5,495 matches
-
de egalitate înregistrat împotriva celor de la S.C. Bacău, dar și-a lăudat jucătorii pentru prestație. Iată ce a spus Gheorghe Poenaru la finalul jocului: “S-a întâmplat ceea ce mă așteptam, un joc de mare angajament și nu am ce să reproșez jucătorilor mei, decât faptul că au ratat foarte mult, dar ca dăruire și atitudine și-au făcut pe deplin datoria. Am încercat foarte mult, dar miza și-a pus amprenta pe luciditatea jucătorilor și poate că asta e cauza principală
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
Presiunea va fi mult mai mare pe ei, așa cum în tur a fost pe noi, asta este realitatea. Rep.: AȚi simțit în tur și o luptă de culise, în afara celei din teren ? G.P.: Nu, domnule, eu nu am ce să reproșez nimănui. Nu poți fi supărat pe o echipă sau pe un adversar care vine și joacă. Fiecare se descurcă așa cum poate, cu mijloacele pe care le are și mi se pare un lucru onest ca orice echipă să-și apere
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
rolul principal a ambelor extreme. Dar acest lucru, valabil În zonele temperate ale Pământului, necesită nuanțări sau comentarii suplimentare pentru alte zone ale Terrei, fără a fi infirmate nici acțiunea plantelor și nici necesitatea refacerii calităților solului. Anume, se poate reproșa, pe bună dreptate, că există plante, și nu puține, cărora nu le cad frunzele; mai precis, sunt veșnic verzi, frunzele lor formându-se și căzând rând pe rând tot timpul anului. Astfel de plante, care nu cunosc perioade de odihnă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ambalajele, mucurile de țigări, capacele de Coca Cola ori ce-ți mai fi vrând domniile voastre, chiar și cheile de care am amintit, ce se așează, prin voință ori mai potrivit inconștiență umană, pe același omăt. Pentru urmare, am ceva de reproșat naturii: Poate imaginea acestor deșeuri și a murdăriei ne-ar fi tras de mânecă, ca să mă exprim eufemistic, și ne-ar fi determinat să luăm măsurile potrivite, dar o nouă ninsoare a acoperit totul, rezolvând, În ghilimele, problema. Ca și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
recomandabil pentru a fabrica o proză. Chiar contraindicate sunt unele. Scrisul e o problemă de memorie. Îmi aduc aminte și scriu. Exact așa cum a fost, ca într-un reportaj despre propria persoană. Oricum nu sunt io prea metafizic. Mulți îmi reproșează că bagatelizez, că dau cu bâta în baltă când vine vorba de dumnezeire și alte drăcii. Poftim! Despre asta era vorba. Văd că mă ajută cuvintele. Acea inteligență a textului. Adică un fapt o dată proptit în câteva cuvinte devine inteligibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
povestea că o tot asculta bunicul ei ce îndrugă, până când a izbucnit. „Mă, da’ măgari aveau ăia în Italia?“ Ca și cum lipsa măgarilor i-ar fi compromis definitiv și irevocabil. Ciudatul satului pot fi io. Nu cafea, nu țigări, cum îmi reproșează toți ăștia care poate ajung să creadă că oi fi vreun abstinent. Citeam și dormeam enorm în spital. Abia lipsa cafelei mă aducea într-o stare vecină halucinațiilor. O stare de vigilență aparte. Ăștia beau cafea în prostie și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
niciodată nu am avut spirit de observație. Un fel de buimăceală, de amețeală. Și azi, mă plimb prin casă de capiu căutând o cârpă sau un pix pe care le-am avut dintotdeauna în mână. Nimic nu vezi, cum îmi reproșa taică-miu’. Atunci am luat foarfeca și am plecat rapid. Doar aveam o misiune de dus la bun sfârșit. Pe drum însă, la un moment dat, mi-a atras atenția un gard de lemn câinesc și am început să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
dreptul la o cameră și la raftul de jos al frigiderului. Mă rog, oficial, un raft în frigider, pentru că, neoficial, le mai șuteam de prin cratițe ce găteau din pensia lor minusculă. Mai lincăiam, trebuie zis. Și ei nu-mi reproșau niciodată nimic. Asta e, toți scriitorii fac compromisuri mai mari sau mai mici. Al meu nu cred că era așa de mare. Unde mănâncă doi, are loc și al treilea. Ce vreau să înțelegeți e că, într-adevăr, erau niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un puțoi care își bagă și-și scoate cu o nonșalanță ce dă de gândit sau vreo cucoană grasă și gălăgioasă - și-mi pierea orice chef. Și începeam din nou să cred că acea limbă comună e doar scorneală. Îmi reproșa cineva că aș cere prea mult de la oameni. De ce să-ți dea ei ceea ce le ceri tu? De ce ocupațiunea lor mintală să fie identică cu a ta? Și, din păcate, toată această pledoarie nu proba decât faptul că acea limbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fonfăit, răcit, nici nu-i pot pronunța numele. Și cu Uma Thurman, cealaltă feblețe a mea, se întâmplă la fel. La fel de nevinovată. Miruna și părul ei pe care îl spală o dată pe săptămână. Nu ca Pif, aproape zilnic. Asta îi reproșează acum. Stăm știind că va veni ea odată și-odată. Altfel n-ar avea nici un farmec. Așteptăm cum ai mei în sat așteptau porumbeii. Ăsta e tot efortul, să găsești pretexte pentru așteptat. Acum s-a apucat să-l întrebe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ciudățenia literaturii, să se potrivească, textul să cheme fapte de viață care să se plieze perfect. Uneori, textul se scrie din proprie inițiativă. Cuvintele atrag realitatea. Cu cartea aceasta s-a întâmplat ceva ciudat. Faptul că Farmacistu chiar mi-a reproșat în acea discuție violentă; „De unde ai știut tu, mă, că io am 46 de ani și că magazinul meu (care se afla la etaj - n.m.) are 18 trepte?“. Faptul că mă acuzase de spionaj zic, era problematic. Nu am știut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de exprimare și desfășurare a propriilor acțiuni, pe deplin responsabili în fața alegerilor făcute și a deciziilor luate. Când tata „a plecat”, mare parte din lumea noastră construită într-atât de armonios, s-a prăbușit. Refuzam să înțeleg de ce și-mi reproșam că n-am folosit suficient de bine instrumentele noastre de convingere, ale mele și ale fratelui meu, de a-l fi determinat pe tata să renunțe la fumat. A fost singura sa meteahnă în fața căreia noi capitulam de fiecare dată
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Teodorescu era soția stroeșteanului Nicolae C. TeodorescuNekera, un eminent Învă țător și publicist, prieten apropiat al lui Spiru Haret. La Întoarcerea sa În țară, Lucreția s-a Împăcat cu iubitul său, chiar dacă Mircea Florian se căsătorise Între timp. Rudele Îi reproșau: „Tu, care ești serioasă, mai umbli cu Mircea?“, dar Lucreția se justifica: „Ce, eu i l-am luat? Ea mi l-a luat mie! Mircea Îmi aparține!“ Destinul a fost și de această dată necruțător. Internată În Spitalul Polizu, Lucreția
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
rugându-l pe el să facă această operație și s-a arătat foarte Încântat de lectura Însemnărilor mele, cerându-mi permisiunea să Împrumute Ieșirea din lume și altei persoane. Victor Munteanu, În schimb, m-a luat imediat la trei păzește, reproșându-mi că n-am scris nimic de cenaclul și manifestările lui de la Avangarda XXII, insistând În mod special pe reușita festivalului de poezie. L-am liniștit imediat, Întrebându-l dacă acesta a avut loc În decembrie, când am Început eu
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
urmăm exemplul. Mama însă nu citește cărticica aceea, ea nu are nevoie de îndreptar, ea este bună, este pe drumul drept în chip natural, ea nu greșește în chip natural, chiar, nu-mi amintesc să fi avut ceva să-i reproșez mamei vreodată, să mă fi nemulțumit ea cumva vreodată, mama mă uimește cu felul ei, n-am mai întâlnit pe cineva ca ea. Mama voastră are vocație de sfântă, zice tata, cu o anume amărăciune, fiindcă el nu prea are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
bunătate infinită. Culmea, nu obosește niciodată, iar zâmbetul său nu e un zâmbet fals, ci unul pornit din inimă. Tresar: caut pricină de ceartă și acum am impresia că i-am găsit nod în papură, am găsit ce să-i reproșez lui Lazarus - deși susține că mi-e prieten, că e îngerul meu păzitor, pe mine nu m-a lăsat niciodată să ating cartea fermecată, cartea vie, cum o numește el! Îmi iau o înfățișare de copil răsfățat și-i strig
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cu gândul la integrare în Europa intenționat s-a abandonat Basarabia, asta-i adevărul cel durut!!! Nu-i nimic, ne vor identifica ușor și pe acolo după rânză... Se pare că prea am luat-o, s-ar putea să-mi reproșeze cineva „că mă amestec în treburile interne ale unui stat vecin”, ce-i drept, se mai adaugă câteodată „și frate”. Nu o dată am ridicat în Parlament (în scris) discutarea problemei Transnistriei, dovedindu-le că doar determinând definiția agresiunii, ce totuși
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
câteodată „și frate”. Nu o dată am ridicat în Parlament (în scris) discutarea problemei Transnistriei, dovedindu-le că doar determinând definiția agresiunii, ce totuși a avut loc în 1992, se poate pune și problema rezolvării ei. Intenționat, agresiv au refuzat, Diacov reproșând-mi „asta nu va da nimica”. Eu îi zic: „Ba va da , și încă ce va da, se va afla unde duc ițile și care din ele trebuie retezate”. Rog colegii să ridice această problemă, ori măcar să citească adresarea mea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
din nou la umilitoare și aberantele vămi, la trecerea Prutului de acasă acasă pe bază de pașaport, plătind insuportabile taxe, suportând umilințe. Chiar și cei din dreapta Prutului pun întrebări, de unde vii și încotro te duci?.Nu o singură dată am reproșat celor de la vamă aceste lucruri. Dar indicațiile venite de undeva de sus erau și sunt făcute, parcă, special pentru a ne despărți, pentru a ne șicana, a ne face să renunțăm să mai trecem Prutul unii la alții. Aici se
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
te găsești în vecinătatea uneia și există o problemă de dotare. Numai că toată lumea, după ce intra în veceuri, găsea de cuviință la ieșire să le vorbească iritat domnișoarelor care vindeau cărți de filozofia culturii despre mizeria dinăuntru. Iar femeile le reproșau și faptul că lipseau oglinzile. Am întârziat în fața standului câteva minute și am remarcat că pe doamne le afecta foarte tare absența oglinzilor. „Nu știți unde se găsește o toaletă cu oglinzi?“, le întrebau pe fetele acelea negre de supărare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în aceeași redacție cu un bărbat cultivat, demn, cu o replică inteligentă, cu toate virtuțile unui camarad bun, de drum lung, însă aș minți dac-aș spune c-am fost și prieteni. Am fost colegi, nu cred că ne putem reproșa nimic unul altuia, dar după ce n-am mai fost vecini de birou, nu ne-am mai sunat, nici măcar din bună-creștere, și nu ne-am mai vorbit nici când ne-am întâlnit întâmplător pe la sindrofii profesionale. Ne-am salutat și-atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o doamnă care, ca și doamna Capră, era o proastă și credea în jurămintele bărbaților, se mai găsea loc și pentru clemență. Când copiii au crescut mari, doamna Capră a realizat cu părere de rău că tot ce-i putea reproșa soțului ei - în afară de faptul că încă îl preocupau soluțiile creatorilor de modă pentru fundurile tinere exagerat de bombate - era fidelitatea. Ori, mai bine zis, nemernicia că nu-i dăduse nici cea mai mică șansă să-l prindă cu alta, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ba îmi era prea cald, ba prea frig... Mă sminteam în mijlocul patului meu, mă zvârcoleam, mă răsuceam. Lucrul cel mai grav era că nu știam de ce să-mi agăț emoția, de cine să mă iau... În mod mecanic, mi-o reproșam mie însumi, mă dezgustam de propria mea persoană, confirmându-mi încă o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi și, cu toate acestea, o indignare surdă se ridica în mine împotriva
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
era că nu știam de ce să-mi agăț emoția, de cine să mă iau... În mod mecanic, mi-o reproșam mie însumi, mă dezgustam de propria mea persoană, confirmându-mi încă o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi și, cu toate acestea, o indignare surdă se ridica în mine împotriva tuturor celorlalți, o dorință de singurătate și de claustrare... „Sunt un nenorocit, lăsați-mă prin urmare în pace! Toți, toți!“ îmi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de ce să-mi agăț emoția, de cine să mă iau... În mod mecanic, mi-o reproșam mie însumi, mă dezgustam de propria mea persoană, confirmându-mi încă o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi și, cu toate acestea, o indignare surdă se ridica în mine împotriva tuturor celorlalți, o dorință de singurătate și de claustrare... „Sunt un nenorocit, lăsați-mă prin urmare în pace! Toți, toți!“ îmi ziceam. și singurătatea mea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]