5,949 matches
-
este deschis la negocieri. În Ierusalim nu exist) momente liniștite, nu pentru cei care pun Întreb)ri. Stai comod În fața unei cești de cafea pentru a savură o conversatie oriental) cu un om inteligent. Brusc, esti implicat Într-o discuție aprins). La o ceașc) de ceai, Îi povestesc lui Shahar ce a spus Abu Zuluf. Nu Îmi place s) le vorbesc despre aceste probleme superficial, știind cât au avut de suferit. Sunt puține familii În Israel care nu și-au pierdut
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
mea Olimpia ca să-i iasă cea mai delicioasă salată de vinete de pe planetă. Seara, când am revenit cu produsul meu gastronomico-teatral printre actori, spațiul era transformat. Ce păruse neprietenos devenise dintr-odată atrăgător datorită culorilor vesele ale cortului instalat, lumânări aprinse formau un coridor, ghidându-ne spre un spațiu intim unde eram invitați să ne așezăm pe perne și covorașe marocane, câteva instrumente muzicale fiind distribuite celor amatori să le Încerce. Numele României a fost pentru prima oară menționat acolo În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
latină. Dar, cum Ellen nu avea bani să angajeze decât o trupă de opt, am fost nevoit să fac o selecție foarte riguroasă. În timpul audițiilor, În holul teatrului am fost acostat de o tânără cu păr lung de un roșu aprins și cu o chitară atârnată de gât: „Am auzit că montați Medeea. Nu aveți nevoie de un compozitor? Tocmai am absolvit Bennington College la secția Compoziție și caut de lucru“. De obicei sunt cam rezervat față de astfel de propuneri spontane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a mamei cu fiica Într-un abator sordid, plin de trupuri Încă sângerânde de animale despuiate, ce atârnau În aer ca jertfe de sacrificiu. Coborând pe scări Înguste, membrii procesiunii regale se Întrezăreau alergând agitați În căutarea Electrei, cărând torțe aprinse, plini de suspiciune, temându-se unii de alții. Scena dintre mamă și fiică, cea mai lungă din operă, era jucată În jurul băii pline cu apă unde avusese loc crima, bazin de care se foloseau, cu intenții diverse, de la purificare la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ceva esențial În atmosfera instituției. Trilogia a fost catalizatorul ideal pentru producerea acestui miracol. Era cadoul pe care ținusem să-l fac tuturor, revenit În teatrul românesc după douăzeci de ani de absență. Aveam motive suficiente să cred ca odată aprinsă făclia, Naționalul va putea să continue pe o pistă nouă. Repertoriul odată Întocmit va da, normal, șanse regizorilor tineri să monteze proiecte inovatoare, având un aliat În generația proaspăt sosită care, Îmi Închipuiam, Își va aduce contribuția așteptată la menținerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un om care se jeluia În Întuneric, la lumina unei lumânări, că i-a murit măgarul și nu mai știe cum să-și ducă viața mai departe de unul singur. La care Nastratin Îi spune: „Plânge cât poftești, dar ține aprinsă lumânarea!“. Oedipe la Opera Română (sau un coșmar balcanic revăzut În cheie comică) În 1994, la un an de la demisia mea de la Național, Caramitru mă sună la New York și-mi propune să montez Oedipe la Opera Română, În cadrul Festivalului Enescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
uniunii dintre femeie și bărbat avea conotația mistică a contopirii celor două principii opuse Într-un singur suflet. Astăzi nu mai suntem conectați la aceeași sursă de Înțelepciune, de aceea piesa a devenit o „piesă-problemă“ și provoacă adesea reacții destul de aprinse. În conformitate cu mentalitățile contemporane, Îmblânzirea scorpiei a fost văzută adesea ca o „bătălie a sexelor“, În care titlul de Învingător e atribuit când unui sex, când celuilalt, În funcție de „orientarea“ arbitrului de serviciu. Cei ce simplifică reductiv consideră că femeia Îndărătnică, „scorpia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
navigabil se petrecea când ajungeam la insula patului meu. Mama urca dinspre verandă sau dinspre salon, unde viața continua fără mine, ca să-mi șoptească noapte bună cu glasul ei cald și să mă sărute. Închis Între jaluzele, cu o candelă aprinsă, Înger, Îngerașul meu, dormi În pace, copilaș, copilașul Îngenuncheat pe perna care În curând Îi va cuprinde căpșorul zumzăind de gânduri. Rugăciuni englezești și mica icoană Înfățișând un sfânt greco-catolic bronzat alcătuiau o asociere inocentă spre care privesc Înapoi cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Iosif Vladimirovici Hessen, a avut generozitatea de a-mi Îngădui să-i umplu rubrica de poezie cu versurile mele necoapte. Nopțile albastre din Berlin, castanul Înflorit din colț, o inimă ușoară, sărăcia, dragostea, culoarea de mandarină a luminilor din vitrine aprinse prematur și un dor animalic dureros după mirosul Încă proaspăt al Rusiei - toate acestea erau versificate, copiate de mână pe curat și expediate la biroul redactorului-șef, unde miopul I.V. Își apropia de față noua poezie și după această scurtă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor, se prelinge un cortegiu de călugări cu lumânări aprinse, cădelnițând, sfințind câmpia cu "Cântarea pentru prohodul morților". Se duc ușor-ușor, dar litania lor va dăinui mult timp, de departe, în surdină, grav, trist, ca orice cântare pentru mort, mai departe... și mai departe... până se pierde undeva departe... departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la urechea lui Tăutu. Lasă! intervine Ștefan care auzise. Pentru eroi, aprinde Dumnezeu stelele... La Dunăre!! se răsucește el brusc. Încalecă și pleacă urmat de toți. Câmpul de bătălie s-a cufundat iar în tăcere. Printre arbori, călugării, cu lumânări aprinse, se întorc cântând cântarea la prohodul morților. De undeva, de departe, clopotul schitului prinde a bate în dungă. Încet-încet, peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite, fulguiește ușor... Se lasă înserarea... 2 Strălucită izbândă! Pușcile bubuie pe metereze de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să ne facem că am uitat. Gata?! Maria, cu ochii pierduți în gol, vede, aude aievea: -... Mii și mii orașul tot, femei, copii, bătrâni, toți cei ce nu încăpusem în Sfânta Sofia, înveșmântați în negru, ca de înmormântare, cu lumânări aprinse, cu prapure, cu moaștele făcătoare de minuni ale Sfintei Fecioare din Blacherne ocrotitoarea orașului am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în rele. Și când ai prea mult aur în aripi, te trage pământul... Eu am nevoie de zburători! Tăcere... O rupe Țamblac: La noi, la greci, tot așa, era unul, un mare învățat ce umbla ziua 'namiaza mare cu felinarul aprins și căuta, căuta, cerceta oamenii. Ce cauți, nebune, cu felinarul aprins?! l-au întrebat oamenii. Nu vezi, soarele-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești. Și mai greșești; te doare când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trage pământul... Eu am nevoie de zburători! Tăcere... O rupe Țamblac: La noi, la greci, tot așa, era unul, un mare învățat ce umbla ziua 'namiaza mare cu felinarul aprins și căuta, căuta, cerceta oamenii. Ce cauți, nebune, cu felinarul aprins?! l-au întrebat oamenii. Nu vezi, soarele-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești. Și mai greșești; te doare când ai crezut în el și afli că te-ai înșelat... Boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rece... Nu mai suportă... * În lumina oarbă a culoarului luminat de o feștilă, merge pipăind zidul, cu pași mărunți târșind cu stângul rămas mereu în urmă, gârbovit, copleșit de oboseală și durere. * În paraclis, un sobor de călugări cu lumânări aprinse, prohodesc: "Acolo unde nu este întristare, nici suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile lui împăienjenite fug de pe sicriașul acela mic ca pentru păpuși, se opresc pe picioarele Răstignitului, în ochi cu un strigăt mut, acuzator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mari. De le pohtesc, să le ia singuri! De pot! Asemenea marfă se plătește cu sânge! Pe ușă, în goană, intră Negrilă cu încă o carafă pântecoasă în brațe. După el, două slujnicuțe cu catrință zoresc cu sfeșnice și lumânări aprinse, pentru înserarea ce se lasă. Haide, Negrilă, cu udătura ceea, că avem un foc mare de stins! strigă la el Ștefan și Negrilă rânjește umplând cănile goale. Suntem atât de mici... și-atât de singuri... spune Stanciu încetișor, pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cum s-o las? Tăcere... Privește fruntea însângerată, încununată de spini... Încet, încet, îngenunchează... Întinde mâinile... îi pipăie, îi mângâie fluierele picioarelor...Ridică ochii spre El și grăiește încetișor, cu umilință: Iartă-mă Iisuse, că nu știu ce spun.... Mi-s crierii aprinși... Te-am răstignit a doua oară... Credința puțină mi-a fost... Iartă-mă! Numai Tu știi ce-i în inima mea... Și Tu ai fost om și ne-ai împărtășit durerea.... De te pierd și pe Tine, eu... eu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
experiență, ce mă așteaptă. Adorm totuși și, după un timp nedefinit, mă trezesc, sunt trezit, de fapt, de scena la care voi fi condamnat să asist, ca și în alte dăți, până la capăt. Cearta e în toi, lumina în cameră - aprinsă. Sigur e trecut de miezul nopții. Sunt atât de orbiți de vrajba lor încât nu mai țin cont de noi, copiii. Spaima noastră, care nu scade, deși certurile lor se țin lanț, aproape noapte de noapte, nu-i impresionează. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
după-amiază sau seara devreme), eu - în picioare, rezemat de soba în care de mult nu se mai face foc, cu mâinile la spate, cu palmele lipite de plăcile de teracotă, netede și răcoroase. Nu e o ceartă; e o dispută, aprinsă ce-i drept, „de idei” aș putea spune, angrenând concepții și atitudini diferite. Mama, mai „conformistă”, adeptă oarecum a principiului „capul plecat sabia nu-l taie”, susține că „am greșit” (de aceea am pățit ceea ce am pățit), eu, spirit turbulent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe la începutul anilor ’70, la Beclean (pe Someș), plimbându-ne pe străzile din jurul gării, așteptându-ne „legătura” spre București (veneam, firește, de la Sângeorz). Treceam pe lângă case scunde, cu grădini, gospodării solide, durate de-a lungul unei vieți de om. Luminile aprinse, în încăperi sau pe terase, le făceau și mai atrăgătoare, dându-le un farmec, pentru mine, aproape dureros. „Ce-ar fi să rămânem aici, de tot?” i-am spus eu Doinei, pe jumătate (numai) în glumă, ca și cum, după ani de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pare, nu știu de ce, ipocrit), altădată într-o zi obișnuită, când înăuntru nu era aproape nimeni și când am reușit să aprindem câte o lumânare (prima oară n-am găsit locul de unde se cumpără și nici n-am văzut lumânări aprinse: poate la ei nu e obiceiul, ne-am zis...). Vizita de despărțire a fost mai tristă decât prevăzusem, din cauza unui porumbel mort, sfârtecat. Îl călcase o mașină? Dar în acest caz cine și de ce îl azvârlise de pe carosabil în piața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Când lampa e aprinsă, fotografia e luminată din plin, cumva sărbătorește: fetița de cinci ani, zâmbitoare, elegantă, cu părul aranjat în bucle mari pare vie, palpitând de vechea emoție a clipei-eveniment în care, dusă la fotograf, a stat sub reflectoarele aprinse, orbitor, în atelierul cine știe cărui maestru din provincie... De câte ori sting acea lumină, de pe hol, „ca să nu ardă degeaba”, sau noaptea târziu, când mă culc, mai întotdeauna ultimul, simt o vinovată strângere de inimă, ca și cum aș comite un gest urât față de Luminița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și, neavând răbdare să aștept tramvaiul, o pornisem năprasnic pe jos, pe Șulea, în direcția Ozana, și tocmai acest segment al drumului întoarcerii „victorioase” mi-a rămas fixat în memorie, scăldat de o mare lumină. Mașinile, camioanele circulau cu farurile aprinse, claxonând aproape neîntrerupt, șoferii ne făceau semne cu mâna. Li se răspundea de pe trotuare, le-am răspuns, țin minte, și eu. Emoția clipei făcuse din introvertitul de mine un exuberant. Triumful consensului național, al spiritului de fraternitate a rămas legat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sunt, pur si simplu, răi...” * O singură dată în viață mi s-a întâmplat să mi se spună că aș fi - și eu - un șmecher. Acuzația, foarte surprinzătoare pentru mine, mi-a adus-o, în cursul unei discuții polemice destul de aprinse, nimeni altul decât Mircea Dinescu. * Pe sine Petru Dumitriu se numește un increvable și această definiție îmi amintește că într-un interviu filmat, prezentat în trei episoade de TVR, scriitorul se compara, cu umor, cu o... prună. Carnea moale a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ne-a luat pe amândoi. Doamne, ce bucurie aveam! Călătoria a fost minunată. Niște străzi europene, lațe, pe 6 benzi, bine luminate și multe reclame, tot cu o luminație mare. Mergeau mașini foarte multe în șir și, cum erau farurile aprinse -că se inseră-, șoseaua fiind kilometri în șir dreapta, se vedeau farurile... o frumusețe rară. Cele care mergeau înspre Jerusalim se vedeau din spate cu farurile roșii, iar cele care veneau se vedeau din față și erau gălbui. O priveliște
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]