6,722 matches
-
tale universale. După ce nu ne-nțelegem nici în ale noastre, vii tu cu alta... Nu credeți însă, doamnă - o întrebă Augusto -, că ar fi bine să existe doar o singură limbă? — Așa, așa! - exclamă entuziasmat don Fermín. — Da, domnule - zise mătușa cu fermitate -; o singură limbă, castiliana, și cel mult asturiana ca să vorbim cu servitorii, care nu sunt raționali. Mătușa Eugeniei era asturiană și avea o servitoare, tot asturiană, pe care o muștruluia în dialect. — Acum, dacă-i vorba de teorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întrebă Augusto -, că ar fi bine să existe doar o singură limbă? — Așa, așa! - exclamă entuziasmat don Fermín. — Da, domnule - zise mătușa cu fermitate -; o singură limbă, castiliana, și cel mult asturiana ca să vorbim cu servitorii, care nu sunt raționali. Mătușa Eugeniei era asturiană și avea o servitoare, tot asturiană, pe care o muștruluia în dialect. — Acum, dacă-i vorba de teorie - adăugă ea -, nu mi se pare o idee rea să existe o singură limbă. Pentru că bărbatul ăsta al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mi se pare o idee rea să existe o singură limbă. Pentru că bărbatul ăsta al meu, în teorie, e adversar până și al căsătoriei. — Doamnă, domnule - zise Antonio ridicându-se -, poate deranjez... — Dumneata nu ne deranjezi niciodată, domnule - îi răspunse mătușa -, rămânem înțeleși să mai vii pe la noi. Știi doar, ești candidatul meu. Când să plece, don Fermín se apropie o clipă de el și-i spuse la ureche: „Nu te gândi la asta!“ „De ce nu?“ - îl întrebă Augusto -. „Presentimente, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Știi doar, ești candidatul meu. Când să plece, don Fermín se apropie o clipă de el și-i spuse la ureche: „Nu te gândi la asta!“ „De ce nu?“ - îl întrebă Augusto -. „Presentimente, domnule, presentimente...“ Luându-și rămas-bun, ultimele cuvinte ale mătușii fură: „Știi doar, ești candidatul meu.“ Când Eugenia se întoarse acasă, primele cuvinte ale mătușii ei, când o văzu, fură: — Știi, Eugenia, cine a fost aici? Don Augusto Pérez. — Augusto Pérez... Augusto Pérez... Ah, da! Și cine l-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
el și-i spuse la ureche: „Nu te gândi la asta!“ „De ce nu?“ - îl întrebă Augusto -. „Presentimente, domnule, presentimente...“ Luându-și rămas-bun, ultimele cuvinte ale mătușii fură: „Știi doar, ești candidatul meu.“ Când Eugenia se întoarse acasă, primele cuvinte ale mătușii ei, când o văzu, fură: — Știi, Eugenia, cine a fost aici? Don Augusto Pérez. — Augusto Pérez... Augusto Pérez... Ah, da! Și cine l-a adus? — Pichín, canarul meu. — Și de ce-a venit? — Ce mai întrebare! După tine. — După mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
urât, elegant, bine educat, fin și mai ales bogat, fetițo, mai ales bogat... — Să-i fie de bine cu bogăția lui; eu, dacă muncesc, n-o fac ca să mă vând. — Dar cine-a spus să te vinzi, arțăgoaso? — Bine, bine, mătușă, hai să lăsăm glumele. — Ai să-l vezi, fetițo, ai să-l vezi și-o să-ți schimbi părerile. Cât despre asta... — Nimeni nu poate spune din apa asta n-am să beau. — Misterioase sunt căile Providenței! - exclamă don Fermín -. Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unor bucle de păr alb, și adăugă: — Te-a inspirat. El însuși. Da. Dumnezeu ascultă... ascultă... — Da, în teorie, nu-i așa? Și tu, Eugenita, lasă-te de prosti, îți iese-n cale o mare partidă. — Și eu sunt anarhistă, mătușă, dar nu ca unchiul Fermín, nu mistică. — Bine, o să vedem! - puse punct mătușa. VII „Ah, Orfeule! - zicea odată ajuns acasă Augusto, dându-i lapte cățelului -. Vai, Orfeule! Am făcut pasul cel mare, pasul decisiv: am intrat în căminul ei, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Dumnezeu ascultă... ascultă... — Da, în teorie, nu-i așa? Și tu, Eugenita, lasă-te de prosti, îți iese-n cale o mare partidă. — Și eu sunt anarhistă, mătușă, dar nu ca unchiul Fermín, nu mistică. — Bine, o să vedem! - puse punct mătușa. VII „Ah, Orfeule! - zicea odată ajuns acasă Augusto, dându-i lapte cățelului -. Vai, Orfeule! Am făcut pasul cel mare, pasul decisiv: am intrat în căminul ei, am intrat în sanctuar. Știi ce-nseamnă să faci un pas decisiv? Vânturile sorții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
părea o bancă de tortură; îl invada o pornire violentă să se ridice de pe el, să se plimbe prin salon, să pălmuiască aerul din jur, să țipe, să facă trăsnăi ca la circ, să uite că există. Nici doña Ermelinda, mătușa Eugeniei, nici don Fermín, soțul ei, anarhistul teoretic și mistic, nu izbuteau să-l aducă la realitate. — Zău, don Augusto - zicea doña Ermelinda -, eu cred că cel mai bine ar fi să aștepți, nu mai poate fi mult până la venirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acesta..., domnul acesta... - gândi fulgerător Augusto -, domnul acesta! Să-mi zică domn! E de rău augur!“ — Domnul acesta, fata mea, care, printr-o întâmplare fericită... — Da, cea cu canarul. — Misterioase sunt căile Providenței! - dădu anarhistul sentința. — Domnul acesta, ziceam - adăugă mătușa -, care printr-o întâmplare fericită a făcut cunoștință cu noi și este fiul unei doamne pe care am cunoscut-o nițel și am respectat-o mult; domnul acesta, dat fiind că e deja prieten al casei, a dorit să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
excelentă profesoară... — Mă străduiesc să-mi fac cât mai bine cu putință datoria profesională și, dat fiind că trebuie să-mi câștig pâinea... Treaba cu obligația de a-ți câștiga pâinea... - dădu să spună don Fermín. — Bine, destul - îi întrerupse mătușa -; domnul Augusto e la curent cu toate... — Cu toate? Cu toate ce? - întrebă Eugenia pe un ton aspru și schițând foarte ușor gestul de a se ridica. — Da, cu povestea ipotecii... — Cum? - exclamă nepoata sărind în picioare -. Da’ ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nepoata sărind în picioare -. Da’ ce-i asta, ce-nseamnă toate astea, ce rost are vizita asta? — Ți-am mai spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră mătușă, domnișoară - o imploră și Augusto, ridicându-se la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar nu a fost altceva... Cât despre chestiunea ipotecii și despre abnegația și pasiunea dumneavoastră pentru muncă, eu unul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră mătușă, domnișoară - o imploră și Augusto, ridicându-se la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar nu a fost altceva... Cât despre chestiunea ipotecii și despre abnegația și pasiunea dumneavoastră pentru muncă, eu unul n-am făcut nimic ca să-i smulg doamnei mătușa dumneavoastră informații atât de interesante; eu... — Da, dumneavoastră v-ați mărginit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar nu a fost altceva... Cât despre chestiunea ipotecii și despre abnegația și pasiunea dumneavoastră pentru muncă, eu unul n-am făcut nimic ca să-i smulg doamnei mătușa dumneavoastră informații atât de interesante; eu... — Da, dumneavoastră v-ați mărginit să aduceți canarul la câteva zile după ce mi-ați adresat o scrisoare... — Într-adevăr, nu neg. — Ei bine, domnule, răspunsul la scrisoarea aceea vi-l voi da când voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-i explodeze. — Vă e rău? - îl întrebă don Fermín. — Ce fătucă, ce fătucă! - exclama doña Ermelinda. — Admirabilă! Maiestuoasă! Eroică! Ce femeie! O femeie dintr-o bucată! - zicea Augusto. — Asta e și părerea mea - adăugă unchiul. — Scuze, don Augusto - tot repeta mătușa -, scuze; fătuca asta e un mic arici, cine-ar fi crezut-o!... Da’ de unde, sunt încântat, doamnă, încântat! Da, independența asta viguroasă de caracter e tocmai ceea ce pe mine, care n-o am, mă entuziasmează cel mai mult! Da, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Asta e, repet, femeia viitorului. Evident, nu degeaba m-a auzit disertând zi de zi despre societatea viitoare și femeia de mâine; nu degeaba i-am băgat în cap doctrinele emancipatoare ale anarhismului... fără bombe! Păi eu una cred - zise mătușa indispusă - că fetița asta e în stare să arunce și bombe! — Și chiar și-așa de-ar fi... - insinuă Augusto. — Asta nu! Asta nu! - zise unchiul. — Și ce dacă? — Don Augusto! Don Augusto! — Eu cred - adăugă mătușa - că nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
una cred - zise mătușa indispusă - că fetița asta e în stare să arunce și bombe! — Și chiar și-așa de-ar fi... - insinuă Augusto. — Asta nu! Asta nu! - zise unchiul. — Și ce dacă? — Don Augusto! Don Augusto! — Eu cred - adăugă mătușa - că nu trebuie să renunți la intențiile dumitale din pricina celor petrecute... — Evident că nu! Așa e cu atât mai meritoriu. — La atac deci! Și ai reținut că suntem de partea dumitale și poți veni la noi acasă de câte ori vrei, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
așa nu mai putem continua, mai ales după ce-am să-ți spun ce s-a-ntâmplat ieri. Păi nu zici - spuse numitul Mauricio - că pretendentul ăsta e un biet nătărău cu capul în nori? — Da, dar are bani și mătușă-mea n-o să-mi dea pace. Și adevărul e că nu-mi place să-i fac nimănui figuri urâte, dar nici nu vreau să fiu sâcâită de nimeni. — Fă-i vânt! — De unde? Din casa unchiului și-a mătușii mele? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bani și mătușă-mea n-o să-mi dea pace. Și adevărul e că nu-mi place să-i fac nimănui figuri urâte, dar nici nu vreau să fiu sâcâită de nimeni. — Fă-i vânt! — De unde? Din casa unchiului și-a mătușii mele? Și dacă ei nu-s de acord? Nu-i da atenție. — Nu-i dau și nici n-am de gând să-i dau, dar mă tem că nefericitul ăsta o să se-apuce să vină în vizită ori de câte ori o să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vorbit despre Eugenia. — Despre pianistă? Da. — Ei bine, sunt îndrăgostit nebunește de ea, ca un... — Da, ca un îndrăgostit. Zi-i mai departe. — Nebun, dom’le, nebun. Ieri am văzut-o la ea acasă, sub pretextul că-i vizitam pe mătușa și pe unchiul ei; am văzut-o... — Și te-a privit, nu-i așa? Și-ai crezut în Dumnezeu? — Nu, nu doar m-a privit, m-a-nvăluit în privirea ei; și nu spun că am crezut în Dumnezeu, ci că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
răceală. — După ce termini, don Antonio, hai să stăm de vorbă. Dar ascultă, Eugenia, vino... — Nu, nu, nu, buna-cuviință! - și desprinzându-și mâna din mâinile lui, continuă -: Nu știu ce fel de speranțe te-au făcut să nutrești rudele mele, sau mai degrabă mătușă-mea, fapt e însă că te-ai înșelat. Cum m-am înșelat? — Da, ar fi fost cazul să-ți spună că am un logodnic. — Știu. — Ți-au spus ei? Nu, nu mi-a spus nimeni, dar știu. — Atunci... — Adevărul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Eugenia, ieșind și lăsându-l singur. Se întoarse în scurt timp și cu cea mai mare liniște îi spuse: — Ei, don Augusto, te-ai calmat? — Eugenia, Eugenia! În acest moment se auzi soneria de la intrare, și Eugenia zise: — Unchiul și mătușa! Curând după aceea, cei doi intrau în salon. — A venit don Augusto în vizită la voi, am ieșit eu să-i deschid, voia să plece, dar i-am spus să mai aștepte, căci nu veți mai întârzia mult; iată-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
murit, a plesnit... — Până și animalele domestice se molipsesc de viciile noastre! - adăugă unchiul -. Am smuls până și animalele care conviețuiesc cu noi din sfânta lor stare naturală! Oh, omenirea, omenirea! — Și ai avut mult de așteptat, don Augusto? - întrebă mătușa. — O, nu, doamnă; nu, deloc, deloc, o nimica toată, o clipită. Cel puțin, așa mi s-a părut... — Ei, chiar așa! Da, mătușă, foarte puțin, destul însă ca să-și revină dintr-o ușoară indispoziție cu care a venit de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din sfânta lor stare naturală! Oh, omenirea, omenirea! — Și ai avut mult de așteptat, don Augusto? - întrebă mătușa. — O, nu, doamnă; nu, deloc, deloc, o nimica toată, o clipită. Cel puțin, așa mi s-a părut... — Ei, chiar așa! Da, mătușă, foarte puțin, destul însă ca să-și revină dintr-o ușoară indispoziție cu care a venit de pe stradă... — Cum? — O, n-a fost nimic, doamnă, nimic... Acum vă las, am treabă - zise Eugenia și, dând mâna cu Augusto, plecă. — Și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
revină dintr-o ușoară indispoziție cu care a venit de pe stradă... — Cum? — O, n-a fost nimic, doamnă, nimic... Acum vă las, am treabă - zise Eugenia și, dând mâna cu Augusto, plecă. — Și ia s-auzim, cum merge? - îl întrebă mătușa pe Augusto, de îndată ce ieși Eugenia. — Ce să meargă? — Cucerirea, firește! — Rău, foarte rău! Mi-a spus că are logodnic și că o să se mărite cu el. — Nu-ți spuneam eu, Ermelinda, nu-ți spuneam? — Nu, nici vorbă, nu și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]