4,985 matches
-
cu gîndul la copac. Îi strică și pe ceilalți. Într adevăr, de bătrînețe, cireșul se usca. - Și-a făcut datoria, am încercat să-l consolez pe pictor. Ar trebui lăsat în loc altul mai tînăr. - E adevărat și e și drept! murmură melancolic conu Alecu. Cei mai mulți dintre pomi au fost sădiți de mama. Eram, pe vremea aceea, copil; acest cireș a crescut odată cu mine, acum se vede că îi vine rîndul. Și eu sînt vechi: încep să simt că moartea intră în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
asta se va putea abia la vară. Tatăl îi aruncă fiului o privire înțelegătoare, ca de la bărbat la bărbat. Fiul nu se uită în spate, ci drept înainte. O lumină se reflectă pe o suprafață ondulată. Apa se miră și murmură, pe frigul ăsta vrei să intri? O pereche de rațe sălbatice își ia zborul dând puternic din aripi și stropind totul în jur. Scapă cine poate, asta se știe și nimeni nu vrea să plătească el oalele sparte, când unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
într-un raport de ostilitate. Parcă și organică, biologică... Insuportabilitate ! Cea mai neînsemnată știre despre vreo rudă, pronunțarea doar a numelui, aducea un fel de prevestire rea, care o înfricoșa. — Dacă ar fi avut un copil, poate... încerc, iarăși, să murmur. Dar nu mai aude nimeni, au început pregătirile orchestrei, tavanul se clatină sub tam- tamul tobei, două ghitare schelălăie, să acopere saxofonul. Poetul își aranjează cravata, împinge la o parte scaunul, repede ocupat de-un mops mexican, elegant, răgușit, o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și viclenia oamenilor, cu jalnica lor goană după căldură : cuvinte calde, case calde, bani calzi, copii, căței, medici, profeți calzi, somnul tihnit. În încheierea ședinței, atunci, după ce fiecare găsise alte fapte care s-o acuze, tovarășul activist care prezida ședința murmurase, urmând instrucțiunile și condamnând-o : „Nimic omenesc, nimic omenesc“. Sia Strihan cobora trei etaje cu mâna pe balustrada scării, adunând praful pe palmele ambelor mâini, pentru a și le lipi apoi pe halatele îngrijitoarelor care nu-și făcuseră datoria cum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
proiectându- mă înainte, mă clatin, întind brațul, să-i pun mâna pe umăr, odată cu puținele cuvinte pe care le ridic atât de greu. Are sufletul aspru, otrăvit, n-o pot atinge. Crește doar depărtarea, colțuroasă, grandioasă și rece. I-aș murmura, totuși, îndârjit, s-o trezesc, s-o înviu : eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben, ca luna. Trenul e pustiu, tărâmul pe care îl străbatem e pustiu, înghețat. Zâmbesc, încerc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
muți de spaimă. Un munte mai uriaș decât toți se ridica spre cer, acoperit cu o cușmă de gheață ce-ți lua ochii, așa de tare strălucea soarele pe creștetul ei. Deja, toți ai noștri văzuseră muntele și Începuseră să murmure, de parcă s-ar fi aflat față În față cu o vedenie și nu cu un munte aievea. Mi s-a făcut teamă că vânătorii noștri o să iasă la lumină ca să vadă minunea aia de munte, așa că le-am trimis vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mergem! Hai să plecăm de aici! Vai de mine! Tremur toată! Vai de mine! Ia te uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai să plecăm! Văd că nu respiră, nu face nimic, murmură băiatul privind În gol. — Vai de mine! Hai să plecăm! Îl rugă fata iarăși În șoaptă. Vai de mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti ea. Să mergem! Și toți patru, cele trei fete speriate și băiatul uluit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
deodată se stinse În el toată vigoarea de altădată și mînia vijelioasă a tiradelor sale: redeveni un om bătrîn, bolnav și indiferent, aflat la un pas de moarte, iar glasul său era iarăși bătrîn, tocit, obosit și trist. — Of, Doamne! murmură el dînd din cap În Întuneric, obosit, trist și slăbit. I-am văzut pe toți... I-am văzut venind și plecînd... Garfield, Arthur, Harrison și Hayes... Și toți... toți... toți... au murit... N-am rămas decît eu, zise el fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Arthur, Harrison și Hayes... Și toți... toți... toți... au murit... N-am rămas decît eu, zise el fără sens, și-am să mă duc și eu În curînd. Rămase o clipă tăcut. — E destul de ciudat, dacă stai să te gîndești! murmură el. Zău că da! Apoi tăcu și ne Învălui noaptea, tăcerea și misterul. Garfield, Arthur, Harrison și Hayes - vremuri din vremea tatălui meu, sînge din sîngele tatălui meu, viață din viața lui, toți fuseseră oameni adevărați, reali și vii, plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri nu răsuna mersul apăsat al cizmelor. Spaniolul s-a Întors pe vas și a ridicat pînzele bucuros. Avea doar un singur ochi și nu găsise aur. Cei din Catawba sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fel și chip inscripția aceea, numai că degetele cu unghii sângerii au rupt cu violență botnița Pepitei, iar ea se arătă gata de război. Dunga subțire de păr din mijlocul frunții i se zbârlise amenințător, buzele înroșite, tumefiate păreau că murmură un cântec de bătălie. Sabina se aruncă peste Leo și-și înfipse unghiile în pieptul lui. Ars de durere, acesta se încleștă de sânii ei, care se legănau furioși de la stânga la dreapta. În prima fază a învălmășelii, Siegfried profită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ești atât de profund femeie, încât efectul pastilelor e diminuat. Ca să nu mai vorbesc de lipsa ta de interes pentru grosolanele distracții bărbătești și de blestemata înclinație pentru tot felul de cosmetice și parfumuri. - Și lui Leo îi plăceau parfumurile, murmură Sabina-Cosmin. Pe ușa rămasă deschisă se buluciră cei doi infirmieri vânjoși, care rataseră intercepția nepoftitului. - Unde-i, Șefu’? Că noi nu-l văzurăm! Doctorul le făcu semn cu dosul palmei să dispară. - Cea mai mare victorie - jalnică victorie - au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de realitatea obișnuită. Pune pe masă, fără să zică nimic, cele două cărți luate în ajun și așteaptă ca Julius să-i dea altele. Tot două și, bineînțeles, tot despre mări și oracole. Fără să se uite, măcar, la ele, murmură un "mulțumesc" slab și se prelinge pe ușă. 19. "Cărțile despre oracole" mi-au adus aminte de Fontenelle și de sarcasmul subțire cu care își bătea joc de preoții lui Apolo. Pe unde voi fi pus, oare, cartea? Presupun că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Data viitoare, cred că o să-mi aduc o pelerină de ploaie și cizme. — Ce-i mai rău abia de-acum încolo o să vină, i-o reteză Pyles. Michael căzu pe gânduri. — Te referi la vreme, presupun. Diseară vor fi furtuni, murmură el. Tunete, fulgere și ploaie să te orbească, nu altceva, destulă ca să îmbibe morții cu apă în morminte. Tăcu câteva clipe, înainte de a adăuga: Dar ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, nu m-am referit la vreme. — Nu? Pyles puse valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în sufragerie să le comunice extraordinara veste. — Asta pune capacul la o seară încântătoare, spuse Hilary. Acum va trebui să ne petrecem noaptea în compania lui Norman Bates, nu? — S-ar putea, chiar și acum, să fie timpul să plecăm, murmură domnul Sloane, dacă vrea cineva să încerce. — S-ar putea să vă urmez sfatul, spuse Dorothy. — Nu pot să cred că unul din vecinii mei poate face asemenea răutăți, spuse Tabitha, adresându-se pe jumătate sieși. Toți par oameni atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-mi petrec noaptea singură și ne-am ține urât unul celuilalt. Michael spuse: — Bine, mulțumesc. Nu se mișcă. — Dezbracă-te. Michael se dezbrăcă. Rămase în chiloți, se strecură în așternutul patului dublu și adormi aproape imediat, abia apucând să murmure: — Joan m-a rugat să rămân la ea în dormitor. Am fugit. Nu știu de ce. — Cred că ținea mult la tine, spuse Phoebe. Am fost un prost. Phoebe își puse pe ea cămașa de noapte și se urcă în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
straturi după straturi de pânze fine, sfărâmicioase. Camera nu avea fereastră, dar o sârmă subțire se vedea urcând pe perete și ieșind printr-o gaură în tavan, pentru a ieși pe acoperișul casei. — Deci de aici făceai totul, diavol șiret, murmură Michael. Băiatul din camera din dos! Șterse în grabă praful și pânzele de păianjen. Aparatul părea alimentat cu baterii și, în mod nesurprinzător, nu reacționă când încercă să învârtă diversele butoane; dar o scotocire rapidă prin sertarele biroului se dovedi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
e mare și cenușiu. Are și niște ochi albaștri ca gheața de-l trec fiorii pe copil. Însă câinele se lasă la pământ, se răsucește cu burta în sus și lipindu-și gâtul de piatra umedă, înțelege totul. ─ Ce faci?! murmură Iliuță. Hai, scoală-te de-acolo. Scoală-te măi, ai să-ți faci blana harcea parcea. Uite ce blană frumoasă ai, nu-i păcat de ea? Iliuță se apleacă spre câine și încet, cu grijă, îl mângâie pe grumaz, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de oficiali și oficiale se umplu de o dulce, aromitoare bonomie. Aaaah! Ce bine-i să te simți în șa chiar și atunci când ai descălecat! Un ins veșted, destul de înalt, cu cearcăne pronunțate și gura tremurândă fiindcă mereu ori își murmură ceva ori își fredonează o frântură de cântecel, tocmai iese de la Observatorul Amiral Urseanu. În seara asta cu ceață poate să plece liniștit acasă, n-are cum să vină nimeni să încerce să privească luna și planetele. Oricum nu vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cum nu mai dai în loc de Adevărul și Libertatea decât de Bordel, Infractoarea și Sex în grup, ultimul număr din Magazinul internațional. Domnul Iordănel, cu promoroacă în barba-i rotundă, îi numără restul la un milion de lei vechi fără să murmure. N-avea chef să se certe de dimineață, la minus zece grade, cu o fâță. Și cam nasoală pe deasupra, își zise, măsurându-i mai mult din rutină caracterele sexuale secundare. Iar la mutră... Eh, totul e chestiune de gust, câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Domnul... Părintele Ieronim e foarte bătrân. Se zice că are o sută de ani, ca moșul din poveste, cu barba și pletele ninse. După miruit, părintele citește poporenilor îngenuncheați pe lespezi molitva dezlegării. În jurul bărbii părintelui, sufletele adunate ciotcă își murmură mătănii sau tac despărțite de gânduri. Flutură în bătaia cuvântului precum o sfoară de rufe întinse la uscat. Părintele Ieronim îi cunoaște pe fiecare în parte, însă ritul se desăvârșește tocmai prin desprinderea contururilor și a numelor de pe asortatele paltoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ilie ia apă în gură, face trei cruci cu degetul mare peste pieptul vrăbioiului și-l stropește de trei ori cu apa din gură. Cam sălcie, dar nu rea. Apoi pune pasărea pe jos lângă izvor și îngenunchează lângă ea, murmurând o rugăciune, singura pe care o știe. Înger îngerașul meu ce mi te-a dat Dumnezeu eu sunt mic tu fă-mă mare eu sunt slab tu fă-mă tare și mă apără-n tot locul și nu și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
afară, din luna lui februarie, răzbate glasul unei guguștiuc, viu ca o literă sângerie pe alb-cenușiul fundalului din hârtie de orez. Părintele Ieronim face semn celei dinaintea lui să se apropie. Femeia se închină și îngenunchiază la picioarele părintelui. ─ Părinte, murmură femeia. Însă bătrânul se apleacă și-i atinge umărul drept, făcându-i semn să se așeze lângă el, pe cufărul cu psaltiri. Draga mea, spune părintele. Renumitele sale tăceri au umplut tot orașul, împărțindu-l în două tabere: fidelii părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acolo și rămâne tot întreg chiar și după ce aerul a încetat de mult să vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă, fiecare cuvânt, fiecare discurs, fiecare geamăt care-a scăpat vreodată de pe buzele unei ființe omenești. Și-atunci ar trebui să ne recunoaștem unii pe alții, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mereu pe la dânsul, având grijă să golească numeroase sticle. Așa de pildă în seara asta, ușa pitită în zidul cărămiziu se deschide fără zgomot și prin ea își fac apariția Pascal Ciortea și Aurora Martinescu. ─ Salutare, spune volubilă Martineasca. Pascal murmură și el ceva potrivit cu ocazia. Pictorul își invită oaspeții să șadă pe ce se poate. Nici una din piesele de mobilier din atelierul pictorului nu este întru totul susceptibilă de a fi numită. Sigur, seamănă cu acele obiecte pe care limbajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]