KorAP: Find »[drukola/base=spinare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...187 188 189 ...228 >

5,679 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

aspru, amenințător. Hatmane Șendrea! Aduni ceata lui Asaftei! Astăzi chiar! Acu chiar! Trageri cu arcul! Călare! Pe jos! La sânge! Ai înțeles?! La sânge! Lasă-i pe mâna mea, Doamne! Mihail se apropie, întinde mâna să-i scoată bolovanul din spinare. Ce vrai?! se răstește Ștefan. Bo... bolovanu'... bâiguie el cu mâna întinsă. Lasă-l! se stropșește Ștefan. Mâna lui Mihail, întinsă, cade... Ștefan dă roată, cu pași domoli. Tușește ușor. Furtuna a trecut. Își scoate bolovanul. Și cu 'talienii ceia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Magister! se adresează el și mai hâtru italianului. Rogu-te, o alifie de tămăduit fudulia nu găsești prin straița signoriei tale? Ne-ar prinde bine multora... Tăutu râde. Râde și Don Batista: Serenissime... Illustrissime, ridere... Ștefan îl bate prietenește pe spinare: Grazie maestro! Grande maestro medico chirurgicale... Io voglio creare una bolnița a Monastirea Neamțului, per ranito... Înțelego Don Batista! Ospedale per eroico! Capisco! Vindecare la plaga! Si! Si! Ospedale per eroico, spune Ștefan, fericit că s-a făcut înțeles. Moltto

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
informat a câștigat jumătate din bătălie." Cu ce să-l cumpărăm? mormăie Juga, dar Ștefan se face a nu auzi. Și eu, de vreau să aflu cum stau treburile prin țară, mă boiesc pe față; arunc o țoală ponosită-n spinare, trag pe ochi o căciulă "împușcată" și cobor printre oameni. Iscodesc... După prima ulcică de poșircă, aflu cum merge ocârmuirea târgului, dacă dregătorii se țin de pravilă... La a doua ulcică, mai pe șoptite, îl iau în pleaznă pe Vodă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tăvălit, burdușit, ghigosit, gâdilat, fiecare cu jumătatea sa cucerită cu sacrificii și dragoste... Tatarilor!! Aer!! Mă ucideți!! strigă Ștefan râzând, sufocat sub ploaia de sărutări, dar bucuros de hârjoană. Sora intră ca o vijelie și începe să-i croiască pe spinare cu o joardă: Împielițaților!! Ați dărâmat cetatea!! Diavolilor!!... Olena și Petru, înțelegând că nu-i de glumit în fața dușmanului comun, cad la pace și-și unesc forțele ca să bată în retragere. Pun turbanul pe capul câinelui și tustrei spală putina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rostește Ștefan. "Prieteșug?"... Și de ce n-ar fi? Părinții noștri se aveau ca frații. "Iancule, părinte al meu", așa-l chema taica Bogdan pe taică-su. În anii de pribegie la Hunedoara Mateiaș era un țânc toată ziulica era în spinarea mea; eu i-am pus dintâi sabia de lemn în mână; eram buni prieteni... Și-apoi, să nu uităm, cel mai mare rege al Ungariei, olecuță e român. "A fost"... De când a ajuns "Mare Rex", se face a uita amănuntul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
apă nu se face", adeverește Bodea. Stanciu clatină din cap a îndoială: Și crezi că Mateiaș a putut uita noaptea aceea de pomină de la Baia, când l-ai lăsat gol-goluț, orfan de făloasa-i oștire și cu o săgeată în spinare, biruit, rănit, umilit? A venit cu sabia... Doar nu era să-i ies înainte cu pâine și sare, se scuză Ștefan. Ce-a fost, a fost! Săgeata aceea buclucașă ce a avut nerușinarea să i se înfigă taman în prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
amintește Șendrea, puțin a lipsit să ne bucurăm de cinstea și onoarea de a-l avea pe Măritul rege "oaspete" în Cetatea Sucevei... Crasnaș a plătit cu capul. Au plătit ei mai mulți... Sunt sigur că-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tot cu sabia, apărându-ne... oftează Duma. ...Au închinându-ne, când n-am mai putut, precizează Stanciu. Apără, Doamne, pe cei singuri și fără putere, se roagă Vlaicu. De nu erau Carpații să ne țină legați, ca o șiră a spinării, nu știu, zău, ce s-ar fi ales de noi, spune Ștefan. Avem rădăcini adânci, nu ne smulg ei cu una cu două, întărește Șendrea. Soartă de popor mic și sărac... Nu suntem săraci, suntem sărăciți. Ne-a ronțăit o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în țară. Au plătit pentru faptele lor. Ceilalți, dac-au văzut că nu-i de șagă cu "diavolul" aista, și-au dat palme că s-au lăsat prostiți de un mucos, au vărsat fiere, au luat blana de oaie în spinare și, spăsiți, s-au ploconit behăind înaintea tronului. Behăiau ei, dar în sinea lor urlau ca lupii... Prea bine știu: de-aș scăpa fiara din lanț, m-ar sfâșia, bucăți m-ar face. Nu-i ușor să te glodească pumnalul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ista, povestește Mihail. Călărind alături, prin sate, prin târguri, illustrissimul cârnea din nas mormăind: "Barbaro!... Primitivo!... Coliba... A noi Cattedrale! Palazzo! Universita!"... Și ce se mai umfla în pene, de-mi venea să-i ard un lat de sabie pe spinare... L-am trimis "undeva", măcar că el n-a priceput unde pe italienește se cheamă altfel. Atunci, l-am trimis la dracu' ca să priceapă: "Come dicere dracu diabolo!... Mare lucru aveți! am bufnit eu cu dispreț. Aveți voi cenuș de coliba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de salcie, de înflorește în mațe, cu frunze, cu rădăcini cu tot! Doamne apără și păzește! caută el Răsăritul, să se sfințească de apărătură. Să căscăm bine ochii, sare Negrilă înspăimântat. Chestia aiasta cu salcia mă și furnică pe șira spinării! Ține-ți-vă firea, spune Alexa cu calm. Isaia, știe el ce face. E uns cu toate alifiile. Un răstimp, se lasă tăcere și, parcă, cucuvaia din schitul părăsit se vaicăre și cobește și mai sinistru, înfiorându-i cu gânduri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a pus cu botu' pe labe, de nu mai sufla nimeni. Dac-am văzut și-am văzut că nu-i lucru de șagă cu "Domnul ista de fier", ne-am pus cenușă în cap, am luat blana de oaie în spinare, am îngenuncheat dinaintea tronului și-am căpătat iertare. Mârâiam noi pe-nfundate, dar de jucat jucam țonțoroiul cum ne cânta Vodă, că apucase strâns frâiele domniei și n-aveam loc de-ntors "Mărire ție, Doamne! Mărire ție!" Ce puteam face? Cuteza

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mântuim țara, să doborâm tiranul cu ajutorul regelui Mateiaș. Din nenorocire, Diavolul ne-a răsturnat toate socotelile... Ungurii au mâncat o bătaie soră cu moartea; și Măritul rege Mateiaș a fugit, pe năsâlie, cu o frumușică de săgeată moldovenească înfiptă în spinare. De nu eram noi, vornicul Crasnaș și cu mine, să-l facem scăpat, cădea prins în mâinile Ghiaurului. Măcar... măcar te-a miluit Măritul cu niscai gălbiori pentru atare binefacere de viață și moarte? îl trage de limbă Alexa. Da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o avea... "salcia!" "Salcia", se tânguie Cupcici îngrozit. Dar nu mă slăbește, scrâșnește Isaia cu ură. Mă scormone, mă înțeapă, se joacă cu mine ca pisica cu șoarecele: "Cumnățele, dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o dracului de salcie! se stropșește Isaia. Iaca, am scuipat de deochi, bâiguie Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și unchi al său", la 8 mai 1477, în fața Senatului Veneției ( câteva luni după înfrângerea Moldovei de către turci la Valea Albă 26 iunie 1476). 14 Un hodorog viteaz Un lung șir de omenire, femei, bătrâni, copii care cu bocceluța la spinare, care cu căruciorul vârfuit -, a luat calea codrului. Câțiva călugări tăbârcesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, cărți ferecate, alte sfinte odoare. Suceava se băjenește la codru. La cârciumioara "LA MOLDOVANU ȘUGUBĂȚ", cârciumarul, un bărbat în puterea vârstei, ciung

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
la ea moșneagul cu plosca. Să trăim, să trăim! îi răspunde acru, în răspăr, bătrâna, văzându-și de treabă. Pe după bojdeucă, se furișează tiptil un moșneag înarmat până-n dinți, cu un coif mâncat de rugină, cu arc și tolbă la spinare, toporișcă la brâu, ghioagă ghintuită pe care mai mult o târăște prin pulbere. Dumnezeule!!! țipă Savastița. Iar?!... Nu te vezi?! Hodorogule!! Bătrânul se înfoaie și grăiește cu mândrie: Savastiță, draga me, Vodă Ștefan mă cheamă! Vin turcii! Am plecat! Ești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la codru, barbate!... Petrică o zbughește prin spatele casei, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Dumitru o rupe la sănătoasa după el, cu o sprinteneală de flăcău. Mitrică!! strigă Savastița. Nu mă lăsa, Mitrică!! se milogește ea. Întoarce-te Mitrică!!!... Savastiță, draga me!! Nu poci!! strigă moș Dumitru, țanțoș, cu coiful în cap și buzduganul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o rupe la sănătoasa după el, cu o sprinteneală de flăcău. Mitrică!! strigă Savastița. Nu mă lăsa, Mitrică!! se milogește ea. Întoarce-te Mitrică!!!... Savastiță, draga me!! Nu poci!! strigă moș Dumitru, țanțoș, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Mă cheamă Vodă-Ștefan!! Ai grijă de tine!! Să ne vedem sănătoși!! Și cu Petrică alături, pornesc la luptă cântând: "Hai frați! Hai frați! La năvală dați!" Savastița se lasă moale pe buturugă și izbucnește în hohote, bocește văitându-se încetișor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe spadă, amenințător: Aiasta-i răzvrătire!! Ștefan, ca pământul, scăldat în sudori reci, răsuflă greu, își mușcă buza, își înăbușă mânia: Domol, Șendreo... Să le ascultăm păsul, spune el simțind un fior de gheață ce i se prelinge pe șira spinării. Oameni buni! Oameni buni, vă înțeleg. Au dat năvală vrăjmașii... Jur-împrejur... Le venim noi de hac într-un fel. Numa'... numa' de ne risipim oștirea, cu ce i-om zgorni?! Rămânem cu "Oastea de curte", puțin peste zece mii! sare Șendrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
țăranii. Stați-stați, că nu s-a terminat! spune Ștefan încruntându-se. Pentru... pentru obrăznicia de a-l fi înfruntat pe "Măritul Ștefan Vodă", poruncesc... Oamenilor li s-a oprit respirația. ...Poruncesc! Să i se dea numitului Nae-Năică: zece bice la spinare! Un răsuflet de ușurare, trece prin țărănime. Ștefan continuă: Unde-am ajunge, dacă oricine și-ar permite obrăznicia... Ajung și cinci! lasă el mai ieftin. Să ia aminte cum vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tăicuță; Sora, suflându-și nasul într-o pestelcă; și Țamblac, cu restul. Lacrimi, suspine, smiorcăieli de fericire... Ștefan trage mult aer în piept, o strânge pe după umeri pe Maria, mângâie creștetul Olenei, iar Petru i s-a și cocoțat în spinare... Ștefan privește în jur, cu bucurie și durere totodată, îngână: Acasă... Și războiul aista... se întunecă el și oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și pe alta... "La Suceava în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fiu nedrept, și Dunărea... Și Dunărea ne-a apărat prin hotarul ei de ape. Și... și Codrul ne-a ascuns și ne-a ocrotit în Cetatea lui de frunze... Și... și Carpații ce ne-au ținut ca o șiră a spinării să nu ne risipim... Da, suntem acasă! Cu noi a fost și pământul, și cerul a fost... Și mai spui că suntem singuri... Ștefan tace. Daniil tușește, își drege glasul, se pregătește să rostească ceva important, grav, solemn: Ți-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

-l împresoară din toate părțile. O clipă, animalul se oprește înghețat, sângele-i dă năvală la inimă, care-ncepe să zvâcnească de coaste... E pierdut!... Părul i se zbârlește pe coamă. Un fior îl fulgeră de-a lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada de-a-ndăratele până-i înfige vârful în pântece... Ochii tulburi caută încotrova un punct de scăpare, dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră l-a izbit peste bot, alta la o încheietură, un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]