5,017 matches
-
casa mea de pe pământ - îi roagă Dragoș. - Nu putem pentru că nu avem timp. - Dar ce faceți? - Ne facem o casă pe fundul mării. - Dar nu aveți nevoie de niște lemne, să vă ajut și eu? (și ia o mână de creioane ca să le dea). Sau de niște pietre? (și caută colecția lui de pietre din borcan). - Nu - răspunde Crabul - noi ne facem casa din nisip și din scoici. - Ei, parcă aveam și eu pe aici pe undeva o scoică... spune Dragoș
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
vin și nu mi‑a spus decât În ultima clipă că trebuie să am grijă În seara asta de progenitura râzgâiată a gazdelor. Așa că, scuză‑mă, dar cred că trebuie să mă duc să văd dacă are destul lapte și creioane colorate. — O, se simte foarte bine și sunt sigur că nu are nevoie decât de Încă un sărut de la bona lui. Și mi‑a prins fața În mâini și m‑a sărutat din nou. Am deschis gura să protestez, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
acum Își dădea seama cât e de prost Îmbrăcatăă. Dar Între timp trecusem prin destule ca să mă pot angaja Într‑o sută de locuri de muncă. Și, cu toate că primisem pe curriculum vitae o notă patru mare și lată, scrisă cu creion roșu, cu toate că iubitul mă părăsise, cu toate că nu mă alesesem cu nimic concret, În afară de o geantă (mă rog, patru valize Louis Vuittonă burdușite cu haine superbe la comandă - poate că meritase efortul? Am decuplat telefonul, am scos un carnețel vechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În somn am avut revelația unui poem genial; Îl văd cum crește, are un corp al său viu, se mișcă odată cu mine, palpită, pulsează, Îi aud bătaia oceanică a sensurilor, Întind mâna pe Întuneric, pipăi până ajung la hârtie și creion; la primul contact cu aceste obiecte străine, corporalitatea poemului s-a estompat pe jumătate; mă cramponez de resturile mutilate ce mi-au rămas, ca să reconstitui scheletul; am o foame nepotolită de scris: iată, lumina se-ngână cu Întunericul, stau culcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am pe Mircea la mine acasă, apoi o să facem un chef de pomină. Mircea, tu ești un copil mare și bun. Zuluf 5 iunie 1963 Dragul meu, Îți scriu pe foile pe care mi le-ai dat tu și cu creionul tău. Original, nu? Toate poveștile frumoase Încep cu „a fost odată“. Te cufunzi Într-un fotoliu, aprinzi o țigară, ai grijă să fie liniște În jur și Începi să citești despre peripeții nemaiîntâlnite. Povestea mea Începe tot așa. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fost În prima ei noapte de libertate și de dragoste. Nici toate imaginile din lume nu pot cuprinde gândurile de atunci. De multe ori o veți Întâlni ca acum, Într-un fund de cabană, scriind vrute și nevrute pe foi, cu un creion. Stiloul nu și-l ia pe munte, ca să nu-l piardă. Dacă o veți cunoaște, o veți acuza că râde prea mult. Da, e hotărâtă să nu plângă În văzul nimănui. Nu vrea să știe ce-i acela plânsul. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a uitat să mai alerge pe foaie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Goală de gânduri, biata peniță nu mai avea putere să alerge pe hârtie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între atâtea gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Împotmolit la marginea rândului, uitase parcă literele. Bietul creion Încearcă zadarnic să rotunjească litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Între atâtea gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Împotmolit la marginea rândului, uitase parcă literele. Bietul creion Încearcă zadarnic să rotunjească litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și plină de strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Quicherat, Muhlmann etc., de Ioan Nădejde și Aurelia Nădejde-Gesticone, apărut la Editura Viața Românească, Societate anonimă, Iași.) Pe pagina de gardă este scris În cerneală cu litere Îngroșate: „3 Iunie 1961 - O amintire“. Scrisul Îmi aparține. Pe aceeași pagină, cu creionul, aproape șters, se mai citesc aceste Însemnări așezate una sub alta: „120 carne 62 medic (cifra șase are o buclă și se leagă direct de botul cifrei doi) 36 ouă (trei, la fel, este ancorat de șase) 180 apă“. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
62 medic (cifra șase are o buclă și se leagă direct de botul cifrei doi) 36 ouă (trei, la fel, este ancorat de șase) 180 apă“. Nu este scrisul lui E. Pe pagina următoare sunt câteva semnături: Irina Bacon (În creion), Simca Eduard Moise (În cerneală), N. Olărescu, Nicu Olărescu (În cerneală verde și roșie). Caut urme ale lui E. Nu le descopăr decât Înăuntru, la litera D, unde, la p. 161, sunt Încercuite câteva rânduri, iar pe margine, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care nu-l cunoștea și a vrut să-l citească. Doamna Alexandrescu îi permisese să examineze biblioteca ginerelui ei, numai să așeze toate la loc cum au fost. Pe câteva file din carte a găsit o întrebare scrisă cu creionul: "Puișorule drag, mă iubești?" A înțeles că Mimi trebuie să fi făcut întrebarea viitorului ei soț. După scris și după întrebare, el a încercat să și-o închipuiască și a văzut-o în închipuire așa cum este. Ba fiindcă în carte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răsputeri și în zadar. E amenințat să-și piarză și micul capital cu care a venit pe moșiile astea. Dumneaei vrea arenda înainte, iar el n-a putut acoperi nici pe cea veche. Se oferă să-i dovedească îndată, cu creionul în mână, că oricât s-ar sforța, nu e chip să realizeze, cu prețurile de azi, nici măcar trei sferturi din arendă, fără să se gândească la un câștig cât de mic pentru dânsul, pe care I-ar merita, căci depune
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din urmă, actele, tresări : — Luați loc și așteptați, spuse el, arătând undeva, în spate. Într-adevăr, așteptarea. Partea cea mai grea. Polițistul se ridică din spatele pupitrului pe care nu se afla decât un registru în care scria stângace, cu un creion chimic, litere de tipar. Își trânti pe birou chipiul, ștergând rămășițele aurei de pe țeasta cheală și ducându-și o șuviță umedă dintr-o parte în alta. Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bețiv și repetând spusele altcuiva, de demult. Nu se poate nici măcar ține pe picioare, n-are cum să fugă... Polițistul nu-și ridică ochii din registrul în care oamenii se preschimbau în coduri numerice, mai accentuate sau mai șterse, după cum creionul chimic era mai bine muiat între buze. Răspunsul veni totuși de la milițianul cel vechi și de la polițistul cel nou, amândoi deodată. — Lăsați, doamnă... Nici nu știți de ce sunt ăștia în stare... Bețivul clătină din cap, era tot ce putea face
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
descumpănită în camera de la început, unde, văzând-o, polițistul își netezi șuvița de păr și-și puse din nou chipiul pe cap. Bețivul moțăia, cu capul sprijinit de braț, pufnind din buze. Rada așteptă răbdătoare până când polițistul copie, muindu-și creionul chimic în gură, rândul de deasupra. Privi ceasul și adăugă la sfârșit ora. — Trebuie să semnez ceva ? întrebă femeia, pregătită să-și arate din nou actele. Nu trebuie, răspunseră polițiștii, redeveniți unul. Am scris eu aici. — Nu e nimic de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uit ! Își trase fermoarul de la scurta de piele, își scoase tacticos mănușile și le puse pe ghidonul motocicletei. Bătrânul crezu că a învins, smocurile i se muiară, vârfurile lor tăioase se pleoștiră în ciucuri. Maca scoase un carnețel și un creion, găsi o poziție potrivită și scrise, silabisind din vârful buzelor. — Gata, spuse, punând creionul între foi. Știi, aia cu boașele am scris-o mai de-a dreptul... De mamă știi... Ciucurii intrară iar în erecție. Bătrânul privi în jur, căutând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
puse pe ghidonul motocicletei. Bătrânul crezu că a învins, smocurile i se muiară, vârfurile lor tăioase se pleoștiră în ciucuri. Maca scoase un carnețel și un creion, găsi o poziție potrivită și scrise, silabisind din vârful buzelor. — Gata, spuse, punând creionul între foi. Știi, aia cu boașele am scris-o mai de-a dreptul... De mamă știi... Ciucurii intrară iar în erecție. Bătrânul privi în jur, căutând muniție, dar pe pervaz nu era niciun ghiveci. Atunci se hotărî să negocieze. — Da
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vadă foaia celuilalt. Stăteau de-a dreptul pe zăpadă, dar nu se putea altfel, căci știau că doar așa, neavând frunze pe care să pășească, Magul n-avea să se apropie de ei. Își păstraseră doar blocurile de desen și creioanele. Era atât de frig, încât o clipă se temură ca el să nu plutească prin aburii respirațiilor. Dar nu apăru, Magul nu poate fi decât atâta vreme cât își respectă semnele. Era prima ninsoare din anul acela. O zăpadă mare, pufoasă, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șir. La fel dincolo de gard, unde era cimitirul vechi al Bisericii Armenești. Zăpada venise deodată și prea devreme, credeau ei. Mai apoi, crescând, au înțeles că prima zăpadă vine totdeauna prea devreme. Atunci când ultimul dintre ei spuse gata și lăsă creionul jos, se întoarseră cu fața spre mijlocul cercului și își puseră foile la un loc. Fiecare desenase ceea ce văzuse săltând pe frunze în fața sa. Toți văzuseră același lucru. Nu aveau aceeași îndemânare la desen și nici nu îl desenaseră în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici până la barieră n-a vrut să mergem cu el ? — De ce-am așteptat atâția ani până să-l căutăm ? întrebă Jenică. — De ce-am așteptat atâția ani ca să ne jucăm din nou cu frunzele ? întrebă Maca, scoțând din sertar creioanele și scriindu-și cu litere pătrățoase numele pe pupitru. Apăsă, vârful se rupse. — Caută la tine un creion, îi spuse lui Tili, îmi trebuie ca să pun bara la A. — Ești obsedat de numele tău, râse Tili. L-ai scrie și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l căutăm ? întrebă Jenică. — De ce-am așteptat atâția ani ca să ne jucăm din nou cu frunzele ? întrebă Maca, scoțând din sertar creioanele și scriindu-și cu litere pătrățoase numele pe pupitru. Apăsă, vârful se rupse. — Caută la tine un creion, îi spuse lui Tili, îmi trebuie ca să pun bara la A. — Ești obsedat de numele tău, râse Tili. L-ai scrie și pe cer. — Te pomenești că o s-o fac și pe-asta într-o zi, încuviință Maca. Dar uite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a întâmplat. — A avut dreptate, socoti Jenică. Au murit fără să știe. Au crezut că, murind ei, respectă regula. Tu să-ți îngropi părinții și copiii tăi să te îngroape pe tine. Mă rog, așa vine vorba... Maca strică rânduiala creioanelor tocite și le mătură înapoi cu mâneca în sertar. Privi în jur, pereții aveau o nuanță cenușie și firele de păianjen atârnau zdrențuite prin colțuri. — Până și păianjenii au murit. Poate ar trebui să facem odată curățenie. Ce-ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te duci ? Ea îl privi, întristată. — Pentru că nu-mi vine, șopti. Nu mai am răbdare, abia aștept să plec. Era neliniștită și ăsta părea singurul lucru neobișnuit. În rest, totul era ca de obicei. Ochii și-i conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri, acolo unde se adunau ridurile, culoarea începuse să curgă. Pomeții erau tencuiți cu fond de ten, care dădea zâmbetului o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
citi. — Și ale cui sunt vocile ? — În lume nu există un singur mag, spuse Coropciuc. — Ce vrei să spui ? întrebă Maca, privind apoi către Tili, căci el nu părea la fel de nedumerit. Coropciuc ieși de după tejghea, cu o hârtie și un creion. Întoarse scaunul pe care procurorul îl pusese cu speteaza spre ei și se așeză. Trase câteva linii și apoi le arătă foaia. Pe vremuri, fiecare făcuse portretul Magului frunzelor. Cel de pe foaia lui Coropciuc semăna cu desenul lui Luca. — De unde
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plină de zurgălăi, se mai înviorase. Privirile i se fixară asupra tejghelei. Atunci își dădu Jenică seama că să stai cu mâinile încrucișate nu e cea mai nimerită poziție pentru cineva care rezolvă niște acte. Își îndreptă spinarea și căută creionul chimic, desenând, la întâmplare, rotocoale pe hârtie. — Nu vă deranjați, spuse străinul, mai avansând puțin cu umerii. Eu am să stau aici, pe scaun. Nu mai așteptă replica lui Jenică, de fapt, acesta adoptase singur o poziție dezavantajoasă, plecându-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]