5,138 matches
-
de centimetri în văzduh. 364 DANIEL BĂNULESCU Magherușan, madam Sapiența Celenterache și madam Dragonela Jugureanu. Arătau înzecit mai ruinate decât gazda. Iar a doua lor calitate mediumică era aceea că-l cunoscuseră pe Răposat. - Și nu-ți mai zic ce distins se înfățișa înainte. Dar și ca Răposat se ținea așa chipeș. C-ar fi meritat neapărat păstrat mumificat!... Câte mumii de împărați și de sultani n-ar fi bătut, prin trăsăturile lui agreabile, Răposățelul la fund! - Cine, tantelo Dragonela? Era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cu ce neobrăzare o să le povestești tu, tovarășilor din Conducerea de Partid, că nu te mai poți opri din sculptat buciume, porți, jgheaburi, donițe sau draci să te pieptene?! - Nu pare un obstacol destul de însemnat, de care să se împiedice distinsul nostru elev. - ...Așadar, operațiunea cu detergentul picase... Nu puteai fi înlocuit nici cu un rapsod de Partid. Tovarășului X fiindu-i deja dezvăluite numele dumitale. Vârsta. Adresa. Liceul la care studiezi... 383 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI precum un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Era slăbuț, cam adus din umeri și vorbea graseiat, cu un soi de rârâire fornăită, care ne amuza pe toți, mai ales atunci când Încercam să-l imităm, maimuțărindu-ne. O plăcea pe Ana Maria - o fetiță drăgălașă, cu un aer distins - „o adevărată domnișoară”(cum o numise odată o doamnă mai În vârstă), care se Îmbrăca cel mai des În rochițe cu volănașe scrobite, albastre și verzi. Verzi erau și ochii ei mândri, pe care nu și-i cobora nicicum spre
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
când gravitația și doi copii mici te trag În jos, Îți procuri complimentele de unde poți. În plus, trebuie să recunosc că economisesc două minute și jumătate cu scurtătura. 8.47: Edwin Morgan Forster, una dintre cele mai vechi și mai distinse instituții din centrul orașului, se află la Întersecția Broadgate cu Anthony’s Lane. O fortăreață de secol nouăsprezece cu o „proră“ semeață din sticlă de secol douăzeci - arată ca și cum un avion a intrat Într-un magazin universal și a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ei de Îi trebuie atâta mâncare ca să se consoleze? Face prezentările, purtându-ne de-a lungul celor optsprezece fețe care stau În jurul mesei. O aud pe Momo refuzând ceva de băut. Bravo, așa te vreau. —Și, nu În ultimul rând, distinsul nostru coleg de la Fundația Salinger. Domnul Abelhammer face parte din consiliul de administrație, doamnă Reddy. Și Într-adevăr, iată-l. În colțul cel mai Îndepărtat, diferențiindu-se de celelalte costume prin postura aproape insolent de relaxată și zâmbetul larg. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Ei n-au avut la leagăn un blând înger de pază Și-a lor ochi de durere sunt turbure, și stinși; {EminescuOpIV 161} Dară deși blânzi îngeri își varsă a lor raze În sufletul lor, totuși ei mari îs și distinși, Căci Dumnezeu în lume le ține loc de tată Și pune pe-a lor frunte gândirea lui bogată. Dar - e un înger palid cu lungi aripi și negre, În aste firi mărețe în veci e-namorat. Păcat numai c-amoru-i stinge sisteme-ntegre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
incontestabil, regină era floarea Sânzâienelor; galbena inflorescență dăruia din cupele sale minuscule tuturor doritorilor, fără părtinire, eșantioane de parfum a cărui destinație inițială nu cred să fi fost oamenii, altfel nu se explică fericirea Olimpului, atunci când i se repartizează pentru distinșii săi locuitori, mici doze din parfumul Sânzâienilor. Nici o boare de vânt nu adia și nici un norișor nu se vedea pe cerul verii, mai senin ca niciodată. Mici tremurături locale ale aerului erau produse de mulțimea de dute-vino ale albinelor harnice
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
câinele domnului Bella, a Întrebat: Cât e ceasul....Ildiko? Trebuie să merg la școală! I-a răspuns Victor, surâzând convins și neconvins, dar intuind cu ochiul său de profesor „de iubire” că ocazia este una de lux, a acceptat invitația distinsei tinere profesoare ...la o cofe, așa cum a spus aceasta: Șapte și jumătate, mânzule, hai fugi acasă, eu mă interesez dacă te-ai comportat bine și nu mai făcut de rușine! Spui că am rămas la magazin! Va s-a Îmbrăcat
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cinci crime și o declarație de vinovăție. Putem să-l declarăm nebun? Incompetent din punct de vedere mintal ca să compară la proces? — E prea tîrziu. Săptămîna trecută am luat legătura cu profesorul Xavier de la Institutul „Juan Carlos“ din Malaga - un distins psihiatru criminalist. Cu permisiunea Curții, s-a arătat dornic să-l examineze pe fratele dumneavoastră. Dar Frank a refuzat să se vadă cu el. A insistat că e pe de-a-ntregul sănătos la cap. Domnule Prentice, mă văd nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de o clipă, dar, mai nou, intervenise încă ceva: în plină lumină, culorile îi dispăreau, ca și cum ar fi fost spectator la un film alb-negru. — Ăsta e chiar un efect artistic, nu vi se pare? glumi Omar. Doctorița era o femeie distinsă, cu ochi albaștri, pătrunzători și cu o carnație foarte albă, de blondă fără retușuri. Și rândul de perle pe care îl purta împrejurul gâtului era veritabil, întărind impresia de calm diafan care o înconjura. De aceea, prin ea, și ochiul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Chiar dacă alt loc comun al doctrinei dandy spune limpede că nu devii, ci te naști sau nu Brummell. Doar că temperamentul năvalnic al Franței e astâmpărat În plină glorie napoleoniană de briza sobră a unui cu totul alt stil. Ținuta distinsă a ducelui de Wellington, supranumit de propriii soldați „dandy”, eleganța și grația cu care Își poartă cravata albă, puzderia ofițerilor englezi trași la patru ace, cu umbrela În mână chiar pe câmpul de luptă (pentru ca prețioasele haine să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
teatrelor, care mișună pe bulevarde seamănă cu niște spectre, efeminați, jalnici androgini, fluturând evantaie și degete Împovărate de inele, Îmbălsămați Într-un parfum Îndoielnic („de bideu”, scrie fără cruțare Edmond). Între toți, câteva figuri: Gramont-Caderousse, Adonisul sportiv („elegant, englez și distins”, concede memorialistul), a cărui primă calitate este de a se fi stins din viață la doar 30 de ani, din cauza unei ftizii blestemate. Sau companionul acestuia, contele Germain, celebru nu doar prin tenul smead, ca de prinț indian, prin zecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ce ține de felul În care e percepută armata În Franța. Până să izbucnească afacerea Dreyfus, francezii Își divinizează instituția militară. Marii ofițeri au un prestigiu copleșitor În toată lumea bună și o forță de seducție pe măsură. Sunt, majoritatea, eleganți, distinși, cultivați. Primul care observă, Încă din 1863, relația subtilă dintre dandy și militar e Baudelaire. O teoretizează ca nimeni altul În capitolul „Analele războiului” din Pictorul vieții moderne. Comentând lucrările lui Horace Vernet consacrate războiului Crimeii, Baudelaire nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înțelegere și chiar compasiune) pe Edgar Bostandaki-Turturel, nimeni altul decât Mișu Văcărescu-Claymoor, tânăr ce trece drept un „perfect gentilom”, care „vorbește franțuzește de când era mic și se pricepe foarte bine la mode și confecțiuni”, „om de spirit și cu educațiune distinsă”, parcă „născut a fi cronicar high life”1. Și a doua oară, când vituperează În bloc acest „Olimp românesc” - „lumea bună”, făcând bilanțul a ceea ce vede „pe stradă, la Șosea, la spectacole, În magazine, În baluri, la București, la Constanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În doar doi ani căpitan. Părăsește Însă brusc armata și, instalat la Londra, Într-un apartament nu atât opulent, cât de un lux rafinat, rupe relațiile cu propria familie și intră dezinvolt În prim-planul vieții mondene. Stilul său elegant, distins și distant se impune fulgerător, ca un canon, În cele mai selecte cluburi de pe St. James Street, În jurul meselor de joc de la „White”, „Brooks”, „Watier” și, foarte curând, În piscul exclusivității, pe King Street, la clubul „Almack”. Baluri, recepții, matinee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
18 părăsea Anglia. Câteva zile de la această plecare se vindea by auction și din ordinul prefectului de Middlesex elegantul mobilier al dandy-ului (man of fashion) «plecat pe continent», după cum preciza anunțul de vânzare. Cumpărătorii au fost dintre cei mai distinși și mai la modă aristocrați englezi. Printre ei se numărau ducele de York, lorzii Yarmouth și Besborough, Lady Warburton, Sir H. Smyth, Sir H. Peyton, Sir W. Burgoyne, coloneii Sheddon și Cotton, generalul Phipps etc. etc. Toți Își doreau - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Însuși George al IV-lea), caricaturile care Împânzesc revistele decadente, toate Îi aduc celebritatea. Căsătorit cu o actriță americană, trăiește Între cele două războaie la Rapallo, În Italia, scrie, are emisiuni la BBC și, În 1937, e Înnobilat. Prezența lui distinsă, ironia subtilă, finețea spiritului Îl fac dorit pretutindeni. Deși În 1896 declară În Diminuendo că nu va mai așterne nimic pe hârtie pentru că se simte depășit de modă, reîncepe să compună În chiar anul următor, când Îi apare probabil cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Caragiale, renunțând la excentricități și la stilul à la fonfé, ia alura austeră a unui dandy În linia lui Brummell, iar nu aceea a unui majordom, așa cum l-a impus posterității maliția epică a lui G. Călinescu. E protocolar și distins, Întotdeauna Îmbrăcat cu o «corectitudine voit anonimă» (cum l-a surprins Petru Comarnescu), În haine negre, perfect croite și - după cum Își amintește Barbu Brezianu - «corect uzate», respectând deci cu strictețe indicațiile celui ce i-a prilejuit lui Barbey studiul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fraze decupate de Jean d’Ormesson din La Bruyère. Descriindu-l pe mareșalul de Villeroy, unul dintre favoriții nevolnici ai Regelui Soare, La Bruyère Îi dedică În Caracterele sale un Întreg capitol, Despre meritul personal: „Vanitatea l-a făcut om distins prin manierele și cultura lui, l-a ridicat mai presus de el Însuși, l-a făcut să ajungă ce nu era. Văzându-l, Îți dai seama că nu e preocupat decât de persoana lui, convins că toate Îi vin bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
United States Lines, tipărită pe spezele companiei aeriene În 1962, cu texte În franceză și engleză: Dandies and Dandyism. Iată-l acolo pe Barthes referindu-se strict la relația dandysmului cu moda: „Dandy-ul a decis să radicalizeze vestimentația bărbatului distins, supunând-o unei logici absolute. Pe de altă parte, a exagerat distincția: esența acesteia nu mai este, pentru el, socială, ci metafizică. Dandy-ul nu opune doar o clasă superioară uneia inferioare, ci În mod absolut doar individul și vulgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și mușchii. S-a văzut cât de riguroase ar trebui să fie dietele. Dar nu toți dandy-i pot face față unor asemenea canoane. După cum nu toți Își exersează, ca niște veritabili sportivi, corpul. Întâiul pe o listă imaginară a distinșilor bărbați care fac sport ar fi Alcibiade. Iar dintre cei ce aparțin dandysmului istoric ar trebui chemați la apel destul de mulți, cu precădere englezi. Primul - Brummell Însuși, cu orele sale de echitație, mai mult sau mai puțin izbutite. Apoi Byron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
căutăm - apare mai bine ca În Pelham-ul lui Bulwer, nu există În Anglia nici o carte care să ni-l Înfățișeze pe Brummell așa cum a fost și care să poată explica limpede forța personajului său. E drept, nu demult, un bărbat distins a publicat două volume În care a reunit cu o răbdare de Înger curios toate faptele cunoscute ale vieții lui Brummell. De ce oare trebuie ca atâtea strădanii să nu ducă decât la o cronică timorată, fără referire la subteranele istoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu destul dispreț, că uniforma a exercitat o fascinație irezistibilă asupra lui Brummell. Asta ar Însemna să explici ce este un dandy prin prisma unui sublocotenent. Un dandy ce-și lasă amprenta peste tot, care nu există fără o anume distinsă originalitate 2 (Lord Byron) trebuie neapărat să urască uniforma. De altfel - și pentru lucruri mai grave decât această simplă chestiune de ținută -, era În firea lucrurilor ca Brummell să fie rău judecat, mai ales după moarte, când influența sa dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
puțin În viața acestuia locul ce le-a fost atribuit. Să-l ascultăm mai bine pe Lister. El spune același lucru: „Îi displăcea ideea că propriii croitori ar fi Însemnat ceva pentru renumele său; nu avea Încredere decât În farmecul distins al unei dezinvolturi nobile și rafinate cu care era Înzestrat În cel mai Înalt grad”. E drept, Încă de la Început, prin tendințele sale de a se exterioriza, În momentul când democraticul Charles Fox a introdus (aparent ca efect vestimentar) tocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
era frumosul George Bryan Brummell. Eu, care-i consacru aceste rânduri, l-am văzut pe când era bătrân și i-am recunoscut expresia din cei mai străluciți ani ai săi; căci expresia aceasta nu stă la cheremul ridurilor, iar un bărbat distins mai ales prin fizionomie se degradează mult mai puțin decât ceilalți. De altfel, Înfățișarea Îi era susținută, ba chiar sporită prin spirit. Nu degeaba Îl Învăluia o rază divină. Ar fi oare drept să Îi negăm spiritul din simplul motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]