" Oamenii se așezau și se țineau de mână cu cei de lângă ei; am reușit să mă strecor între femeia cu sandalele din anvelopă și tipul pomădat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Abia când am început să mă uit după el mi-am dat seama că nu știam de fapt cum arată. Sunt aici, l-am auzit spunând și m-am întors și m-am trezit privindu-l în ochi, în acele adâncuri dezolante. Am încercat să notez mental o serie de alte amănunte despre el pentru o identificare ulterioară: avea părul foarte scurt și un tricou bleumarin - ia aminte, s-ar putea să nu poarte asta tot timpul - și era puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
deschis mobilul; aveam două mesaje de la el. De ce voia Kevin să-l sun? De ce era urgent? Și deodată, am știut de ce. Kevin voia să-mi vorbească din același motiv din care Aidan refuza. Neliniștea, care pândise, ca o nălucă, în adâncul minții mele de câteva luni, ieșise brusc la suprafață. Sperasem că asta n-avea să se întâmple vreodată. Reușisem chiar să mă conving că n-avea să se întâmple. Dar, orice ar fi fost, era pe cale să se întâmple; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
astăzi se încheiase lungul meu drum de la creier la suflet- în sfârșit realizasem că Aidan nu avea să se întoarcă. Auzisem povestea din popor că trebuie să treacă un an și o zi ca să înțelegem, să înțelegem cu adevărat, în adâncul sufletului, că o persoană a murit. Trebuie să trăim un an întreg fără persoana respectivă, să trăim fiecare moment de referință din viața noastră fără ea - ziua mea, ziua lui, aniversarea nunții noastre, ziua morții lui - și abia când acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Acum știam, cu adevărat, de parcă ultima bucată din puzzle și-ar fi găsit în sfârșit locul: Aidan n-avea să se întoarcă. Pentru prima dată după un lung răstimp am plâns. După luni de zile în care fusesem înghețată până în adâncul ființei, lacrimi calde au început să se reverse. Încet m-am pregătit să plec la serviciu, zăbovind mult mai mult ca de obicei și, în timp ce închideam ușa în urma mea, am auzit în minte vocea lui Aidan spunându-mi: Fă-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un imens disc palid ce părea că se scufundă în câmpia Pannoniei. Pe cer se zăreau deja câteva stele. Pe malul Dunării, la câteva mile de castru, era un mithraeum. Construcția subterană - un templu care celebra nașterea zeului Mithra în adâncul Pământului - îi aștepta pe adepții cultului. Errius se apropie de intrarea templului și aruncă o ultimă privire spre bolta cerească, al cărei stăpân era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o furie dezlănțuită. Când mânia ajunse la culme, încețoșându-i privirea și făcându-i inima să stea în loc, oficiantul dădu semnalul. Timpanul începu să bată repede, sălbatic. Deodată, cei doi bărbați înarmați se dădură în lături. Antonius simți că, în adâncul conștiinței sale, ceva se schimba. Se simți dintr-odată liber, cuprins de o profundă emoție. Se îndreptă spre altar, ridică tinctorium-ul și, cu furie și durere, ca și cum ar fi ucis o parte din el însuși, îl înfipse în pânza întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai puternic decât el. Skorpius e cu neputință de învins, iar sângele celor pe care îi învinge îl închin lui Marte. — Păzește-te de Orpheus - glasul vrăjitoarei devenise răgușit și profund, părând că iese din gura unui monstru aflat în adâncul infernului. — Orpheus! strigă Vitellius. Spune-mi cine este Orpheus! Cel mai puternic gladiator? Unde-l pot găsi? — Orpheus... Da, este cel mai puternic. Păzește-te de Orpheus, repetă glasul ce devenise un mârâit teribil, în vreme ce soarele dispărea printre crengile frasinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu pielea foarte albă, apoi trupul gol, uns cu ulei, ce strălucea în lumina soarelui. Purta doar un perizom roșu. Picioarele, groase ca niște trunchiuri de copaci, se sprijineau, goale, pe platforma ce părea să-l aducă pe gladiator din adâncul infernului. „Skorpius“, se gândi Valerius. I se păru că bărbatul acela uriaș semăna cu un monstru marin, din cauza solzilor de bronz care îi acopereau brațul stâng. Avu impresia că omul cu un aer sălbatic și violent îi rezerva un destin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu sabia ținta de paie. De fiecare dată când atingea ținta se simțea cuprins de o furie asemănătoare cu cea care îl determinase să dea buzna în pulvinar ca să-l ucidă pe Vitellius. Da, zise Proculus. Cam asta e... În adâncul sufletului, trebuie să simți ceva asemănător. — Îmi citești gândurile, zise Valerius, îndreptându-se spre cercul de plecare. — Știi asta, nu? De îndată ce Valerius ajunse pe poziție, Proculus apucă bățul de un capăt. — O luăm de la început. De multe ori, Proculus simula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să aprindă torțele stăteau nemișcați, privindu-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să cheme din adâncurile pământului sau din cer spiritele războinicilor ce muriseră la Bedriacum cu arma în mână. Fantomele însângerate se strânseră în jurul castrului și se apropiară de comandanți și de soldații adunați sub cerul pe care mulți îl găseau asemănător cu bolțile templelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai crudă... Vreme de patru zile și patru nopți, a dat foc la temple și la case... A rămas în picioare doar templul zeiței Mephitis, aflat în afara zidurilor - Titus coborî glasul. Zeița vaporilor de sulf, a aburilor ce vin din adâncul infernului... Doar ea a scăpat. — Și amfiteatrul? întrebă Antonius cu răceală, ridicând capul. Îmi închipui că Legiunea a treisprezecea i-a dat foc. — A ars. Iar asta mă bucură, după cum îți poți închipui, răspunse Titus, făcând un gest ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și totuși, el rămase tăcut. Privindu-și fiul, Kulfi își simți trecutul revenind în viteză, învăluind-o în amintirea unor vremuri când era tânără, când mintea-i era plină de cotloane întunecate, când gândurile îi erau profunde și veneau din adâncuri și nu puteau fi rostite prea ușor cu voce tare. Își aminti lumina unei stele îndepărtate în ochii ei, o privire de nerecunoscut care o făcuse să-și fie ei însăși străină când se privea în oglindă. Își aminti disperarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
șoapte se așternu peste musafiri. Kulfi se ridică fără nici un sunet și se îndepărtă în vârful picioarelor ca să se apuce să pregătească cina lui Sampath. În Shahkot, gătea doar din când în când, în momentul în care inspirația urca din adâncurile subconștientului ei, se năpustea și o înghițea asemeni unui val de maree. Dar cum să împace visele sale sălbatice cu viața pașnică din Shahkot, cu bucătăria minusculă, cu mesele luate pe masa veche, acoperită cu mușama? Mereu, felurile de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Vera Crăciun Îți închin aceste rânduri Din adânc de dor, din gânduri, Din iubirea-mi de copilă... Lacrimi las pe prima filă! Iar pe-a doua, flori și muguri, Soarele pe cer, amurguri, Luna-n tainică idilă... Lacrimi las pe prima filă! Sfârșesc cu viscol și vânt, Când
Mamei. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_545]
-
Uite ce e, sulă mare și tare. E cazul să încetezi. Prea te ții scai de capul nostru de atâta timp. Uite că e și cineva care s-a săturat. Gata. Ieși. Din câte știu, tiranii sunt niște lași în adâncul ființei lor. Frica e un tiran, dar ceva îmi spune că frica nu e lașă. Ba îmi vine să cred că frica e cât se poate de curajoasă. Frica mă va trece pragul și mă va propti în mijlocul străzii printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lovit iar metalul, de data asta fără vlagă. Timpul și căldura au izbucnit dintr-odată. Fielding Goodney mă aștepta deja la Dimmesdale Room. Era puțin trecut de șase. Cocoțat printre scaunele înalte, cam în dezordine, stătea cu spatele la mine, prăbușit în adâncurile paharului, cu două degete moi, ridicate în semn de avertisment sau solicitare. I-am văzut fața expresivă, peste care oglinda mată își revărsa albul oțelit. Barmanul cu figură de mocofan îi asculta cu atenție comenzile. — Să curgă doar peste gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
întinsă lângă mine pe cearșaful de satin, am fumat un trabuc și mi-am terminat șampania, cu gândul la ce înseamnă să trăiești bine. Într-un fel, cred că într-adevăr vreau să trăiesc bine. Dar cu ce preț? În adâncul ființei mele sunt un tip cu adevărat fericit. Se spune că fericirea e balsamul durerii și din punctul ăsta de vedere sunt un fericit. Mi se întâmplă adesea să-mi îndulcesc suferința. Dar așa se întâmplă cu durerea. Și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-ți adevărul. Când a fost ultima dată când o altă ființă omenească te-a lăsat să-ți pui capul pe: inima ei, ți-a mângâiat obrazul și ți-a spus ceva care să te facă să te simți bine până în adâncul sufletului? Nu se întâmplă prea des, nu-i așa? Am putea face un târg? O, Doamne (pariez că ți-e mintea la așa ceva), povestea cu capul-ținut-pe-inimă, aș putea s-o folosesc puțin. Am căscat și m-am întins - și aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
catifea. Aținându-mi privirea, Caduta își desfăcu volanele cămășii. Deschise agrafa care marca despărțitura din sutienul masiv. — Haide, John, spuse ea. M-am ridicat, am înaintat, am îngenuncheat. Îmi trase fața spre inima ei. Am simțit agitația puternică venind din adâncul grăsimii ucigătoare. — N-ai avut niciodată o mamă, nu-i așa, John? Vocea îmi era sufocată, dar ceea ce am spus a fost: — Nu, n-am avut niciodată. La prima vedere, se pare că în capul meu există patru voci distincte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]