5,205 matches
-
m-a lăsat sonorizarea. Foarte bună, aveam să constat. Mai mult decât atât, muzicalitatea apelului chiar îmi plăcea. Mă chinuiam să adorm la loc, dar se auzeau clar chemările la matinala meditație, apoi incantațiile mantrelor... Mă foiam, mai deschideam o pleoapă... a reapărut starea de vinovăție de care vă vorbeam. Nici dormit, nici nedormit, am ieșit din sacul-dormitor personal (nu eram chiar singur în cameră), am trecut rapid pe la toaletă - nu v-o descriu! - și am ieșit pe aleea ce ducea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Timișoara, în nr. 12/1942, Dimitrie Vatamaniuc, care iscălea de obicei D. Vatamanu, publica rondelul „În poarta de la Drum”: „În poarta de la drum, tata a dăltuit o cruce mare, Și palmele aspre i-au sângerat adânc și greu. Purta sub pleoape ude și-amorțite, destrămare. Plângea. Își întoarse ochii să nu-l văd și eu. I se împietrise în colțul gurii deznădejdi amare, Iar obrajii i se scăldau în ape tulburi de curcubeu. În poarta de la drum - tata a dăltuit o
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
puștiule, am zis, stând la masă și dând peste cap restul amestecului matinal. S-a dus pe gât arzând și am simțit o acreală, închizând ochii până când căldura alcoolului a început să se răspândească prin sistem și mi-a făcut pleoapele să se deschidă. Robby bâigui un răspuns. Era suficient. Cursurile școlii durau de la 8.15 până la 3.15 și diversele activități postșcolare le amânau elevilor plecarea până la 5.15, așa că de regulă existau nouă ore de pace. Însă am realizat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în pădure. Mi-am dat seama, făcându-mi-se rău, că arăta ca și cum ar fi vânat ceva. - Victor! Am auzit ceva ce semăna a scheunat disperat, apoi a încetat brusc, auzindu-se doar liniștea. Am așteptat. Forțându-mi ochii, printre pleoapele mijite, am deslușit conturul lui Victor traversând câmpul și n-am putut să nu mă bucur când câinele - acum ciudat de calm - trecu pe lângă mine, intrând în bucătărie. Dar pe urmă ceva mă obligă să pricep că nu eram singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Da, da, suntem bine,“ cât de curtenitor. Din unghiul în care mă aflam, capul masiv al grifonului plutea direct sub el. - Doamnă? întrebă gardianul, îndreptând lanterna spre ea. Nadine se aranjă, suflându-și nasul. Își drese vocea și privi printre pleoape spre gardian, răspunzându-i, zâmbitoare, cu o voce reținută, fals-voioasă: - Suntem bine, suntem bine, mersi mult de tot. Lumina păru absorbită de masca Nadinei înainte ca gardianul să plece, aruncându-ne o privire neîncrezătoare. Întreruperea provocată de gardian imprimase un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ținându-mă de stâlpul de lemn, dar pe urmă mi-am desprins mâna, lăsând pumnul vântului să mă izbească de zid. Bătea atât de puternic încât un automat de lângă mine fu trântit la pământ. Când am privit în sus, printre pleoape, am zărit brațele ceasului din turn zbătându-se ca niște pendule. Efectiv puteai auzi vântul mârâind. (Am închis ochii și m-am strâns în brațe, protejându-mă, și în aceeași clipă m-am întrebat fără să gândesc: Ce e și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îndreptându-se spre silueta mea întunecată și lipsită de contur. Am simțit din nou greutatea de pe piept. Robby vorbea în întuneric: - Tată, cred că e cineva în casă. Robby se întinse spre veioza de pe noptieră. Robby a aprins veioza. Dincolo de pleoapele mele închise ardea o lumină portocalie. Robby tăcu. Contempla ceea ce vedea. Imaginea contemplată alungă momentan frica și o înlocui cu o curiozitate nesuferită. Tăcerea lui era cauzată de ebrietatea mea. Din nou greutatea de pe piept. - Tată, zise încet Robby. - Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un maiestuos cu tentă modestie. Pe scurt, tot ce poate aduce în imaginație mai revitalizant și mai regenerator ideea botezului fără baptisteriu, în aer liber, cât mai aproape de izvorul vieții (și încă ce viață, cea veșnică!), toate acestea stăruie sub pleoape. Ajungem, în sfârșit, într-o zonă militară recent dezafectată, un teren viran presărat cu mărăcini, cu câțiva eucalipți crescând ici și colo, împrejmuit de garduri înalte de sârmă ghimpată și străjuit de un turn de observație. Un loc de parcare
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mine, pasager al vasului Pământ, eu aș declanșa imediat semnalul de alarmă. Toată lumea pe punte, prieteni! Un dușman periculos dă târcoale corabiei. Transporturile aeriene îi dau lui Chateaubriand o descendență neașteptată dar fotogenică. În numai două săptămâni o clipire de pleoape am putut vedea o jumătate de duzină de candidați de ambele sexe în tot felul de alegeri refăcând, nu în scris, ci pentru micul ecran, itinerarul Paris-Ierusalim. Oare ce vor să obțină sprinterii noștri? "Votul evreiesc"? O poză în fața Zidului
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
părea că doarme sau că-i pe lună atunci când mi-a acordat, fără un cuvânt, doar cu un gest leneș al mâinii, onoarea de a mă așeza în fața lui pe un taburet. Cu barbă chaldeeană, cu pielea de saurian, cu pleoape grele, purtând engolpion pe piept, un medalion mare, oval și viu colorat, acești monoliți însuflețiți îl fixează pe muritorul aflat în trecere cu o privire ca de pe Insula Paștelui, care-l face pe acesta să se simtă ca un balon
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de vânt. Diminețile exerciții de lupte. Sui dealuri, dealuri nesfârșite și văi lungi. Te întorci la amiază prăfuit, cu creerii ferbând de căldura soarelui. După masă, îți pleci puțin capul pe perină, în cort, în cuptorul cortului, nu poți lipi pleoapele, te zvârcolești ca pe jar asudat, până ce vine vremea ceasurilor de instrucție. Cu greu te scoli, ce greu eși în căldura după amiezii, amărât mergi lângă soldații tăcuți, pe câmpul ars. Masa, la amiază și seara, se face la fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cea mai simplă și mai elementară vieață animalică. N-ai vreme să scrii un cuvânt, n-ai poftă să citești o pagină dintr-o carte. Nu poți sta drept ca să citești; dacă citești culcat, în cinci minute ți se lipesc pleoapele și te cuprinde somnul. Așa, ori în arșiță, ori, adesea în ploae, își duc vieața în corturi cei trei sute de ofițeri ai diviziei, și cei șapte sau opt mii de soldați, muncitori ai pământului. Câteodată noaptea lumina lunei umple văzduhul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tucă! Iar Dobrovici copilul oprindu-se cu jale Se apuca de locu din spate mai la vale... Eu îmi ștergeam sudoarea voinicii mi-i chemam Să-i... paștele măsii scuipam și înjuram... Dar iată, visul trece și somnul lin coboară Pleoapele-nchizându-i o mână de fecioară Ș-alt vis se desfășoară din cerul veșniciei Când pacea se întinse în urma bătăliei. Era parcă spre seară ș-ai noștri toți cu fală Făceau în Etropole intrare triumfală În bivuac oștenii se așezau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
68, fără titlu Negru Pârc. Neamț Ion Boureanu la Cetatea Albă Stanciu și fiul " Roman Oanță său " Chilia Isaiia și Buhtea eresuri; când strănuți, când te împiedici în prag, când îți iese iepure popă,, cântă cucoșu în prag, sughiți bate pleoapa (Ilisafta). (alineat tăiat) De sf. Ștefan al anului 1475, îngrijorare în țară, în așteptarea primejdiei. Vodă își serbează onomastica. Obiceiuri de la Sărbătorile de iarnă. Ghiță Plotun Ștefan Meșter. Toader Hâncu. Iftodie Țurcan. Cai de jold = cai domnești, mămăligă de meiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
suna complet diferit. Trecătorii grăbiți văd, în spatele Pieței agroalimentare Nicolina, un teren viran. Cei tineri trec nepăsători și doar cei trecuți de prima tinerețe se opresc de multe ori, privesc în gol, iar uneori o lacrimă stingheră scapă din strânsoarea pleoapelor. Sunt printre cei puțini ce își mai amintesc de perioada de glorie a fabricii, ce ocupa cândva hectarele acum pustii. Fiindcă, într-adevăr, ultimul deceniu a coincis cu dispariția fizică a ceea ce mulți nu credeau să dispară, sau, cu mândrie
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
de-o vreme, în Cuzco dușmanul a-nvins, ne plouă de-un timp cu blesteme și Marele Inca e prins! Au fost profeții necrezute de tragic sfârșit de pe ape, acuma ni-s rugile mute și somnul s-a stins sub pleoape. Din cer luna plină jelește cu lacrimi de-argint o cetate și neamul supus mișelește cu plumbii țintiți pe la spate. Mă plimb printre falnici ruine, aud parcă sunet de pași și simt cum se scurg lângă mine prin cețuri, războinici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Eminescu încoace: Când hainele-oboselii le dezbrac Îmi pare somnu-n care mă scufund Culcușul răcoros al unui lac, Cu rotitoare ape, fără fund. Plutesc deasupra nuferi albi, de nea, Încolăcind în lujeri ființa mea Și pești lunateci lunecând tăcut Trec pe sub pleoapa mea înspre trecut, După fărâmiturile de stele Ce de pe cer coboară-n apă, grele Va lumina ființa mea, va lumina Adâncu-acestei liniști, ca o stea Ce-n apă virtual și-a împietrit trupul cel viu, incandescent, fluid. De o stranie
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ruine. Gândurile mele, care se înșirau așa de bine la cântecul grierilor, începură de la o vreme a nu mai avea legătură nici înțeles, așa că pare-mi-se am adormit și eu. Lucru ciudat însă, deși cu ochii închiși vedeam prin pleoape, simțeam, auzeam tot ce se petrece și deodată mă pomenii că munții cei posomorâți, amenințători, desprinși parcă de pe temeliile lor, au încins o horă strașnică de brâu și tot atunci băgai de samă că culmile lor luară înfățoșarea unor capete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ureche. Și-l băgase el mai demult probabil, pentru că era convins că are cine știe ce proprietăți curative. Și-l băgase de mult, și acum îl jena, îl gâdila, pentru că înmugurise. Ei jucau șeptic, io stăteam cu ochii închiși și simțeam prin pleoapă lumina gălbejită de neon. De neon gălbejit, bâzâit de un țânțar care gravita bezmetic în jurul lui. Din când în când, îl auzeam pe Marian: - Să fiu albastru, fi-miu’ mă moștenește. Mi-a fătat agregatul un copchil deștept ca mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
-mea, uite, cu ocazia asta aș fi aflat și cine era de fapt sau dacă era într-adevăr cea căreia îi spun mamă. Să alerg și să bâzâi. Simt și acum broboanele, firele de nisip zgâriind ochii, alunecând până sub pleoape. Sunt absolut sigur că așa s-a întâmplat. Apoi ea, ființa, s-a așezat lângă mine și am continuat să ne jucăm. Miruna îmi spune iarăși să iau mâna de pe țâțele ei, mă, parcă n-ai mai fi văzut țâțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
zi l-au adus acasă, a fost dorința expresă a mamei și ajutorul necondiționat a unei verișoare a tatălui nostru, care era medic și avea și-o funcție importantă la Direcția Sanitară. A murit cu ochii deschiși, larg deschiși, iar pleoapele au coborât după ce ne-a „văzut” pe toți acasă, după primul priveghi. Am rămas de atunci cu o distonie neuro-circulatorie pe care nici în ziua de azi n-am mai putut-o trata, o pot doar controla și ameliora, nimic
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
film japonez care se chema Viață, un funcționar de primărie spunea: „ Ce-ar trebui să aștept de la viață, cu fața asta a mea de cal obosit?“. Într-adevăr, omul avea un chip deformat, alungit, cabalin și niște ochi ploioși, cu pleoapele căzute, de mari și grele ce erau. Cum să nu conteze înfățișarea, dacă atâtea și atâtea persoane trăiesc bine și fac averi cu chipul și cu trupul lor? De un profesor venit pe lume cu imensa povară a unei urâțenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
toate treburile mele triste: și cum îmi iese prost mâncarea de prânz, și cum mi s-a urât să gătesc, și cum mă adorm musafirii noștri, în permanență aceiași. Numai Emil Petrescu câte parale face! Din clipa în care apare, pleoapele încep să mi se lipească automat. Dar încruntarea, gravitatea și închistarea lui Ion! S-ar părea că are în fiecare clipă de rezolvat nu se știe ce probleme de importanță mondială... și toate acestea în aburul dens al unei călduri
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și-a pus un fular care-i proteja atât partea superioară a capului, cât și obrajii aproape până la ochi, inclusiv. Un al doilea fular a fost aplicat peste cavitatea bucală și bărbie, ajungând până la genele globilor oculari. Astfel că între pleoapele de jos și cele de sus mai rămăsese pentru îndeplinirea funcției de organ vizual doar o fantă deosebit de subțire, precum lama unui cuțit, aidoma ochilor unor asiatici care-ți lasă impresia că sunt orbi, nevăzând nimic din cauza acestor jaluzele atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
organului responsabil cu simțul mirosului. În ciuda faptului că cele două fulare ce protejau fața și vederea erau atât de apropiate unul de altul, aproape suprapuse, pe ambii ochi se forma permanent o pojghiță de gheață care trebuia neîncetat înlăturată, altfel pleoapele erau complet acoperite și nu mai vedeai nimic, nimic... După vreo câțiva pași făcuți anevoie, cu eforturi din ce în ce mai mari, mama se oprea, dădea jos gheața de pe ochi și pornea din nou din ce în ce mai greu. Îi făcea impresia că înaintează; în realitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]