KorAP: Find »[drukola/base=jura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...187 188 189 ...323 >

8,051 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Pavlovici lui Keller, când ați corectat articolul? — Ieri dimineață, îi raportă Keller, am avut o întrevedere și ne-am dat cuvântul de onoare că vom păstra secretul de ambele părți. — Asta se întâmpla pe când se târa în fața ta și îți jura credință! Ce oameni? N-am nevoie de Pușkin al tău și nici fiică-ta să nu-mi calce pragul! Lizaveta Prokofievna dădu să se ridice, însă deodată i se adresă iritată lui Ippolit, care râdea: — Văd, dragule, că ți-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sărit în ajutor... Dar, cu asemenea avere, să dai polițe unui cămătar și să fii îngrijorat de ele - e imposibil. Și nu poate fi la per tu și în relații atât de amicale cu Nastasia Filippovna. Aici e aici. El jură că nu înțelege nimic, iar eu îi dau deplină crezare. Problema e, însă, dragă prințe, că am vrut să vă întreb: nu cumva știți ceva? Adică, printr-o minune, n-a ajuns vreo vorbă la urechea dumneavoastră? Nu, nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
caz, nu eu sunt cel în măsură să te judece. Totuși, după părerea mea, nu se poate spune direct că asta-i josnicie. Dumneata ce crezi? Ai recurs la un subterfugiu, pentru ca, printre lacrimi, să capeți banii, dar tot dumneata juri că spovedania a mai avut un scop, onest, nu doar pe cel pecuniar; cât despre bani, ai nevoie ca să faci chefuri, nu-i așa? Și, după această spovedire, beția ar fi, desigur, un semn al lipsei de voință. Dar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spun adevărul, pentru că citiți omul: și vorbele, și fapta, și minciuna, și adevărul - toate astea la mine-s laolaltă și absolut sincere. Adevărul și fapta constau la mine din căință veritabilă, puteți să mă credeți sau nu, sunt gata să jur, dar vorbele și minciuna constau din gândul infernal (și prezent mereu) cum să-l prind pe om, cum să-l aduc în starea ca, vărsând în fața lui lacrimi de pocăință, să câștig ceva de la el. Zău că așa-i! Altuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își bate joc de tine pe față; și eu tot așa am fost. Numai, rogu-te, nu jubila, scumpule, nu-i a ta; nu vreau să cred așa ceva și niciodată nu va fi! Îți spun ca să iei imediat măsuri. Ascultă, jură-mi că nu ești însurat cu aceea. — Lizaveta Petrovna, fiți bună, ce spuneți? zise prințul și mai că nu sări în sus de uimire. — Păi n-a fost cât pe ce să te însori cu ea? — A fost cât pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
însor, șopti prințul și își plecă ochii în pământ. — Atunci, dacă-i așa, pe ea o iubești? Acum pentru ea ai venit? Pentru aceea? — N-am venit aici ca să mă însor, îi răspunse prințul. — Ai ceva sfânt pe lume? — Am. — Jură-mi că n-ai venit ca să te însori cu aceea. — Jur pe ce vreți! Te cred; sărută-mă. În sfârșit, am răsuflat ușurată; dar să știi: Aglaia nu te iubește, ia măsuri, și n-o să se mărite cu tine atâta timp cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mergem, seara e minunată! strigă Evgheni Pavlovici. Dar, ca să vă demonstrez că de data asta am vorbit absolut serios și, ce-i mai important, ca să-i demonstrez acest lucru prințului (prințe, ați ajuns o persoană extrem de interesantă pentru mine și, jur, nu sunt câtuși de puțin un om atât de ușuratic, cum negreșit ar trebui să par, deși chiar sunt așa: ușuratic!) și... dacă-mi permiteți, domnilor, îi voi mai pune prințului o întrebare, ultima, din propria mea curiozitate, și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aici; ba încă în parc, la miezul nopții. Nu te înțeleg deloc, Parfion Semionâci. — Ea mi-a explicat nu demult totul în privința ta, iar mai adineaori am văzut și cu ochii mei cum ședeai lângă ea la muzică. S-a jurat față de mine, ieri și astăzi s-a jurat, că tu ești îndrăgostit până peste urechi de Aglaia Epancina. Mie, prințe, mi-e indiferent și nici nu-i treaba mea; dacă tu n-o mai iubești, ea încă te mai iubește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu te înțeleg deloc, Parfion Semionâci. — Ea mi-a explicat nu demult totul în privința ta, iar mai adineaori am văzut și cu ochii mei cum ședeai lângă ea la muzică. S-a jurat față de mine, ieri și astăzi s-a jurat, că tu ești îndrăgostit până peste urechi de Aglaia Epancina. Mie, prințe, mi-e indiferent și nici nu-i treaba mea; dacă tu n-o mai iubești, ea încă te mai iubește. Doar știi că vrea neapărat să te cunune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
s-o mai știe! Poate că te-ai înșelat... de altminteri, mi-a stabilit astăzi ziua, de îndată ce am dus-o acasă de la muzică: peste trei săptămâni sau poate chiar mai devreme, zice, merg sigur cu tine la altar; s-a jurat, a dat jos icoana de pe perete, a sărutat-o. Așa că, prințe, înseamnă că e rândul tău, he-he! E o aiureală! Ceea ce-mi spui nu se va întâmpla niciodată, niciodată! Mâine trec pe la voi... — Cum să fie nebună, observă Rogojin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
oponent, care a uimit Europa cu propunerea sa“, adică toate aceste expresii, tot acest parlamentarism de popor liber - iată ce-i atrăgător pentru unul ca mine! Mă las sedus, prințe. Întotdeauna, în adâncul sufletului meu, am fost un artist, vă jur, Evgheni Pavlovici. Atunci, se înfierbântă Ganea din celălalt colț, reiese că, după dumneavoastră, liniile ferate sunt blestemate, că ele înseamnă pieirea omenirii, că sunt molima căzută pe pământ ca să tulbure „izvoarele vieții“? Gavrila Ardalionovici, în această seară, era într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și eu că l-am jignit, deși n-am avut această intenție), nici chiar într-un asemenea moment, omul acesta nu a putut să se înfurie! Dacă buzele au început atunci să-i tremure, asta n-a fost din cauza furiei, jur: m-a înșfăcat de mână și mi-a spus splendidul său «Du-te», fără să se supere absolut deloc. Demnitate avea, chiar multă, chiar care nu i se potrivea deloc (așa că, sincer să fiu, era chiar foarte comic), dar răutate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se sprijinise, și-a îndreptat șira spinării și a început să deschidă gura, ca și cum s-ar fi pregătit să râdă; mă privea fix. M-a apucat o asemenea furie, încât m-am hotărât să mă reped la el, însă, întrucât jurasem că nu voi începe primul să vorbesc, am rămas în pat, mai ales că încă nu eram sigur dacă cel din fața mea este Rogojin sau nu. N-aș putea spune precis cât a durat această scenă; nici n-aș putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îi luă repede locul râsul; unii chiar râdeau cu hohote, găseau în asta o plăcere răutăcioasă. Ippolit plângea ca apucat de isterie, își frângea mâinile, se repezea la toți, chiar și la Ferdâșcenko, îl apucă cu amândouă mâinile și îi jură că a uitat, „a uitat absolut fără să vrea, nu cu intenție“ să pună capsa, că „are capse din astea chiar aici, în buzunarul de la vestă, vreo zece bucăți“ (le arăta tuturor), că nu a pus-o mai înainte, temându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
știți că ne-a înșelat ieri, ne-a păcălit: n-am făcut cu el bagajul și n-am văzut niciodată pistolul; și-a împachetat singur lucrurile, așa că m-a luat prin surprindere. Vera zice că-l lăsați să rămână aici; jur că nu va fi nici o primejdie, mai ales că suntem tot timpul lângă el. — Care dintre voi a fost acolo peste noapte? — Eu, Kostea Lebedev, Burdovski; Keller n-a stat mult, apoi s-a dus să se culce la Lebedev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
În atari condiții, ce persoană periculoasă e domnul Ferdâșcenko și ce mare e îngrijorarea părintească a Excelenței Sale, ha-ha-ha!... Ascultă, Lebedev, se fâstâci prințul de tot, ascultă, acționează pe tăcute! Nu fă zarvă! Te rog, Lebedev, te implor... În cazul acesta, jur că o să te ajut, dar să nu știe nimeni, să nu știe nimeni! Puteți fi sigur de asta, prinț bun, sincer și cumsecade ce sunteți! strigă Lebedev cuprins de-o inspirație categorică. Puteți fi sigur că toate astea vor muri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
De fapt, nu numai de a dumitale. Aștepți cu atâta naivitate ceva de la mine, chiar acum, în clipa asta, încât chiar am remușcări și mi-e rușine de dumneata că n-am ce-ți destăinui ca să-ți fac pe plac. Jur că n-am nimic, dacă-ți poți închipui una ca asta! Prințul râse din nou. Lebedev își luă o înfățișare plină de importanță. E adevărat că uneori era prea naiv și sâcâitor în curiozitatea sa; dar în același timp era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
țină locul amantelor nimănui“. Aceste cuvinte îi uluiră pe toți, mai ales pe părinți. Într-o consfătuire de taină cu soțul ei, Lizaveta Prokofievna insistă ca acesta să aibă o explicație decisivă cu prințul în legătură cu Nastasia Filippovna. Ivan Feodorovici se jura că asta nu-i decât o „ieșire“, pe care Aglaia a avut-o din „pudoare“, că, dacă prințul Ș. nu ar fi adus vorba despre nuntă, n-ar fi avut loc nici ieșirea, deoarece Aglaia știe și singură, știe precis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încruntă tare), sunt răscumpărate prin suferință, pentru că a le recunoaște tot suferință a fost și... poate un mare curaj. Ideea care te-a provocat a avut negreșit o bază nobilă, oricât li s-ar părea unora că lucrurile stau altfel. Jur că mi se pare din ce în ce mai clar. Nu te judec, vorbesc ca să-mi spun părerea și regret că atunci am tăcut... Ippolit roși. Îi trecu prin cap gândul că prințul se preface și încearcă să-l prindă cu ceva; dar, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spun, interveni prințul după o oarecare tăcere, lungind cuvintele, că, după cât mi se pare.... dumneata n-ai fi niciodată un Osterman... Ippolit se încruntă. — De altfel, susțin asta, sări prințul deodată, vrând probabil să se corecteze, pentru că oamenii de atunci (jur că asta m-a mirat întotdeauna) nu erau câtuși de puțin oameni ca noi, era altă seminție decât acum, în secolul nostru, parcă erau de altă rasă... Pe-atunci oamenii n-aveau decât o idee, pe când acum sunt mai nervoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
altă seminție decât acum, în secolul nostru, parcă erau de altă rasă... Pe-atunci oamenii n-aveau decât o idee, pe când acum sunt mai nervoși, mai evoluați, mai senzitivi, au parcă două-trei idei deodată.... omul actual e mai multilateral și, jur, tocmai asta îl împiedică să fie o persoană monolită, ca în vremurile de atunci... Asta... asta am spus-o numai ca să... și nu... — Înțeleg; vă pare rău că ați fost atât de naiv și m-ați contrazis, iar acum vreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se mai repete. Înțeleg foarte bine că... îți e frică pentru mine (ah, nu te mai supăra atâta!) și mă bucur foarte mult de asta. N-o să crezi cum mă tem acum și mă bucur de cuvintele dumitale! Dar îți jur că toată această frică e un nimic, un fleac. Zău, Aglaia! Iar bucuria rămâne. Îmi place grozav că ești un asemenea copil, un copil bun și cuminte! Ah, cât de minunată poți fi, Aglaia! Desigur că Aglaia s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asta-i părerea mea! Ateismul nu face decât să predice zeroul, dar catolicismul merge și mai departe: predică un Hristos denaturat, pe care tot el l-a ponegrit și profanat, un Hristos contrar celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, jur, vă asigur de asta! E convingerea mea personală, pe care o am demult și m-a chinuit peste poate... Catolicismul roman crede că biserica nu va rezista pe pământ dacă nu va deveni puterea de stat universală și strigă: Non

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
femeie“! De ce i se păruse întotdeauna că această femeie va apărea în momentul cel mai din urmă și-i va frânge destinul, așa cum ar rupe o ață putredă? Că întotdeauna i se păruse așa, asta era acum gata s-o jure, deși se afla aproape într-un semidelir. Dacă în ultimul timp se străduise s-o uite, se întâmplase numai și numai din cauză că se temea de ea. Deci, care era situația: o iubea pe această femeie sau o ura? Era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
binevoitor și, în același timp, cu atâta demnitate, cu atâta încredere în decența vizitatorilor, încât întrebările indiscrete încetară de la sine. Puțin câte puțin, discuția începea să devină aproape serioasă. Un domn, agățându-se de o vorbă scăpată de cineva, se jură deodată, extrem de indignat, că nu-și va vinde moșia orice s-ar întâmpla, că, dimpotrivă, va aștepta până la capăt, deoarece “întreprinderea e mai bună decât banii“: „iată, stimate domn, puteți afla în ce constă sistemul meu economic“. Întrucât i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]