5,219 matches
-
care te-ai folosit așezat „frumos” pe tăblia patului, „să se usuce”, o scandaliza ca un grav atentat la sănătatea și viața - pe care o dorea cât mai lungă firește - a mobilei respective) au făcut din ea o persoană destul de bizară. Atunci, pe la sfârșitul anilor ’40, când a intrat pentru totdeauna în familia noastră, mai mult decât ca o prietenă, ca o rudă de fapt (de aici și apelativul „tanti Tony”, creația copiilor, a mea și a lui Jeni), tocmai divorțase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
târziu mi-a povestit că visa, că vedea niște lucruri extraordinar de frumoase. Am trăit atunci câteva zile de cumplită incertitudine. Am postit, m-am și rugat? Nu mai țin minte, nu cred. Practicam, în schimb, un fel de exerciții bizare, de colosală încordare a voinței și a întregului corp, ca s-o „ajut” pe Doina. Și poate chiar am ajutat-o. Mă văd în una din serile acelui scurt, dar teribil interval, pe la nouă - mă întorceam de la redacție, se întunecase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe hârtie litere atât de mărunte în rânduri atât de strânse încât dintr-o pagină de-a mea dactilografele scoteau, prin dictare firește, căci singure nu s-ar fi descurcat niciodată în acele texte pentru furnici, 6-7 pagini „de mașină”. Bizara mea grafie îi uimea pe colegi și țin minte ce încântat a fost Nichita Stănescu când i-am oferit, pentru colecția sa de curiozități, un manuscris. Am crescut pe loc în ochii lui. Mai târziu (după ce am trecut la pix
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un stăpân, un Napoleon. Dar domnul Proharcin este încă în prea mare măsură un slujbaș pentru a putea realiza un proiect de asemenea amploare. Visul puterii, care se înfiripă fastuos pe ecranul unui paravan mizer, himeric în timpul vieții, se împlinește, bizar, în moarte. În lumina senzaționalei descoperiri a tezaurului său, mort, domnul Proharcin pare tuturor o forță: «semăna cu un capitalist încercat, trecut prin ciur și prin dârmon, care nici pe lumea cealaltă nu vroia să piardă vreo clipă în neactivitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să rămânem aici, de tot?” i-am spus eu Doinei, pe jumătate (numai) în glumă, ca și cum, după ani de căsnicie, i-aș fi propus să fugim împreună în lume: în lumea ispititoare, ca un hău, ca un abis, a provinciei... * Bizarul scriitor Urmuz mi-a jucat și mie o festă, șterpelindu-mi, printr-un duh al său, manuscrisul unui articol pe care, luându-mi inima în dinți, l-am scris despre el, în 1967-1968. Cum nu apucasem să-l dactilografiez, pierderea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din ceea ce mă așteptam să găsesc: străzi, case, biserici, prăvălii... O imensă suprafață, netedă ca palma, agresându-te prin caracterul ei dezolant, de spațiu devastat de o catastrofă. Cum s-o fi născut în sufletul meu acel sentiment pe cât de bizar pe atât de precis conturat, de contemplare postumă? Încerc să mi-l explic prin „imposibilitatea” unor transformări de asemenea proporții. Care, în mod normal, necesită un lung interval de timp (decenii, o jumătate de secol cel puțin). În orice caz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de cauză soții Barateli, acoperindu-se cu brazde până la gât, sfâșietor ca eșecul căutării unei „vești” în depozitul de lemne, înălțător, nu numai în finalul lui, în care, jucată de o mare actriță gruzină, Veriko Andjaparidze, apare o bătrână îmbrăcată bizar, cu un rucsac în spate, cu un geamantan într-o mână și un baston (toiag) în alta (ea pare a veni de departe, poate tocmai de acolo de unde nu s-au mai întors atâția) pentru a întreba dacă „drumul acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
năpăstuiți patrupezi într-o imensă curte și aș porunci ca toți, toți să fie hrăniți, îngrijiți, tratați dacă și când ar fi cazul... Aș angaja în acest scop medici veterinari de înaltă calificare... În acest moment, am explodat, iritat de bizara spovedanie, ce nu părea să se sfârșească, l-am întrerupt pe prietenul meu, și, uitând unde sunt și că trebuia să-l menajez, l-am întrebat pe un ton tăios reproș: — Dar de oameni, de ei nu ți-e milă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puțin, răspunde el. Aplecându-i-se peste umăr, ea observă că soțul ei lucrează, ajutându-se de mai multe dicționare, la o traducere din Esenin. - Ce mai face V.M.? - Face rău! Partea a treia. Câteva luni mai târziu. Un individ bizar, bolnav psihic după toate aparențele, face vâlvă prin cartierul pe unde colindă ceasuri întregi, uneori de dimineața până seara, hrănind câinii vagabonzi. Poartă la șold o traistă țărănească, încăpătoare, din care scoate tot ce le place câinilor să mănânce. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Merge cu pași mici, fără a arăta nici un interes străzii, eventualelor ei evenimente, parcă preocupat, chiar în acele clipe, de un lucru foarte presant. În sfârșit, dispăru din raza privirii lor, se topi undeva, în întuneric. „Cine e?” „Un tip bizar, l-am cunoscut de mult...” Și cel care-l cunoscuse cândva pe bătrân începe să povestească: „prin anii ’50, omul ăsta își impusese un fel de «canon»; oriunde întâlnea - în cărți, reviste, ziare - cuvântul Dumnezeu, scris pe atunci obligatoriu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în care mi s-a părut a percepe o anumită ironie în evocarea detașamentului de partizani care vine, intervine și spală putina, lăsând regiunea unde operează la discreția dușmanului (satul de leșuri vizitat de tânărul erou al filmului și de bizara lui însoțitoare, iubita abandonată a comandantului detașamentului de partizani). * Câteva din zicerile lui Petre Țuțea: „Nu am fost și nu sunt un antisemit pentru că ar însemna să fiu anticreștin. Pentru că, să fim cinstiți, Cristos nu e din Fălticeni”; „Se spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
eu că în aceste opere nu se intră cu una, cu două, încercasem de câteva ori și până atunci nu izbutisem. Ce m-a surprins atunci a fost să găsesc, dat la paritate cu cele două capodopere celebre, un titlu bizar și necunoscut. Mai târziu, când am citit cartea prima oară, am fost surprins constatând că intru în ea ca la mine acasă ; în Oceanografie stătea scris la un început de articol : „Tristram Shandy a lui Sterne e o carte de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
fantoșe, sunt făpturi muritoare, vulnerabile, pătimitoare. Oarecum încă în Scaunele, dar deplin în Victimele datoriei, în Pietonul aerului, în Setea și foamea, apare dragostea, singura realitate care neagă neantul. Soții Smith, soții Martin nu sunt cupluri adevărate, sunt doar ceva bizar, ceva ciudat, niște coincidențe. Cum spune Marin Preda în fraza finală a ultimului său roman, „dacă dragoste nu e, nimic nu e !”. În Regele moare, dragostea e imperfectă, mai exact disparentă, agonizantă, dar există. Vulnerabilitatea înseamnă realitate vie, existență, fragilă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
spus și traducătoarea și prietena mea Inger Johansson. Era vorba de fizionomie sau altceva? În Suedia, Maestro a suferit mult. Cauza? El însuși obișnuia să spună în interviuri că din cauza „complexului de inferioritate și superioritate al suedezilor”. Mai ales din cauza „bizarului” său caracter, care s-a opus cu îndârjire comercializării discurilor, a prostituării muzicii, optând mai mult pentru o muzică vie, nu una în „conservă”, o muzică păstrându-și locul privilegiat printre arte. Dar de prețuit a fost foarte prețuit de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Marea Neagră, gurile Dunării. Ea a fost Întărită de cetățile voevodale Ismail, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Soroca, Hotin, spre răsărit, spre nord Cetatea Neamțului, Suceava, Tețina. Nu cunoaștem o țară cu frontierele atât de fortificate precum cele ale Moldovei. Este bizar ca Europa luminilor să statornicească o frontieră care desparte același popor, cu aceeași origine, același neam, aceiași limbă, istorie și cultură. Arhitecți venali au făcut să ajungi mai ușor la Paris sau Madrid decât la Chișinău sau București. Credem ca
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
Ar fi interesantă o monografie în care patologia literară să se confrunte cu falsul. De altfel, pe această cale intrăm într-un domeniu fabulos care nu se poate localiza numai la patologia ca expresie literară, deoarece astfel de maniere artistice bizare, de o extravaganță nedisimulată, au stimulat manierisme, stiluri care mai de care mai ciudate, cu înțelesuri cifrate sau fără nici un înțeles. Moda curiozităților, a absurdităților, a determinat în istoria literaturii mici revoluții, salturi spre stiluri care, fie din reală atractivitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Einstein au fost submediocri în calitate de elevi. Clasicii literaturii nu fac excepție. Cu toate acestea foarte multe școli și-au însușit numele elevilor pe care i-au lăsat repetenți. Bacovia are un liceu cu numele lui Aceasta este o reparație istorică bizară. Cazul lui Bacovia este oarecum mai special. Lui i s-a făcut o statuie foarte frumoasă la Bacău, peste drum de liceu, "cimitirul lui". L-am văzut pe genialul interiorizat, tras în bronz, silit să participe la un chiolhan cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
acest domeniu) până ce, într-o săptămână sau două, capătă două sau trei pastile din regim compensat. Și astfel, în Strada Zorelelor, pensionarii constituie, cu timpul, o categorie nemulțumită, un grup frustrat care, din punct de vedere politic, manifestă o atitudine bizară, am putea spune "bipolară". (Expresia, cu referire la ei, a fost lansată de o comentatoare, analisto-politică, foarte prolixă și multilateral manifestă). Bipolar adică, formează, în fond, o opoziție convinsă, dar care, tot convinsă, votează constant cu guvernul. Tot ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
energie; acest ins "neutru", "aseptic" ar fi o monstruozitate; de altfel, nici nu ar fi capabil de o minimă durată de existență, dacă nu ar accepta și de nu s-ar teme de legile nevăzute ale universului. Aceste gânduri, meditații bizare, mi le sugerează o neînsemnată întâmplare cu un clopoțel. Nu știu dacă era, de fapt, un clopoțel de argint sau un păhărel de argint, fiindcă, deși acest obiect a apărut lângă mine de când mă știu, pe o măsuță, pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tot dai de pensionari; ei constituie o problemă specială. Mulți compatrioți se plâng de numărul prea mare al pensionarilor; guvernele au prelucrat această opinie și au lăsat să se înțeleagă greutățile legate de proliferarea categoriei pensionarilor. Problema se pretează interpretării bizare, pensionarii, în opinia unor demnitari, având o prolificitate similară chinezilor. Este o exagerare, pensionarii nu sunt deloc fertili, însă devin numeroși prin prostul obicei de a trăi mai mult, ceea ce poate fi interpretat, la urma urmei, ca o necuviință. Cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mână, în fața unui tablou, ascultând muzică... lunecăm, printr-o ocultă translație, în lumea suprarealistă a reveriilor, ne trezim, într-un spațiu de Magrite sau în universul special al lui Salvador Dali. O lume ciudată, nelipsită de un fior de farmec bizar, o lume care sfidează forma clasică a obiectelor și ființelor, o lume care scoate la iveală sentimente care nu au încă un nume și dispune de geometrii inexistente. Mi s-a întâmplat, într-o împrejurare festivă, trecând prin Bacău, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Dacă, în general, travaliul traducătorului este menționat în penumbră, cred că în privința volumului Copacul o astfel de discuție ar fi nepotrivită, chiar vinovată. Aici traducerea deține un rol foarte important. într-o epocă în care traducerile din engleză sunt deseori bizare, lexicul englez devenind în românește o dominantă atroce, distrugând sensul textului, care și el devine aberant, Veronica Focșeneanu reușește să transmită savoarea povestirii, menținând nealterat sensul acesteia. Este un rar exemplu de performanță; nici o stridență, nici o expresie nepotrivită nu afectează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
munte, fostă capitală de județ. Mă aflam acolo acum câteva zile, la o terasă ca toate terasele de vară, cu sucuri, bere și cafea, când am auzit povestea pe care v-o relatez. Erau, la terasă, trei personaje nițel cam bizare, trei domni "domni", care se prăpădeau de râs citind un jurnal foarte vechi, îngălbenit și subțiat ca o foiță de țigară. Citeau despre acea întâmplare: găsiseră, nu știu cum, un ziar de atunci și comentau, amuzați, dându-se "martori". De fapt erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu doamna prof.dr. Eliza Văscăuțeanu. Purta încă aura soțului său Theodor Văscăuțeanu, un mare progresist. Biochimia era atunci în perioada copilăriei la noi. Pot spune că doar profesorul Vlad Artenie a predat cu adevărat biochimie. Doamna Văscăuțeanu avea un comportament bizar la examene. Nu punea nota după ce ai răspuns la problemele din bilet; strângea toate carnetele de note și dădea rezultatele după câteva ore de la terminarea examenului. Între timp uniformiza notele, însă nu la cota cea de sus. Cu domnul șef
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]
-
uniformă, pentru a nu crea confuzie în popor. În casă erau găzduite câteva fete singulare (ex-prostituate, fete-mamă, sau handicapate), care manifestau anumite atitudini nu tocmai claustrale. Don Battisti, cu o fantezie exuberantă, a plănuit pentru surori un tip de îmbrăcăminte bizară și frapantă. Don Calabria, când a văzut-o, a rămas un pic dezamăgit. Nu a spus nimic, pentru a nu ofusca bucuria sărbătorii, însă dezaprobarea i se vedea pe față. Activitatea în favoarea copiilor a procedat relativ bine până la moartea parohului
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]