4,874 matches
-
cei care sunt angajați în săvârșirea acțiunilor rituale de venerare a unei divinități, sacrificiale sau nu. În sensibilitatea religioasă actuală, atribuția de a celebra acțiunile cultuale îi revine prevalent, dacă nu exclusiv, preotului, adică celui care administrează cele sfinte sau celebrează riturile sacre. În modul nostru obișnuit de a înțelege, preotul este perceput și ca intermediar între divinitate și credincioși, fiind reprezentatul divinității în fața credincioșilor și - invers - reprezentându-i pe credincioși înaintea divinității. Modul nostru de a înțelege rolul preotului provine
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în mod sistematic, tot materialul despre practica sacrificială la evrei în epoca antică. Termenul ebraic ce indică generic acțiunea sacrificială provine de la rădăcina rădăcina zbḥ care generează fie un substantiv (zebaḥ), „ofertă”, „sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice (ugaritică, acadiană, feniciană, aramaică) unde, în afară de sensul tehnic al sacrificiului, în unele cazuri, poate avea și semnificația de a celebra un banchet (exemplul cel mai clar cu privire la aceasta
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice (ugaritică, acadiană, feniciană, aramaică) unde, în afară de sensul tehnic al sacrificiului, în unele cazuri, poate avea și semnificația de a celebra un banchet (exemplul cel mai clar cu privire la aceasta se găsește în textele ugaritice, cf. Merlo, Xella, 1999, p. 202). Foarte frecvent termenul zebaḥ se găsește în construcții nominale, adică unit cu alte substantive care specifică tipul de sacrificiu, precum în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pentru mai multe secole în ciuda faptului că era judecată negativ în multe texte biblice (de exemplu Is 1,13: „Încetați să mai aduceți ofrande inutile, tămâia este pentru mine un abominiu”). Sacrificiile și acțiunile de cult descrise mai sus se celebrau repetat în diferite împrejurări, atât publice, cât și private. Conform textelor biblice, acțiunile de cult publice erau celebrate în mod obișnuit în fiecare zi (2Rg 16,15; Ex 29,38-39; Num 28,3; Ez 46,13) sau săptămânal, sâmbăta (Ez
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
13: „Încetați să mai aduceți ofrande inutile, tămâia este pentru mine un abominiu”). Sacrificiile și acțiunile de cult descrise mai sus se celebrau repetat în diferite împrejurări, atât publice, cât și private. Conform textelor biblice, acțiunile de cult publice erau celebrate în mod obișnuit în fiecare zi (2Rg 16,15; Ex 29,38-39; Num 28,3; Ez 46,13) sau săptămânal, sâmbăta (Ez 46,4-5; Num 28,9-10). E bine de subliniat că textele cărților lui Ezechiel și Numerilor sunt scrise
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pare să fi dobândit o însemnătate mai mare doar în timpul exilului, această sărbătoare având o puternică relevanță în identificarea etnico-religioasă a poporului lui Yhwh (Ex 20,12). Ritmul săptămânal al sacrificiilor are legătură, foarte probabil, cu tradiția antică de a celebra liturgiile sacrificiale la mijlocul lunii, adică în corespondență cu luna nouă și luna plină, după cum dovedesc multe documente extra-biblice și unele texte biblice care pun uneori în strânsă relație frecvența sâmbetei cu luna nouă (Num 28,11; Is 1,13; Os
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
nouă și luna plină, după cum dovedesc multe documente extra-biblice și unele texte biblice care pun uneori în strânsă relație frecvența sâmbetei cu luna nouă (Num 28,11; Is 1,13; Os 2,13; Ez 45,17). În afară de ritualurile obișnuite, se celebrau și câteva sărbători mari anuale, ritmate după succesiunea anotimpurilor. Prima sărbătoare era cea a azimilor (pâini nedospite: mașșôt), solemnitate dedicată probabil secerișului și mâncării pâinii făcută din grâu nou, dar care mai apoi a fost unită, nu se știe cum
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cu timpul, va deveni o sărbătoare de consolidare a identității colective ebraice. Din textele biblice nu putem ști cum se desfășura sărbătoarea azimilor înainte ca ea să fi avut legătură cu Paștele, dar există indicii (Dt 16,16) că se celebra în sanctuarul local și că sărbătorea primul seceriș, deoarece Dt 16,9 stabilește următoarea sărbătoare „a săptămânilor” numărând șapte săptămâni „de când vei începe seceratul grâului”. Probabil, consumarea azimilor consta într-un ritual de mâncare a noii recolte fără ca aceasta să
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a fost unită mai apoi cu marea sărbătoarea a paștelui împreună cu mesajul său de salvare și eliberare înfăptuite de către Dumnezeu, precum reiese din Ex 12 și Ios 5,10 ș.u. După cum am făcut deja aluzie, continuând cursul anului, se celebra sărbătoarea culesului ce prevedea oferta primițiilor, numită apoi sărbătoarea „săptămânilor” (šăbu‘ôt; cf. Ez 34,22; Dt 16,9-12) sau, în cărțile în limba greacă mai recente și în Noul Testament, cincizecimea (2Mac 12,32; Tob 2,1; Fap 2,1
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
este cea a ultimei recolte (culesul viei) sau a „corturilor” (sukkôt), numită așa probabil datorită obiceiului de a construi în vie corturi din ramuri pentru a se odihni sau a păzi recolta. După unele texte biblice, această sărbătoare agricolă era celebrată la începutul sau, altfel spus, la sfârșitul anului (Ex 23,16; 34,22), mai mult sau mai puțin la începutul toamnei noastre. Și această ultimă sărbătoare a fost modificată ulterior, trecând de la semnificația sa agricolă originară, la una derivată din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
plauzibilă credința că unii defuncți aveau un status diferit de cel obișnuit (cf. infra, pp. 116-117) menținând o putere specială de protecție și înțelepciune, asemănătoare cu cea pe care au avut-o în timpul vieții pământești. La moartea unei persoane se celebrau diferite rituri de doliu; cel mai natural era plânsul și lamentația însoțită de post și îmbrăcarea hainei de doliu (2Sam 1,12; 14,2; 1Reg 13,30; Am 5,16 etc.). Semnificația religioasă a lamentației este dată în 2Sam 18
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și refă’îm. Primul termen pare să desemneze figura strămoșilor ce aveau un rol important în cultul domestic (Gen 31,19; 1Sam 19,13; 2Rg 23,24 etc.); erau așezați probabil în camera de dormit și prin imaginea lor se celebra și amintirea strămoșilor (cf. ceea ce am afirmat cu privire la „amintirea numelui”, mai sus p. 112). În traducerile actuale ale Bibliei termenul terăfîm este tradus uneori cu „idoli”, subliniind astfel statusul suprauman al acestor ființe. Cu privire la refă’îm, identitatea lor este foarte
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
acest ultim tip de religiozitate va fi considerat ortodox de către textele biblice, astfel că (târzia) Cartea lui Esdra lasă să se înțeleagă că numai repatriații trebuie considerați moștenitorii religiei ebraice „autentice și originare” (cf. Esd 6,19-22: „Cei repatriați au celebrat Paștele [...]. Fiii lui Israel întorși din captivitate au mâncat împreună cu toți cei ce s-au separat de impuritatea popoarelor țării”). Spre religia iudaică din epoca persană Izvoarele biblice, în special cărțile lui Esdra și Nehemia înfățișează începutul epocii persane ca
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Anton Roman, care o admiră), de o complexitate inimaginabilă -, cele două gusturi se contopesc („alchimic“, pentru a folosi un termen pomenit de marele gastronom român), adică oțetul este potențat de miere și viceversa. O combinație asemănătoare poate fi întâlnită în celebra czarnina poloneză, o supă de rață la pregătirea căreia se folosește și sângele păsării, iar pentru evitarea coagulării acestuia, rețeta cuprinde și oțet; acreala lui este însă echilibrată prin alte două ingrediente: zahăr și fructe uscate. Interesantă este și bigos
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
219... Ceea ce-i mai greu de crezut e că viziunea deschisă a naționalității civice s-a lovit de o lipsă de înțelegere pe fondul căreia se vor crea mai tîrziu ideologiile totalitare. În 1817 deja, asociațiile studențești din Wartburg vor celebra tricentenarul Reformei arzînd Codul civil considerat simbol al malignității insidioase a națiunii politice în stil francez. În anii 1890 este în vogă teza superiorității ariene a lui Chamberlain, înregistrînd un succes cu totul special în Germania 220 (în vreme ce, în aceeași
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
iar altul deja național. În ceea ce-l privește, clerul l-a ales pe cel de-al doilea. Apropiindu-se mai întîi de ortodoxia rusă pentru a juca o festă patriarhului grec din Constantinopol, clerul românesc abandon-nează slavona liturgică urmînd să celebreze cultul în românește în Moldova și în Valahia. Acest mecanism prin care bisericile ortodoxe oferă aparatul și competențele ce permit crearea bazelor culturale ale expansiunii ulterioare a micronaționalismelor situate în cîmpul inteferențelor rivale austro-ruse-turce, este capital. Dar, a-l reduce
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
care succede țarului Alexandru, la 1825. La 20 octombrie 1827, cînd flota ruso-an-glo-franceză va sfărîma escadra turcă la Navarin, Marea Bri-tanie consideră lecția suficientă dar Charles X va rămîne alături de Rusia, trimițînd trupe în Moreea. Rezultatul, o conferință a ambasadorilor celebrată la Londra, în urma căreia grecii vor deveni independenți. Lipsită de vreo nuanță dramatică, independența belgiană confirmă și mai mult orientarea catolicilor spre un principiu al naționalităților. După 1815, Belgia aparține Olandei, care o administrează direct. Această tutelă apăsătoare îi nemulțumește
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Fundației a organizat șase Întîlniri În 1951-1952, iar În 1953-1954, 11 astfel de Întîlniri. De asemenea, Fundația a intenționat să organizeze și o bibliotecă românească, Însă, din lipsă de mijloace financiare, această inițiativa s-a soldat cu un eșec. Fundația celebra trei dintre momentele importante ale istoriei României (1 decembrie, 10 mai și 24 ianuarie) cu scopul de a reactiva prin sărbătoare memoria colectivă În exil. O a doua organizație culturală din exilul parizian a fost Centrul Român de Cercetări, o
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
nu s-a mai Învrednicit de atenție - cu excepția primei lucrări a lui Andrei Cornea -, cartea poștală ilustrată, Îi servește lui Andrei Florin Sora pentru a investiga programul propagandistic care a susținut Expoziția din 1906 de la București. Acea „exhibitio daco-romana” care celebra jubileul regal - dar și aniversarea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către strămoșul tutelar Traian - merită un studiu mai larg, de felul celor Întreprinse de curînd de Laurențiu Vlad și Alin Ciupală. Atunci s-ar cuveni amintite și reacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cu Maria Cocîrlă, p. 3. Interviu cu Maria Cocîrlă, pp. 1-2. Vezi Massino, op.cit., și Veronica Shapovlov (ed.), Remembering the Darkness: Women in Soviet Prisons, Rowman & Littlefield Publishers, inc., Lanham, Boulder, 2001, pentru o analiză a modului În care erau celebrate evenimentele religioase În Gulag-ul sovietic, pp. 229-231. Interviu cu Maria Cocîrlă, p. 3. Ich Weiss dass du Mein Vater Bist, Aber ich Kenne dich nicht - Erzahlungen von Russlandeportieren. Ibidem, p. 63. Interviu cu Sofia Magyari, p. 4. Radosav, Donbas
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
iudaice 14.36; 15.373,409; 16.291). În împrejurări obișnuite, mă îndoiesc că Pilat ar fi ezitat atât de mult să execute un agitator. Ocazia este însă specială, ajunul Paștelui, cea mai sfântă sărbătoare a iudeilor. Mai mult, Paștele celebra evenimentul în care Dumnezeu îl eliberase pe poporul său din sclavia străinilor. Cu siguranță, Pilat va fi făcut această conexiune, cunoscând bine poporul asupra căruia domnea. Deși nu-i lipsea dorința de a dovedi puterea sa și a Romei, susținându
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
19,9-14 = 4Q492, fragmentul 1, liniile 8-13), dar e posibil ca preoții să fi supravegheat îngroparea cadavrelor și curățirea țării. Fragmentul înrudit 4Q285 sau Regula Războiului - și acesta este fragmentar - admite această interpretare. Pare să spună că, în timp ce Israel își celebra victoria asupra acestor kittim (femeile bătând din tamburine și dansând ca în marile victorii povestite în Scriptură; cf. Ex 15,20; Jud 11,34; probabil și 4Q163, fragmentul 25, coloana iii, liniile 1-3), marele preot dă porunci cu privire la dispunerea trupurilor
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
a lua în considerare preocuparea față de cei decedați sau față de familiile lor, îngrijorarea majoră avea ca obiect profanarea țării și a cetății sfinte. De asemenea, din punct de vedere politic, ar părea ciudat ca în ajunul Paștelui, o sărbătoare care celebrează eliberarea de dominația străină, Pilat să fi dorit să provoace populația iudaică și să incite naționalismul evreu. În plus, la fel de improbabil ar fi ca mai marii preoților, care au cerut moartea lui Isus, să fi dorit să pară complet indiferenți
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
merge pentru a fi cu Cristos” (de exemplu, Fil 1,23). Avem promisiunea pe care Isus o face tâlharului care a murit alături de el că vor fi împreună în paradis chiar în aceea zi (Lc 23,43); de asemenea, și celebra promisiunea despre „multe lăcașuri” pregătite în casa tatălui său (In 14,2). Dar, încă o dată, accentul nu se află pe unde vom fi imediat după moarte, ci unde vom fi în noua lume a lui Dumnezeu, în noua creație, în
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
de Heredia! Et Vous, qui près de lui, Madame, à cette fête Pouviez seule donner la suprême beauté, Souffrez que je salue en Votre Majesté La divine douceur dont votre grâce est faite! Cadența strofelor ne-a amețit. Rezonanța rimelor celebra în urechile noastre extraordinare îmbinări de cuvinte îndepărtate: fleuve - neuve, or - encor... Simțeam că numai artificiile acelea verbale puteau să exprime exotismul Atlantidei noastre franceze: Voici Paris! Pour vous les acclamations Montent de la cité riante et pavoisée Qui, partout, aux
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]