4,775 matches
-
codurilor sociale, cu demodarea comportamentelor prețioase sau afectate și cu profilarea visului unor noi raporturi umane, simple și spontane, jocul dramatic se transformă, tinzând către naturalețe și regăsește, în gest, o dimensiune emoțională pierdută, asupra căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci asupra universalității lui. De aceea actorul, perceput ca o ființă excepțional
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt asemenea ecourilor, care nu ar vorbi niciodată dacă alții nu ar fi vorbit înaintea lor. Sunt comedianți numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi sublime, pe care nicio elocință orală nu le va reda vreodată", declară el în Scrisoare despre surzi și muți în folosința celor care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Diderot este cu mult mai novator, pentru el pantomima nepropunându-și doar să clarifice intențiile autorului, ci să acorde dialogului o anume densitate, să-i dea ființă, în sensul propriu al termenului, prin descrierea atitudinilor, gesturilor, expresiilor vocii. Mare teoretician, el introduce o revoluționare majoră în practica scriiturii dramatice, definind textul pentru teatru nu ca pe un simplu dialog, ci ca pe o asociere strânsă între dialog și didascalii. De acum înainte, partea discursului didascaliilor va crește din ce în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra Germaniei care, cu Lessing, imită modelul francez, asupra Italiei care se inspiră din ea cu cea mai mare libertate, iar mai târziu asupra dramei romantice care, lăsând la o parte exigența realistă, îi va realiza ambițiile strălucit. Cât despre teoreticienii dramei naturaliste, aceștia își vor găsi în ele o sursă directă de inspirație. 3. Lessing, un emul al lui Diderot Lessing (1729-1781) este fondatorul teatrului german, atât prin piesele pe care le-a produs, cât și prin Dramaturgia de la Hamburg
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai ales despre comedie, dar reforma sa privește toate genurile. Pasionat de teatru încă din copilărie, acest autor dramatic ce ne-a lăsat, în afara unor livrete de operă și câteva tragicomedii, mai bine de două sute de comedii, nu este un teoretician în sensul obișnuit al cuvântului. Om de platou, el își scrie foarte repede piesele pentru trupele de comedianți de care este legat prin contract. Practica sa neîncetată în scriitura dramatică, frecventarea asiduă a actorilor ca și a sălilor de spectacol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i faci să râdă." Proiectul reformării teatrului, în spiritul Iluminismului, este strâns legat la Goldoni de dorința de a transforma societatea venețiană în plină decadență. 5. Drama romantică Moștenitori ai Iluminismului, Romanticii francezi sunt fascinați de poezia Europei de Nord. Teoreticienii dramei, Stendhal (1783-1842), în Racine și Shakespeare 66, a cărui primă parte datează din 1823, a doua din 1825, Hugo (1802-1885), în Prefața la Cromwell din 1827, Vigny (1797-1863), în Scrisoare către Lordul *** despre seara din 24 octombrie și despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au fost publicate pe rând Despre arta tragică (1792), Despre patetic (1793), Despre sublim (1794), Teatrul considerat drept instituție morală (1802), Despre utilizarea corului în tragedie (1803). Ea se împrietenește și cu August Wilhelm von Schlegel (1767-1845), unul dintre marii teoreticieni ai Romantismului german care, foarte deschis către literaturile străine, a tradus Shakespeare, Calderón, Cervantes. Prin intermediul verișoarei sale, Doamna Necker de Saussure, ea traduce Cursul de literatură dramatică pe care el l-a ținut la Viena în 1808 și care a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei doi predecesori ai lui, toate aspectele neverosimile, revoltându-se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sanscrită, teatrul Nô japonez, teatrul de umbre javanez, i-a transmis Occidentului secrete de fabricație. Raporturile teatrului cu iluzia sunt regândite în Europa secolului al XX-lea ca urmare a descoperirii stilizării din teatrele orientale la care se referă toți teoreticienii europeni mai puțin sau mai mult. Astfel Jean Genet declară, în "Cum să joci Bonele" ("Comment jouer Les Bonnes"): "Ceea ce mi s-a spus despre fastele japoneze, chinezești sau balineze și ideea magnifică poate care mă obsedează fac să-mi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care ar fi o încâlceală profundă de simboluri active, capabile să-i vorbească publicului într-un limbaj în care nimic nu ar fi spus, ci totul presimțit." Trei concepții despre teatru, profund antinaturaliste, coexistă în secolul al XX-lea. Pentru teoreticieni ca Appia, Simboliști, Jarry, Craig sau Schlemmer, scena este un loc de simboluri în care se proiectează, în mod abstract și stilizat, o viziune despre lume. Artă sacră pentru teoreticieni ca Artaud, Stanislavski sau Grotowski, teatrul pune în mișcare forme
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatru, profund antinaturaliste, coexistă în secolul al XX-lea. Pentru teoreticieni ca Appia, Simboliști, Jarry, Craig sau Schlemmer, scena este un loc de simboluri în care se proiectează, în mod abstract și stilizat, o viziune despre lume. Artă sacră pentru teoreticieni ca Artaud, Stanislavski sau Grotowski, teatrul pune în mișcare forme primitive care, pentru a-i trezi spectatorului o adevărată revelație, cer din partea actorului o dăruire totală. Artă politică pentru teoreticieni ca Meyerhold, Piscator și Brecht, ea cere și o angajare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
abstract și stilizat, o viziune despre lume. Artă sacră pentru teoreticieni ca Artaud, Stanislavski sau Grotowski, teatrul pune în mișcare forme primitive care, pentru a-i trezi spectatorului o adevărată revelație, cer din partea actorului o dăruire totală. Artă politică pentru teoreticieni ca Meyerhold, Piscator și Brecht, ea cere și o angajare a întregii ființe. 1. Un teatru abstract Tentativa de a reproduce realul pe scenă s-a dovedit nelalocul ei, chiar plictisitoare. Dornici să reconstruiască locurile cu cea mai mare exactitate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Femeia și umbra (La Femme et son ombre), fantoma femeii apare mai reală decât cea vie. Când războinicul spintecă Umbra cu sabia pe care o scoate din trup plină de sânge, adevărata femeie moare. Numeroși vor fi autorii dramatici sau teoreticienii care, după modelul simboliștilor, vor dori să înlocuiască actorul, jenant în corporalitatea lui, printr-o figurină, Jarry și Craig în special. 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru Dacă simboliștii au debarasat scena de grija realismului, lui Jarry (1873-1807
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
familia Pitoëff, Georges (1884-1939) și soția sa Ludmila (1895-1951), înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, apoi Tania Balașova (1903-1973) în perioada imediat următoare războiului, și mai recent, pe Antoine Vitez (1930-1990), au cunoscut o largă răspândire, prin intermediul lor, printre teoreticienii francezi. Nu poate exista, după părerea lui Stanislavski, interpretare originală, decât atunci când comediantul folosește bogățiile vieții sale interioare. Pe scenă, actorul trebuie să simtă ceea ce joacă. Arta sa este cu atât mai mare, cu cât el încearcă emoțiile personajului pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creează pur și simplu o arie de cercetări potrivită. Esențialul constă în a găsi relația spectator/actor potrivită fiecărui tip de spectacol și de a încarna decizia în aranjamente fizice." 3. Un teatru politic Dacă, în secolul al XX-lea, teoreticieni ca Artaud, Stanislavski sau Grotowski doresc să-i redea teatrului o dimensiune sacră, alții politizează scena despre care își și fac o idee măreață. Ei îi încredințează misiunea de a dezvălui cauzele conflictelor sociale, pentru a aduce spectatorul la o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorilor, de la culise la scenă, dând intrării actorului pe scenă caracterul unei veritabile apariții. 3.2. Distanțarea brechtiană Scrierile despre teatru reunesc esențialul operei teoretice a lui Brecht (1898-1956) care a fost în același timp autor dramatic, regizor scenic și teoretician. Din cauza evenimentelor politice care despart Franța de Germania timp de mai multe decenii, venirea fascismului începând din anii treizeci, apoi al doilea război mondial, Brecht nu este descoperit în Franța decât în 195041, cu reprezentația la Noctambuli a piesei Excepție
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când regulile de compoziție ale piesei, când afectele pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet, "obiectul propriu teatrului, al cărui scop a fost mai întâi, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1628 și 1642 cu autori precum Hardy și Rotrou. Acest gen neregulat ține totodată de tragedie și de comedie. Zi. Parte a acțiunii unui Mister destinată să fie reprezentată într-o zi; sinonimă cu act, începând cu perioada barocă. Cronologie Teoreticienii esteticii teatrale secolul al IV-lea î. H. între 389-370 între 355 -323 secolul I î. H. între 23 și 13 secolul I d.H. secolul al II-lea d.H. secolul al V-lea d.H . 1498 1503 1541 1548 1549 1550
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de largă circulație în filosofia europeană de la începutul secolului al XIX-lea. În ansamblu, opiniile sale derivă din filosofia kantiană și din raționalism, fiind adaptate la cerințele vieții sociale românești, deși nu totdeauna în chipul cel mai nimerit. Structură de teoretician, B. prefera uneori raționamentul logic elementelor oferite de realitate. Și-a răspândit ideile prin cursurile sale, importante și datorită teoretizărilor în spirit evoluționist pe care le conțineau (multe dintre aceste cursuri reprezintă traduceri din lucrările lui F. K. von Savigny
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
, Timotei (22.II.1935, Bulboci, j. Soroca), istoric și teoretician literar, estetician. A absolvit Facultatea de Filologie și Istorie a Universității de Stat din Chișinău (1963). A luat titlul de doctor în cadrul aceleiași instituții de învățământ (1967). A fost lector superior și conferențiar la Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288086_a_289415]
-
era îngrijorată. (Dmowski, spre deosebire de agnosticul Iorga, era un catolic declarat). Ideologul "Solidarității", A. Michnik, deși îl condamnă pe Dmowski ca șovin, obscurantist și xenofob, îi recunoaște totuși "realismul extrem". Pentru strălucitul istoric și intelectual polonez A. Walicki, Dmowski era "principalul teoretician al realismului politic din Polonia" și totodată un reprezentant al "unui naționalism de interes național". Toate acestea seamănă cu "Legea Supremă" a lui Eminescu. Diferența constă mai curînd în gradul de coeziune decît în privința genului. Dmowski era mai realist și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au preluat puterea În Europa de Est, multe cadre din conducere erau de origine evreiască. Mai ales În rândul celor de rangul al doilea, șefii poliției din Polonia și Ungaria erau evrei, ca și economiștii, lucrătorii din administrație, jurnaliștii de marcă și teoreticienii partidului. În Ungaria, șeful partidului era evreu (Mátyás Rákosi), iar În România, Cehoslovacia și Polonia nu liderul Însuși, dar majoritatea celor din nucleul conducător erau evrei. Comuniștii evrei din Întregul bloc sovietic Îi datorau totul lui Stalin. Nu erau bineveniți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de filme cu Jean-Pierre Léaud În rolul lui Antoine Doinel (eroul autobiografic al lui Truffaut), Les quatre cents coups (Cele patru sute de lovituri, 1959), L’amour à vingt ans (1962) și Baisers volés (Sărutări furate, 1968), Truffaut era nu numai teoreticianul principal al revoluției din cinematograful francez, ci și exponentul său cel mai strălucit. Multe dintre creațiile sale - Jules et Jim (Jules și Jim, 1962), La peau douce (Pielea catifelată, 1964), Fahrenheit 451 (1966) sau Le dernier métro (Ultimul metrou, 1980
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spunem limpede ce Înțelegem prin asta: nu e vorba despre munca de pionierat din biochimie, astrofizică, genetică - cu care, de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul secolului XX, teoreticieni de talia lui Hegel, Comte, Marx, Mill, Weber sau Durkheim. „Teoria” nu era nici filosofie: cei mai importanți filosofi occidentali ai timpului - Bertrand Russell, Karl Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre - erau fie morți, fie bătrâni, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mobilizator și politizant, spre deosebire de protestele franceze din anul precedent, care duraseră numai o lună. „Toamna fierbinte” din acel an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile manageriale, i-a convins pe teoreticienii italieni și pe adepții lor că refuzul radical al „statului burghez” reprezenta strategia corectă. Autonomia lucrătorilor - ca tactică și ca obiectiv - era calea viitorului. Reformele - În școli și uzine deopotrivă - erau nu numai imposibile, dar și indezirabile. Compromisul era un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]