5,129 matches
-
am devenit inapt fizic, că aveam doar 49 de kilograme. Și mi-aduc aminte de o-ntâmplare care m-a impresionat deosebit. Mergeam la dig, lucram acolo, aveam normă. Trebuia să faci trei metri cubi și 60 și să Îi cari cam la o sută de metri cu roaba. Eu tot făceam propagandă printre deținuți: „Băi, nu vă puneți mintea cu asta, că și-așa când vine vremea ne dă drumu’. Că faci norma, că nu faci, tot ne dă drumu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de frică de ce păcate aveau din urmă..., s-au Înscris imediat cu toții la colectiv. Oamenii ăștia spuneau că se fura tare mult din colectivă... Și cine fura? Veneau activiști de partid, de la Miliție, de la Securitate, din toate părțile, și toți cărau cu mașinile de toate: și animale, și carne, și vin, și din tot ce producea Cooperativa... Și ăștia au Început să le pună la ăștia prin sat, pe garduri și pe case: „Hoții”. Și sigur că i-au descoperit și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
un semnal aicea În Târgu-Mureș”. „Și cum vrei să-i dai semnal?” „Foarte simplu. Aduc două kile de trotil și le punem În fața partidului, la tătucu’ Stalin Între picioare”... „Mă, fii serios, cum Dumnezeu?” „Mă, nu pot singur, că tre’ să car și scară, ca s-ajung acolo să le bag Între picioare, și-asta singur nu pot s-o fac, că și-așa vine ăla jos.” „Da’ de unde ai tu trotil, mă?” „Lucrez la Reghin și pot să procur de-acolo
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la Periprava. La Periprava cum a fost? Ne-a dus cu vaporul și dă-i bataie acolo... dă-i la cules de porumb... Și n-aveam ce face, că te scotea zi di zi, nu conta cum era. Tăiai și cărai stuf, În apă, și te udai la bocanci... și seara trebuia să te usuci... Erau lanurile ca la colectiv, de un kilometru, toți căram ciocane la margine și de aici aveau oi, și mâncau oile cât mâncau, d’acolea dădea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
n-aveam ce face, că te scotea zi di zi, nu conta cum era. Tăiai și cărai stuf, În apă, și te udai la bocanci... și seara trebuia să te usuci... Erau lanurile ca la colectiv, de un kilometru, toți căram ciocane la margine și de aici aveau oi, și mâncau oile cât mâncau, d’acolea dădea foc, ca să poată să are... Și toată ziua, o mie sau două mii de oameni căra cu brațul, duceai În capătul ăsta, duceai În capatul
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Erau lanurile ca la colectiv, de un kilometru, toți căram ciocane la margine și de aici aveau oi, și mâncau oile cât mâncau, d’acolea dădea foc, ca să poată să are... Și toată ziua, o mie sau două mii de oameni căra cu brațul, duceai În capătul ăsta, duceai În capatul ăla... A fost un chin... Nu te lăsa chiar dacă ningea, chiar dacă era urât afară, că trebuia să-ți dea de muncă. Și canalele le curățai cu mâna, că n-aveai hârleț
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ofițerii în retragere, preoții, [profesorii] și pensionarii Statului. La orașele unde are a se alege numai un deputat sau doi, aceste trei clase de alegători ale Colegiului al treilea aleg fiecare câte un candidat; acești trei candidați convin în unanimitate cari din ei să fie deputatul colegiului acela; iar dacă nu se unesc, sorțul decide. bucureștiul în 1871 79 38. Câști, sumă de bani plătită la date fixe, arendă. La orașele unde sunt de ales trei deputați, fiecare clasă din Colegiul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
trotuarul Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei), chema câțiva vânzători de ziare pe cari îi comanda și le da ordin să ridice poalele femeilor care treceau. Și, cum pe vremea aceea cocote erau puține, cele mai multe victime ale acestor agresiuni erau femei măritate, femei cari de multe ori erau chiar la brațul bărbaților. Dar cine îndrăznea să se opună lui Ionel Isvoranu? Ionel Isvoranu întrebuința de multe ori pe acești vânzători cărora le distribuise numele fruntașilor partidului conservator de la guvern, în special ale miniștrilor. În
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a îmbogăți cunoștințele...“ spunea că membrii acestei societăți se vor întruni o dată pe săptămână, în fiecare duminică, spre a ține conferințe literare și științifice. Făceau parte din această societate mai ales elevii clasei a V-a de la Sfântul Sava, printre cari îmi mai amintesc de: Gheorghe Ionescu, mai târziu Io nescu-Gion1, Grigore Andronescu, fost procuror-general sau prim-procuror în București, cu supranumele Andronescu-Dulap; trei macedoneni bursieri ai statului, Gulioti, profesor după aceea la gimnaziul din Brăila, Ionescu și Simolta, ajunși telegrafiști
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
se ducea la Galați și-și depunea economiile la o bancă, iar în fiecare seară, după reprezentație, un șir de 5-6 trăsuri lua drumul Herăstrăului vechi: era I.D. Ionescu cu amanta lui și cu un număr de prieteni - întotdeauna aceiași - cari în toate nopțile petreceau pe socoteala artistului. I.D. Ionescu putea face avere, căci rareori un actor român a avut un prilej mai prielnic, dar a fost mână spartă; i-a plăcut prea mult petrecerile și a avut prea mulți prieteni
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Nene, mi-a răspuns, eu scot și 25.000 de lei (adică zece salarii medii - n.m.) la un singur transport. Azi, de pildă, car pește. Ăia de la iaz îmi dau 9 tone și îmi marchează 6. Diferența o împărțim. Mîine, car lînă. O preiau uscată, pe drum o stropesc cu apă și cîștig 40-50 de kilograme. La un transport cu frigorifera îmi iese iarăși ceva». Să vezi însă mai departe - mi-a atras atenția T. - cum îi umblă mintea la hoții
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
În ziarele 585 Am dus zile Întregi tratative cu doamna prof. Virginia Stino, reușind În cele din urmă să obțin circa 4.000 cărți și reviste, care au constituit Fondul „Aurel George Stino” la „Galeria oamenilor de seamă”. Le-am cărat cu brațele, muncind din greu pentru a le vedea adăpostite și clasificate. Argumentul hotărâtor pentru donație, a fost spațiul larg pe care l-am acordat fostului meu profesor de franceză În sălile de expoziție. 950 bucureștene. De ce nu difuzați?586
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
s-au alarmat, arătând ce periculos este alcoolul și unde duce consumul de alcool. În momentul chiar când la baraca magazionerului era scandal, la șeful de șantier era banchet dat în cinstea revizorilor de la DFI (control financiar intern) și se cărau lăzi de Pepsi din cantină, că domnii nu mai aveau cu ce să-și facă șprițurile. În urma acestui scandal, au fost trimiși în țară oameni complet nevinovați, iar cei vinovați sunt bine mersi pe posturile lor. Acești conducători văd numai
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
nu au unde să și ducă mobilele, lucrurile din casă agonisite în timp, cărțile, tablourile, bolnavii, copiii. Zona a fost invadată de țigani din toată țara care curăță locul. Cu roabe și cărucioare improvizate, nefericiții aceștia izgoniți din casele lor cară, pe furiș, câte o bârnă întreagă, câte un pachet de parchet sau altceva, ce cred că le-ar putea fi de folos. S-a procedat cu sălbăticie, fără milă și mai ales fără minte. Au murit oameni prin infarct. Alții
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacșiș, ia! Te recomandă că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică și fără 20.000 de lei nu scapi! Ai dres un rinichi și pe urmă te ai cărat în Occident, nu contează, dacă ai făcut juma-juma cu el, ești protejat, să n-avem vorbe, adresați-vă cu încredere ipochimenului, discreție garantată! O să întrebați de ce atâta energie cheltuită, de ce nu are băiatul stare și umblă? Păi, orice popas al
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
în notele lor informative. În dube și camioane au fost încărcați toți studenții și elevii care se îndreptau spre Piața Universității, bătuți apoi cu sălbăticie. Toți cei care nu s-au mai putut târî singuri pe la casele lor au fost cărați la spitale. În Strada Batiștei 25A se află unul din sediile CIE (Centrala de Informații Externe). Clădirea este impunătoare, cu grilaje ca sulițele, și-l adăpostește pe Năstase, fostul șef al biroului 1 studenți demolat în bătăi în 56, care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
a spus... nu se poate repeta. De altfel, În ultima perioadă, vorbea ca un birjar. Radu! La care toate frazele erau polizate, ceremonioase. Senzațional! Am fost uluit când, În parcul Ioanid, a spus la un moment dat: «Gata, să ne cărăm». Suna ca o Înjurătură În gura lui. În ultimul an, chiar Înjura, și anume tot timpul. Moartea lui nu m-a surprins. Știam că are pancreatită, ca să nu mai vorbim de infarctul de acum câțiva ani.” Virgil Duda Îl Întâlnise
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
leagă...”. Modern, centrifug, lirismul său amar și lucid invocă intensitatea ca răscumpărare și revanșă, În cadența ruptă a solitudinii interogative, rareori aliniată de brizele scurte ale Înfrățirii cu iluzia. Cine a contemplat biblioteca românească pe care imigrantul Jean Schächter a cărat-o după el, de la Dunăre la Iordan, nemaiavând timp, el Însuși, ulterior, presupun, decât s-o contemple, Înțelege mai bine și ceea ce se afla În versurile sale de demult și de acum și ce nu a mai ajuns În pagina
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
devenire. * Omul din fața mea n-ar fi Înțeles asemenea bazaconii. Îl Întrebasem, cândva, cum ajunsese „factor poștal”. Mi-a explicat. Fusese muncitor tâmplar, se Îmbolnăvise de plămâni. A stat mult prin spitale, a schimbat apoi profesia. Nu era ușor să cari zilnic, dimineața și după-amiaza, pe arșiță și ploaie, pe frig și străzi desfundate, geanta aceea grea, plină de ziare și plicuri. Altceva decât la tâmplăria unde nu mai avea voie să continue. Câștigul nu era chiar rău. Destinatarii cărora le
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În cele din urmă, Înapoi, să aduc, de la Ambasada română din Berlinul de Est, nu știu ce aprobare suplimentară. Nu s-a șters din memorie, nici după aproape 20 de ani, imaginea noastră „Înfrățită”, peste o săptămână, când trecusem, În sfârșit, Zidul: căram Împreună, extenuați, pe scara nesfârșită spre mansardă, uriașa mea valiză chinezească („hipopotamul”, cum o numise Paul), plină de conserve și vodcă, pentru nevoile călătoriei În care pornisem, firește, fără nici un ban. Ajunși sus-sus, la destinație, cu hipopotamul chinezesc sfâșiat și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
se Înclina până la pământ”. * În anul postcomunist al Întâlnirii noastre pariziene, când Îl vedeam prima oară pe cel care, involuntar, mi-a intersectat destinul, domiciliam deja departe nu doar de România, ci și de Paris, și de Berlin. Singura avere cărată În cochilia exilului era limba română, și Michael a fost printre cei care m-au ajutat, În deceniul următor, să locuiesc În ea. Despre scriitorul expatriat am discutat adesea În Întâlnirile noastre newyorkeze, În care am regăsit, de fiecare dată
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a bate fără milă, în mod barbar”. Am avut câteva ședințe cu comandanții lagărelor și închisorilor, la care am cerut să se pună capăt acestor metode... Mi-a venit informația că la Brăila oamenii sunt bătuți crunt, iar cadavrele erau cărate pe tărgi improvizate din două bețe... Ancheta a stabilit că, „comandanții și subalternii lor băteau deținuții și încurajau bătaia ca deținuții atrași de ei să facă asemenea lucruri. Medicamentele care trebuiau date deținuților bolnavi, pentru a fi în stare de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
o veveriță care-și face aprovizionarea pentru iarnă încă din luna noiembrie. Chiar și mașina pe care o conduc e foarte potrivită pentru cumpărături. De fapt, de aceea mi-am și luat-o. Aveam întotdeauna prea multe bagaje ca să le car în mână. Așa s-a întâmplat și când am intrat la un negustor de mașini la mâna a doua, târând după mine niște sacoșe grele. Am intrat și am văzut mai multe mărci. I-am spus individului că nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vorbă. Până și canadiana aceea a rămas în copac, în bătaia vântului. Erau acum șase bătrâni. Groapa ajunsese până la talie. Unul din cei doi care au venit mai la urmă dădea cu târnăcopul în fundul gropii, iar celălalt încărca roaba și căra pământul până la poalele dealului. Vâjâitul vântului și zgomotul cazmalelor nu mai conteneau. Deveniseră de nesuportat. Am renunțat să mai găsesc vreo melodie și am pus armonica pe masă. M-am dus la fereastră și m-am uitat la bătrâni. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ei nu era șeful lucrării la care se angajaseră. Toți lucrau la fel, nimeni nu dădea ordine sau indicații. Bătrânul cu târnăcopul muncea cu o eficiență greu de descris în cuvinte, primii patru scoteau pământul din groapă, iar ultimul îl căra cu roaba. În timp ce priveam groapa, mi-am pus o serie de întrebări. Ceva nu mi se părea tocmai în ordine. În primul rând, era prea mare pentru a arunca gunoi în ea. Începuse să ningă. Deci era clar că o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]