KorAP: Find »[drukola/base=agăța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...187 188 189 ...272 >

6,798 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

gesturile ulterioare; nu mai avem o reconstituire; o panică reală cuprinde personajele; la început își vor pierde capul cu toții, vor acționa dezlânat; în cădere BRUNO se agață de cei doi, își pierde rând pe rând punctele de sprijin și se agață de marginea gropii; cei doi nu îndrăznesc să intervină, sunt paralizați de spaimă; din adâncul gropii se aude un urlet dement, BRUNO luptă ca să iasă, reușește să se ridice puțin, este tras din nou în adânc; se agață de lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
și se agață de marginea gropii; cei doi nu îndrăznesc să intervină, sunt paralizați de spaimă; din adâncul gropii se aude un urlet dement, BRUNO luptă ca să iasă, reușește să se ridice puțin, este tras din nou în adânc; se agață de lucrurile din jurul gropii care alunecă însă sub forța care îl trage pe BRUNO în groapă; BRUNO urlă, strigă după ajutor, plânge; GRUBI nu înțelege în primele secunde despre ce este vorba.) BRUNO ( Alunecând în groapă.): Uiii! Gruuuubiiiii... Uahhhhrrrr... etc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pe GRUBI; acesta lovește cu picioarele și se urcă dincolo de limita la care poate fi ajuns, chiar deasupra ceasului.) GRUBI: Las’ că v-arăt eu vouă... TOȚI: - Ce-i cu el? — E nebun? — Ce face? — Jos cu el! S-a agățat de ceasul revoluției! Săriți! FETIȘCANA (Scoțând un urlet care e, evident, în afara piesei.): Ce vrei să faci? Grubi! VIZITATORUL (La fel, pe un ton indiferent.): Zău, iar începi? GRUBI (Furios.): Las’ că v-arăt eu revoluție! BRUNO: Nu se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
uită în sus de-a lungul funiei.) OMUL CU SACAUA: Ei? Vine? VIZITATORUL: Se vede ceva? BRUNO: Nimic! (Brusc funia își încetinește mișcarea; personajele reacționează cu o undă de speranță.) TOȚI: — Ce e? — S-a rupt? — Cade? — Da? S-a agățat de ceva? (Funia își reia căderea rapidă, dar, timp de câteva zeci de secunde își schimbă înfățișarea; are o culoare roșie, de ea sunt agățate câteva resturi vestimentare; această curgere are o înfățișare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cu o undă de speranță.) TOȚI: — Ce e? — S-a rupt? — Cade? — Da? S-a agățat de ceva? (Funia își reia căderea rapidă, dar, timp de câteva zeci de secunde își schimbă înfățișarea; are o culoare roșie, de ea sunt agățate câteva resturi vestimentare; această curgere are o înfățișare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a sfârșit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grabi! Le recunosc dintr-o mie! TOȚI (Speriați.): - Sânge? — Cum? — De unde? — Sângele lui Grufoi! Vai! Sângele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-te după apă. Trebuie să beau multă apă... Mi s-a făcut sete de la sticle... PARASCHIV (Ia găleata și începe să urce scara spre chepeng; distanța față de dușumea este de cel puțin cinci-șase metri; în momentul în care PARASCHIV se agață cu o mână de chepeng MACABEUS, cu o lovitură de picior, îi zboară scara; PARASCHIV rămâne agățat de mânerul chepengului cu o mână iar cu cealaltă ține găleata.): Ce dracu’ faci? MACABEUS (Calm, sparge gâtul unei sticle și așază restul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
găleata și începe să urce scara spre chepeng; distanța față de dușumea este de cel puțin cinci-șase metri; în momentul în care PARASCHIV se agață cu o mână de chepeng MACABEUS, cu o lovitură de picior, îi zboară scara; PARASCHIV rămâne agățat de mânerul chepengului cu o mână iar cu cealaltă ține găleata.): Ce dracu’ faci? MACABEUS (Calm, sparge gâtul unei sticle și așază restul cam în locul în care ar trebui să cadă PARASCHIV.): Stai liniștit. Începem un joc nou. PARASCHIV: Ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să te omor astă noapte... MACABEUS (Continuă operațiunea cu sticlele.): Și? Ai adormit? PARASCHIV: Da... MACABEUS ( Reașază câteva cioburi.): Din moment ce nu m-ai omorât... (Sparge o sticlă.) aș putea spune că mi-ai salvat viața... PARASCHIV (Aruncă găleata și se agață și cu cealaltă mână; MACABEUS prinde găleata din zbor.) MACABEUS: Așa! Acum ai tot ce-ți trebuie. PARASCHIV (Scuipă în direcția lui MACABEUS.): Lepră! MACABEUS: Vorbești urât... (Își aprinde o țigară; aruncă fumul spre tavan.) Vorbești foarte urât și din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de tăcere.) Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus încep din nou tropăiturile și răcnetele; apoi câteva explozii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cu fața și cu mâinile deasupra deschizăturii; în acest moment se produce o explozie puternică, un fum negru pătrunde în încăpere; cei doi sunt aruncați pur și simplu de pe trepte, se rostogolesc în jos ținându-se unul de altul și agățându-se de scară cu disperare; MACABEUS scoate un urlet îngrozitor, își duce mâinile la față, se rostogolește apoi urlând și rămâne înțepenit la piciorul mesei, cu fața în jos și cu mâinile ghemuite la piept; fluxul exploziei a stins flacăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
văd palma... Îți văd și palma? PARASCHIV (Poticnindu-se prin cameră, căutându-l pe INAMIC.): Ce zice? Ce zice Maco? MACABEUS: Ia te uită... Ai și puță... Hi-hi... (Copilărește, extatic.) Uite-l pe Paraschiv! (Către INAMIC.) Ce zice Paraschiv? PARASCHIV (Agățat de INAMIC.): Ce zice? Ce zice el? Ce zice Maco? MACABEUS (Care asurzește, agățat de INAMIC.): Ce zice Chivi? Ce zace? Ce tot zice acolo? PARASCHIV: Nu mai văd, nu mai aud... Mi-e silă... INAMICUL (Către MACABEUS.): Zice că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
INAMIC.): Ce zice? Ce zice Maco? MACABEUS: Ia te uită... Ai și puță... Hi-hi... (Copilărește, extatic.) Uite-l pe Paraschiv! (Către INAMIC.) Ce zice Paraschiv? PARASCHIV (Agățat de INAMIC.): Ce zice? Ce zice el? Ce zice Maco? MACABEUS (Care asurzește, agățat de INAMIC.): Ce zice Chivi? Ce zace? Ce tot zice acolo? PARASCHIV: Nu mai văd, nu mai aud... Mi-e silă... INAMICUL (Către MACABEUS.): Zice că nu mai aude... că nu mai vede... (PARASCHIV va pipăi, mirat, obiectele din încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prin fața cuștii... Îmi plăcea locul ăla și atât... Că era soare... era curat... (Brusc naiv, plictisit.) Mai bine mă culc... (Pentru sine.) Sau poate i-am dat drumul din plictiseală.... Asta e! Cred că mă plictiseam îngrozitor... He-he... INAMICUL se agață, plângând, de MACABEUS, apoi de PARASCHIV. Brusc, MACABEUS își toarnă o cană plină cu apă și o bea pe nerăsuflate. Îi toarnă apoi lui PARASCHIV și apoi INAMICULUI. MACABEUȘ: E nebun. PARASCHIV: Cum? MACABEUS: E nebun. Mai bine mâncăm o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nervoase; SOLDATUL BINE ECHIPAT se sperie, se sperie cumplit de tot, face o mișcare de întoarcere, în această mișcare își scapă un picior, scara se prăbușește, soldatul își pierde echilibrul, alunecă de tot, chepengul cade și SOLDATUL BINE ECHIPAT rămâne agățat de chepeng, cu mitraliera la gât și cu trompeta după curea; se zvârcolește de câteva ori, apoi se liniștește, strivit de melodia care ia în posesie universul; ultima imagine: SOLDATUL BINE ECHIPAT agățat de mânerul chepengului; cele trei cadavre în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
chepengul cade și SOLDATUL BINE ECHIPAT rămâne agățat de chepeng, cu mitraliera la gât și cu trompeta după curea; se zvârcolește de câteva ori, apoi se liniștește, strivit de melodia care ia în posesie universul; ultima imagine: SOLDATUL BINE ECHIPAT agățat de mânerul chepengului; cele trei cadavre în sânge; melodia, tot mai puternică, triumfând peste specia umană.) ȘI CU VIOLONCELUL CE FACEM? Piesă într-un act Personaje: BĂRBATUL CU VIOLONCELUL BĂRBATUL CU ZIARUL BĂTRÎNUL CU BASTON DOAMNA CU VOAL devenind DOAMNA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mai multe, alteori cad două, trei... Uneori cad cu sutele... Sunt și dimineți când cad câte una ori câte nici una... Azi au căzut mai multe. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: N-am știut de păsările astea ( Se uită la una din ele, agățată de un felinar; o ia, o cercetează atent, apoi, cu două degete, o aruncă în grămadă.) De ce au ochii deschiși? HAMALUL: Așa mor ele... Cu ochii deschiși. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate că se uită la cer... HAMALUL: Nu se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

două ștergătoare. Fâș fâș. Roțile scârțâie. Fâș fâș. Motorul urcă în viteza a treia. Fâș fâș. Umbra suie pe scaunul din față. Fâș fâș. O roată din dreapta a trecut peste un capac de canal. Fâș fâș. O picătură de apă agățată de parbriz încearcă să ajungă și ea undeva. Fâș fâș. Apoi alta. Semaforul o iluminează violent. Fâș fâș. Apoi alta. ─ Spătarului 29, se aude prin stație. Spătarului 29, în cinci. Spătarului 29, hai care sunteți, în zece. Spătarului 29, donșoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
cu flori de păpădie? Nici asta? Mă înșel eu? Nu prea cred. Dar vaza aia chinezească a mamei, de ce ai spart-o, Pascal? Eu n-am zis nimic, mormăie acesta. Lucrurile pe care psihologia le numește abisale sunt niște moluște agățate sub stânci. Până și un turist dă de ele. Pentru Moby Dick trebuie altfel de pregătire, adaugă pictorul, dând vag din mână. Aurora mai trage o dușcă. Era din nou vară. Fata, care între timp nu mai era acea drăgălașă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
să ajungi? întreabă Aurora. Arhitectura corespunde regnului mineral, adaugă Pascal. Unghiuri, cuburi, grinzi. Dincolo de muzee și palate, în orice caz, zice pictorul. Tibetanii fac picturile-alea pe nisip, câte o lună întreagă, după care le distrug. Nu știu de ce ne agățăm atâta de durată. Pictorul ridică unul câte unul trei degete. ─ Trecut, efemer, viitor. Numai atât? Și urechea? întreabă Pascal. Ce vrei să spui? întreabă Aurora. ─ Habar n-am, dă din umeri pictorul. ─ Urechea nu poate fi reprezentată. Mai singură aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
să fie aici? În această dimineață crâncenă cu treizeci de grade sub zero, cine să vrea să se miște, să tropăie în stație, să se urce cum o putea în autobuzul care gâfâie gata să facă infarct, să rămână acolo agățat cine știe cum, într-un picior, într-o mână, înghiontit din toate părțile, pentru ca în sfârșit să coboare înapoi în aerul înghețat, urmat de sudălmile șoferului ursuz, și pe bună dreptate, ce, parcă el vrea să conducă acest autobuz betegit la ora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

fața întoarsă spre ușa dublă, masivă, care se deschidea încetișor, opintit. Și dispăru, undeva prin perete, pe lângă dulapul cu regulamente și colecția incompletă a revistei Pentru patrie. Părintele Macovei se strecură anevoie printre ușile capitonate, încovoiat, umilincios. Poala anteriului se agățase de o țintă și preotul o smunci ferit. Se opri în dreptul măsuței cu câțiva trandafiri aproape veștejiți. Goncea se ridică. Veni spre el și-l privi nedumerit. Părintele, înalt, gârbovit, cu barba colilie, își rezemă de colțul măsuței servieta gălbuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
careva de avea tijă când a plecat la drumul lui? Scrie la dosar că avea tijă la el când l-a săltat? Există vreun document de predare-primire în care să zică la inventar ceva de tija asta de care se agață acu’ inginerul ăsta? Nu scrie. N-avea, popo, semnalimente de tijă, manivelă, bujie sau ce dracu mai vrea ăsta să-i dăm acu’. N-avea, nu scrie. Nici p-afară, nici pă dinăuntru. Se întinse peste birou, ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Biserica „Sfinții Constantin și Elena“ îl ținea (printr-un nepot). A plecat pe la trei noaptea din local, singur, în „Audi“-ul său. Mașina a fost găsită dimineața în vârful vechiului turn de apă a orașului, pe Aliorului 29 bis. Avea agățat de ea și un steag albastru cu stelele roată, al Uniunii Europene. Pompierii de la descarcerare, care veniseră să dea jos mașina, povesteau uimiți cum, în tot timpul operațiunii, o pasăre albă, mai mică decât o vrabie, zbura în jurul lor. Părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mai apucă. Unul dintre bărbați, cel înalt, burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, uns din belșug cu untură de rechin, apucă femeia de ceafă și o trase după el spre calorifer. Ea dădu să spună ceva. Încercă să se agațe de lanțul gros ce-i spânzura aceluia pe,un gherdan gros, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă ar fi îndemnat-o să se topească și ea de veselia ce-l cuprinsese. Bătrâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
stăteau, aproape îmbrățișați în dreptul cofetăriei „Tryby Tromphy“, ținută de Ohaia Micigana, mezina lui Cangurașu Brandaburlea, păreau o pereche de îndrăgostiți. Una dintre multele perechi în care femeia, mai în vârstă, mătorită în zile, cu semne vădite ale trecerii anilor, se agață disperată de tânărul buimac, încă neciobit de ani, de vorbe, de amăgiri. O cuprinse pe după umeri și o trase ușor după el. - Mamă, te rog eu, nu mai schimba discuția. Te iei de domnul Dominic. Nu l-ai auzit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]