5,122 matches
-
marilor puteri ale lumii, atunci când acestea năzuiseră să Îngenuncheze țara. Îi fusese teamă mereu că această clipă va sosi. Și iată că ea sosea, implacabil, ca pecetea unui destin. Știa. Știa asta de când pornise Împreună cu Oană, spre ultima bătălie că tătarii. Nu avea voie să fie slabă, acum. Tocmai acum, când... - Întreaga Moldovă moare puțin câte puțin... spuse căpitanul Oană, cu o voce caldă și tristă. - Puțin câte puțin... repetă Erina. Spune-mi. Spune-mi tot. - Și-a dat ultima suflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
grea. Nu mai erau, lângă el, nici spătarul Albu, nici boier Stanciul, nici vornicul Bodea, postelnicul Iuga, nici Dajbog, pârcălabul Neamțului, nici Ilea Huru comisul, uciși, cu toții, la Valea Albă. Nu mai era nici spătarul Mihail, căzut În luptele cu tătarii. Și, mai ales, nu mai era căpitanul Oană, umbra lui, salvatorul lui În atâtea Încercări grele, strategul de geniu care găsise, Întotdeauna, calea spre miracolul victoriei. Totul se schimbase. Se Încheiase o epocă. Și nimeni nu putea ști dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spate. Iatagane la șei. - Mongolii. - Călărețul din față s-a desprins de grup. Are calul cel mai bun. Intră În rândurile spahiilor. Trece printre ei. - Sunt aliați, sau dușmani? - Nu știu. Spahii nu au nici o reacție. Poate nu Înțeleg nimic. Tătarii au fost totdeauna aliații lor. Călărețul se ridică În șa. Scoate arcul și trage. Am mai văzut undeva mișcarea asta... - Ce mișcare? - Ambele mâini peste umeri, arcul și săgeata scoase deodată, lansare fulgerătoare... Acum Îl recunosc... Deși e departe... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ori legendă, nu știu ce-i, da-i grozav de interesantă. Spune-ne-o și nouă! se rugă Virgil. O spun, că doar nu-i nimic de rău în ea. A zis că demult, tare demult, în vremea cînd năvăleau pe la noi tătarii, oamenii din satul nostru și-au luat vitele și oile și ce-au mai putut de prin case și-au fugit să se ascundă în peștera din pădure. Adică la Peștera Liliecilor? întrebă Bărzăunul. Păi sigur că acolo! răspunse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe-atunci era un drum numai de oamenii din sat știut, care te ducea la peșteră fără să treci prin glodăria asta, cum trecem noi. Și, uite-așa, oamenii au intrat în peșteră cu tot ce-au avut. Numai că tătarii le-au dat de urmă și au ajuns și ei acolo. Ai dracului hoți! scrîșni mai mult pentru el Bărzăunul. Dar oamenii noștri n-au lăsat pe tîlhari să-i prade. Cîțiva dintre ei au rămas la gura peșterii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
el Bărzăunul. Dar oamenii noștri n-au lăsat pe tîlhari să-i prade. Cîțiva dintre ei au rămas la gura peșterii să lupte, iar ceilalți au ieșit prin altă parte afară. După ce-au ieșit cu toții, i-au lăsat pe tătari să intre înăuntru și au astupat gurile peșterii cu lespezi mari. Dar acolo, în peșteră, așa zicea mama, este o apă din care, dacă bei, te prefaci în liliac. Și toți tătarii așa au pățit: au băut apă de-aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ce-au ieșit cu toții, i-au lăsat pe tătari să intre înăuntru și au astupat gurile peșterii cu lespezi mari. Dar acolo, în peșteră, așa zicea mama, este o apă din care, dacă bei, te prefaci în liliac. Și toți tătarii așa au pățit: au băut apă de-aceea și s-au prefăcut în lilieci. Hă, hă, hă, rîse puțin sfidător Bărzăunul. Cine poate crede asemenea bazaconii? Rîzi ca buha! îl luă peste picior Virgil. Tu n-auzi că-i legendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil. Tu n-auzi că-i legendă? Ori po-po-poveste, întregi Nuțu. Și toate legendele noastre, așa ne spunea nouă profesoara de română, continuă Virgil, au în ele multe adevăruri. Ce, crezi că-i mare lucru să-i fi păcălit pe tătari să intre în peșteră? De intrat... s-ar putea să fi intrat, că nu-i prea greu... acceptă Bărzăunul, dar că s-au transformat în lilieci... asta n-o mai cred nici dacă mă aruncați în mocirlă. Lasă-l în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
demult, demult... în vremurile cînd ne asupreau turcii și ne prădau țara. Și c-c-cum a fost? Zi mai repede! se rugă Nuțu. Păi cum?... Turcii au răpit-o pe domniță în timp ce tatăl său era plecat cu armata să lupte împotriva tătarilor și voiau s-o ducă în țara lor. S-au rătăcit însă, fugind de oștenii cetății, și au nimerit acolo, în vîrful pietrei. Cum naiba să nimerești acolo? se arătă nedumerit Virgil. Dar ce, turcii puteau să zboare? Vlad trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
t-trebuit s-audă. A-nceput să u-urle și mai ceva și să z-z-zică îngrozită c-că liliacul din părul ei nu-i liliac a-adevărat, ci Virgil prefăcut în li-li-lliac, așa cum auzise ea de la m-mă-sa că pățiseră tătarii. Da, dom'le! Zicea c-o fi băut și el din apa ceea și a devenit liliac... N-noroc mare însă că-n aceeași cl-clipă îl vedem și pe Virgil ieșind din peș-peșteră ca o oaie rătăcită, ținîndu-și pan-pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ne știm... Amintiți-vă numai ce-au făcut minerii, că i-au ciomăgit pe bucureșteni de parcă erau huni, nu români... Dar țara asta oare cine a distrus-o? Nu cumva tot unii dintre ai noștri, că doar n-au venit tătarii! Bătu-i-ar Dumnezeu să-i bată de jefuitori nemernici ce sînt! Pentru aiștia ne-ar trebui niște ciomăgari ori ceva polițai, precurori și giudecători... Dar și mai multe închisori. Că la Botoșani nu mai încap găinarii! * * * Dat afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
plexi moderne, grădină de zarzavat, sector zootehnic bine organizat și culturi de toamnă ca peria, măi oameni buni!.. Putem deveni cu adevărat cămara Sucevei și a Folticenilor, mai ales că aproape toți din împrejurimi au spulberat tot avutul obștii ca tătarii... Ca mâine vor ajunge și ei clienții noștri la cumpărături sau, dacă nu, ofertanți de terenuri pentru arendă. Da, așa-i, bade Nicolai! Dumneata ai dreptate! Aista-i unicul drum pe care trebe să-l urmăm! Ca să nu încurcăm prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
avut un vis teribil! mormăi Carol, sperând să fie contrazis de ceilalți, dar nimeni nu-l băgă în seamă. Cartierul oriental zăcea la picioarele lor ca un animal leneș și înțelept, pe malurile lagunei, nu departe de port. Greci, turci, tătari, evrei și armeni, aduși aici de nevoi uitate de generații, împinși de prigoane sau ademeniți de un trai mai dulce și câștiguri mai mari, populau claie peste grămadă acest Babilon bezmetic și fermecător. Mirosurile de pește, șașlâc și năut se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ochi arzând de foame, agitând linguroaie mari de lemn deasupra unor bliduri goale. Dincolo de fâșia de pământ arată și Împrejmuită cu un gard de sârmă, se Întindeau ogoarele fără haturi, dincolo erau colhozurile, foametea, tătucul Stalin, Siberia, deșertul Gobi, stepa, tătarii, picenegii și cumanii, dincolo era și marele popor galben, care, după cum Îi citise babulea Tatiana din Cartea sfântă, urma să stăpânească lumea. Atunci avea să fie vai și-amar. Atunci toți cei vii se vor târî În genunchi prin cimitire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rădăcinile grecești sau romane ale unor cuvinte, lăsând subtil să se înțeleagă că, odată cu preluarea lor, am păstrat ceva din spiritul acelor civilizații. Nu se înghesuie nimeni să vorbească despre unele cuvinte al căror sens ne vine de la huni, de la tătari, ori de la alte neamuri, odată cu ele preluând de fapt și ceva din firea lor sălbatecă. ٭ Maurice Merleau-Ponty are dreptate în importanța pe care o acordă corpului raportat la existență: spre exemplu, dacă nu cunoști principiile funcționării sistemului nervos îți scapă
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
niște perpetue victime) este adânc înrădăcinată în sufletul neamului nostru, ea devenind principala metodă de abordare a istoriei naționale. Astfel, întotdeauna considerăm pe alții vinovați pentru diversele catastrofe cu care am conviețuit în decursul veacurilor. Ne ajută în acest sens tătarii, turcii, ungurii, germanii, englezii ... și lista poate continua. La limită, toți ceilalți sunt vinovați cumva (trebuie să fi făcut ei ceva, cândva, împotriva noastră; sau măcar au gândit) pentru ceea ce ni se întâmplă. Raportat la istorie, această perspectivă conține în
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
dacă ne gândim la consecințele alegerilor noastre, atunci putem spune că ne suferim propria libertate. Acest drum al libertății direct către suferință refuzăm să-l vedem atunci când căutăm continuu vinovați pentru diferitele "conținuturi" ale existenței proprii. Ca națiune, neamuri precum tătarii, turcii, nemții, rușii, au fost un opiu pentru conștiința libertății noastre deoarece în ei am găsit continuu vinovații pentru nenorocirile noastre care, într-o bună măsură, n-au fost decât consecințe ale propriilor alegeri. În sens tare a munci înseamnă
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
cum Dumnezeu nu bate cu bățul, i s-au întors lui Geanalău toate în rău. Îmi aduc aminte de asta. Am citit ce spune Istratie Dabija vodă la 1 mai 1662 (7170: „...Iară după aceea, deacă bătu Ștefan vodă (Lupu) cu tătarii pre Constantin vodă și-l goniră, prinsără și pre Vasilie Geanalăul...și pentru jacul acela...s-au luat aceste casă și dughene și alte ce-au mai avut toate pre samă domnească... Și încă neplinindu-să banii domnești ce jacuise el
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Și asta pentru că această uliță este lungă-lungă până la ieșirea din târg, spre Valea Adâncă, unde... Știu povestea, părinte. Acolo, la Valea Adâncă „la veleat 7225 (1717) ghenar 10”, a avut loc bătălia hotărâtoare a lui Mihai Racoviță voievod, ajutat de tătari cu Ferentz și adunătura lui. Rezultatul? O movilă de morți în frunte cu Ferentz căpitanul, căreia i s-a dat foc, iar pe cenușa rezultată s-a ridicat o cruce ce este știută ca fiind „Crucea lui Ferentz”. În timp ce depănăm
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cu loc cu tot de carile se leagă ei iaste moșie dreaptă a sfintei mănăstiri...Și sintu vreo 50-60 de ani de cînd stăpînește tot mănăstirea...iar dresele lor (acte) ce-au avut să le fie perit cînd (cu) prada tătarilor”. Vezi tu mai departe ce spune vodă: „Deci domniia mea, văzîndu o pîrî veche ca aceasta, de 75 de ani, de cîndu s-au pîrît la Moise vodă...Și cum de n-au stăpînit acel loc moșii sau strămoșii lor
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
la tine, că ești gata să izbucnești și nu știu de ce. Dă-i drumul! Uite unde văd eu nedreptate, părinte: călugării au fost crezuți când au spus că: „dresele lor ce-au avut să le fie perit cînd (cu) prada tătarilor”, iar lui Vârnav nu i se ia în seamă un ispisoc din „vălet 7142 (1634)” de la Moise Movila vodă și faptul că „le-au perit alte drese din mîna părinților lor la dzilele lui Gheorghi Ștefan vodă”. Asta încă nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cu băieții de la Școala de reeducare, înțoliți, ca totdeauna, în hainele lor de doc cafeniu, șezând cocoțați pe ieșituri de zidărie, la cote diferite de înălțime, ca într-o scenă de operă, cu buciumași din Carpați, vestind năvălirile barbare ale tătarilor, aruncându-și unul altuia cărămizile de care trebuia debarasat locul pentru înaintarea progresului socialismului secolului XX. Probabil, pe undeva, stătea înfiptă o tăbliță improvizată, ce avertiza că trecerea pe acolo era interzisă, din vreun motiv oarecare sau, poate, supraveghetorul angajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și de poieni de fânaț în Braniște și pe întreg hotarul sfintei mănăstiri...și pe drepții robi țigani...” Ei bine, ele au pierdut o asemenea comoară, dar nu oricum, ci: „În zilele lui Ioan voievod, când au prădat turcii și tătarii toată țara noastră și când însuși a pierit.” În acea clipă mi-am amintit spusa lui Grigore Ureche privitoare la neasemuita moarte a lui Ioan Vodă cel Cumplit (1574): „Văzându Ioan vodă tocmala și făgăduința mare...de la turci că-i
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
alți domni care au fost înainte de noi pe dreptele lor ocini... Acele privilegii și drese...toate au ars în tainița sfintei mănăstiri...” „Știi când s-au întâmplat aceste fapte, fiule?” Nu știu, sfințite părinte. „ Apoi acestea s-au petrecut pe când tătarii sultanului Galga și cazacii lui Timuș Hmielnițchi au prădat Moldova și au ars Iașii și Suceava.” Așa se întâmpla mereu. Nu-i nici o mirare. Dacă plecau turcii, veneau tătarii cu cazacii, apoi lehii sau armatele moschicești...Toți aveau același gând
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
fiule?” Nu știu, sfințite părinte. „ Apoi acestea s-au petrecut pe când tătarii sultanului Galga și cazacii lui Timuș Hmielnițchi au prădat Moldova și au ars Iașii și Suceava.” Așa se întâmpla mereu. Nu-i nici o mirare. Dacă plecau turcii, veneau tătarii cu cazacii, apoi lehii sau armatele moschicești...Toți aveau același gând: să pună mâna pe bogățiile țării și să ne robească - am filozofat eu, în timp ce glasul din umbră m-a făcut atent: „Pentru că tot ai dreptate, fii bun și citește
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]