6,191 matches
-
14), mizerie fiziologică (192), hemoragii nazale și vaginale (109), scrânteli (109), fracturi (197), amputații (64), răniri prin corpuri contondente (1472), contuzii (238), accidente de cale ferată (85), accidente de tramvaie și autobuze S.T.B. (170), accidente de automobile (365), accidente de căruțe, motociclete, biciclete și ascensor (111), încercări de sinucideri prin otrăviri (403), alte încercări de sinucideri (spânzurare, înjunghiere, armă de foc, dare de foc și arsuri, înecare ș.a. (126). După locul de producere al accidentului, cele mai multe s-au produs: la domiciliu
Asistența urgențelor chirurgicale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
țăran a face mai multe drumuri. Aceste corvezi, numeroase, istovesc populația și scumpesc toate lucrurile într-un chip excesiv. Astfel, nu se pot procura lemne în cursul uneia din iernile cele mai grele de care își aduce aminte Moldova. O căruță de lemn de foc, care până acum costa trei lei, se vinde astăzi cu 24 și în cele mai multe cazuri este ridicată din târg, pentru serviciul spitalelor sau pentru militari. Aproape toate au sporit în aceeași proporție. Mizeria este mare, mai
Acţiunea politicii ruse în Ţările Române povestită de organele oficiale franceze by Radu ROSETTI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101003_a_102295]
-
au fost treziți de câte o patrulă militară, având în frunte un subofițer sau ofițer de grăniceri, miliție sau securitate care leau pus în vedere că în treipatru ore să se prezinte la gară. Aveau voie să-și ia o căruță cu doi căi sau boi, în care să pună un purcel, un cățel, puișori, oi, capre, îmbrăcăminte, ceva unelte și mâncare dacă mai încăpeau, plus copiii, indiferent de vârstă. Restul lucrurilor (casă, turmă de oi, vaci, recolta de pe campa a
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
ar suna nebună, tulburarea ei s-ar înălța până la nori" Într-o seară liniștită de vară, copil fiind, mă aflam pe colina din preajma satului meu de câmpie întinsă și monotonă; priveam spre apus un cer învolburat și roșu. Tata pregătea căruța pentru întoarcerea acasă, o căruță mică, trasă de un cal alb, costeliv. Pământul era nisipos, încât drumul șerpuia la vale anevoios printre butuci de viță de vie și salcâmi, unde se iveau din loc în loc smocuri de iarbă uscată. Stăteam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
s-ar înălța până la nori" Într-o seară liniștită de vară, copil fiind, mă aflam pe colina din preajma satului meu de câmpie întinsă și monotonă; priveam spre apus un cer învolburat și roșu. Tata pregătea căruța pentru întoarcerea acasă, o căruță mică, trasă de un cal alb, costeliv. Pământul era nisipos, încât drumul șerpuia la vale anevoios printre butuci de viță de vie și salcâmi, unde se iveau din loc în loc smocuri de iarbă uscată. Stăteam pe o movilă mică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
șerpuia la vale anevoios printre butuci de viță de vie și salcâmi, unde se iveau din loc în loc smocuri de iarbă uscată. Stăteam pe o movilă mică și asfințitul soarelui mi se părea un spectacol unic, irepetabil. Coborând spre câmpie, căruța înainta încet, roțile subțiri se afundau adânc în nisipul cald, afânat. Tata strunea calul din hățuri să nu ne răsturnăm pe drumul înclinat, sinuos. La poalele colinei ne-am oprit să luăm lemnele pregătite din timpul zilei, salcâm pentru foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
încet, roțile subțiri se afundau adânc în nisipul cald, afânat. Tata strunea calul din hățuri să nu ne răsturnăm pe drumul înclinat, sinuos. La poalele colinei ne-am oprit să luăm lemnele pregătite din timpul zilei, salcâm pentru foc. Când căruța s-a umplut, m-am cocoțat pe grămada de lemne uscate. Mă simțeam ca Făt frumos călare pe calul lui cel năzdrăvan. Înserarea se apropia pe nesimțite, în scurt timp întunericul se lăsă peste noi ca o pătură albastră răcoroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
s-a umplut, m-am cocoțat pe grămada de lemne uscate. Mă simțeam ca Făt frumos călare pe calul lui cel năzdrăvan. Înserarea se apropia pe nesimțite, în scurt timp întunericul se lăsă peste noi ca o pătură albastră răcoroasă. Căruța încărcată scârțâia din toate încheieturile, drumul alb nu se mai vedea, ne apropiam de râu și de podul de lemn șubrezit, cu pilonii de susținere putreziți de apa tulbure, vijelioasă. Auzeam chițcăiturile popândăilor și ciripitul nocturn al păsărilor. Dar, deodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
umflate de ploile torențiale de la munte. Într-adevăr, dimineața, când am pornit spre colină, deși era senin până hăt-departe, apa râului părea mai mare. Moșul a dispărut întocmai cum apăruse pe nesimțite. Tata, rămas pe gânduri, a privit cu uimire căruța plină cu lemne de foc, s-a uitat deznădăjduit la mine, a luat biciușca în mână și a început să bată calul. Eu am coborât repede din căruță, priveam cu ciudă înapoi, dar moșul nu se vedea. Aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cum apăruse pe nesimțite. Tata, rămas pe gânduri, a privit cu uimire căruța plină cu lemne de foc, s-a uitat deznădăjduit la mine, a luat biciușca în mână și a început să bată calul. Eu am coborât repede din căruță, priveam cu ciudă înapoi, dar moșul nu se vedea. Aș fi vrut să alerg după el, să-l ajung din urmă și să-l rog să-mi spună măcar mie că podul de lemn nu s-a dărâmat, e încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de atâtea lovituri cu biciul. Și atunci a început ploaia. Aveam impresia că toată apă râului din apropiere cădea vijelios din cer peste noi. Tata a venit repede lângă mine, m-a luat de mână și m-a băgat sub căruță, la adăpost. Stai așa, spunea. N-o să dureze mult. Dar mie mi se părea că ploaia o să țină o veșnicie. Imaginea moșului mă urmărea, aveam impresia că se afla tot timpul aproape de noi. Ce vroia moșneagul? mă întrebam. Ce căuta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Stai, ce-i cu tine mă zgudui tata de umeri. Ai adormi, ești obosit. Ce să-ți fac, dacă vrei la câmp. Învelește-te cu haina mea să nu răcești. Văd eu cum o scoatem la capăt. Am ieșit de sub căruță buimac, nu știam ce-i cu mine, uitasem unde mă aflu. Tata s-a apropiat de cal să-l prindă de grumaz, când am auzit din spate: Ce-i cu voi, nu plecați? Grăbiți-vă! Aveți mult de mers pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ești altceva spuse tata și se repezi cu forță asupra lui. Moșul trecu repede lângă cal, de cealaltă parte. Ridicând biciul să-l lovească, tata plesni cu furie botul calului care necheză înfiorător, se răsuci pe loc și rupse oiștea căruței. Rămas slobod, o luă la goană pe câmpie. Vezi că ești nechibzuit, spuse calm moșul. Ai rămas fără cal. Tata spumega de furie. A avut totuși tăria să ridice iarăși biciul, dar ca prin minune rămase cu el în aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
s-a terminat, vom sta aici spuse calm tata. Moșul spunea că putem trece, mă încăpățânam eu să risc. Moșul, moșul, mormăi tata. Ce știe el. Dacă nu ne întâlneam cu moșneagul ăsta afurisit, nu aveam atâtea necazuri, nu lăsam căruța cu lemne în mijlocul câmpului. Revenindu-și, zise: Ei, ce facem, încercăm? Înspăimântat de hotărârea lui de a risca, am spus: Dar oamenii, spun să nu trecem. La naiba! Ei se află unde trebuie, de asta sunt porniți. Lângă podul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
în râu. Un pilon căzu de îndată ce el păși pe pod, zgomotul rămase fără ecou. O tăcere apăsătoare îi cuprinse pe toți. Moșul zise: Acum nu știu ce se va întâmpla. Nu garantez nimic. Taci, spurcăciune! Din cauza ta am rămas fără cal, fără căruță, fără lemne... Uite că a trecut! se mânie moșul, neatent la ce spuneam. Dacă mă asculta, dacă-mi dădea și mie ceva, nu aveați atâtea necazuri. Tata, ajuns lângă mine, mă săltă în brațe bucuros. Atunci îl văzu pe moșneag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
nevoie de ea. Mie mi-a trebuit, ție nu. Ce îndrugi, ghiujule? Tu n-ai barcă... Și-apoi pe un râu mare și învolburat ca ăsta nu se poate trece cu barca. Ce mai, râse moșneagul, ai pierdut calul și căruța și lemnele. Nu mai ai nimic. Tata se repezi cu furie la moș să-l prindă de gât, dar îi dădu drumul îndată: o trosnitură prelungă, de zece ori mai puternică decât toate trosniturile, umplu văzduhul cenușiu. Podul de piatră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
când nu trebuie, spuse cu ciudă tata. Să mergem spre casă, primejdiile se pare că au trecut. Tata pășea tăcut, cu privirea ațintită drept în față, de parcă undeva acolo, aproape de casă, se aștepta să găsească la un colț de drum căruța plină cu lemne de salcâm și calul cel alb, costeliv, nechezând de bucurie la vederea noastră. Sau, poate, o să întâlnim un moș mic de statură, cu o pălărie caraghioasă pe cap și un toiag în mână de care să atârne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
căpăstru, apoi împreună cu mai mulți oameni binevoitori, chemați în ajutor calul fu scos îndată din "capcana" în care nimerise singur... A doua zi, dimineața, după călătoria lungă și neașteptată, mârțoaga costelivă liniștită și ascultătoare, ca și când ar fi fost înhămată la căruță sau plug rumega fân de parcă nu se mai putea sătura. Țăranul simți curând o bucurie ciudată și uită repede necazul ce se abătuse asupra lui tocmai în ziua de ajun a Anului Nou. Mai voios ca oricând, cu lopata în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
zi m-am trezit mai devreme, dar tata plecase deja. Prin fereastră vedeam un cer posomorât, înnorat. Supărarea mă stăpânea. Mă întrebam cum e acum la vie, pe deal. Dacă plouă, tata n-are unde să se adăpostească, doar sub căruță, cum am făcut-o amândoi când ne-a prins o ploaie în câmp. Un picior mă durea, părea amorțit. Simțeam o înțepătură mai sus de genunchi. Somnul îmi dispăruse brusc, mă uitam dezamăgit la cerul cenușiu și copacii triști de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cu vărul său Mitru, că făceau concentrare, la Regimentul 13. Accepta cu ușurință rugămintea mea,pentru că era și el interesat să-și vadă fostele clădiri pe unde-și petrecuse anumite perioade din viață, de și nu prea era voie cu căruța pe aceste artere de circulație. Este întradevăr o clădire cu care te poți mândri, dacă ajungi să-i poți călca pragul porții și să-i urci treptele clădirii, pentru a intra în acest "Palat", care în realitate, este o cazarmă
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
mine, de ochii mei înlăcrimați, care începeam cu 3-4 zile înainte de plecare, să mă ducă și pe mine. In fond îl ajutam și eu, tata ducea produse alimentare:făină,brânză, carne, păsări și le vindea la piața din Hală,iar căruța era "parcată" în grajdurile care se aflau pe unde sunt acum clădirle justiției,magazine și clădirea hotelului Moldova. Când trebuia să meargă să adape și să le dea de mâncare cailor, eu stăteam și păzeam marfa. De când au început concentrările
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
vagon de tren prin interior, normal că mă simțeam inferior și nepriceput.Dar ghinionul dracului, nici când am plecat în armată, nu am avut parte nici de tren,nici să văd ceva. Până la Trușești,unde era raionul, am mers cu căruțele, dranga-dranga cu roți de lemn pe drum cu pietroaie,iar de la Trușești,după ce am fost repartizați pe comenzi, am fost îmbarcați la bou-vagon,până la Verești,un nume blestemat de cei prezenți, pentru frigul încasat aici. Blestemat, precum nemții la Mărășești
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
în special, dumneata ești încă destul de tânăr, ai tot viitorul înainte, vezi, gândește-te bine. O eroare acum poate avea consecințe grave. Simțeam, știam că generalul avea dreptate. În același timp, Micloș veni să mă anunțe că o coloană de căruțe, vreo 40 de oameni cu copii cu tot, 16 familii, se opriseră dimineața în vale, la biroul englezilor și s-au instalat într-o tabără provizorie. Familii de refugiați români de origine germană, care la începutul războiului, încă din 1940
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
era vorba de oameni tineri, de care Germania ar fi avut nevoie, dar să aflu acum că au fost dislocate familii întregi, oameni în majoritate în vârstă, și pentru ce? După cinci ani, iată-i cu singura lor avuție, o căruță cu doi cai, încărcată cu toată familia: adesea bunici, părinți și copii, câteva lăzi cu ceva îmbrăcăminte, câteva oale și câte ceva de mâncare. Și încă o dată mă întreb: și pentru ce? Totul trebuie să aibă o explicație, o justificare, o
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
actele lor de identitate și să-i pregătesc de plecare, plecare ce urma să se producă, probabil, spre sfârșitul lunii noiembrie, începutul lui decembrie, deci cam peste vreo două săptămâni. Între timp, oamenii să-și găsească posibilitatea să-și vândă căruțele și caii, pentru a fi gata de îmbarcare. Mi-am dat seama că e inutil să-i întreb ce se întâmplă cu avionul meu rămas pe aerodromul Schwechat. Desigur, nu știau nimic, fiind niște simpli executanți, care primiseră dispoziții precise
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]