8,611 matches
-
s-a impus ideea că îi aparține lui Quodvultdeus, dar nu lipsesc obiecțiile în această privință. E vorba de o culegere de mărturii adunate din Scripturi, privitoare la promisiunile și la profețiile Domnului încă de la începuturile lumii; este parcursă istoria mîntuirii, începînd de la facerea omului și mergînd pînă la veșnica fericire a sfinților. Examinînd istoria umanității prin prisma împlinirii promisiunilor Domnului, Quodvultdeus renunță la schema augustiniană a vîrstelor omenirii și o înlocuiește cu aceea care cuprinde perioada anterioară Legii, perioada ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin de către genovezi (Pro Augustino responsiones ad excerpta Genuensium), adică răspunsuri privind unele pasaje extrase de doi prezbiteri din Genova din Predestinarea sfinților și din Darul perseverenței. Apărîndu-l pe Augustin, Prosper susținea că Dumnezeu și-ar fi schimbat hotărîrile în privința mîntuirii omenirii și ar fi făcut unele selecții ale căror motivații rămîn de neînțeles pentru oameni și nu au nici o legătură cu meritele sau păcatele, dar nu se abat nici o clipă de la ideea de dreptate. La puțină vreme după aceea (433-434
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
omul să înceapă să facă bine și să persevereze în acest sens; în fine, se subliniază preștiința lui Dumnezeu, care stabilește pentru eternitate și într-un mod de neînțeles numărul celor aleși. Așadar, e vorba despre o viziune globală asupra mîntuirii oamenilor, văzută prin prisma succesiunii diverselor etape ale istoriei sacre. E de la sine înțeles că istoria sacră este interpretată de Prosper mai ales în litera ei, în lumina problematicii esențiale a harului și a liberului arbitru, și că opera are
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ai semipelagianismului. Astfel, în cea de-a treisprezecea Convorbire (7, 3), el susține că „Dumnezeu, o dată ce zărește în noi izvorul voinței de bine, oricare ar fi acesta, coboară lumina Sa asupra acestei voințe de bine, o îmbărbătează, o îndeamnă la mîntuire, făcînd să rodească ceea ce El însuși a sădit și a văzut răsărind mulțumită eforturilor noastre”, și face și alte afirmații similare care, fără îndoială, nu se împacă deloc cu doctrina augustiniană. Aceasta și pentru că, hrănit cu teoriile lui Origen, Cassian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru că, hrănit cu teoriile lui Origen, Cassian concepe contemplarea lui Dumnezeu ca pe o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mîntuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a constat în această fuziune a origenismului cu antiaugustinismul care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Gelasie, la sfîrșitul secolului al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dată. Prin urmare, Faustus vrea să combată în egală măsură atît doctrina predestinării, cît și pelagianismul. într-adevăr, nu puține sînt tezele în privința cărora are aceeași părere ca Augustin: respingerea afirmației pelagienilor conform căreia natura umană ar fi suficientă pentru mîntuire; existența păcatului originar, pentru ștergerea căruia a fost necesară mîntuirea; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă pînă la noi și care constă într-o strînsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atît doctrina predestinării, cît și pelagianismul. într-adevăr, nu puține sînt tezele în privința cărora are aceeași părere ca Augustin: respingerea afirmației pelagienilor conform căreia natura umană ar fi suficientă pentru mîntuire; existența păcatului originar, pentru ștergerea căruia a fost necesară mîntuirea; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă pînă la noi și care constă într-o strînsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. însă, o dată cu crearea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care constă într-o strînsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru, care este capabil să acționeze și în vederea mîntuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul originar, capacitatea omului de a face bine este doar slăbită, nu distrusă. Liberul arbitru face parte dintre elementele constitutive ale omului, ca și membrele trupului; dacă pentru Augustin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în mod greșit printre operele lui Augustin: greșeala lui ar fi fost aceea de a fi apărat predestinațianismul în polemica împotriva pelagianismului. Conform acestui tratat, Dumnezeu ar fi stabilit ab initio partea de omenire destinată condamnării și pe cea destinată mîntuirii. Tratatul este respins de autorul anonim în a treia carte a operei; hotărîrea privitoare la soarta omului, susține el, este determinată de liberul arbitru, care precedă harul lui Dumnezeu; în esență, este apărat punctul de vedere al pelagienilor, adică acela
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adaugă lucruri care acolo fuseseră omise din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (intitulat și Elegia), este o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mîntuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea, alcătuit dintr-o serie de strofe scrise în dimetri iambici, după exemplul imnurilor ambroziene; e un acrostih format din douăzeci și trei de strofe, ale căror prime litere sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
464 și 520. După ce a scris în tinerețe versuri cu subiect profan, care s-au pierdut, a compus un poem în hexametri Despre binefacerile lui Isus Cristos (Carmen de Christi Iesu beneficiis), în care preamărește întruparea, minunile și opera de mîntuire a lui Cristos, și Istoriile din Vechiul și din Noul Testament (Historiae Testamenti Veteris et Novi), o culegere de douăzeci și patru de epigrame, compuse fiecare din trei hexametri (tristicha: grupuri de trei versuri); redactate într-un stil concis, acestea rezumă episoade biblice
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lingua, gloriosi proelium certaminis (Cîntă, o, limbă a mea, lupta din glorioasa bătălie) și e inspirat din al nouălea din Imnurile zilei compuse de Prudentius; „bătălia” la care se referă Venantius este înfruntarea dintre Adam și Cristos, dintre păcat și mîntuire, dintre lemnul arborelui din Paradis și lemnul crucii. Cel de-al doilea începe cu versul Vexilla regis prodeunt (Iată că se arată însemnele Regelui) și este compus după schema imnului ambrozian: sînt imnuri care au fost apoi folosite în mod
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tot ceea ce putea servi interpretării morale; aici, în schimb, se ocupă de tipologia propriu-zisă, ceea ce nu pare să corespundă întru totul situației de fapt, chiar dacă planul închinării, cel puțin în prima sa parte, se structurează efectiv conform itinerarului căderii și mîntuirii ființelor omenești și al funcției Legii în raport cu cele două momente. Și această operă a fost tradusă în siriacă în secolul al VI-lea, dar s-au păstrat doar fragmente ale respectivei versiuni. Comentarii continue sînt în schimb consacrate Lui Isaia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scurgere de sînge și care îi reprezintă pe cei ce nu sînt nici israeliți și nici creștini: după doisprezece ani, prima se îmbolnăvește și moare, iar cea de-a doua se vindecă, ceea ce înseamnă că moartea sinagogii coincide cronologic cu mîntuirea celorlalți necreștini. însă și prima va învia, o dată ce acești necreștini vor intra sub aripa izbăvirii (Comentariu la Luca 8: PG 72, 637B-640A). O interpretare analoagă a destinului iudeilor și a convertirii lor finale - o temă preferată a lui Chiril, care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Orice alt mod de interpretare a raportului dintre Cuvînt și carne (diferit de raportul dintre suflet și trup așa cum apare în tradiția aristotelică) ne-ar împiedica să-l înțelegem pe Cristos ca pe un nou Adam și ar zădărnici actul mîntuirii. însă, din moment ce așa stau lucrurile, e necesar să recunoaștem că Maria este mama lui Dumnezeu și nu trebuie să acceptăm teza (lui Nestorie) potrivit căreia e în spiritul Scripturilor să afirmi că Dumnezeu a trecut (parerchomai) prin Fecioară, însă n-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să ne permită să evaluăm însemnătatea activității sale literare. Pentru antiohieni, principala preocupare era aceea de a proteja integritatea ființei umane în care se întrupează Logosul divin, ei făcînd o distincție netă între prima și cel de-al doilea, deoarece mîntuirea ființei umane presupune asumarea în întregime a acesteia de către Logos, cu suflet și trup. Soteriologia lui Chiril pune în schimb accentul pe transformarea ființei umane care, renunțînd la păcat, devine fiu al lui Dumnezeu; pentru el, acest proces presupune o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și ființă umană, este absolut firesc să o numim pe Maria Theotokos; respingerea acestui termen este, în opinia lui Chiril, un semn de erezie, pentru că duce la conceperea unui Isus ca o ființă diferită alături de Logos, astfel încît opera de mîntuire a lui Cristos nu se mai naște din Logosul divin. Această preocupare fundamentală și soluția ei respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sînt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. vol. II, t. 1, pp. 83-86), a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fără rezerve, pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mîntuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție îi permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală, atît de prețuită de Chiril; din perspectivă antiohiană, dimpotrivă, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fiică, simbolul cărnii, și de mamă, care este circumcizia. De fapt, avem de-a face cu un conflict de hermeneutici (R. Waelkens): pentru Macarie, metoda de interpretare a adversarului său, legată de litera textului, nu poate justifica „economia”, proiectul de mîntuire realizat de Dumnezeu prin intermediul istoriei, care trebuie citit recunoscînd în Vechiul Testament o prefigurare a celui Nou, iar în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cristologia, în special întruparea, văzută din perspectivă net antinestoriană; Proclus insistă asupra Fiului unic, în care cele două naturi nu duc la apariția a două ipostasuri separate, ci sînt reunite într-un singur ipostas, grație așa-numitei oikonomia, voința de mîntuire a lui Dumnezeu care se realizează în istorie și, mai precis, în întrupare. De la Proclus ne-au rămas și opt scrisori, în parte fragmentare, și alte cîteva ce-i sînt adresate. Cele mai multe s-au păstrat numai în latină, în Synodicon
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sau se referă la circumstanțe precise din viața lui Isus, cum sînt Nașterea (10), Botezul lui Isus (11), duminica (16), vinerea sfîntă și patimile (17), Paștile (18), înășțarea la cer (19). într-adevăr, începutul discursului 10 anunță întreaga „economie” a mîntuirii; din această serie fac parte și discursurile despre coborîrea în infern, despre care vom vorbi în următorul paragraf. în fine, interesante sînt și cele care combat superstiții foarte răspîndite: ornitomanția (7) și astrologia (22). Discursul 13 povestește coborîrea lui Ioan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca om, chiar și supus Patimilor, Cristos rămîne impasibil; suferințele sale nu sînt „naturale”, ca ale celorlalte ființe umane, ci „voluntare”. Mai mult, tocmai pentru că nu trebuia să moară, Cristos a putut să ofere moartea sa din proprie voință pentru mîntuirea lumii. Caracterul paradoxal al acestor formule, scoase din context, le-a permis lui Sever și adversarilor ulteriori ai lui Iulian să-l eticheteze drept eutihian și docetist. Contestată la început, această interpretare a lui Draguet pare să fie astăzi larg
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în individ. Logosul s-a unit cu o natură umană individuală (însă dotată cu toate caracterele speciei) și completă (trup și suflet; Logosul nu înlocuiește sufletul - ceea ce ar fi apolinarism - tocmai pentru că în primul rînd sufletul omenesc are nevoie de mîntuire). Unirea dintre divin și uman nu este pentru Leonțiu o simplă unire morală, așa cum li se reproșa antiohienilor și lui Nestorie, pentru că în acest caz nu există o adevărată unire; pe de altă parte, nu e nici o contopire în care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din care prima conținea fundamentele teoretice, iar cea de-a doua preceptele practice care derivă din acestea. Cînd Dumnezeu a făcut omul, i-a dat simțuri sănătoase, însă, prin păcat, acestea s-au îndepărtat de starea lor naturală; opera de mîntuire a lui Cristos a constat în readucerea ființei umane de la starea nenaturală la cea naturală. Activitatea omului trebuie să fie așadar o continuă renunțare la poftele trupești, pervertite prin păcat, pentru a se putea întoarce la condiția inițială, sănătoasă. De
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la cea naturală. Activitatea omului trebuie să fie așadar o continuă renunțare la poftele trupești, pervertite prin păcat, pentru a se putea întoarce la condiția inițială, sănătoasă. De aici necesitatea penitenței, a respectării poruncilor, dar mai ales a umilinței. Calea mîntuirii constă în imitarea lui Cristos și mai ales în urcarea pe cruce, de pe care omul nu trebuie să mai coboare. Al doilea strat pus în evidență de Draguet insistă asupra „liniștii”, stare de indiferență și de neprihănire la care se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]