4,725 matches
-
femmes fragiles simbolisto-decadente, iar acest fapt, în contextul tabloului său, este în măsură să potențeze forța viziunii care luminează întregul ansamblu. În același timp, această forță a speranței pare să-și aibă sursa în tinerețe. Nu fără o undă de ambiguitate, speranța apare în chiar momentul agoniei, sursa ei secretă este chiar disperarea. Verona conferă o expresie alegoric-simbolică unei état d'âme pe care pictorii simboliști o privilegiază. De asemenea, tabloul pictorului belgian Léon Frederic, Poporul va vedea într-o zi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
înspăimântător combinat cu un corp armonios rezultă o figură hibridă, a cărei natură rămâne enigmatică. Inserându-se într-o binecunoscută tradiție simbolistă, feminitatea devine la Filip Marin monstruoasă și înfricoșătoare"264. Aliajul se înscrie în siajul sensibilității decadente pentru care ambiguitatea sexuală constituie expresia predilectă, fondatoare, având în vedere că pe trupul masculin este lipit un cap feminin. Într-un fel, tratarea celor două dimensiuni arhetipale, cea feminină (Anima) și cea masculină (Animus), într-o proximitate sugestivă a unui dezastru delectabil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de a fi stilizat portretul acestuia întruchipat de masca luată de Filip Marin, a cărei interpretare reușită se regăsește reprodusă pe coperta cărții lui George Călinescu, ediția Princeps. Oscar Han se îndepărtează de expresia simbolistă, eliminând orice particularism deformant, orice ambiguitate, orice detaliu biografist, sfârșind prin a cantona reprezentarea într-un spațiu ideal, atemporal, neoplatonic, un spațiu hiper-eonic. O astfel de reprezentare se deschide kitschului și întrebuințărilor lui ideologice, culminând cu eminescianizarea de un prost gust monumental a cuplului dictatorial, Nicolae
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unui transport voluptos prezidat de o feminitate care-l incorporează ca seducție și exacțiune, a unui fascin inomabil în proximitatea disoluției. Lucrarea invocă invitația la meditație pusă în scenă de un memento mori, pentru a o deturna către zona de ambiguitate unde angoasa și dorința, extazul și decepția, erotismul și moartea se întâlnesc. O întreagă serie Fără popas, Pocăința, Ursita, În mrejele satirului, Prăbușirea invocă fie extremele simboliste ale unui satanism decadent, fie punerea într-o ecuație plastică a unor stări
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai mult decadentă decât simbolistă, și pe Paciurea într-o dimensiune mai mult simbolistă decât decadentă. Însă numitorul comun al lucrărilor invocate ale celor doi artiști îl constituie relația artistului cu dimensiunea fantasmală a creației sale, raport problematic, marcat de ambiguitatea unei feminități virtual punitive a creației care-și domină creatorul. Himera malczewiaskiană stă ca un animal de pradă pe trupul artistului paralizat, corpul său animal și interfața feminoidă fiind clar evidențiate, așa cum himerele paciuriene îl bântuie pe artistul care le-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
bine să se confunde cu sfinxul datorită corpului ei felin, alteori predomină elementul ofidian sau, ca în acest caz, elementul aviar devine preponderent. În ciuda naturii de prădător nocturn a bufniței, conotația malefică pare să lipsească. De asemenea, lipsește acea litigioasă ambiguitate sexuală a sfincșilor și himerelor decadente, care abundă în pictura de sensibilitate simbolistă de la Gustave Moreau la Franz von Stück, de la Alexandre Séon la Jacek Malczewski. Sculptorul pare să se fi detașat de codul simbolico-mitologic consacrat, prin care bufnița o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sorei sale Margueritte, față de care acesta nutrea o profundă afecțiune, relația cu sora sa fiind una din temele obsedante la Khnopff, temă transpusă în cheie simbolistă. În tabloul Mângâieri (1898), anxietatea nu a dispărut complet, ea rămâne la nivelul unei ambiguități care trimite și cu aportul aluziei biografiste la o serie de relații tabuizate. Paciurea distruge relația de cuplu fatal, litigios, himeră/sfinx/femeie-bărbat/victimă, relație proprie sensibilității decadente, și își insolitează propriile sale himere, le desface de orice parteneriat dramatic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simboliștilor. Prin respingerea acestui sens vechi, Paciurea restabilește autonomia himerelor față de originea lor culturală. Aceasta, în opinia mea, este gestul fundamental modernist al lui Paciurea: (...) Aceste himere nu mai exprimă o semnificație clară pentru aer, pământ și apă, ci refac ambiguitatea eternă a acestor elemente primordiale ale lumii noastre la momentul potrivit pentru noi"348. Există însă un referent textual, invocat prin sugestie, și anume poezia eminesciană a universului chimeric. Pentru aceasta stau mărturie schițele pentru un monument Eminescu, pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
latura morbidă de cavaler al apocalipsei. Capitolul VII VII.1. Spectrul decadentismului: la Femme Fatale Atât în literatură cât și în arta plastică, discursul decadent se configurează în jurul acestei alterități virtual punitive, a feminității, iar în centrul său se află ambiguitatea sexuală. Figurile tipice ale femeii fatale cu o prestigioasă carieră în artă revin în atenția artiștilor de la finele secolului al XIX-lea, însă fenomenul decadent se manifestă în datele unei ambivalențe fondatoare de tensiuni între contrarii. Femme fatale apare alături de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
incertitudine. Faptul echivalează cu încercarea de a proiecta un rol prestigios, un model prin care feminitatea este dezarmată de arsenalul sexualității sale pentru a îmbrăca un veșmânt angelic. Această direcție nu elimină complet virtualitățile punitive ale sexualității și păstrează adesea ambiguitatea fondatoare a feminității în ecuația esteticii decadente, însă răspunde unei sensibilități simboliste descărcate de negativismul propriu temelor și reprezentării decadente. Rodolphe Rapetti descoperă această "misoginie fascinată" vehiculată de ipostazele feminității prezente în arta plastică, deopotrivă cu o idealizare a corpului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pretextul, scena unei alte confruntări dramatice, un război al sexelor. Holofern apare acum în ipostaza de victimă, ca și în Jurisprudența aceluiași Klimt, și nu de reprezentant al violenței și barbariei cele două tablouri sunt concepute în aproximativ aceeași perioadă. Ambiguitatea decurge din faptul că Judith ține capul tăiat al lui Holofern cu un gest aproape tandru, care poate glisa oricând în mângâiere, situație care amortizează conflictul de ordin patriotic sau politic, 2) expresia chipului ei relevă extazul erotic, buzele senzual
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru poporul ei, ci din exercițiul de putere exercitat asupra celui mai puternic, deținător prin excelență a tuturor atributelor puterii. Victoria lui Judith se desfășoară pe un alt teren de luptă, cel al războiului dintre sexe, și se încarcă cu ambiguitatea unui erotism caruia îi conferă o aură perversă. În contextul esteticii decadente, victoria asupra bărbatului este capitalizată ca suprema sursă a satisfacției sexuale, iar toate celelalte motivații țin de domeniul secundarului. Tabloul este surplombat de elementul decorativ, aurul constituind o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca pentru a ataca. În Senzualitate (1891), șarpele încolăcește corpul femeii-Melusină, trecându-i printre coapse asemeni unui gigantic penis, în timp ce privirea ei se păstrează în aceeași notă lascivă. Elementul viril o pune în posesia puterii, dar o și predă unei ambiguități sexuale pe care Gudrun Körner o transferă la nivelul unei ambiguități a lecturii. Această juxtapunere a celor două naturi ne situează în plină sintaxă monstruoasă, creatură bicefală, femeia-Melusină relevă cele două ipostaze ale sale. "Cele trei motive principale torsul uman
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
trecându-i printre coapse asemeni unui gigantic penis, în timp ce privirea ei se păstrează în aceeași notă lascivă. Elementul viril o pune în posesia puterii, dar o și predă unei ambiguități sexuale pe care Gudrun Körner o transferă la nivelul unei ambiguități a lecturii. Această juxtapunere a celor două naturi ne situează în plină sintaxă monstruoasă, creatură bicefală, femeia-Melusină relevă cele două ipostaze ale sale. "Cele trei motive principale torsul uman, șarpele și capul uman sunt atât autonome din punct de vedere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
printre care se află și Nud, (inventar 309, nedatat, nesemnat, ulei pe carton, 0,980 x 0,570 cm), aflat în prezent la Muzeul Național de Artă al României, Pallady urmează rețetarul simbolisto-decadent al înscrierii feminității într-o arie a ambiguității, abandonată complet pulsiunilor sale sexuale. Într-un alt tablou, senzualitatea se dublează de o notă de reverie. Culcată pe niște perne pe un divan, cu o moliciune orientală de odaliscă, femeia pare transportată în paradisul artificial al unei feerii opiacee
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeie goală pare să se afle într-o transă voluptuoasă pe care i-o provoacă sau o sugerează atingerea florilor, două cale, una al cărei pistil îi atinge sânul, iar cealaltă îi indică sau este menită să-i camufleze sexul, ambiguitatea revelatoare. Diferența față de nudul aflat la Muzeul de Artă al României constă în faptul că, în cazul ilustrației de copertă, femeia are în dreptul pântecului o floare neagră, o floare tropicală care-i acoperă sexul, sau mai precis i se substituie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aerul de expectativă dezolată a vampirului izolat. În cronica pe care i-o face lui Theodor Pallady cu ocazia expoziției de Ateneu din 1913, Arghezi sesizează poate cel mai bine dimensiunea simbolistă a erotismului figurilor feminine ale lui Pallady și ambiguitatea care o însoțește. Un animism în cheie simbolistă definește deopotrivă tabloul ca obiect animat și subiectul lui: Tablourile sale sunt ființe întregi înzestrate cu suprasimțuri rafinate. Domnul Pallady tot visând, gândește însă și răscolește nevăzute simboluri"372. În spațiul visului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aproape 4/5 din fundal, unde la limita vizibilității se pot observa niște crini, într-un colț. Opțiunea lui Khnopff scoate în evidență calele, flori pretențioase, cu o sugestie carnală. În ciuda grației, a albului veșmântului și a decorului-cadru, persistă o ambiguitate în ce o privește pe această femeie, care împiedică încadrarea ei în tipologie, fie cea a unei femme fragile sau a unei femme fatale. Spre deosebire de tabloul lui Pallady, calele nu devin eufemismele devoalate ale unei sexualități febricitate senzual, privirea este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
au învățat-o la München a fost maniera de a reprezenta chipul omenesc ca o majoră înscenare fizionomică a vieții lăuntrice a modelului [...]386. Portretul de femeie reprezintă genul în care se reflectă noua sensibilitate, figurile feminine induc uneori o ambiguitate stranie. Moștenitoarea romanticei femei elfice, la femme fragile, este la fel de enigmatică precum la femme fatale. Un rol important îl joacă stările, marcate de o spiritualizare a afectelor, astfel că stările meditative, adeseori subliniate prin lectura unor cărți, tind să confere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
artei sale, dar și a morții. Și Jean Delville pictează pe aceeași temă a lirei lui Orfeu, capul acestuia fiind prins între corzile lirei sale, asemeni unei măști mortuare. Jean Delville a utilizat chiar chipul soției sale, de aici și ambiguitatea care rezidă în androginia acestui chip, de o frumusețe spectrală. Lira, instrumentul artei lui Orfeu, servește drept suport pentru capul său devenit trofeu. Odilon Redon preia la rândul său tema, numai că, de data aceasta, lira și capul lui Orfeu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care se alătură gigantul Polifem cu un aspect simiesc și o serie de alte personaje din care se detașează unul, o femeie în vârstă cu sânii revărsați peste un pântec excesiv gonflat, sugerând sarcastic o sarcină. Personajul evidențiază o anumită ambiguitate sexuală, amplificată de prezența pe un plan superior a uneia dintre acele femmes fatales de o tulburătoare senzualitate. Corul de îngeri în cel de-al treilea panou va oferi contrapondere acestei sexualizări agresive și seductive, a răului la puterea femininului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
minimalizeze această dimensiune a creației sale, caracterizată printr-o manierizare până la Kitsch a Jugendstilului în pictura reprezentanților acestora și epigonilor lor. Jugendstilul, termenul german pentru Art-Nouveau, incorporează Kitschul ca ideal de frumusețe, accesibilizat, precum și senzualitatea unui erotism minat de delicioase ambiguități. Prin urmare, o critică lipsită de parti-pris-urile unor ierarhizări severe, urmărind atât liniile de forță și punctele de convergență cât și replierile pasagere în creația pictorului, asociate anumitor perioade sau influențe, poate fi fertilă pentru înțelegerea operei artistului. Momentul formării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se află și pe o poziție mai joasă decât celelalte și își ascunde privirea atât în pliurile veșmântului său, cât și utilizând ca paravan corpul uneia dintre ele. Brațele celorlalte o susțin și în egală măsură îi conferă protecție. Această ambiguitate nu se vrea rezolvată pe deplin. O alta își ascunde privirea și-și întoarce capul, astfel încât să nu-i putem vedea chipul. Aici avem de-a face cu o substituție semnificativă a privirii ca expresie a vizibilului -, tranzitivă, cu un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cor al bocitoarelor, altele, mai depărtate, în fundal, parcă abia au primit vestea și se grăbesc să ajungă la fața locului. Călăul, sau doar un servitor, se află într-o atitudine de prosternare la picioarele Salomeei. Scena păstrează o anumită ambiguitate, nu știm precis pe cine sau ce venerează acest personaj, servitor sau călău, pe stăpâna sa, ori capul Sfântului Ioan. Cruzimea apare în prim plan, fără a fi stilizată: sângele se scurge în picuri grei din capul proaspăt tăiat, căzând
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Salomeea lui Storck, postura dă măsura nu unei contradicții ireconciliabile, ci, mai degrabă, a unei tensiuni perpetue, suspendate în încordarea de arc a corpului care pare că nu se va elibera niciodată. Rezolvarea acestei tensiuni rămâne într-o zonă a ambiguității, pentru că formula aleasă de Storck îmbină această grație contorsionată a nimfetei cu o subversivă refuncționalizare a posturii și a corpului, servind drept stativ pentru capul Sfântului Ioan. În figura "gimnastică" există sugestia pios-hieratică a unei rugăciuni, însă poziția anatomic imposibilă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]