5,469 matches
-
așteaptă așadar, plină de fiori... Deodată, se aud trei bătăi ușoare în ușă. Tânăra "tresare îngrozită", dar nu răspunde. Însă bătăile se repetă, iar încuietoarea scrâșnește. Jeanne își ascunde capul sub cuverturi, înspăimântată "ca și cum ar fi intrat un hoț în odaie". Ghemuită sub pleduri, aude niște încălțări scârțâind ușor pe podea. Tresare și scoate un țipăt ușor atunci când simte pe cineva atingând patul. E Julien, vicontele de Lamare, soțul ei. Un străin cu toate astea, căruia nu știe ce să-i
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
groază, de un soi de panică instinctuală, Jeanne încearcă să câștige timp. Însă Julien începe să-și piardă răbdarea și, schimbând dintr-odată tonul, pune capăt tergiversărilor: "De ce să mai întârziem, când tot acolo o să ajungem?" Apoi dispare grăbit în odaia de toaletă. Jeanne aude un foșnet de haine aruncate, zgomotul ghetelor azvârlite pe podea, înainte de a-l vedea reapărând pe Julien, în indispensabili și ciorapi. Jeanne "zvâcni, ca și cum ar fi vrut să sară din pat, când un picior rece și
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
trupul de bărbați" și se retrăgea uneori cu câte vreun băiat în budoar. Șocată la momentul acela de purtarea Odettei, Clara Malraux nu poate uita ziua în care o lăsase singură cu fratele ei. "Știau amândoi că mă aflu în odaia alăturată. N-am auzit decât șușoteli, zgomote care puteau să fie la fel de bine râsete înfundate sau ușoare îmbrânceli. În scurtă vreme, a ieșit din cameră singură, foarte roșie la față, cu buclele abia deranjate, plină de siguranță. "Da, ce te
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
iubitul unei femei care-mi declară că îi e totuna", îi răspunde el cu amărăciune. Din momentul acesta, între ei apare o răceală, și încep neînțelegerile. Când Jean vine în vizită, rămâne "așezat pe un scaun la celălalt capăt al odăii", în loc să se așeze lângă ea pe divanul albastru. Pe "mica sa prințesă" o numește acum Doniazada. Doniazada era sora mai mică a Șeherezadei, "cea care nu știe nimic despre iubire, cea care ascultă poveștile, cea care vestește apropierea zorilor". Încet-încet
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
un alt rus, în căruță cu tot felul de pradă, luată cu hapca de la cetățenii din sat. Și, în timp ce rușii se răsteau la mama și nu o înțelegeau, sora mea Maria, revenită acasă, a și fugit din casă prin spatele odăilor să nu fie văzută de ruși, și s-a urcat în podul grajdului, unde s-a ascuns în fânul adăpostit. Rușii, tot certându se cu mama, vorba vine, care le documenta că nu are ce să le dea, au și
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
viitoarea soție, care mi-a înfățișat un tablou autobiografic aproape identic cu cel prin care am trecut și eu. Cu toate că nu aveam haine mai acătării, îmi spune a ea, după un control amănunțit făcut într o zi în cele două odăi ale casei am pus deoparte o bluzuță, o fustiț ă și niște sandale ascunse de mama, și, când nici nu se așteptau ai mei, dar după ce aflasem că avem o rudă îndepărtată la Iași, la care mai trăgeau părinții înainte de
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
și ea căsătorită și locuia în orașul Moinești, pregătim tot ceea ce este necesar pentru înmormântare, iar peste două zile, în cea de a treia zi de la deces, o înmormântăm la cimitirul din sat. Imediat ce ne întoarcem de la înmormântare, acasă, în odaia unde crescusem mari, începe o discuție întrucâtva tensionată, legată de felul cum împărțim bunurile rămase drept moștenire. Surorile recunosc că eu, fiind mezinul, trebuie să decid cele cuvenite în asemenea împreju rare. Convenim, și surorile dau declarații scrise și semnate
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
visurile puține și de loc liniștitoare. Ca o lumină vie care îmi picură în s uflet, o văd și o simt. Stau de vorbă cu dânsa, îmi zâmbește, mă mângâie ca atunci când îmi făceam reapariția de după prichiciul de la soba din odaie, locul meu de d ormit și de veghe... Mâinile ei mici și neobosite, mereu lucrătoare, mereu agitând, spălând și dereticând, îmi apar împreunate că într-o rugăciune, ca atunci când mergea cu noi la biserica satului și mă purta pe mine
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
Am lăsat în urmă carele și odată ajuns la începutul văii dinspre sat, lângă morile de vânt, m-am așezat pe săniuță și a mea era lumea, m-am oprit tocmai în mijlocul satului. La noi acasă era lumină la amândouă odăile, eu, oleacă îngrijat de ce va urma, am deschis poarta tăbârcind săniuța în ogradă, cred că se apropia miezul nopții și când ai mei m-au văzut intrând pe ușă, au rămas încremeniți locului. Bunica Cristina a început să plângă. Bunica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
loc unde începe Valea Rece, la moara asta veneau satele Duda, Pătruești, Epureni și de multe ori, cei de pe marginea Hușului, din Corni. Tata meșterea acolo, cu un neamț bătrân, Johan, și la fierărie. Locuința noastră era alcătuită din două odăi și un antreu lung ce se mărginea cu fierăria, în spatele casei un șopron în care, vara, era bucătăria, lângă șopron o salcie mare, nu era gard. În fața casei spre apus se afla clădirea morii, pe lângă moară se strecura, prin ierburi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
eu nu auzeam și nu înțelegeam nimic. Eram scos dintr-ale mele de oboseală și de spaimă. Am lepădat tot de pe mine, m-a îmbrăcat cu un cămeșoi gros de in, mi-a pus pe spate un cojocel. Dintr-o odaie venea miros adormitor de pere coapte. Până să aducă mătușa Irina mâncarea și un dărăp de pâine neagră, eu mai că-mi pusesem foamea la cale cu perele din grămadă. A fost bună și mâncare caldă ca în noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
recepția lucrărilor. Cu Sig. Nicola lucram tot felul de decoruri. Într-o sală mare la etaj, sala de repetiție a actorilor să fi avut 14-15 m lungime, în fund cu o ușă pe care se intra în camera meșterului, o odaie nu prea mare, încărcată cu tot felul de lucruri, un fel de bazar. Meșterul primea reviste de artă străine, mai mult italienești, ziare, lumea lui, actori și actrițe. Câteodată se făceau și lungi jocuri de cărți. Eu dormeam acasă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
găsit camere, eu am stat cu el aproape două luni de zile și văzând că în Roma nu se poate găsi ceva pentru punga mea, am căutat și m-am instalat la Frascati la douăzeci de kilometri depărtare de Roma. Odaia ce-o aveam la Frascati era la fel cu aceea a lui Popp. Peste tot piatră și rece, fără sobă. Era pe lângă piața principală a orășelului. Ca și la București, la Roma, după război, era mereu lipsă de locuințe și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
cu Chirilovici și le-a aruncat boarfele În stradă. Ei nu au avut bani să-și răscumpere fericirea. „La Matale”, mica afacere a familiei Tăcu, unde puteai să bei pe datorie și să discuți despre arta, e acum casă bătrânilor. Odaia a primit-o Anișoara de la cooperativa că un fel de salariu compensatoriu, atunci când instituția s-a desființat, imediat după '89. „Vai, ce bine stați aici”, a exclamat un funcționar de la Primărie trimis expres” să vadă ce mai vrea și Tăcu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
un apanaj exclusiv al lui Bujoreanu și Munteanu... cam beți permanent... O singură dată l-am auzit, într-o noapte limpede ca ziua, din cauza lunii ce inunda geamurile, alintând-o deșucheat pe mama (dormeam cu ei, de frică, în aceeași odaie spațioasă, centrală, deși mai existau câteva camere goale, cu paturi largi, umplute cu perne...), îndemnând-o ca pe-o iapă devotată: „Hai, Liza, hai Lizanca mea, hai...“ și urma un lanț împodobit de nerușinări dulci și necunoscute mie încă... Profira
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
al Ducipalului lui Mișa și pe nesimțite intrăm pe Podul Verde, cum se chema la începuturi bulevardul Copoului. Numaidecât o cotim la dreapta, pe ulița Coroi. De departe se văd ferestrele casei lui conu Vasile, luminate ca de sărbătoare. În odăile de sus, mare animație. Ne oprim la poartă. Eu îndrăznesc să fac câțiva pași până sub ferestre. Mă opresc și ascult cu atenție. Simt că sus e o întâlnire a junimiștilor și nu vreau s-o tulbur cu prezența mea
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
Era un acrostih care desemna titlul revistei Convorbiri literare. Cel care a descoperit și semnalat păcăleala a fost Eminescu. Momentul este descris de Iacob Negruzzi: „În ziua apariției Convorbirilor eu stam acasă cu revista în mână... când Eminescu intră în odaie la mine palid la față și fără a-mi da o bună dimineață îmi spuse încet: Am pățit-o! Am fost păcăliți de Hașdeu! Cum așa? Ce fel? La noi e putred mărul e iscălit de P.A.Calescu,adică Păcălescu
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
crescând până la sfârșit. Foarte impresionat, am cetit poezia de mai multe ori în șir, iar a doua zi dis-de-dimineață m-am dus la Maiorescu cu manuscriptul în mână. În sfârșit am dat de un poet, i-am strigat intrând în odaie și arătându-i hârtia... Ai dreptate, aici pare a fi talent adevărat. Cine este acest Eminescu? Nu știu, poezia e trimisă din Viena. Foarte interesant, zise încă o dată Maiorescu, lasă manuscriptul la mine. Peste câteva zile, fiind adunarea Junimii și
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
cu imagini de neuitat, în care stâncile albe alternează cu verdele poienelor, cu culorile schimbătoare ale codrilor de fag sau numai de brad. Imaginile sunt completate de mâna omului, care parcă a aruncat ici și colo câte o căsuță sau "odaie", ce oferă poienelor un plus de animație, de însuflețire, date de animalele domestice care pasc în voie iarba proaspătă, lipsită de otrăvurile produselor chimice, producătoare de surplus de producție, plătit cu prisosință de consumatorul inocent, neavertizat adesea de urmările nefaste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
punct de vedere antropogeografic este și faptul că între Câlcea și Stănilești, afară de sătuceanul Săratu și târgul Drânceni înființat la 1862, nici o așezare omenească mare nu se află în luncă. În schimb locuințele izolate, ca: bordeele și colibele grădinarilor hușeni, odăile de la vii, casele de pădurari, ocoalele de vite și stânele oilor aduse la vărat în luncă, populează din plin albia majoră a Prutului în această regiune. Notă: Material preluat din „Revista Științifică <<V. Adamachi>>”, Iași, vol. XXIX, aprilie - iunie 1943
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
Făcând-o să vibreze, acele cuvinte ne permit să culegem noi puncte de plecare în forul nostru interior.” C. Pavese 443. „Ce este oare o carte dacă nu un prieten bun cu care poți sta de vorbă oricând în singurătatea odăii tale?” Marin Preda 444. „Actul de creație este rezultatul vieții interioare secrete a scriitorului - nu se mai știe, și nu mai știe nici el exact, dacă ceea ce povestește i s-a întâmplat lui cu adevărat, dacă și-a imaginat numai
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
greș: ea a cultivat în oameni curajul, spiritul de sacrificiu, solidaritatea, abnegația, bravura, eroismul și înfruntarea bărbătească a morții.” Marin Preda 628. „Ce este o carte bună dacă nu un prieten cu care poți sta de vorbă oricând în singurătatea odăii tale? Și atunci crezi oare că ne vom putea vreodată lipsi de cărți?” Marin Preda 629. „Se poate spune că există cărți care se scriu ca o expresie a unei realități inferioare, ca să nu folosesc cuvinte dintr-un arsenal care
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
ferestrele lăsând în mijloc o gaură neagră, ca un hău. Stinse lumina. Geamurile deveniră transparente. Zăpada cădea deasă, cu fulgi mici. Își aduse aminte de alte ninsori, cernându-se dincolo de ferestrele salonului bine încălzit, atunci când noaptea se strecura prin colțurile odăii și bunica îl învăța să cânte la pian Tartina cu unt, vals pentru un deget. Căci viața lui a început cu Mozart. Ieși din cameră închizând fără zgomot ușa, înainte de a se aprinde lumina în salon. În ultima vreme, madam
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cărțile pe care le citea în biblioteci sau acasă, preponderentă fiind lectura făcută în chip temeinic. Poetul-student și bibliotecar al uneia dintre societățile studențești beneficia din plin de cărțile luate în împrumut, se închidea pentru mult timp cu ele în odaia sa și le devora cu o poftă uriașă. Acum i-a citit pe Platon, Spinoza și Fichte, a devenit cunoscător al doctrinelor orientale, al lui Kant și Schopenhauer, acum a citit "Ramayana" și "Mahabharata", "Kalidassa" și "Vedele". Îi erau cunoscute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
lor, Maria Popovici. Imediat, au făcut o scenă de deznădejde, au ieșit în stradă și au chemat lumea spre a spune și dovedi că au fost jefuiți de tâlhari. În urmă a fost descoperit și cadavrul victimei într-una din odăi. Toate dovezile au venit în sarcina soților Miulescu. Ca vechi polițist, Nae Miulescu luase tot felul de precauțiuni și a căutat să-și creeze numeroase alibiuri, însă precauțiunile fiind exagerate, soții Miulescu s-au compromis tocmai din cauza aceasta. Din partea apărării
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]