6,333 matches
-
și copii xerox după documentele semnate. b. ?? I-au atașat petiției și copii xerox după documentele semnate. Descrierea contextelor cu dublare de mai sus arată că prezența cliticului de dublare se asociază cu anumite trăsături semantice ale nominalului. Foarte general spus, dublarea clitică este prezentă când complementul este +specific (în topica nemarcată, postverbală). 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord Argumentele pentru a analiza DC drept acord sunt diverse: (i) Argumente diacronice. S-a observat de mult că, cel
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sunt date ca sinonime. Însă pentru înțelegerea condițiilor de dublare din română (și nu numai) trebuie făcută distincția între aceste valori semantice. Definitudinea este asociată cu prezența unui determinant definit (referentul este individualizat prin prezența acestuia), pe când specificitatea înseamnă, general spus, individualizarea în context. Această individualizare în context trebuie înțeleasă în termeni de proeminență discursivă. Ea se poate obține pragmatic, spre deosebire de individualizarea prin definitudine, care este formală, legată de prezența determinantului definit. În limba română, dublarea clitică este prezentă în contextul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (24) îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o; o să îl dau Prin contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg spus, la timpurile necompuse, desinențele de persoană și număr (adesea, fuzionate) sunt atașate la finalul verbului, după sufixul de timp. La timpurile compuse cu auxiliar, aceste desinențe se atașează auxiliarului (vezi GALR, I). Criteriile morfologice ne pot ajuta să distingem între
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
să se ardă dacă nu e supravegheată etc.). Din același motiv iese din discuție și ideea lui Kemmer (1994), anticipată de Lakoff (1977), conform căruia, în cazul variantei reflexive, cauza și proprietățile ei ar fi integral transferate asupra Pacientului, altfel spus, Inițiatorul și Punctul Final ar coincide (spre deosebire de varianta nonreflexivă, în cazul căreia Inițiatorul și Punctul Final ar fi diferite). Din moment ce Inițiatorul poate fi întotdeauna exprimat printr-o construcție prepozițională, nu poate fi vorba, pentru limba română, de o astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
liberă de context, engl. context free grammar) și un Lexicon. Majoritatea itemilor apar în Lexicon cu trăsături selecționale fixe și cu trăsături de subcategorizare stricte, dar cu posibilitatea de alegere a trăsăturilor asociate cu categoria lexicală: nume, verb, adjectiv. Altfel spus, substantivele, verbele și adjectivele aflate în relație morfologică se reprezintă în Lexicon ca o singură intrare, cu proprietăți tematice și selecționale identice. Problema relației dintre verb și adjectivul corespondent a fost discutată și de Baker și Stewart (1997) pentru limba
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de a le putea înțelege, explica, pătrunde. Trebuie mai curînd să ne întrebăm cum avem iluzia de a le vedea ca obiecte și, în paralel, să ne întrebăm despre modul în care le producem atunci cînd sîntem părți separate... Altfel spus, mediul înconjurător, căruia îi atribuim proprietatea exclusivă de a fi în afara noastră, este de fapt în interior. Aceste mașini, aceste teorii, aceste comunicări, aceste "Altele", noi le purtăm, fac parte din noi... Noi nu comunicăm de la atomi separați la atomi
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
descrise de configurații diferite), precum și de una diacronică (regimuri politice diferite sunt caracterizate de diverse tipuri de elite), la rândul lor aceste distincții conduc la o diferențiere a manierei în care este gândită și realizată reprezentarea politică 9. Trebuie însă spus că analiza carierelor politice este gândită de către Mattei Dogan nu doar ca un indicator revelator al reprezentării, ci mai ales ca un explicans al articulării decizionale în cadre instituționale. Din acest motiv, urmând o logică pozițională, multe dintre studiile cu privire la
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
scad drastic, iar deciziile și legile lor sunt ignorate. Însă conflictele violente dintre elitele dominante și elitele rivale, însoțite de revolte populare sau de înfrângeri militare de către puterile străine ostile, nu constituie aspecte centrale ale unei astfel de situații. Altfel spus, imploziile nu sunt același lucru cu crizele revoluționare. Cu toate că societățile în care au loc imploziile trec prin suferințe groaznice, majoritatea instituțiilor și a elitelor reușesc să supraviețuiască și nu se formează un interregn haotic atunci când puterea aparține "străzii". Confuzia domină
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
puteai strecura prin sita vămilor ceaușiste. Aici tronau „senatorii de drept”, soții Ierunca, În primul rând, care dădeau și tonul, neuitând, aproape ca la București, că „valoarea strict literară nu se poate judeca În afara celei de atitudine civică, mai clar spus, politică”! Când se afla În capitala Franței, unde poseda și un apartament, Mircea Eliade venea regulat la cenaclul Mămăligă, unde și citea din proza sa. El mai frecventa, după câte am auzit, și un alt cenaclu, susținut de cameramanul și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale suprastructurii europene, la Începutul anilor ’30 a fost târâtă În același „proces”, extrem de complex și care nu poate fi expediat doar la formula unei „dictaturi militare” ca atâtea În secolul trecut, iar „otrava” acestei „Învățături”, care, simplu și brutal spus, se baza, cum am mai remarcat-o și altă dată, pe ideea „amoralității politice”, era expusă pentru prima oară În articolul pe care studentul mizeros, Rascolnikov, din romanul dostoievskian Crimă și pedeapsă, Îl publică și unde se afirmă pentru prima
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a vedea România, și tot ceea ce ține de ființa ei spirituală sau materială, într-un circuit de referințe european, de liberă circulație internațională, nu s-au sfiit să denunțe și să repudieze, ca pe un adevărat balast, sau mai neaoșist spus, ca pe niște pietre de moară legate de picioare, toate elementele ce le configurau, fie și doar potențial, o identitate națională pur românească, în favoarea unui blazon superior?! de universalitate, neglijând faptul, evident de altfel, că absolut în toate cazurile, marile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai puțin de cinci titluri aflate în diferite faze de tipărire. Unul dintre acestea a apărut la Fundația "Scrisul Românesc" de la Craiova; e vorba de culegerea de aforisme Fragmentele lui Lamparia, despre care încercăm să creionăm aici câteva impresii. Trebuie spus, mai întâi de orice, că volumul și-a avut odiseea sa înainte de a ajunge în forma de azi pe masa cititorului, odisee ce-și are începutul prin 1982 și din care nu au lipsit dezinteresul și, poate, și cinismul unor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe Caragiale într-un univers, pornindu-se de la aprecierea că "prezenta încercare e un studiu postbiografic de tip hermeneutic al cercetării" este evidențiată în capitolul Cronotopia. Nu mă voi folosi de terminologia autorului pentru că este prea "tehnică", dar, mai simplu spus, pe cercetător l-a interesat lumea în care s-a născut și a trăit Caragiale, ea este determinantă în ultima instanță, dar numai acest aspect nu este suficient. Intră în discuție înzestrarea "abisală" de care se bucură un individ. E
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îngropați sub pietrele Prutului. Cu o alură mai mult firavă, dar misterioasă, decât de luptător, poetul crede că a sa este menirea să păzească limba maternă, cu atât mai mult cu cât el este acela care făurește în cuvânt. Altfel spus, Vieru poartă sentimentul că Poetul este însăși creația exclusivă a limbii strămoșești. De aceea unul din aforismele sale răsună așa: Toate zilele mele izvorăsc și se înalță din adâncul și din puterea Limbii Materne. Totodată, criticul de la Huși admite ipoteza
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
necesar în depășirea crizei de identitate (a schizoidului postmodern) și de luciditate. Cosmosul modernității pozitiviste, rigide (în termenii lui Vattimo) este înlocuit treptat de haosmos: "o perpetuă "deconstrucție", ca să mă exprim în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la fel ca la Nietzsche, acel nimic este necesar reconstrucției. Este o firească supunere a naturalului. E acceptarea fluctuațiilor cosmologice eminesciene. Pe căi diferite, negarea devine condiția esențială a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la fel ca la Nietzsche, acel nimic este necesar reconstrucției. Este o firească supunere a naturalului. E acceptarea fluctuațiilor cosmologice eminesciene. Pe căi diferite, negarea devine condiția esențială a reconstrucției. Altfel spus, postmodernitatea este doar inventarul fragmentelor, o acțiune recuperatorie autodistructivă: haosmosul este destinația finală a unui marș forțat autodistructiv și nu destinația firească, în parcursul natural spre tot. Negarea (ca stare psihologică) nu poate fi, în contextul dat, decât o posibilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
respirărilor unei ființe. Din punct de vedere estetic, motivul labirintului are rolul contrapunctului, străbătând cu fidelitate și aria formală a volumelor și ideile consemnate, de orice natură ar fi. Labirintul mitic este nesfârșit, dar paradoxal, e un univers închis, altfel spus, un multivers limitat în nesfârșirea lui. Haosul din labirint nu poate fi ordonat nici de Minotaur ori Tezeu, nici de Icar ori Dedal. Doar Ariadna "pune ordine în Haos" (8176), prin firul ce "ține de la naștere la moarte" (713) și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
construiește un aparat tehnic și științific riguros, cu mare putere de cuprindere și, totodată, de esențializare, astfel ca fenomenele de cultură supuse observației și trecute prin focul judecății aspre să permită întrezărirea adevărului în firea și în puritatea lui. Altfel spus, materialul de gândire se lasă străbătut de două axe directoare, destinate să acționeze ca un puternic desfășurător, manifest, "prin ghicitură" ori transparență, până în cele mai îndepărtate zone ale existenței și conștiinței românești. Una se face simțită datorită dinamizării dipticului opozant
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
europeniști, de ieri, azi mondialiști, sau cum spuneam, globaliști", opera lui Eminescu devine "nulă", iar autorul, venerat timp de un veac și mai bine, un pur și simplu "cadavru din debara", sau și mai pe șleau golănesc, și cu nesimțire spus, grobiană, "idiotul național". Oroarea de "naționalismul comunist ceaușist" îi încurajează pe urmașii kominterniștilor de alaltăieri, dar și pe unii din fiii clientelei ceaușiste, de a treia mână, să treacă "la baionetă" împotriva trecutului sumbru, de până mai ieri, din care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de "cuvinte goale"". Altfel spus, ea este consubstanțială categoriilor suferinței, profundului și sacrului, categorii opuse poeticilor postmoderniste ale juisării, jocului și concretului secularizant. E un argument redutabil al criticii ontologice "incorecte". Când H.-R. Patapievici scrie că "steaua lui Eminescu a apus", că poetul nostru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de excepțional polemist (antimanolescian) etc. Th. Codreanu, prin foarte importanta sa lucrare, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (2011), "sparge" și "propulsează" orizontul acestui anotimp al cercetării / cunoașterii științifice, ori metaforice, din interiorul "barbianismului" ca "ermetism canonic", sau, mai exact spus, ca "paradoxizare" a lumilor paralele ce se întâlnesc dincolo de "ciclul" deplasării spre roșu / albastru, totuși, "într-un punct" din infinitul de "adânc al calmei creste", copleșitor-geometrizator de Logos al cercului / sferei de se înscrie mereu în pătratul / cubul lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
postularea, din considerente de oportunism politic, a unei opoziții între "corectul politic" Caragiale și "incorectul" Eminescu, arătând că cei doi sunt uniți în stigmatizarea demagogiei și că opera dramaturgului este "cea dintâi creație majoră a eminescianismului" (p. 23). Mai plastic spus, "atât Caragiale, cât și Eminescu au văzut, unul dezastrul și celălalt comicul grotesc, din optimismul lui Cațavencu" (p. 58). Este memorabilă respingerea tezei organicismului concepției lui Eminescu asupra societății, cu argumentul, sprijinit pe texte, că "poetul nu se arată nicidecum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tale, te simți mai schimbat în haosul ce se cheamă lume. Te simți mai tare, te simți cu totul altul când știi că vei avea un Cămin unde să te refugiezi de tot zgomotul și toate neplăcerile din afară. Țiam spus și-ți mai spun încă, eu văd Căminul în înțelesul cel mai larg al cuvântului sau mai bine-zis îl simt cum ar trebui să fie. Am fugit de cele mai multe ori de casele unde am văzut că nu mai era înțelegere
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și mai des să le am de la tine. Ce zici tu, sunt cu adevărat pretențioasă, m-am bucurat de scrisoarea pe care mi-ai trimis-o, mult de tot, că a fost scrisă așa cum doresc de obicei, mult și frumos spus. Eu dragul meu, sunt sănătoasă și grasă. Lenuța mă vrea așa cum eram la 15 ani. Acum, dați mi și mie rândul să fiu mai slabă, dă, am gânduri și griji prea mari. Eu, cel puțin, așa cum sunt, mă simt destul de
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
Astăzi colegele, copiii și mai ales doamna directoare erau fericite că m-au revăzut, eu nu, eram mai rece cu ele, deși aș fi vrut cel puțin să maschez starea aceasta, dar nu, nu am putut. M-am scuzat, leam spus că sunt obosită, cu toate că adevărul era altul. Activitatea a fost așa cum știi tu, dar cu gândul am lucrat numai la tine. Vreau să fii bărbat, așa cum ai știut să-mi dai sfaturi. Marilena și Căpătoiu mă tot întreabă de tine
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]