6,016 matches
-
luată și datorită dorinței lui Roosevelt de a menține trupele americane active în anul 1943, președintele american fiind convins și de argumentul britanic ale scoaterii din luptă al „aliatului mai slab” al Axei, Italia Fascistă. Era clar pentru toată lumea că italienii de rând nu fuseseră niciodată prea entuziaști cu privire la implicarea țării lor în război și aliații sperau că o invazie în peninsulă vor scoate rapid Italia din război, sau măcar ar fi asigurat o mare lovitură de imagine. Eliminarea din luptă
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
în ceea ce privește operațiunile aeropurtate. Forțele britanice din Armata a 8-a au debarcat în „călcâiul” Italiei pe 3 septembrie 1943 în cadrul Operațiunii Baytown. Guvernul italian a capitulat pe 8 septembrie, dar forțele germane se pregătiseră de defensivă neluând în calcul participarea italienilor. A doua zi, Armata a 5-a americană au debarcat la Salerno, unde au întâmpinat o rezistență puternică a germanilor, iar forțele britanice au debarcat la Taranto, unde nu au întâlnit practic nicio rezistență. Aliații speraseră că, după capitularea guvernului
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
mobile de tancuri să încercuiască pe germani și să facă joncțiunea cu Corpul al 4-lea SUA, care înainta peste munții Apenini în Italia centrală, reușind să prindă în capcană forțele germane care apăra Bologna. Trupele aliate (polonezi, americani și italieni). Divizia a 10-a vânători de munte a ocolit Bologna, a atins râul Po pe 22 aprilie, iar Divizia a 8-a infanterie americană a ajuns la Po pe 23 aprilie. Pe 25 aprilie, Comitetul de Eliberare al Partizanilor Italieni
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
de la Beliș era în proprietatea grofului Janos Urmanczy și cuprindea 28.000 de iugăre de pădure, o exploatare forestieră și un castel modern pe vârful unui deal. La exploatarea forestieră lucrau copiii și bătrânii din sat, precum și prizonieri de război italieni, toți aceștia fiind ținuți în înfometare și mizerie. După încheierea armistițiului, proprietarul a fugit la Budapesta la 3 noiembrie 1918, iar prizonierii de război au cerut să fie lăsați să plece acasă, dar au fost refuzați. Prizonierii au iscat o
Capcana mercenarilor () [Corola-website/Science/312056_a_313385]
-
ultimatumul italian, forțele italiene au invadat Grecia. Armata elenă a contraatacat și i-a forțat pe invadatori să se retragă, iar, pe la mijlocul lunii decembrie, grecii au reușit să ocupe aproape un sfert din Albania. În martie 1941, ofensiva organizată de italieni a eșuat. La începutul lunii aprilie, germanii au intervenit în favoarea aliaților lor. Începând cu 12 aprilie, armata elenă a început să se retragă din Albania pentru a nu fi încercuită de atacurile combinate italo-germane. Totuși, pe 20 aprilie, armata greacă
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
În același timp, Grecia pretindea ocuparea zonei din sudul Albaniei (Epirul Nordic), unde locuia o importantă comunitate elenă. Italia ocupase după războiul italo-turc din 1912 insulele din sud-estul Mării Egee - Insulele Dodecanze, locuite de o populație compact elenă. Deși în 1919 italienii promiseseră cedarea insulelor după semnarea acordurilor Venizelos-Tittoni, ei au revenit mai apoi și au refuzat să-și respecte angajamentele. Între cele două țări avuseseră loc o serie de confruntări armate ocupării Anatoliei, iar Italia s-a plasat de partea naționaliștilor
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
cele două țări avuseseră loc o serie de confruntări armate ocupării Anatoliei, iar Italia s-a plasat de partea naționaliștilor turci în timpul războiului greco-turc din 1919-1922. Noul guvern fascist al lui Mussolini s-a folosit de pretextul uciderii unui general italian la granița greco-albaneză pentru a bombarda și ocupa insula Corfu, cea mai importantă insulă din arhipelagul Ionian. Aceste insule fuseseră guvernate de Republica Veneției până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și reocuparea lor era unul dintre obiectivele expansionismului italian. A
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
Mussolini și-a îndreptat atenția asupra Greciei. În data de 3 iulie 1940, ginerele lui Mussolini și totodată ministrul de externe italian Galeazzo Ciano nota în jurnalul său: Pe 11 august a fost luată decizia: În același timp, planul original italian de atacare a Iugoslaviei a fost abandonat, parțial datorită opoziției Germaniei, parțial datorită lipsei de mijloacelor de transport necesare. Pe 12 octombrie 1940, Germania a ocupat câmpurile petroliere românești. Această acțiune, despre care nu a fost informat din timp, l-
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
vaselor grecești. Punctul culminant al provocărilor a fost atins în momentul în care a fost torpilat crucișătorul ușor elen "Elli" de către un submarin italian în portul Tinos pe 15 august 1940 (sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului). În ciuda evidențelor, care demonstra responsabilitate italienilor, guvernul grec a anunțat că atacul a fost declanșat de un submarin a cărui naționalitate este necunoscută. Deși în acest fel au fost păstrate aparențele neutralității, populația Greciei era conștientă cine a fost adevăratul făptaș.. În dimineața zilei de 28
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
Macedonia apuseană și înaintarea spre Salonic, ceea ce ar fi dus la ocuparea întregului nord al Greciei. Faza a treia era reprezentată de ocuparea restului țării. Se spera în plus ca Bulgaria să atace Grecia în Macedonia răsăriteană, ușurând astfel sarcina italienilor. Înaltul Comandament Italian a distribuit pe fiecare teatru de luptă un corp de armată, formate din trupele care se aflau deja în Albania ocupată. Corpul mai puternic, XXV "Ciamuria" din Epir, (format din diviziile de infanterie 23 „Ferrara” și 51
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
aproximativ 31.000 de oameni), trebuia să inițial să îndeplinească sarcini defensive. Forța totală italiană care urma să acționeze în Grecia era compusă din 85.000 de soldați, aflați sub comanda generalului locotenent Sebastiano Visconti Prasca. După ocuparea Albaniei de către italieni, Marele Cartier General elen a pregătit Planul „IB” (Italia-Bulgaria), anticipând o ofensivă combinată italo-bulgară. Planul punea accent pe lupta de apărare a Epirului, cu o retragere graduală pe linia râului Arachthos-Metsovon-râul Aliakmon-Muntele Vermion, cu păstrarea posibilității unei ofensive limitate în
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
local, generalul maior Charalambos Katsimitros. Un factor important al succesului defensivei s-a dovedit a fi obținerea de către serviciile de spionaj a unor informații despre cea mai probabilă dată de declanșare a atacului italian. În zona principală de atac al italienilor erau mobilizate următoarele trupe grecești: în Epir - Divizia a 8-a infanterie, (mobilizată complet): în Macedonia apuseană - "Tmēma Stratias Dytikēs Makedonias" (Corpul de armată al Macedoniei apusene, inclusiv „Detașamenyul Pind”). În total, forțele grecești din regiune însumau aproximativ 35.000
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
000 de oameni, care puteau fi rapid întărite de unitățile din zonele de sud ale țării. Grecii aveau un ușor avantaj în domeniul infanteriei (3:2) și al artileriei ușoare și a mitralierelor, dar erau total lipsiți de blindate, în vreme ce italienii aveau o superioritate aeriană zdrobitoare. O parte a echipamentului armatei elene era vechi, din timpul primului război mondial, în vreme ce armamentul modern fusese cumpărat din țări care nu fuseseră ocupate de Puterile Axei - Belgia, Franța, șa - ceea ce crea mari probleme pentru
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
apărare elenă. Corpul „Ciamuria”, având ca vârf de lance al atacului diviziile „Ferrara” și „Centauro” a atacat spre Kalpaki (Elaia), iar grupul „Litoral” a înaintat de-a lungul țărmului Adriaticii și a cucerit un cap de pod peste râul Kalamas. Italienii au întâmpinat greutăți datorită terenului foarte accidentat, tanchetele L3/35 și tancurile medii M13/40 nereușind să se deplaseze pe drumurile noroioase și să urce pe pantele abrupte din zona lor de acțiune. Pe 31 octombrie, Înaltul Comandament italian anunța
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
de factorul surpriză, (nici măcar în cazul atacului inițial aerian). Conducerea atacului italian a fost încredințată unui grup de ofițeri preocupați mai presus de orice de rivalitățile personale. Marea foarte agitată a împiedicat debarcarea planificată în insula Corfu. Până pe 11 noiembrie, italienii cuceriseră Konitsa și ajunseseră pe aliniamentul principalei linii defensive elene. În aceeași zi, Înaltul Comandament italian a dat prioritate teatrului de luptă din Grecia față de cel din Africa de nord. În ciuda tuturor atacurilor repetate, italienii nu au reușit să străpungă
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
insula Corfu. Până pe 11 noiembrie, italienii cuceriseră Konitsa și ajunseseră pe aliniamentul principalei linii defensive elene. În aceeași zi, Înaltul Comandament italian a dat prioritate teatrului de luptă din Grecia față de cel din Africa de nord. În ciuda tuturor atacurilor repetate, italienii nu au reușit să străpungă frontul defensiv elen, iar, pe 9 noiembrie, atacurile au fost suspendate. În acel moment, principala amenințare la adresa pozițiilor grecilor o reprezenta înaintarea celor 11.000 de vânători de munte ai diviziei „Julia”, care se îndreptau
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
atacului lor. Marele Stat Major elen a ordonat întărirea zonei atacate, care a fost trecută sub comanda Corpului al II-lea de armată elenă. Prima contraofensivă a grecilor a fost lansată pe 31 octombrie, fiind încununată cu un succes limitat. Italienii au reușit să cucerească pe 3 noiembrie Vovousa, la 30 km nord de Metsovon, dar a devenit clar că nu au efectivele și proviziile necesare nu numai să continue înaintarea, dar și să facă față forțelor proaspete grecești care întăreau
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
tardivă, nereușind să schimbe situația de pe front. Vânătorii de munte italieni au luptat cu bravură în condiții dificile meteo și sub atacurile neîntrerupte ale grecilor, dar, pe 8 noiembrie, comandantul diviziei a fost forțat să ordone retragerea spre Konitsa. Retragerea italienilor a durat până pe 13 noiembrie, când toată zona de frontieră a fost curățată de italieni, iar „Bătălia Pindului” s-a încheiat cu o victorie completă a elenilor. În Macedonia apuseană, dată fiind inactivitatea italienilor, grecii au hotărât să transfere trupe
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
în condiții dificile meteo și sub atacurile neîntrerupte ale grecilor, dar, pe 8 noiembrie, comandantul diviziei a fost forțat să ordone retragerea spre Konitsa. Retragerea italienilor a durat până pe 13 noiembrie, când toată zona de frontieră a fost curățată de italieni, iar „Bătălia Pindului” s-a încheiat cu o victorie completă a elenilor. În Macedonia apuseană, dată fiind inactivitatea italienilor, grecii au hotărât să transfere trupe în Epir (Corpul al III-lea cu diviziile 10 și 11 de infanterie și o
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
să ordone retragerea spre Konitsa. Retragerea italienilor a durat până pe 13 noiembrie, când toată zona de frontieră a fost curățată de italieni, iar „Bătălia Pindului” s-a încheiat cu o victorie completă a elenilor. În Macedonia apuseană, dată fiind inactivitatea italienilor, grecii au hotărât să transfere trupe în Epir (Corpul al III-lea cu diviziile 10 și 11 de infanterie și o brigadă de cavalerie). S-a hotărât ca să se organizeze un atac în Albania, care din diferite motive logistice, a
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
pe la mijlocul lunii noiembrie, condiție obligatorie pentru lansarea unei contraofensive. Pe frontul albaneze grecii concentraseră 11 divizii de infanterie, două brigăzi de infanterie și una de cavalerie, care trebuiau să lupte cu 15 divizii de infanterie și una de tancuri ale italienilor. Corpul de armată al Macedoniei apusene și Corpul al III-lea, întărite continuu cu unități din tot nordul Greciei, au lansat un atac pe 14 noiembrie pe direcția Korytsa. După lupte grele pe linia fortificată italiană, grecii au reușit să
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
din tot nordul Greciei, au lansat un atac pe 14 noiembrie pe direcția Korytsa. După lupte grele pe linia fortificată italiană, grecii au reușit să străpungă frontul pe 17 noiembrie, cucerind Korytsa pe 22 noiembrie. Datorită indeciziei Înaltului Comandament elen, italienii au reușit să se retragă și să se regrupeze, evitând astfel o înfrângere de proporții. Atacul din Macedonia apuseană a fost combinat cu o ofensivă generală pe toată lungimea frontului. Corpurile I și II au avansata în Epir și după
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
ei golind practic întreaga frontieră nordică de oameni și armament pentru a susține atacul din Albania. Această mișcare de oameni și materiale îi lăsa pe greci fără apărare față de un posibil atac german declanșat din Bulgaria. Pe de altă parte, italienii, dornici să obțină un succes în Albania mai înainte de intervenția germană, și-au mobilizat forțele pentru lansarea unei noi ofensive cu numele de cod „Primavera”. Au fost concentrate 17 divizii italiene față de cele numai 13 elene, iar Mussolini a supervizat
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
din Epir, astfel încât oamenii și armamentul să fie folosite pentru respingerea atacului german, care părea iminent. În ciuda logicii militare, majoritatea comandanților greci, ca și populația țării, se opuneau abandonării pozițiilor cucerite cu atâtea sacrificii în sudul Albaniei, o retragere din fața italienilor fiind considerată o înfrângere rușinoasă. Din acest motiv, cea mai mare parte a armatei elene - 15 divizii - au fost lăsate pe frontul albanez chiar în timp ce germanii se pregăteau să atace. Generalul Wilson, comandantul corpului expediționar britanic, a numit în derâdere
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
a armatei elene - 15 divizii - au fost lăsate pe frontul albanez chiar în timp ce germanii se pregăteau să atace. Generalul Wilson, comandantul corpului expediționar britanic, a numit în derâdere această încăpățânare „doctrina fetișistă conform niciun yard de pământ nu trebuie cedat italienilor”. Astfel, numi șase divizii grecești au fost lăsate să lupte împotriva atacului german.. Începând cu ziua de 6 aprilie, italienii și-au repornit ofensiva în Albania, de această dată coordonată cu atacul german - Operațiunea Marița. Italienii nu au reușit să
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]