5,310 matches
-
Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla, dar fiecare amănunt se așeză ordonat la locul său În memoria lui: ulciorul cu apă și ligheanul pe lavoarul de culoare vineție, oglinda ciobită, cu ramă aurită, patul de fier, oala de noapte, scena biblică Înrămată. Spuse: — Mai bine să lași fereastra deschisă. În caz că se Întoarce stăpânul tău. O voce slabă și șocată răspunse: — Nu pot! Oh, nu pot! Se Întoarse spre ea cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o mână prin păr. Între gândurile și temerile ei, legate de Q.C. Savory și Janet, de Coral și Richard Czinner, se strecură pentru moment o față tânără și rozalie și niște ochi blajini luciră săritori În spatele unor ochelari cu rame de os. — Cred, d’nă, c-aveți probleme cu omul acesta. M-aș buc’ra să vă fiu de folos ca int’rpret. Domnișoara Warren se răsuci furioasă pe călcâie. — Du-te și te spală pe cap! spuse ea și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să ajusteze pedepsele la caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși ezită. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și apoi să mergem de-acolo la Petits Champs. — Ar fi fost minunat, nu-i așa? spuse Janet Pardoe. Începu să-și aranjeze sprîncenele c-o periuță. — Cine-i acolo? Myatt arătă cu degetul la o fotografie mare, Într-o ramă pliantă, Înfățișând fața pătrățoasă a unei femei. Părul Îi era ridicat În vârful capului și fotograful se străduise să dizolve Într-o ceață linia ca de piatră a maxilarului. — Aceea-i Mabel. M-a Însoțit pe tren până la Viena. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cel mare. Îi recunoscură pe inginerul Planchart și pe căpitanul Salas. Alți trei erau îmbrăcați ca la oraș și se vedea că nu sunt din tabără, probabil străini. Iar alți doi purtau salopete cu nenumărate buzunare și ochelari negri cu rame de aur. — Par piloți. Poate că avioneta încă mai e pe aici. Se întoarse spre Kano: Spune-le războinicilor tăi să o caute. Kano turui pe limba lui și într-o clipă șase yubani dispărură în liniște prin hățișuri. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la ureche, iese în întîmpinare. Bine ați venit la Școala nr. 2532, domnule... Vorba îi este întreruptă de o minge care îi fîșîie pe lîngă ureche ca o ghiulea și se oprește în plină față la domnul Pantelimon. Ochelarii cu ramă de aur explodează, pe nări îl podidește borșul și lumea îngheață. Doamna Eliza reacționează imbecil: Care ești, mă? Cine-i asasinul? Atît "asasinul", cît și gașca o rup la fugă și în cîteva secunde au dispărut. Sora medicală își intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
icoana de partea de jos și încearcă s-o salte. O zgîlțîie la dreapta și la stînga, dar se ține tare partea de sus. Nu te lasă sătenii. Adică să stai în prostimea asta toată viața. Vasile trage cu forță, rama se rupe și partea de sus rămîne fixată. Le-o rămas și lor ceva... Chiar atunci trăsnește asurzitor cerul și Vasile, speriat de moarte, încearcă o împăcare. Lasă-l, Doamne, prin lume, e copilul Tău, nu vezi că și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
înlocuiești. -Șefu', îmi vine să plîng. O să vezi luptă. Mușc din ei, îi toc, îi fac piftie, îi spulber. Așa te vreau. Mai vrei puțină tărie? Vreau. Între timp, ușa se deschide și intră un individ curățel cu ochelari cu rama de aur. Uite-l și pe Motănel. Relu era cherchelit puțin, îl privește, se încruntă și se pronunță: Nu-i bine, șefu'! Ce nu-i bine? Crezi că ăia înghit un filfizon cu ochelari cu rama din aur? Ia dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
curățel cu ochelari cu rama de aur. Uite-l și pe Motănel. Relu era cherchelit puțin, îl privește, se încruntă și se pronunță: Nu-i bine, șefu'! Ce nu-i bine? Crezi că ăia înghit un filfizon cu ochelari cu rama din aur? Ia dă-mi ochelarii matale! Relu pune ochelarii șefului pe nasul filfizonului. Ei, ce ziceți? Pare mai de-al nostru. Mda, recunosc cei doi. Și ghiulurile astea oribile de pe degete, n-ați putea...? Filfizon le scoate și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
constituția sa era mult mai firavă. Avea în jur de treizeci de ani, purta o cămașă albastră curată, jeanși nepretențioși, dar aparent scumpi și era tuns ca un bancher. Mai purta și o pereche de ochelari mari, de soare, cu rame aurii, și un ceas masiv, de aur. Avea aspectul curat și îngrijit al unui bărbat ieșit de la frizer, ceea ce mă făcu să mă simt murdar și transpirat. — Domnul Nimeni? am întrebat. Bărbatul râse oarecum stânjenit. — Da. Foarte încântat de cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dictafoane legănându-mi-se incomod pe braț. În fața mea se auzi zgomot de sticlă spartă când fata dădu cu scaunul în fereastră și lovi o dată, de două ori, de trei ori cu picioarele lui pentru a desprinde cioburile rămase în ramă. — Fugi, îmi strigă ea din nou. Fugi naibii odată. mi-am forțat cât am putut picioarele tremurătoare și, când am ajuns la laptop, i-am tras un șut tare, făcându-l să se învârtă pe pardoseală către fată, care așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
poate coborî singur scările - și am avut senzația că toată viața a fost pusă la încercare de expresii ale surprizei, încântării, spaimei și ale Dumnezeu știe ce altceva. Nu-i vedeam ochii, ci doar o pereche mare de ochelari cu rame negre,de plastic, ca aceia pe care Michael Caine îi purta în anii ’60. Doctorul Trey Fidorous. După atâta timp, în sfârșit îl găsisem. Nu puteam decât să-l privesc pierdut. Doctorul scoase pixul din gură și mă privi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
masa aceea de păr. Aproape că se și întâmplă, lumea trăgându-și respirația ca marea care se retrage înaintea unui val tsunami, însă n-o făcu, nu răbufni. În oala aceea sub presiune, ceva cedă. Fidorous își scoase ochelarii cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine, spuse el încet. Da, încuviință Scout
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
podea, se vedea un cub mare cât o casă, trasat în întregime din lumină pâlpâitoare. — Doamne, am spus, năuc. Ce frumos e! Fidorous nu răspunse. Când ochii mi se obișnuiră, am văzut că efectul era posibil datorită unei adunături de rame de lemn înalte. Fiecare susținea unul sau mai multe proiectoare de film și fiecare proiector bătea spre lateralul proiectorului învecinat. Împreună descriau un cub. — Asta-i capcana? — Da. Filtru de semnificant sus, spuse Fidorous, gesticulând spre partea de sus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uriaș, divanul și rafturile pline de cărți scumpe. CÎteva narcise timpurii se odihneau Într-un vas de porțelan suedez. Tăcerea din odaie era curmată doar de susurul unei fîntîni nevăzute și de vocea blîndă a unui tînăr cu ochelari fără rame, care vorbea cu un aer serios: — Principalul este să nu te enervezi, domnule Digby. Ai suferit destul de pe urma războiului ca să-ți poți permite să te odihnești, cu conștiința Împăcată. TÎnărul vorbea mereu despre conștiință. A lui era pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cam agitat. — L-ai văzut pe maiorul Stone? Îl Întrebă el. Digby șovăi o clipă, apoi spuse: Nu. — Doctorul e foarte Îngrijorat de starea lui... se teme să nu-și facă vreun rău sieși, lui Însuși sau altora. Ochelarii fără ramă păreau să lanseze un avertisment: „Vrei să fii tras la răspundere?“ — Dac-ai da o raită În jurul iazului, poate că l-ai găsi, zise Digby. — Mulțumesc, spuse Johns, apoi strigă: Poole! Poole! — Vin acuși! Îi răspunse un glas. Digby se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o lase și pe ea să te viziteze. Dă-mi numai răgazul să vorbesc. Știu eu cum să-l iau. E un om atît de susceptibil! Se supără pentru un fleac... — De ce te temi atîta de plecarea mea? Ochelarii fără rame prinseră lumina lămpii și o reflectară pe perete. — Nu mă tem de plecarea dumitale, răspunse Johns, mă tem că doctorul n-o să te lase... În aceeași clipă auziră amîndoi duduitul depărtat al unui motor. Ce taină ascunde doctorul? Întrebă Digby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
metodă. Era Încă tânăr. Într-o seară, ieșind din patiseria Sud Tunisien, o Întâlni pe Annick. După scurta lor Întâlnire din vara lui 1974, n-o mai văzuse. Se urâțise și mai mult, acum era aproape obeză. Ochelarii pătrați cu ramă neagră și lentile groase Îi micșorau și mai mult ochii căprui, subliniau albeața bolnăvicioasă a pielii. Băură o cafea Împreună, fu un moment destul de penibil. Era, și ea, studentă În Litere, la Sorbona; locuia chiar În vecinătate, Într-o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
tras din țigară. Deja Între noi se instalase acel Început de familiaritate construit din semne, priviri și intuiția celor ce urmează să se Întâmple, sub care se află, uneori, armătura unor speranțe vagi. Primul fusese zâmbetul de Giocondă expus În rama geamului lateral, atunci când o lăsasem să schimbe banda și să treacă În față. Acum știam deja succesiunea mișcărilor cu care Își aprindea țigara: Întâi trăgea scurt frâna de mână, gest caracteristic persoanelor nesigure și Începătorilor Într-ale volanului, apoi se
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
rugină, zgârieturi sau găinaț, ce ținută de drum, pusă În valoare de balansul acela ademenitor prin virajele alpine, ce timbru Învăluitor al claxonului, plin de chemări ascunse! Cum vibra acoperământul de pânză În bătaia vântului, Își amintea Fauvé, prins de rama parbrizului În doar două bride subțiri! Cât de feciorelnic, dar și cât de impudic Își dezvelea Alfina faldurile carosate, tivite cu o bandă subțire de inox, pentru a-și arăta trei sferturi din roțile cărnoase, pe care se distingea filigranul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Înconjurau locul supliciului, iar Întreaga figură se boțea Într-un hohot de plâns devastator. „Viața Îi omoară“, a conchis cu milă Olaf. Într-un colț, alți doi indivizi stăteau față-n față, de-o parte și de alta a unei rame goale având forma unui monitor de calculator. „Ăștia sunt avansații, care Încet-Încet acceptă posibilitatea prezenței altora, Încercând comunicarea prin simțuri cu o persoană În carne și oase“, m-a pus În temă Olaf, trăgându-l de mânecă pe fostul președinte
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
la tîrg să se școlească, vorbeau gros, azvîrlind cîte un „tu” ațîțat, și se lăsau urmărite de bandele elevilor cu muzicuță. Mulțimea fîșîia lasciv în timp ce cuburile clădirilor cu acoperișe cenușii și tencuiala roasă se înecau în viermătul multicolor. La mansarde ramele leproase ale ferestruicilor se înclinau, gata să verse fiere în cazanul de sub ele. Claxoane sunau sfîșietor și, o clipă rupte, lanțurile omenești se căutau din nou. Deodată îmi apăru o scenă pe care, fără să-mi dau seama în ce
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
avea doar cinci anișori. Înțelegeam greu nostalgia ei pentru acel bărbat scund și grăsuț, altminteri bine făcut, a cărui figură, dacă îi puneai păr și-i rădeai barbișonul, era leit Patricia. Mă simțeam înduioșat șil condamnai pe individ. Înfiptă în rama oglinzii, o fotografie mică o înfățișa pe Patricia pe vremea cînd era copil. Valul care îmi umfla inima dădu să-mi spargă din nou pieptul. Cînd pălăvrăgeala începu să se subție, oarecum stînjeniți răsfoirăm caietele. Amîndoi am fumat o țigară
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
avea două paturi. Pe cel cu tăblii din lemn zăcea clituită zestrea. Eu dormeam în cel de alamă. Pe jos, petecarele miroseau a muced. Pe perete gazda se fudulea cu o Răpire din serai iar lîngă ușă era bătută o ramă băițuită, plină cu puchiței albi de vopsea. În ea ședeau, băgate strîmb, fotografii de-ale lui nea Manalache: militar, de mînă cu nevasta, în postură de nun mare. În fiecare stă țeapăn și holbat, numai urechile erau blegi. Sub ramă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ramă băițuită, plină cu puchiței albi de vopsea. În ea ședeau, băgate strîmb, fotografii de-ale lui nea Manalache: militar, de mînă cu nevasta, în postură de nun mare. În fiecare stă țeapăn și holbat, numai urechile erau blegi. Sub ramă se decolora o ghirlandă de flori din hîrtie creponată. Înainte de măritiș, lelea Ghența avusese o activitate prodigioasă căci peste tot, pe pereți, se vedeau, bătute în cuie, năframe cu trandafiri brodați din ață roșie și texte cusute cu „S”-ul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]