KorAP: Find »[drukola/base=mânie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...187 188 189 ...231 >

5,756 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

de frîne. În clipa următoare, Morineau și un alt jandarm veneau să-i dea ajutor. Lucas era salvat. Firește, costumul lui marca Cerruti era serios feștelit, dar el era În viață. Spaimei prin care trecuse Îi urmă un val de mînie. - Poți să-mi spui ce-ai venit să faci aici de unul singur? - Castele de nisip, nu se vede? zbieră el, furios din motive identice. Dar ești udă leoarcă. Ce-ai făcut? - Am fost noaptea la scăldat Împreună cu Gwen. Marie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
are fisuri. Iar Marie știa care era aceea a fiicei Yvonnei. - E nemaipomenit cît Îi semeni, zise ea. Aceeași morgă. Același dispreț. - Las-o pe maică-mea În afara acestor lucruri! - Vorbeam de tatăl tău, Arthus. Gwen se ridică, roșie de mînie: - Puțin Îți pasă că răsucești cuțitul În rană, numai să-ți atingi scopurile, nu-i așa? Ei bine, o să afli murdarul tău adevăr! Da, eram pe faleză În noaptea aia, cu frații tăi, cu Yves și cu Christian. Deși era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
a fost supravegheată de patru oameni! Ea e cea care și-a semnat singură sfîrșitul! Le-a trimis jandarmilor prin intermediul lui Ronan băuturi În care a turnat somnifere! Departe de a-l calma pe Philippe, cuvintele lui Lucas Îi intensificară mînia. - Nu pricepi că PM e cel care v-a drogat oamenii? El e cel care a tras sforile pentru ca ea să iasă! Ea, care se credea mereu cea mai tare, a crezut că voia să-i vorbească despre copii, despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Kersaint la postul de jandarmerie! - Cum? Ce v-a apucat? SÎnt agresat și tot pe mine mă arestați? se răzvrăti PM. Lucas se dovedi de neîmblînzit: silueta Înaltă și deșirată a lui PM Încă mai gesticula, dînd glas indignării și mîniei, cînd cei doi jandarmi Îl Împinseră, chiar cu plăcere, putem spune, În furgonetă. Lucas primi atunci apelul pe care-l aștepta, inevitabil. La Ty Kern, dintr-un alt menhir picura sînge. Cel care avea semnul meduzei, la fel ca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
necrezut! - Ia uită-te aici: un sintetizator de voci. Cu asta poți face ca oricine să spună orice. Luă CD-urile stivuite și etichetate. Voce Gwen, voce Nicolas... - Ne-a manipulat pe toți. Marie era cuprinsă de o senzație de mînie și de scîrbă totodată. Doar necesitatea de a Înțelege totul, de a lega toate firele, o silea să continue; se așeză În fața computerului și manevră tastele. - CÎnd mă gîndesc cum făcea pe cretinul! Așa-zis incapabil să se servească de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
replică ea desprinzîndu-se. - Dă-mi asigurări, o zeflemisi el. Doar n-ai crezut că am te cer În căsătorie? - Îți dau toate asigurările. Cu atît mai mult cu cît n-avem nimic În comun. - În afară de sex. Se făcu roșie de mînie și grăbi pasul. - E adevărat, admise ea, am avut cîteva momente agreabile. - Trebuie să recunoaștem că nu prea există alte distracții În colțul ăsta de lume. Distracții, ochii ei lansară fulgere. - E tocmai cuvîntul pe care-l căutam! - Dacă vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
urmă În timp ce el vorbea la telefon și se urcă În mașină; Lucas deja se enervase. - Un raport?... Foarte bine, Îl veți avea Într-o oră, prin fax! Respectele mele, domnule. Închise, se așeză la volan și Începu să-și verse mînia. - Șii ce mi-a spus idiotul ăsta? - Că Arthus de Kersaint este una din notabilitățile regiunii, că nora sa, Armella, joacă golf cu soția lui, Carline, și că nu e el omul care să scuipe pe relațiile cu castelanii doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Încheieturi. - Ești conștient de faptul că ai fost pervers și dăunător, că ne-ai distrus pe toți? - Nu primesc lecții de la un hoț și un asasin! persiflă bătrînul cu morgă, adevărata lui fire dovedindu-se mai puternică. Atunci mai vechea mînie a tînărului Erwan ieși din nou la suprafață În Ryan. Își alese cuvintele cu grijă ca să lovească În ceea ce conta cel mai mult pentru tatăl lui: orgoliul și numele. - Nu ai pentru ce să-i invidiezi pe cei din familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
parte și cu un gest ferm le Îndreptă atenția căre Pierric, adresîndu-i-se psihanalistului. - Cum se simte? - Merge, o să iasă Încet din starea de hipnoză... Parcă vrînd să-l contrazică, Pierric se agită, Încerca să apuce ceva, iar chipul lui arăta mînie, descumpănire. Strigă cu vocea aceea de copil: - Bebelușul meu! Vreau bebelușul meu! Bebelușul meu... - Își cere jucăria, cîrpele. Marie le luă de pe noptieră și le puse În brațele lui Pierric, dar, spre uluirea tuturor, acesta le azvîrli fără menajamente. - Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
mai face nici două parale, spuse polițistul. Marie Încuviință. - SÎnt toate șansele ca Yvonne să fi fost cea care a furat bebelușul de la Pierric, mă tem de ce e mai rău... Lucas Își deschisese telefonul și asculta mesajele, cînd exclamă cu mînie: - A, nu, nu se poate! Arthus și PM au dispărut, la fel și iahtul lor! * * * Armelle, care-și pierduse orice rămășiță de demnitate, rătăcea prin curtea castelului. Alergă spre Marie și Lucas gesticulînd, cu boneta strîmbă pe cap, cu obrazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

că-l avea dinainte, doar că acum nu-l mai ține ascuns pentru că Philip nu o mai interesează. (Sinele Mare îl trage în spate pe Sinele Mic. Face el un pas în față.) Sinele Mare: Nu-l ascultați! Vorbește la mânie. Nu are niciun drept. Dora n-ar face una ca asta nici măcar acum. Dora ne-a iubit sincer, adică pe Philip vreau să spun. Dora n-ar fi capabilă. (E dat la o parte de Mască și face la rându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616

distanța care îl despărțea de punctul de plecare, și nu avea nevoie de altă dovadă care să-l aducă, poate, mai aproape de adevăr: bătea pasul pe loc. Era din nou furios. S-ar fi bucurat să-și poată stinge cumva mînia, dar tot ce reușea era s-o înăbușe. Așa, minunat! Aduna: căldură, oboseală, leșin, neștiință și acum, mai nou, otrăvitoare furie. Grozav traseu! Își recăpătase cunoștința în secunda imediat următoare leșinului. Și parcă ar fi preferat să n-o fi

by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își lase mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros. — Dante Alighieri, zise el, deschizându-și brațele. Cât de fericit mă face vizita neașteptată a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
făcut bucăți de instrumentele unui chirurg sau de pumnalul unui asasin fără ca suferința să Îl distragă pe visător de la viziunile sale. În timp ce omul vorbea, numele mixturii stârnea ecouri În capul poetului. — Dacă nu m-aș teme să atrag asupra mea mânia Sfintei Biserici, aș spune că străbunii cei dintâi ai omenirii au smuls această chandu de pe copacul Binelui și al Răului, mai zise spițerul. Așadar, Întoarce-te la reședința dumitale și servește-te de ea potrivit instrucțiunilor mele. Pe la ceasul al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fie executate iute ca gândul. Ba chiar mai grabnic, dacă e cu putință. Și trebuie să fie cu putință, pentru tine, dacă vrei să rămâi sănătos, șuieră el, lipindu-i un șut În timp ce omul se rotea pentru a scăpa de mânia lui. Străjerul se grăbi să facă semn din cap că da, Încă năucit. — Firește... firește... la porunca dumitale. — Cheamă doi polițai ca să mă Însoțească de Îndată la Santa Croce. Bărbatul Încuviință din nou din cap, În timp ce Își freca obrazul. Poetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
râului Arno, descoperi el nemulțumit, căci astfel ar fi evitat acea grămadă de oameni fetizi și de mărfuri dubioase. Cavaleri și târfe, nobili și borfași, Încâlciți Într-o Îmbrățișare hidoasă, pe străzile orașului cândva devotat sfântului Ioan. Simțea cum o mânie surdă Îi clocotea În piept, dinaintea acelui spectacol degradant. — Încercați să rămâneți pe lângă mine! le strigă el polițailor care Îl urmau. Dar, În ciuda urletelor și a lăncilor amenințătoare ale acestora, Îi pierdu aproape imediat În mulțimea de capete care pluteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pedepsirea noastră, ori pentru a ne cere să Îl răzbunăm? Și, În primul caz, a intenționat să ne Învinuiască pe toți, ori doar pe unul ascuns printre noi? Iar În al doilea caz, Împotriva cui ar trebui să se Îndrepte mânia noastră? — Și dacă, În sfârșit, tertium datur, nici unul dintre cele două cazuri nu ar fi cel just, interveni Bruno, iar cel de al Treilea Cer ar fi fost evocat nu de meșter, ci de asasinul său, și s-ar referi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
bula dintr-o mână Într-alta, parcă temându-se să atingă pergamentul ce fusese În mâna papei. Își impusese să se folosească mai mult de persuasiune decât de invectivă, dar atitudinea aceea timorată și gata deja să cedeze Îi aprinse mânia. Când documentul ajunse la bărbatul așezat lângă el, i-l smulse cu un gest repezit, aruncându-l furios pe masă. — La obiect, messer Lapo. Cunoaștem cu toții finețurile prozei lui Caetani. La ce slujește acest studiu al cuvintelor sale, de parcă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Iacopo. — Firește, Îl știe toată lumea. Asasinat la ordinul lui Bonifaciu. Arhitectul părea sincer uimit. — Nu, messer Durante. Cu siguranță, nu la ordinul lui. La Roma se șușotea că, atunci când a aflat vestea, Bonifaciu ar fi reacționat cu o izbucnire de mânie furibundă și că ar fi ocărât vreme de trei zile moartea care Îi smulgea prada. — Prada? exclamă Dante deconcertat. — O știința secretă pe care vechiul papă o Învățase și acum o ducea cu el În mormânt. Continua să nu fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer Alighieri. Și domnia ta tot În căutarea unui acoperiș peste noapte? Omul rânji, scoțându-și la iveală dinții sfărâmați. Poetul nu Își vârâse Încă lama În teacă. Un sentiment de mânie Înlocuise oroarea din urmă cu câteva clipe. Mâinile Încă Îi tremurau. Se aruncă Înainte și Îl Înșfăcă pe cerșetor de gât, izbindu-i capul de perete cu violență. Doar privirea terorizată a celuilalt, mai curând decât slaba sa cerere de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cineva, În orașul dumitale. Sau, cel puțin, așa ești la cârciuma lui Baldo, zise Cecco zâmbind răutăcios. Continua să-l măsoare din ochi zeflemitor, ca și când ar fi fost, Într-un fel sau altul, stăpân pe destinul lui. Priorul simți cum mânia Îi răbufnește. Poetastru nesuferit! Avusese și neobrăzarea să-l ia peste picior În versuri, cu imoralitatea lui provincială. Își Înăbuși un răspuns feroce. — Care va să zică, ce te aduce la Florența? În afară că ești nevoit să te ferești de zbiri, precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
a lungul galeriei fostei mânăstiri, până la chilia medicului șef. Intră fără să bată la ușă și se opri În prag, cu brațele Încrucișate. — Sănătate, messer Durante, zise după o clipă de surprindere bărbatul din interior, Înăbușindu-și un gest de mânie. În momentul În care Dante intrase, tocmai număra niște monede Într-o cutie din fier. Se grăbi să Închidă capacul, ridicându-se brusc pentru a-i ieși În Întâmpinare. — Ce motiv te aduce la noi, curmându-ți apăsătoarele sarcini ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fiind că pari să fii cineva, poate că e bine să faci o vizită cardinalului: va ști el să te lămurească. Intră. Dar ai grijă să nu Îl stingherești. Dante trecu de ușă fără măcar să-și dea seama, pradă unei mânii oarbe. Să ajungă să treacă o ușă În orașul său, al cărui prior era, cu permisiunea unui ticălos francez! Dacă ar fi privit pe cineva În acel moment, l-ar fi preschimbat În stană de piatră, atât de multă otravă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
creditor, ci doar cel mai supărător și mai nerușinat. Pe măsură ce se apropia de capăt, dispoziția lui Dante devenea din ce În ce mai Întunecată. Când dădu colțul spre Via dei Cambiari ar fi putut ucide un om numai din privire, Într-atât clocotea de mânie. Un efect a ceea ce ingurgitase, dar și a ceea ce vedea În jur, cu amintirea umilitoare a vizitelor sale precedente. Pe strada aceea, Îngustă și modestă, bătea adevărata inimă vie a Florenței, cu tejghelele ei de negustori, cu depozitele de mărfuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
recipientele pentru culori. Era o foaie mare de hârtie Împăturită. Pe fața la vedere recunoscu albastrul cursurilor de apă și ocrul lanțurilor muntoase. Se apropie și o luă ca să o vadă mai bine, surprinzând la interlocutorul său un gest de mânie. Ba chiar i se păru că ar fi vrut să i-o smulgă din mână, dar mai apoi se reținuse. — Recunosc cetatea Parisului, cu insula sa cu turnuri. Îți slujește și ea la lucru? Întrebă poetul pe un ton indiferent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]