6,881 matches
-
mea din oglindă, mă trece un mic fior de neliniște. Doar nu... Adică nu se poate să fi... Nu. Cum ar fi putut ? E imposibil. Trebuie să existe o explicație. Întotdeauna există. Când cobor în hol, casa e liniștită și tăcută. Nu știu la ce oră vin prietenii lui Trish, dar încă nu se vede nici un semn. Poate că am timp să termin repede pateurile. Poate chiar și să curăț legumele. Tocmai mă grăbesc spre bucătărie, când apare Nathaniel. — Aici erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
certat groaznic cu Jack. Cu Jack ? — Te-ai Întîlnit cu el ? — A venit să... Își ceară scuze, bănuiesc. Lissy și Jemima schimbă priviri Între ele. — Și ce s-a Întîmplat ? spune Lissy, cu genunchii la piept. Ce-a zis ? Rămîn tăcută preț de cîteva clipe, Încercînd să-mi amintesc exact ce-a zis. În capul meu e o varză cumplită. — A zis... că n-a avut nici cea mai mică intenție de a se folosi de mine, spun În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
n-am să mai vorbesc niciodată, punct. De fiecare dată cînd vorbesc, intru În belele. Dacă nu deschideam gura atunci, În avionul ăla idiot, acum nu m-aș afla În situația asta absolut cretină. Am să devin mută. O enigmă tăcută. Iar atunci cînd lumea Îmi va pune Întrebări, am să mă mulțumesc să dau doar din cap sau să mîzgălesc un mesaj criptic pe o bucată de hîrtie. Și oamenii le vor lua și vor Încerca să le descifreze Înțelesurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
decât degetele unei mâini, numai că pe apă erau răspândite multe-multe asemenea trunchiuri scobite. Aveau un fel de sulițe cum nu mai văzusem, prinse cu un fel de frânghii din piele petrecute În jurul mâinii. I-am privit și eu, la fel de tăcut. Trebuia să-i Încredințez că nu am gânduri rele, căci așa cum nimerisem În mijlocul lor, chemarea mea de ucigaș nu mă ajuta la nimic. N-aveam nici măcar unde să mă ascund pe malul acela de pământ, Înconjurat din toate părțile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care-i ducea pe Marea cea mare erau chiar neamurile lui Krog. - Cu vorbele astea trebuie să fii cu multă luare aminte. Altfel, amărâții ăștia o să spună oricui că scoborâtorii din Tatăl poartă ghinion. În noaptea aceea am fost cu toții tăcuți. Am stat numai lângă Nunatuk și am mângâiat-o așa cum Îi plăcea ei. La un moment dat, Dyas a spus: - Te pomenești că vorbele o să aducă mai mulți munți de apă peste pământurile noastre... Nu aștepta răspuns. Îi era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
accept comportamentul Velei. De câte ori plecam la țară, se Încuia În camera ei. În felul ăsta se creau două singurătăți. Așa arătau verile noastre petrecute În Noua Anglie: sub un singur soare, pe o singură planetă, două existențe separate. Când stătea tăcută, Vela era foarte frumoasă. În tăcere, părea să se Închine frumuseții ei. Poate că Ravelstein sesizase acest lucru. Venise În New Hampshire ca să petreacă un scurt timp alături de mine și Înțelesese pe dată În ce eram eu vârât. Detesta scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
convertire de la tine. Privind Îndărăt, descopăr că eram ciudat de interesat de toți oamenii aceia care veneau să‑l vadă pe Ravelstein În ultimele sale zile și care, Înșirați de‑a lungul pereților camerei, alcătuiau un grup mare de martori tăcuți. El nu mai avea puterea să accepte sau să respingă vizitatori. Dar pot spune că pe unii dintre ei nu i‑ar fi dorit deloc acolo. Smith, unul din vechii lui rivali, și‑a făcut apariția alături de o nevastă nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de punctul primejdiei; jumătatea de jos a lui BRUNO este zdrențuită și arsă; personajele se reculeg ca după o mare aventură; unii gâfâie, alții își șterg sudoarea; unul își masează mușchii gâtului, altul își reface hainele răvășite; un timp rămân tăcuți, evitând să se privească unii pe alții ori să-și spună ceva; după ce se mai liniștesc încep să se apropie din nou de groapă; GRUBI este primul care se ridică de pe locul unde a fost trântit; se apropie de groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
niște fricoși și niște lași! Când ați văzut că unii vorbesc tot timpul și alții n-apucă să scoată nici un cuvânt, de ce n-ați zis nimic? De ce ați suportat mascarada? De ce n-ați urlat? PRIMUL BĂRBAT: De ce? De ce a-ți tăcut? AL DOILEA BĂRBAT: Când ați văzut că piesa e proastă, de ce n-ați fluierat? VIZITATORUL: Când i-ați auzit că încep să povestească din nou actul întâi, de ce n-ați tropăit? RECRUȚII: Mamă, de ce n-au tropăit? VIZITATORUL: Bomfilor! Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fost un dolofan, un bărbat așa gras și rotund... nici nu-ți venea să crezi că e călător prin ploaie. Când a venit și ne-a spus că e călător prin ploaie ne-a venit să râdem. Era gras și tăcut, tăcea tot timpul, se uita speriat la noi, cel mai mult se temea de fată... Se temea să nu-l stropească peste față... cu apă... Era tare ciudat omul acela. Domnul Kapunta s-a gudurat pe lângă el câteva zile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
își mestecă paiul; Domnul Kapunta stă întins pe fotoliul-leagăn; după câteva secunde se ridică și începe să se plimbe pe marginea scenei; redevine prezentatorul de la începutul piesei.) ȘEFUL GĂRII: După trei lumi de zile, CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE s-a stins tăcut, în camera de sus. Peste încă un timp, Ioana a născut un băiat pe care l-am numit Artur. Înainte de a împlini cinci ani, într-o dimineață ploioasă, micul Artur a dispărut fără urmă... N-am mai auzit nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fer și bleu marine, de marcă scumpă și croială impecabilă, ale tuturor celor cincizeci și două de euri oficiale, acum amorțite puțin, din ce în ce mai pătrunse de tăcere și noapte, lăsându-și cu plăcere sistemele nervoase și circulatorii, organele interne, musculatura și tăcutele oase pătrunse de ceață și purtate ca prin vis, pe canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de plăcut presimțită, conturându-se ademenitor în închipuirea fiecăruia în scânteieri de cristale, în aburi de bunătăți, în platouri de somon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a suflat într-un fluier de bâlci din cele care în loc să scoată sunet, scot o potecă de hârtie foșnitoare. Acum îl ia de la buze și preț de o clipă, imaginea unei fetițe în fustă verde de catifea îi luminează creierul tăcut. La fiecare întâlnire cu Alexandru, Iulia se lichefiază. Nici chiar în gând nu-i poate spune decât pe numele întreg, Alexandru, în vreme ce toți ceilalți, prieteni, colegi, rude, îl strigă în fel și chip, Alec, Alex, Andu, Sandu, Sandi, Săndel, Anduțu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
frământa atât. Inexprimabilul chiar asta e. 5 februarie Iulia privește pe fereastra sălii de repetiție de la Operă. Stoluri mari de grauri urcă și coboară, dau roate și spirale pe lângă râu, apoi se avântă din nou în înălțimi, când zgomotoase, când tăcute, mistuite în slava cerului. Când trece pe lângă pian, Cornel îi face cu ochiul și-i spune din buze, fără să-și întrerupă hărmălaia: La revedere, iubito! Ne vedem mâine! Iulia nu răspunde nimic, făcând doar cu mâna. Nu poate spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Rece. Ce zici? Cameramanul dă din cap a aprobare și își strânge uneltele. Astea le las la portar, spune el, mai mult ca să se convingă pe sine. Și ministerul rămâne să-și vadă nestingherit de ale lui, tăcute la ora tăcută a serii care mai cade încă. Cum zici că o cheamă? întreabă Alexandru. Tocmai urcă împreună cu Iulia pe Știrbei Vodă pe lângă Casa Radio. Te ia cu fiori când treci prin fața ei, nu-i așa? Iulia dă din cap în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
opri îngândurat, de efect. Își scutură câteva scame de pe umărul stâng, nervos, repezit. Aproape îl lăsase junghiul. „Dar subliniez - și arătă cu mâna întinsă spre fundul sălii, poate, poate o fugi definitiv junghiul -, cu justificată mândrie subliniez, că adevărata, marea, tăcuta rezistență a poporului român a dat-o hoția socialistă. Că, vorba aia, oricum trebuie s-o recunoaștem, în comunism câinii erau mai grași și pisicile nu miorlăiau de foame. Așadar, acolo, în hoția națională de subinare a dictaturii și opresiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din hala de fabrică, el ce a făcut în toți anii opresiunii și odioasei dictaturi? S-a supus, că nu avea ce să facă. Așa-i românul, cuminte, răbdător, descurcăreț și supus. Dar a aplicat singura lui formă de rezistență tăcută. A furat, domnilor! Poporul, în tot ce avea el mai valoros, mai specific național, strămoșesc, a furat cu curaj socialismul, într-una. Pe toate căile! L-a slăbit, până ce condițiile internaționale au permis prăbușirea dictaturii. De-asta, dacă e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce însurătoare, că Macronela când era să treacă la treabă își punea perina în cap și umbla pă stradă, neom să fii și tot aveai și tu nevoie de o mângâiere în puterea nopții, era bărbat de casă, așezat, îngândurat, tăcut, dar plin de foc, când mă prindea la-ncheietură dădeam dracului și servici, și jalea din mine că mă persecutase la Facultate, era aprig de ziceai că zăcuse nemângâiat prin cine știe ce ocnă, mă lovea în draci de urlam ca ursoaica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bunătăți (cu câteva clipe înainte îmi turnase în pahar). Nu venisem cu vreun scop anume, hoinăream prin oraș, savurând primele zile de vacanță universitară. Nimic nu mă apăsa. Asemenea momente de liniște îmi făceau plăcere, și mă gândeam că atmosfera tăcută și soarele care abia răsărise erau lucruri ce puteau fi gustate mai bine în singurătate. Poate că n-ar fi trebuit să vin, îmi ziceam. Așteptându-i întoarcerea, mi-am mutat privirile asupra măsuței de răchită pe care se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să-mi indice o cameră de filmat, la care să râd și eu, minunându-mă de ingeniozitatea regizorului. Dar regizorul era doar bunică-mea, și situația era cât se poate de reală. Mă durea capul. Le-am privit din nou. Tăcuta de X se plimba cu mîinile la spate și din când în când atingea recipientele cu un deget. Era frumoasă. Gândul că era Mama Mare, că era aceeași Mamă Mare care făcea acum cruci pioase în fața coșciugului doamnei Bercea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sus sau ăla de jos? Mi-am spus că n-are cum să fie vecinul de jos, pentru că sub mine e un cabinet stomatologic, și sâmbăta e închis. De altfel, cabinetul aparține unei femei, care din câte știu e destul de tăcută. Raționamentul m-a dus imediat la concluzia că vorbele din țeavă nu puteau fi decât ale vecinului de deasupra. Probabil ținea un discurs fiicei și nepotului. Nu am dat prea mare importanță cuvintelor lui și m-am dus în sufragerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de potrivit, deși puțin cam grosolan. Și mă mai întrebam și dacă acel comentariu al lui Hazel fusese complet inocent. O pusese pe Tabitha în cea mai ingrată postură posibilă. Dacă Hazel era o intrigantă - și cel mai adesea cele tăcute sunt cele mai rele - avea destul de lucru la această producție. Latura cea mai puțin plăcută a firii mele îmi spunea că o să iasă cu scântei. Totuși, n-am prevăzut că avea să se comită o crimă. Nu-mi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de Dumnezeu n-are nici un bar? Ne simțeam atât de bine încât abia dacă am observat că Janey nu scosese aproape nici o vorbă. Uitându-mă în jur după bar, am dat cu ochii de ea și am realizat cât de tăcută era. —Te simți bine, Janey? zisei eu, liniștindu-mă pentru o clipă. — Da, zise ea, schițând un zâmbet care nu avu nici pe departe efectul dorit. Doar că sunt un pic gânditoare în seara asta. — A, păi e strict interzis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se ivește brusc mândria existenței umile. Și reciproca e valabilă. Se lasă ceața - doar turla bisericii găsește cerul Într-o lume prealumită există totuși o chemare spre divinitatea ascunsă deasupra, turla bisericii chemare. Croncănit de ciori - în colivia din geam tăcut canarul Poem ce ascunde-n vorbe puține atât libertatea, cât și închisoarea, paradoxalul existenței noastre. Canarul, ființă singulară, știind cântec deosebit și-ascunde talentul în preajma croncăniturilor obraznice. El tace închis în tripla închisoare - în sine, în colivie și dincolo de geamul
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
meleaguri. Inspiră profund. Mirosul de pădure, de pământ reavăn, de frunze putrezite, de flori cu parfum prea greu, îl pătrunse adânc. Era mirosul de dimineață al selvei, atât de diferit de cel al nopții și chiar de cel al căldurii tăcute și apăsătoare a amiezii. În Amazonia, mirosurile se schimbau de la o zi la alta, așa cum se schimba intensitatea luminii sau miile de nuanțe ale celor mai înalți copaci. N-ar fi crezut vreodată că va ajunge să știe clipa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]